MONICA GUJAN,
bibliotecar al Centrului de Documentare şi Informare din cadrul
Grupul Şcolar Economic “J. Lebel” Tălmaciu
Radu Gyr (Ştefan Demetrescu), personalitate complexă şi dominantă figură a poeziei româneşti interbelice, s-a născut la Câmpulung Muscel, în anul 1905. Opera poetică, rod al unei creaţii de peste 50 de ani, însumează opt volume publicate antum, până în anul 1944, şi anume:
● Linişti de schituri. Poeme, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1924.
● Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova, Editura Flamura, 1927.
● Cerbul de lumină, Bucureşti, Editura Literară a Casei Şcoalelor, 1928.
● Stele pentru leagăn, Râmnicu-Vâlcea, Tipografia Episcopului Vartolomeu, 1936.
● Cununi uscate, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1938.
● Corabia cu tufănici, Bucureşti, Tipografia Universului Literar, 1939.
● Poeme de războiu, Bucureşti, Editura Gorjan, 1942.
● Balade, Bucureşti, Editura Gorjan, 1943.
Postum, după 1992, vor vedea lumina tiparului volumele:
● Poezii I. Sângele temniţei. Balade, Timişoara, Editura Marineasa, 1992.
● Anotimpul umbrelor. Sonete şi rondeluri, Bucureşti, Editura Vremea, 1993.
● Poezii II. Stigmate, Timişoara, Editura Marineasa, 1993.
● Poezii III. Lirica orală, Timişoara, Editura Marineasa, 1994.
● Ultimele poeme, Bucureşti, Editura Vremea, 1994.
La aceste volume postume se adaugă initiaţiva Editurii Ex Ponto din Constanţa de a retipări Baladele lui Radu Gyr în anul 1999, volum care l-a consacrat drept geniu al baladei româneşti.
Poet, prozator ( a publicat povestiri pentru copii), autor şi cronicar dramatic ( în liceu scrie primul său poem dramatic intitulat În munţi), eseist (Baladă şi suflet românesc, Baladă şi eroism - eseuri publicate în revista “Gândirea” din 1938), publicist, traducător ( a tradus din Molière, Verlaine, Baudelaire, Goethe, Kessel, lirica şi eposul popular iugoslav etc.), conferenţiar de estetică literară şi literatură universală, director general al Teatrelor şi Operelor din România ( pentru scurt timp), fondator al primului Teatru Evreiesc “Baraşeum” din Europa, membru al Societăţii Scriitorilor Români încă din 1928, membru al Societăţii Compozitorilor Români ( muzician talentat), membru al Asociaţiei Publiciştilor Români şi membru fondator al Uniunii Scriitorilor Olteni, Radu Gyr rămâne un nume de referinţă pentru viaţa culturală şi spirituală din România timpului său.
Martir al convingerilor sale politice, Radu Gyr a fost închis aproape 20 de ani. Calvarul suferinţelor carcerale avea să înceapă sub domnia lui Carol al II-lea - în anii 1936-1940 - şi va continua apoi sub guvernarea Antonescu în [1]perioada 1941-1944. Cei mai grei ani de temniţă (12 ani) îi execută la Braşov, apoi la Aiud până la sfârşitul anului 1955, când este eliberat. În anul 1958 este din nou arestat şi condamnat la moarte. Poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! pare să fi fost cea care a determinat tribunalul comunist să-l condamne la moarte pentru incitare la revoltă. În anul 1963 este însă graţiat.
Versurile sale au fost interzise timp de 50 de ani, toată opera sa de maturitate, “operă de sertar” de autentică valoare, a cunoscut lumina tiparului mult după moartea poetului.
Nu în ultimul rând, Radu Gyr a fost şi un remarcabil memorialist. El a lăsat posterităţii, deşi într-o variantă nedefinitivată, manuscrisul intitulat Calendarul meu având un subtitlu şi mai sugestiv, Prietenii, momente şi atitudini literare, o carte scrisă “de pe înaltul prag care desparte lumina vieţii de începutul marelui întuneric”.1
Ultimele versuri ale ultimei sale poezii, sonetul Piramidă, datată 23 aprilie 1975, cu cinci zile înainte de trecerea sa în nefiinţă, redată în facsimil pe coperta a patra a Calendarului, ilustrează că Radu Gyr scria pentru eternitate:
“Dar, dincolo de somnul ce se-aşterne,
în greu-mi sarcofag incandescent
străfulgeră podoabele eterne.”
Zămislită din tensiuni sufleteşti, din nelinişti şi frământări, dar şi dintr-o expansiune creatoare nemărginită, poezia lui Radu Gyr poartă amprenta unei existenţe zbuciumate, în care temniţa, această experienţă limită, conferă unicitate destinului poetului.
Tensiunea lăuntrică freamătă în fiecare vers al lui Radu Gyr, sufletul artistului încorporându-se în această poezie plină de profunzimi, energică şi suferindă, orgolioasă şi răbdătoare, tulburătoare şi vehementă, jovială şi lucidă.
Poemele de detenţie abundă în manifestări negative: refuzul, opoziţia, contestaţia, revolta, absorbind simbolic destinul unei întregi colectivităţi.
Spaţiul poetic tragic al închisorii captează atenţia prin structuri lirice inedite, care redau: dualismul poetului (nota de autenticitate a poeziei gyriene); lupta contrariilor (imaginile contrastante fiind conturate cu ajutorul paradoxului şi oximoronului); axa verticală a imaginilor (conturând o metaforică ascensională, prin apelul la două simboluri: coloana şi piramida) şi negaţia.
