duminică, 24 octombrie 2010

TEXTE LITURGICE




„Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine mânec Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta, că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu” (Minei Octombrie, Utrenie, cântarea 5 Irmos, 22 octombrie, pp 296).

„În locul celor trecătoare şi pieritoare, aţi luat în schimb sfinţilor cele ce nu se strică, şi nicidecum nu se învechesc. Pentru aceea după vrednicie vă fericiţi” (Minei Octombrie, pp 297).

„Risipeşte orbirea sufletului meu Preacurată, şi-mi dă mie să iau aminte cu bună simţire la dumnezeieştile porunci  ale Fiului Tău” (Minei Octombrie, pp 297).

“În biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale”. (Tropar din timpul Postului Mare).




Texte Biblice


 Cap. 3
17 “Şi orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, pe toate să le faceţi în numele Domnului Iisus, prin El mulţumindu-I lui Dumnezeu-Tatăl.
18 Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine întru Domnul.
19 Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi amarnici faţă de ele.
20 Copiilor, întru toate ascultaţi-i pe părinţii voştri, căci aceasta este bineplăcut Domnului.
21 Părinţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască.
22 Robilor, întru toate ascultaţi-i pe stăpânii voştri cei după trup, nu cu slujire doar de ochii lumii, cu gândul de a plăcea oamenilor, ci întru curăţia inimii, temându-vă de Domnul;
23 Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni,
24 Ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi-I Domnului Hristos;
25 Căci cel ce face nedreptate îşi va primi nedreptatea; şi părtinire nu poate fi.
Cap. 4
1 Stăpânilor, daţi-le robilor voştri ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi Stăpân în ceruri.
2 Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire,…”


(Epistola către Coloseni, Săptămâna 22 după Rusalii, Miercuri - 20 octombrie)

Să cântăm împreună 2

Priceasna audio
Ce folos


De-aş ajunge-n cea mai mare
Slavă pământească
În zadar dacă voi pierde
Slava cea cerească.
                       
Refren:            Ce folos, ce folos,
                         Slavă fără de Hristos.

De-aş avea toţi banii lumii
Să-mi stea-n mân-arginţii
În zadar dacă-mi lipseşte
Aurul credinţei

Refren: Ce folos, ce folos,
                                     Aur fără de Hristos.

De-aş ştii toată-nţelepciunea
Câtă e sub soare
În zadar dacă-mi voi pierde
Cea mântuitoare

Refren: Ce folos, ce folos,
                                     Minte fără de Hristos.

De-aş fi omul cel mai mare
De pe lumea toată
În zadar dacă mă-nfrânge
Pofta desfrânată

Refren: Ce folos, ce folos,
                                     Tânăr fără de Hristos.

De-aş cuprinde lumea-ntreagă
Toată-a mea să fie
În zadar dacă-mi pierd viaţa
Cea din veşnicie
           
Refren:            Ce folos, ce folos,
                                     Viaţă fără de Hristos.

marți, 19 octombrie 2010

RUGĂCIUNE

de Mihai Eminescu
Craiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboara,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumina dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

CINE-L PRIMEȘTE PE FIUL...


 Anonim
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui  opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor. Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe... El a spus:
 – Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc... Deseori ne vorbea  de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat  pachetul;
        Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă  chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
        O, nu se poate așa ceva, domnule... Toată viața  nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  și numai  după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecționate. După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții. La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
        Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea.... Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
        Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!...
Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
        Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...
Din sală, cineva a stigat iritat:
        Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!... Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!...
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
        Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
        Dau eu 10 pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!... Sala era în fierbere.
        Dați-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeștri!...La maeștri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să  profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
        10, odată!...10, de două ori!...
Și, lovind cu ciocănelul în masă: -Adjudecat! VÂNDUT pentru 10! Din față, cineva a zbucnit:
        În sfârșit, putem trece la marea colecție!...
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
        Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
 – Dar tablourile?!...Cum rămâne cu maeștrii?!...Colecția?!...
        Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului !Cine îl  ia moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!...
Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe Cruce. La fel ca mesajul adjudecătorului, si mesajul lui este: -Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?! Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul obține totul... Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3,16).

vineri, 15 octombrie 2010

Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III

( Traducere din articolul lui Noel Hornor )
de Pr. Prof Ioan Ciungu




Bolnavii în lumea păgână

“Lumea păgână a primului secol avea prea puţină simpatie pentru cei care erau bolnavi.
«  Compasiunea umană, mai ales cu privire la bolnavi şi muribunzi, la antici era rară, în special la greco-romani...Un astfel de comportament era contrar etosului lor cultural şi învăţăturii filosofilor păgâni. De exemplu, Platon (427-347) zicea că un om sărac care nu mai era în stare să lucreze din cauza bolii trebuie să fie lăsat să moară. »[1]
„Nimic asemănător cu spitalele pe care le cunoaştem nu a existat în lumea primului secol. Unii cercetători afirmă că existau instituţii pentru a asigura un oarecare tratament soldaţilor romani. Dar pentru oamenii obişnuiţi – şi mai ales pentru săraci – pur şi simplu nu se găsea un astfel de tratament.”

Creştinii şi bolnavii

   Atitudinea lui Iisus faţă de bolnavi era chiar la polul opus faţă de concepţia păgână.
“ Numeroase întâmplări din Evanghelii vorbesc despre modul în care El a reacţionat faţă de cei care erau îndureraţi. «  Şi când Iisus a ieşit a văzut o mulţime mare; şi I s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. » (Matei 14:14). Iisus i-a instruit pe cei 12 apostoli să-I urmeze exemplu. «  El i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bonavi. » (Luca 9:3).
«  Spitale de caritate pentru săraci şi pentru publicul lipsit nu au existat până când le-a introdus creştinismul ». Pe măsură ce timpul a trecut au fost înfiinţate spitale în număr tot mai mare cu influenţa creştinismului servind ca forţă motrice. « Până în anul 750 d. Hr. înmulţirea spitalelor creştine, fie ca unităţi separate, fie ataşate la mânăstiri se răspândise din Europa continentală în Anglia. »[2]
   „În timpurile moderne, în special în sec. XX în mare număr au fost construite spitale generale în naţiunile vestice. Influenţa culturii creştine în această direcţie este arătată în numerele mari de spitale care poartă numele credincioşilor, liderilor sau denominaţiunilor creştine.”

Educaţia la păgâni

Învăţământul formalizat nu era un element nou în lumea primului secol” însă era limitat la     „ băieţii din rangurile privilegiate ale societăţii.


Creştinismul şi educaţia

“ Iisus era învăţător. Uneori I se adresau cu termenul Rabbi, care înseamnă « învăţător » (Ioan 1:38). El a intenţionat ca cei care Îl urmau să fie şi ei învăţători. Printre ultimele Sale instrucţiuni pe care El le-a dat discipolilor Săi a fost aceea de a face « discipoli din toate naţiunile … învăţându-i să respecte `toate pe care vi le-am poruncit` » (Matei 28: 19-20). Aspectul revoluţionar în învăţământul creştin consta în faptul că “ el oferea învăţătură atât bărbaţilor cât şi femeilor în acelaşi cadru. Toţi erau chemaţi să înveţe principiile credinţei creştine.”
“Multe dintre universităţile de început din America şi Anglia au fost înfiinţate cu scopul expres de a-i instrui pe bărbaţi pentru cler sau de a-i educa pe tineri în căile Bibliei. De exemplu,
«  când Colegiul Harvard a fost oficial încorporat în 1650, carta lui specifica o obligaţie de a educa tineretul englez şi indian al acestei ţări în cunoştinţe şi evlavie. » [3]
   Creştinismul a fost părintele educaţiei.
«  În cea mai mare parte a Europei, ca în Africa, America de Sud , şi în multe alte părţi ale lumii, naşterea ştiinţei de carte şi a literaturii în mod esenţial şi nu accidental coincide cu sosirea misionarilor creştini. »”[4]

Stilul de viaţă caritabilă la păgâni

Concepţia romană era că  nu era nimic de câştigat prin cheltuirea de timp şi energie…cu oamenii care nu puteau să contribuie la vitejia romană şi la întărirea statului. Prezenţa filosofiei stoice de asemenea făcea necuviincios faptul de a te asocia cu cei slabi, cu săracii şi cu cei asupriţi.”[5]

Stilul de viaţă caritabilă la creştini

“ În comparaţie cu păgânii din jurul lor , creştinii erau foarte generoşi şi dădeau fără să aştepte ceva în schimb. Ba mai mult, ei dădeau nu numai credincioşilor ci şi necredincioşilor. Apostolul Pavel scria: « Aşadar, după cum avem oportunitatea, haideţi să facem bine tuturor, mai ales celor care sunt din familia credinţei. » (Galateni 6: 10) Exemplul creştinilor era aşa de remarcabil, încât un împărat roman păgân, Iulian Apostatul, îi invidia pe creştini pentru generozitatea lor. În era noastră modernă etica creştină continuă să emită scântei ce aprind spiritul care dă cu generozitate. Studii şi expertize în mod repetat arată că cei care cred în Biblie dau într-un mod mai abundent pentru cauze caritabile în raport cu ateii şi necredincioşii.”



Efectele generale ale creştinismului

        „Astăzi aproximativ 2 miliarde din 260 de ţări mărturisesc pe faţă creştinismul. Această mulţime vastă de grupuri religioase cu credinţele lor variate şi conflictuale revendică mai mulţi aderenţi decât orice altă religie din lume. Desigur, gradul de înţelegere, de dedicare, de emulaţie cu privire la calea creştină de viaţă variază printre aderenţi, dar cei mai mulţi dintre cei care pretind a fi creştini îşi au vieţile influenţate – într-un oarecare grad – de învăţătura biblică.
        Chiar unii atei au notat că unele dintre influenţele mai decente asupra societăţii noastre, ca de pildă, compasiunea, sunt idei care izvorăsc din moştenirea lui Hristos. Filosofii clasici vedeau compasiunea şi umilinţa ca semne al slăbiciunii, dar aceste trăsături creştine sunt esenţiale pentru o societate umanitară.
         Toţi locuitorii lumii vestice – fie că sunt creştini care mărturisesc, fie că nu – au beneficiat şi beneficiază de influenţele creştinismului supra societăţii noastre. Noi îi datorăm lui Iisus şi religiei pe care El a iniţiat-o aspectele mai fine, mai decente ale societăţii noastre. « Credinciosul şi necredinciosul deopotrivă se cuvine să respecte creştinismul ca fiind mişcarea care a creat civilizaţia noastră. »
Mult din ceea ce contravine învăţăturilor lui Hristos s-a comis în numele creştinismului. Învăţăturile false, creştinismul contrafăcut, ipocrizia şi slăbiciunea au diluat puterea căii creştine de viaţă. Totuşi, cei care trăiesc în acele ţări care sunt cel mai mult afectate de etica creştină sunt mai binecuvântaţi cu libertate, oportunitate şi valoare umană decât cei de oriunde altundeva de pe pământ.”


[1] Schmidt, op. cit. p. 128.
[2] Ibidem, p. 157.
[3] Kenneth Davis, America`s Hidden History (Istoria ascunsă a Americii) 2008, p. 65.
[4] Lee Strobel, The Case for Faith ( Pledoarie pentru credinţă) 2000, p. 220.
[5] Ibidem, p. 127.

Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II


( Traducere din articolul lui Noel Hornor )

de Pr. Prof Ioan Ciungu



Modul de a trata femeile, la păgâni şi evrei

`` În civilizaţia greacă datoria femeii era de a rămâne în casă şi de a fi supusă soţului ei. Semnul unei femei bune era acela de a-şi respecta obligaţia de a vedea, de a auzi şi de a întreba cât de puţin posibil. Ea nu avea nici un fel de existenţă independentă şi nici un fel de minte a ei proprie, iar soţul ei putea divorţa de ea aproape după capriciu...``
  `` Sub legea romană o femeie nu avea drepturi. În lege ea rămânea pentru totdeauna copil. Când era la tatăl ei era sub patria potestas, puterea tatălui, care îi dădea tatălui dreptul chiar de viaţă şi de moarte asupra ei; iar când se căsătorea trecea în mod egal în puterea soţului ei.
   Ea era în întregime supusă soţului ei şi completamente la mila lui. Censorul Cato, romanul antic tipic scria:
<< Dacă ar fi să-ţi prinzi soţia într-un act de infidelitate, poţi să o omori fără să fii pedepsit, fără judecată.>>”[1]
„ Comparată cu femeia modernă din societatea vestică de azi, femeia romană avea prea puţine sau deloc drepturi de proprietate. Bunurile sau banii pe care ea putea să îi moştenească legal erau limitaţi prin lege. Nu i se permitea nici măcar să lase bani copiilor ei dacă ei erau sub patria potestas a soţului ei. [2]
   Şi la evrei, pe vremea lui Iisus, femeia era dispreţuită:
`` Cuvintele Legii (Torah) să fie arse mai degrabă decât să fie încredinţate unei femei…Dacă un om o învaţă pe fiica sa Legea este ca şi cum ar învăţa-o curvia.”[3]


Iisus a schimbat atitudinile faţă de femei


„ Statutul extrem de umil pe care femeia grecoaică, romană şi evreică îl avea de secole a fost radical afectat de apariţia lui Iisus Hristos. Acţiunile şi învăţăturile Lui au ridicat statutul femeii la noi înălţimi, adeseori spre consternarea şi spaima prietenilor şi duşmanilor Săi. Prin cuvânt şi faptă El a mers împotriva credinţelor şi practicilor antice considerate normale care defineau femeia ca inferioară social, intelectual şi spiritual.”[4]

   Iisus vorbeşte cu o femeie în Samaria, în timp ce ucenicii Săi plecaseră să cumpere mâncare. Când s-au întors au rămas miraţi că El vorbea cu o femeie. Credinţa generală în societatea iudaică era că un învăţător religios care vorbeşte în public cu o femeie se înjoseşte. În plus, femeia cu care vorbea Iisus era samariteancă, iar evreii dispreţuiau pe samariteni. (Ioan, cap. 4). Iisus dă astfel un exemplu pe care ucenicii îl vor urma, adică de a preda învăţătura evanghelică femeilor şi naţiunilor dispreţuite.
   Apostolul Petru scrie instruind pe soţi că ei şi soţiile lor sunt “moştenitori împreună ai harului vieţii”( 1 Petru 3: 7).
   Apostolul Pavel de asemenea preţuia mult femeile creştine care lucrau din greu conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos.(Romani 16:12).

[Se cuvine să adaug episodul pe care Sf. Evanghelist Ioan îl menţionează despre femeia care urma să fie ucisă cu pietre pentru că a fost prinsă în păcatul curviei. Iisus îi apără demnitatea în faţa bărbaţilor imorali şi ipocriţi (Ioan 8) ].

   „ Curtoazia, obiceiul de a trata femeile cu deferenţă, a fost inventată de creştinism.”[5]


Modul de a trata copiii şi pruncii în lumea păgână

“ Pruncii erau omorâţi pentru diferite motive. Cei născuţi deformaţi sau fragili fizic erau special destinaţi să fie omorâţi intenţionat, deseori prin înecare… Fetiţele erau în special vulnerabile. De exemplu în Grecia antică era rar chiar pentru o familie bogată să crească mai mult de o fiică.”[6]
    În cultura romană „un tată bogat putea decide să dispună de un prunc din cauza dorinţei de a nu împărţi proprietatea familiei între prea multe odrasle şi prin aceasta să reducă averea individuală a membrilor din generaţia următoare.” [7]
   „ Tot aşa de crudă era practica de a abandona pruncii. « Dacă copiii nedoriţi în lumea greco-romană nu erau direct omorâţi, erau frecvent abandonaţi - aruncaţi, ca să vorbim aşa. În cetatea Romei, de exemplu, pruncii nedoriţi erau abandonaţi jos lângă Columna Lactaria, aşa numită din cauză că acesta era locul asigurat de stat pentru ca doicile să hrănească pe unii dintre copiii abandonaţi. » ”[8]


Atitudinea creştinilor faţă  de copii. Cum i-a văzut Iisus pe copii.

“Ca şi faţă de pruncucidere, creştinii s-au opus faţă de  obiceiul înrădăcinat prin cultură de a abandona copiii şi l-au condamnat. Creştinii, totuşi, au făcut mai mult decât doar să condamne abandonarea copiilor. În mod frecvent ei luau în casele lor aceste fiinţe umane aruncate şi le adoptau. Scrierile creştine sunt pline cu exemple de creştini care adoptă copii aruncaţi.[9]
   Infanticidul şi abandonarea copiilor nu au existat printre evreii din primul secol.
   “Grecii graţioşi râdeau de evreii  « disgraţioşi » pentru faptul că se dădeau înapoi îngroziţi faţă de obiceiul grecesc de a expune un prunc la moarte când forma craniului sau a nasului lui nu le plăcea.”[10]
   „ Concepţia evreilor era că toate fiinţele umane au fost făcute după chipul lui Dumnezeu, şi prin urmare ei credeau în sanctitatea vieţii. Totuşi, când a fost vorba de tratarea copiilor, ucenicii încă aveau ceva de învăţat. Iisus a dat un exemplu pentru ucenicii Săi despre modul în care copiii se cuvine a fi primiţi.
   Observaţi incidentul din Matei 19:13-14:  « Apoi au fost aduşi copilaşi la El ca El să-şi pună mâinile pe ei şi să se roage, dar ucenicii i-au certat. Însă Iisus a zis: ` Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu îi opriţi; căci a unora ca ei este împărăţia cerului.` »  Relatarea lui Luca despre acelaşi eveniment include cuvântul prunci. (Luca 18: 15). Ambele relatări notează că cei care au adus prunci şi copii la Iisus au fost  « certaţi » de ucenicii Lui. Iisus, cu toate acestea, a demonstrat că copiii erau importanţi şi se cuvenea să fie trataţi cu dragoste şi consideraţie mai de grabă decât să fie evitaţi ca fiinţe de clasa a doua.”
  „Mai târziu apostolul Pavel scria către Biserica din Efes: « Taţilor nu provocaţi pe copiii voştri la mânie ci creşteţi-i în învăţătura şi avertizarea Domnului. » (Efeseni 6:4)
   Pentru convertiţii din congregaţia de la Efes învăţătura lui Pavel era o îndepărtare radicală de cultura lor. Această învăţătură « introducea un element proaspăt în responsabilitatea părinţilor prin insistenţa că sentimentele copilului trebuie să fie luate în consideraţie. Într-o societate unde autoritatea tatălui (patria potestas) era absolută, aceasta reprezenta un concept revoluţionar. »”[11]

[1] Ibidem, p. 218.
[2] Alvin Schmidt, How Christianity Changed the World (Cum  creştinismul a schimbat lumea), 2004, p. 10.
[3] Ibidem, p. 102.
[4] Schmidt, op. cit. p. 102-103.
[5] D`Souza, op. cit. p. 70.
[6] Ibidem p. 49.
[7] Sarah Pomeroy, Goddesses, Wives and Slaves: Women in Classical Antiquity, 1975, p. 165.
[8] Schmidt, op. cit. p. 52.
[9] Schmidt, op. cit. p. 53
[10] Max Dimont, Jews, God and History, 1994, p. 108.
[11] The Expositor`s Bible Comentary, 1978, Vol. 11, p. 81.

Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I

( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


de Pr. Prof Ioan Ciungu


“ Efectul undelor care pulsează din lucrarea Lui era destinat să schimbe istoria mai mult decât acela al oricărui alt individ de vreodată.
         Iisus a dat un exemplu şi a predicat o cale de viaţă care s-a ciocnit drastic cu multe valori de bază ale lumii care era atunci. Multe din elementele fundamentale ale căii lui Iisus au fost considerate radicale de către liderii religioşi ai timpului Său; unele din învăţăturile lui Hristos i-au surprins chiar pe discipolii Săi.”[1]
        Spicuiesc în cele ce urmează din articolul citat:


O lume în care sclavia era obişnuită
 

       Cultura evreilor antici în care a venit Iisus era influenţată din greu de culturile greacă şi romană. Limba greacă a rămas mijlocul de comunicaţie internaţională în cea mai mare parte a lumii cunoscute secole de-a rândul. „Culturii greco-romane din acel timp îi lipseau unele din trăsăturile de justeţe şi de decenţă pe care astăzi le considerăm normale. De exemplu, filosofii greci Aristotel şi Platon susţineau că majoritatea fiinţelor umane sunt destinate sclaviei prin natură şi sunt potrivite numai pentru sclavie. “
    “ Homer i-a ignorat (pe oamenii de rând) în epopeile sale concentrându-se în întregime pe viaţa claselor conducătoare. Oamenii mai neînsemnaţi apăreau, în cel mai bun caz, ca servitori. Şi Aristotel avea o slujbă pentru oamenii umili: sclavia.”[2]
    “ Erau 60 000 000 de sclavi în Imperiul Roman, fiecare fiind considerat în lege a fi nu o persoană, ci un lucru, fără nici un fel de drepturi. `` [3]

Învăţătura lui Hristos: toţi sunt egali înaintea lui Dumnezeu

   „ Iisus nu avea astfel de înclinaţii faţă de cei asupriţi şi umili.”
    „ Primii Lui discipoli au fost pescari şi meşteşugari. El umbla în mediul de fiecare zi al oamenilor sărmani.  Vorbea cu colectorii de taxe şi cu femeile decăzute, cu săracii, cu bolnavii şi cu copiii.” [4]
   „ Discipolii lui Iisus au acceptat în cele din urmă faptul că în cadrul comunităţii lor spirituale (Biserica) toţi membrii erau egali înaintea lui Dumnezeu.  Apostolul Pavel scria: ` `Nu există nici evreu, nici grec, nu există nici sclav, nici liber, nu există nici parte bărbătească, nici parte femeiască; căci voi sunteţi toţi una în Hristos Iisus ( Galateni 3:28 ;  compară Coloseni 3: 10-11)”
    Concepţia creştină despre egalitatea dintre oamenii liberi şi sclavi era o situaţie nouă şi revoluţionară, era radicală pentru cei din afara Bisericii. Totuşi primii creştini n-au încercat să desfiinţeze sclavia, pentru că ei ştiau că n-au fost trimişi să forţeze schimbarea revoluţionară asupra altora, ( căci Iisus a zis : ` Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; în Ioan 18: 36), ci să predice vestea bună despre o nouă guvernare viitoare la întoarcerea lui Hristos.”
   „ Sclavia era adânc înrădăcinată în cultură şi mica turmă a lui Hristos n-ar fi putut totuşi s-o schimbe. Amintiţi-vă că în secolul înainte de începerea creştinismului, un om numit Spartacus a condus o revoltă a sclavilor. Rezultatul acesteia a fost zdrobirea brutală a mişcării şi crucificarea a 6 000 de sclavi. Reforma aici trebuia să aştepte.
    Dar, oare, în cele din urmă, creştinismul nu a predominat asupra Imperiului Roman? Da, dar în multe privinţe acesta nu era creştinismul pe care l-a predat Iisus. Totuşi un număr din învăţăturile adevărate ale lui Hristos au fost avansate prin această religie din cauza întrebuinţării de către ea a Bibliei – având drept rezultat dezvoltări pozitive în societate.”
   „ Creştinii au fost primul grup în istorie care a început o mişcare antisclavie… În Anglia, William Wilberforce a fost vârful de lance în conducerea unei campanii, care a început aproape fără nici un suport, şi a fost mânată în întregime de convingerile lui creştine… În cele din urmă Wilberforce a triumfat , şi în 1833 sclavia a fost scoasă în afara legii în Britania. Presată de grupurile religioase de acasă, Anglia apoi a luat conducerea în reprimarea comerţului cu sclavi în străinătate.”
   „ Prioritatea creştină de a extinde respectul faţă de persoanele de rând…poate fi de asemenea văzută în apariţia în Vest de noi instituţii politice. Aceste instituţii politice n-au existat nicăieri altundeva în lume, şi n-au existat în Grecia sau Roma antice. Ceva s-a schimbat în cadrul Vestului pentru a le da naştere. Acel ceva este creştinismul.[5]

[1] Noel Hornor, Christianity: Burden or Blessing to Mankind ( Creştinismul: Povară sau Binecuvântare pentru Omenire), în The Good News, A MAGAZINE OF UNDERSTANDING, November-December 2008, p. 8-11; published bimonthly by the United Church of God, an International Association, 555 Technocenter Dr., Milford, OH 45150.  şi
[2] Dinesh D`Souza, What`s So Great About Christianity ( Ce-i aşa de măreţ în creştinism), 2007, p.56, apud idem, ibidem. (Toţi autorii, şi cărţile lor, care mai sunt citaţi în acest tabel sunt luaţi după   Noel Hornor, Christianity: Burden or Blessing to Mankind  ).
[3] William Barclay, The Daily Study Bible Series, 1976, Vol. 14, p. 208.
[4] D`Souza, op. cit. p 56.
[5] Ibidem, p. 71 şi 60.

luni, 11 octombrie 2010

Cum să te îngraşi la suflet fără efort mare!!!

de Lucian Olaru




Trăim azi în lumea confortului, a luxului şi a informaţiei redundante, fără folos (pentru suflet), de prisos pentru viaţa veşnică – singura şi suprema noastră fericire (unirea deplină cu Dumnezeu) – şi, vrem nu vrem, trebuie să ne descurcăm…
            Ne dorim case mari, călduroase şi luxoase, râvnim după maşini frumoase şi avem nevoie urgentă de un serviciu care să nu necesite nici un efort fizic sau intelectual… vrem totul de-a gata, la fel cum se primeşte mâncarea de la un “fast food”, caldă şi ambalată în cutie, aşteptând o gură să o mănânce….
            Totul e bine şi normal până când ajungem în sfera sufletului şi ne dăm seama de ne-fericirea noastră; trupul e plin, are “succes”, dar sufletul e gol… flămând şi însetat… trupul este în regulă, dar sufletul este pustiit de lupta care o ducem împotriva lui prin prea marea întărire (îngrijire) a trupului….
            Când eram copii mici, ni se cerea să mâncăm mult “să creşteţi mari”, ni se cerea să învăţăm pe de rost “Îngerelul”, “Născătoarea” şi “Tatăl nostru”…. ! Am reuşit! Suntem mari, adulţi, chiar în etate… dar oare sufletul a crescut şi el în paralel cu trupul? A rămas în urmă în starea de “copil subnutrit, needucat si neglijat” ? La această întrebare numai Dumnezeu poate să răspundă cu precizie pentru fiecare dintre noi… Totuşi, pe alocuri, parţial, ne putem da şi noi seama despre cam cum stă treaba… unul dintre semnele grăitoare în acest sens este următorul: suntem tot la cele trei rugăciuni enumerate mai sus, învăţate cu mult timp în urmă? Sau am învăţat altele noi! Ştim că rugăciunea curăţeşte mintea noastră de tot ce este rău, şi cu ea îl chemăm des pe Domnul Iisus în ajutor, pe Maica Lui şi pe sfinţi… succesul şi dezvoltarea sufletului nostru sunt asigurate de Domnul nostru Iisus Hristos şi de prezenţa Lui în inima noastră!!! Aceasta o putem realiza numai prin rugăciune,… mai uşor şi mai comod de atâta nu se poate!!!
            Să ne grijim noi sufletul la fel de mult cum ne grijim trupul, să ne spălăm la suflet (prin Taina Spovedaniei) la fel de des cum ne spălăm şi trupul; să ne îngrăşăm sufletul prin rugăciune cu mult mai mult decât ne îmbuibăm trupul acesta trecător; să nu ne amăgim că “oricum sufletul nu se vede cât e de murdar sau de slab sau de ne-dezvoltat!” sunt mulţi oameni care ştiu să vadă în suflet curăţenia sau murdăria, frumuseţea sau întunecimea, …. Dar mai rău decât atât, este că ne vede şi ne ştie Cel de Sus şi de acolo ne cercetează inimile şi o să ne şi ceară socoteală (pentru că am dat “ignore” la nevoile sufletului) sau o să ne dea răsplată Împărăţia Lui!
            Dar dacă rugăciunea curăţeşte mintea şi linişteşte sufletul, atunci milostenia îmbracă inima în haină de sărbătoarea: “Mare lucru este omul şi de cinste bărbatul milostiv” (Pilde 20,6); milostenia împodobeşte sufletul cu dragostea iubirii de aproapele; un om iubitor de Dumnezeu trebuie să aleagă pe cine iubeşte mai mult: banii şi bogăţia materială de orice fel (lăcomia) … sau pune preţ mult mai mare pe viaţa aproapelui aflat la necaz şi strâmtorare şi miluieşte (arată milă celui în nevoie, dar nu în lene şi nepăsare!!!)… banii cum vin (uşor sau repede) aşa se şi duc, iar dacă îi dai la săraci (atât cât îţi permiţi şi cât vrei), Dumnezeu îţi va răsplăti cu mult mai mult; e ca şi cum ai acorda un credit (un împrumut) unui sărac, iar Dumnezeu îţi este garant (îţi garantează că în cazul în care săracul nu îţi poate returna banii, El, Cel ce a făcut lumea, îţi plăteşte atât datoria cât şi dobânda datorate de sărac): “Cel care miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu”(Pilde le lui Solomon 19,17);
… iubitorul de argint însă, ţine foarte mult la grămada de bani sau de avere şi nu dă nimănui,… nu pune preţ pe viaţa săracului sau pe întreţinerea vieţii săracului prin mila creştinească, ci “banul este dumnezeul lui!!!”… o viaţă pierdută (irosită), ca şi un suflet rătăcit şi nerecuperat este o pagubă imensă înaintea lui Dumnezeu şi nu se poate cumpăra nici cu întreg aurul din tot pământul…
“cine dă, lui îşi dă, cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”.
”Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35) spune Sfântul Apostol Pavel. Lângă mâna care ţi se întinde după ajutor stă, nevăzut, mâna lui Hristos Care a zis: ”Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).“Domnul îl binecuvintează pe omul blând şi darnic, dar (omul) va da seama de prostia faptelor sale.” (Proverbele lui Solomon 22,8).

joi, 7 octombrie 2010

Rugăciunea de dimineaţă



 

 de Părintele Arsenie Boca



Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. 
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.
Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.

http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-dimineata-scrisa-parintele-arsenie-boca-72552.html

Rugăminte, mărturisire şi îndemn

de Pr. Rafail Noica





Nu-mi spune nimic. Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu! Dă-mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată.
Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau în uscăciune, tu iubeşte-Mă asa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă.
Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim?! Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, Care am creat toate şi pot totul? Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume
din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă; din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat. 
Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria “virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită, pe care o poţi curăţi oricând. N-am nevoie de “virtuţile” tale, de talentele tale, de inţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu “virtuţile” tale doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât aş hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motivul pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste! Unui fier negru flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci, şi păcatele se vor arde, şi tu vei fi fericit. Iubeşte-Mă nu numai ca să fii curat – asta ar fi din nou o mândrie pentru tine – ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii sluga rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te încrezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire, şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-Mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine.
Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine; îţi lipseşte nu sfinţenia – pe care numai Eu ţi-o pot da – ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie; nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până-n adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi că tu şi acum să te îndoieşti de dragostea ce o am Eu pentru tine. Crede că Eu pot totul şi tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai “virtuţi”. Am să îţi dau Eu Sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu, pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Maică. Lasă să treacă totul prin inima Ei curată, încât să poată mijloci pentru tine.
Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti…În acest fel tu nu M-ai iubi niciodată. 
Şi acum, du-te!…

Eu sunt cu tine!!!

luni, 4 octombrie 2010

Avem timp

                                      




de Octavian Paler

avem timp pentru toate. Să dormim
să alergăm în dreapta și în stânga
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine
avem timp să citim și să scriem
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu
avem timp pentru ambiții și boli
să învinovățim destinul și amănuntele
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp să ne-alungăm întrebările
să amânăm răspunsurile
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm
avem timp să ne facem prieteni și să-i pierdem
avem timp să primim lecții și să le uităm după aceea
avem timp să primim daruri și să nu le înțelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru puțină tandrețe
când să facem și asta, murim.
  |

Martirii din luna Octombrie, formele martirajului contemporan

de Pr. Vasile GAFTON



Octombrie ne oferă prilejul de a cinsti câţiva sfinţi a căror viaţă s-a desfăşurat şi, mai ales, s-a sfârşit sub semnul martiriului pentru credinţă. Dealtfel, sunt mulţi sfinţi ortodocşi prăznuiţi pentru curajul cu care au înfruntat chinurile şi moartea pentru simplul fapt că-şi mărturiseau credinţa în Hristos. Mai mult, am putea să-i numim martiri pe toţi pustnicii şi nevoitorii care au renunţat la bunurile pământeşti pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Curajul tuturor acestor sfinţi era întreţinut de convingerea fermă că sunt ocrotiţi de puterea harului dumnezeiesc.
Astfel, ocrotirea de care s-au bucurat sfinţii şi de care ne putem bucura şi noi în măsura credinţei pe care o nutrim în sufletele noastre, este reprezentată de prăznuirea, chiar pe 1 Octombrie, a Acoperământului Maicii Domnului, sărbătoare bisericească rânduită – aşa cum se arată în “Vieţile Sfinţilor” – spre aducerea-aminte de vedenia Sfântului Andrei şi a lui Epifanie, care, la o priveghere de toată noaptea au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se (cf. Proloagele, luna Octombrie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 129)
Prima “martiră” a lunii Octombrie este prăznuită pe data de 14 ale lunii. Cuvioasa noastră maică Parascheva, s-a născut în satul Epivat din Tracia. Spun că a fost “martiră”, pentru că a primit, nu o dată, bătaie din partea părinţilor  pentru că îşi schimba hainele cele scumpe cu zdrenţele săracilor. Apoi, o mai numesc “martiră”, deoarece după moartea părinţilor săi, şi-a împărţit partea de avere moştenită la săraci, s-a călugărit, iar, după ce a mers la Ierusalim să se închine Locurilor unde a pătimit Hristos, s-a întors în Epivat, unde a murit la doar 27 de ani.
 În data de 21 Octombrie prăznuim – nu de foarte multă vreme, ce-i drept – pe Sfinţii Mărturisitori, Cuvioşii Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Mucenicul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania împotriva unirii ei silnice cu Roma. Nu ne ajunge spaţiul să vorbim în detaliu despre vieţile acestori apărători ai credinţei strămoşeşti şi despre zbuciumul care a pus stăpânire pe sufletele lor la gândul că ar putea fi obligaţi să-şi lepede credinţa pe care noi, cei de azi, abia de mai dăm câţiva bănuţi. Ei au suferit temniţă grea şi chinuri cumplite pentru ca Transilvania să rămână Ortodoxă.
Data de 26 Octombrie ne aduce spre pomenire pe sfântul, slăvitul, marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni. Acesta a fost fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, al cărui rang l-a dobândit şi el, după moartea părintelui său, cu deosebirea că el era un voievod care-L propovăduia supuşilor săi pe Hristos. Pentru acest fapt, împăratul Maximian (iubitor de petreceri şi lupte de gladiatori, cum era moda vremii), l-a închis în temniţă. Iar, cu ocazia înfrângerii lui Lie, luptătorul său preferat, de către Nestor – un tânăr luptător creştin şi ucenic al Sfântului Dimitrie – Maximian şi-a trimis ostaşii în temniţa unde era închis Sfântul Dimitrie, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele, ordin pe care ostaşii l-au îndeplinit întocmai. Însă, după ce s-a mutat la Domnul, moştele Sfântului Dimitrie au săvârşit multe minuni şi numeroase tămăduiri.
Aceştia sunt martirii lunii Octombrie. Iar, pentru lumea în care trăim, lume în care toţi vor să le fie tot “mai bine”, fără să le fie, de fapt, niciodată “mai bine”, a fi martir înseamnă să trăieşti în comuniune cu alţii. Într-o atare lume, în care nu ne mai putem suporta unii pe alţii, şi nici chiar pe noi înşine, martiraj înseamnă a vrea să facem lucruri împreună, spre binele tuturor. Înseamnă, dacă vreţi, a suporta pe cel de lângă tine, cu defectele pe care le are şi a ţi le atribui ţie, pentru că îi este prea frică şi / sau este prea laş ca să şi le vadă în oglinda propriei conştiinţe.
În biserică, martiraj înseamnă să-l suporţi lângă tine chiar şi pe acela care a venit acolo doar pentru a vedea cu ce eşti tu îmbrăcat… Pe dinafară, bineînţeles, pentru că, pe dinăuntru te vede numai Dumnezeu. Şi El, nu te spune la nimeni!
În societate, martiraj poate însemna faptul de a te simţi cetăţean – între mulţi, mulţi alţii – iar nu un individ singular, chiar dacă unul special.
Dumnezeu este peste tot. Şi totuşi, El este tot mai puţin vizibil în lume, însă, scuzaţi-L, nu mai apare nicăieri pentru că nu mai are loc (în) de noi, oamenii.
Din acest motiv, am ales să fac în aceste câteva rânduri pe care le semnez, campanie pentru Dumnezeu. Ştiu că El nu are nevoie, dar merită. Faceţi toţi la fel, împreună cu mine şi veţi vedea că beneficiile vor fi incomensurabile. Şi nu trebuie să le cereţi. Cu puţină răbdare – o altă formă de martiraj – vor veni singure, de la Sine.
Pr. Vasile GAFTON