Dualismul creatorului dă naştere unei serii antinomice simbolice, alegorice: întuneric – lumină; zbor frânt – înălţare; temniţă – coloană; spini – flori; foc, sânge – izbăvire; răzvrătire – tăcere; trup – suflet; moarte – viaţă; claustrare – libertate; umilinţă – orgoliu; lacrimă – surâs; rău – bine; uman – divin etc. Această pendulare permanentă a poetului spulberă imaginea unui destin tragic şi accentuează faptul că poetul încearcă să-şi depăşească limitele impuse.
Imaginarul gyrian este articulat de cinci elemente - simbol – sângele, piatra, rugul, zborul frânt, lacrima – care, prin polivalenţa lor poetică, se situează în zona tensiunii interne.
În plan metaforic, lirica lui Radu Gyr se consacră prin unicitatea ipostazelor metaforice ale elementelor mai sus amintite, dar şi ale altor simboluri. Aşadar, deosebim: metafora temniţei (cu varianta sa inedită: metafora “sângele temniţei”); metaforica vegetală; metafora crinului; metafora tăcerii; metafora divinităţii; metafora speranţei; metafora păcatului; metafora lacrimei şi metafora sufletului, întrupare deosebit de sugestivă şi plastică a optimismului regenerator al poetului.
O altă latură a metaforicii gyriene o constituie metafora religioasă[2], ale cărei ipostaze le-a evidenţiat Mihaela Buga. Autoarea se ocupă de metaforele revelatorii, care cunosc cel mai mare număr de ocurenţe. Spre deosebire de metaforele plasticizante, menite să redea cât mai bine concreteţea unui fapt, “metaforele revelatorii sunt destinate să scoată la iveală ceva ascuns, chiar despre faptele pe care le vizează. Ele încearcă într-un fel revelarea unui mister.”3
La Radu Gyr metafora divinităţii este corelată cu metafora consacrată omului, iar diferenţierile între divin şi uman sunt redate cu ajutorul antitezei:
“Tu drept ca un turn eşti şi clar ca un zbor
şi pur ca îngheţul agatii.
Noi: tulburi şi strâmbi şi cu lanţ la picior,
ca nişte ulii-ntre gratii.
Tu eşti armonie şi reci simetrii;
noi: fluvii muşcând stăvilare.
Azurul tău creşte heruvi şi vecii,
iar lutul nostru doar fiare.”
(Darul cel crâncen, Sângele temniţei. Stigmate)
Divinitatea apare în ipostaze variate, sinonimul metaforic des folosit fiind “îngerul”: “Îngerul cu coastele împunse” (Galaxii, Anotimpul umbrelor)
În gama metaforică a divinităţii trebuie incluse metafora îngerului şi metafora demonului. Îngerul ia, parcă, din atributele omului chinuit de dureri:
“Az-noapte-un înger mi-a bătut la poartă,
cu pasul stins, cu glasul ostenit.”
(Vizita, Ultimele poeme)
Deosebit de impresionantă este poezia As-noapte, Iisus… (Sângele temniţei. Stigmate), care descrie viziunea poetului aflat în temniţa din Aiud:
“As-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat dupa El în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L spoia cu argint pe veşminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de subt pătură sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn să tac...
A stat lângă mine pe rogojină:
- Pune-Mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea urme de răni şi rugină
Parcă purtase lanţuri cândva...
Oftând, Şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpăţână,
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
şi am dormit o mie de ani...
Când m-am trezit din grozava genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...
Am întins braţele. Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul. Nici un răspuns.
Doar razele reci ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au împuns.
- Unde eşti, Doamne ? - am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
am găsit urmele cuielor Lui...”
Tragismul vieţii nu afectează relaţia poetului cu divinitatea, acesta regăsindu-l pe Dumnezeu nicăieri altundeva decât în sufletul său. Forţa salvatoare a credinţei şi cea a speranţei, la care se adaugă “orgoliul regenerator”, sunt constante care alină durerea şi suferinţele poetului.
Revalorizarea creaţiei lui Radu Gyr este o compensaţie a marii absenţe; poetul renaşte din propria creaţie, din propriul dramatism. Arta este acel Cântec sublim (adesea întâlnit la Radu Gyr: Cântecul păsărilor, Cântec pentru moarte, Cântec de leagăn, Cântec pentru crin, Cântec de dragoste, Cântec simplu, Cântec de iunie, Cântec pentru înainte, Cântec de nehotărâre etc.), al cărui preţ suprem este însăşi existenţa. Pentru că ceea ce este mai bun în viaţa noastră se obţine numai cu preţul unei dureri existenţiale …
Redimensionarea poeziei gyriene revelează un destin excepţional; versurile poetului sunt un izvor de lacrimi şi dureri, dar şi de flori, de dragoste şi raze de soare, un izvor de trăiri felurite, care conturează o VIAŢĂ - de om şi de artist - în care pulsează neîncetat un SUFLET.
[1] Radu Gyr, Calendarul meu. Prietenii, momente şi atitudini literare, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1996, p. 15.
[2] Mihaela Buga, Ipostaze ale metaforei religioase în poezia lui Radu Gyr, în Cercetări de limbă şi literatură, Tomul XI, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2000, p. 229 – 233.
3 Lucian Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii, în Opere 9. Trilogia culturii, Bucureşti, Editura Minerva, 1985, p. 350.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu