Cum să te îngraşi la suflet fără efort mare!!!

de Lucian Olaru

Trăim azi în lumea confortului, a luxului şi a informaţiei redundante, fără folos (pentru suflet), de prisos pentru viaţa veşnică – singura şi suprema noastră fericire (unirea deplină cu Dumnezeu) – şi, vrem nu vrem, trebuie să ne descurcăm…

            Ne dorim case mari, călduroase şi luxoase, râvnim după maşini frumoase şi avem nevoie urgentă de un serviciu care să nu necesite nici un efort fizic sau intelectual… vrem totul de-a gata, la fel cum se primeşte mâncarea de la un “fast food”, caldă şi ambalată în cutie, aşteptând o gură să o mănânce….

            Totul e bine şi normal până când ajungem în sfera sufletului şi ne dăm seama de ne-fericirea noastră; trupul e plin, are “succes”, dar sufletul e gol… flămând şi însetat… trupul este în regulă, dar sufletul este pustiit de lupta care o ducem împotriva lui prin prea marea întărire (îngrijire) a trupului….

            Când eram copii mici, ni se cerea să mâncăm mult “să creşteţi mari”, ni se cerea să învăţăm pe de rost “Îngerelul”, “Născătoarea” şi “Tatăl nostru”…. ! Am reuşit! Suntem mari, adulţi, chiar în etate… dar oare sufletul a crescut şi el în paralel cu trupul? A rămas în urmă în starea de “copil subnutrit, needucat si neglijat” ? La această întrebare numai Dumnezeu poate să răspundă cu precizie pentru fiecare dintre noi… Totuşi, pe alocuri, parţial, ne putem da şi noi seama despre cam cum stă treaba… unul dintre semnele grăitoare în acest sens este următorul: suntem tot la cele trei rugăciuni enumerate mai sus, învăţate cu mult timp în urmă? Sau am învăţat altele noi! Ştim că rugăciunea curăţeşte mintea noastră de tot ce este rău, şi cu ea îl chemăm des pe Domnul Iisus în ajutor, pe Maica Lui şi pe sfinţi… succesul şi dezvoltarea sufletului nostru sunt asigurate de Domnul nostru Iisus Hristos şi de prezenţa Lui în inima noastră!!! Aceasta o putem realiza numai prin rugăciune,… mai uşor şi mai comod de atâta nu se poate!!!

            Să ne grijim noi sufletul la fel de mult cum ne grijim trupul, să ne spălăm la suflet (prin Taina Spovedaniei) la fel de des cum ne spălăm şi trupul; să ne îngrăşăm sufletul prin rugăciune cu mult mai mult decât ne îmbuibăm trupul acesta trecător; să nu ne amăgim că “oricum sufletul nu se vede cât e de murdar sau de slab sau de ne-dezvoltat!” sunt mulţi oameni care ştiu să vadă în suflet curăţenia sau murdăria, frumuseţea sau întunecimea, …. Dar mai rău decât atât, este că ne vede şi ne ştie Cel de Sus şi de acolo ne cercetează inimile şi o să ne şi ceară socoteală (pentru că am dat “ignore” la nevoile sufletului) sau o să ne dea răsplată Împărăţia Lui!

            Dar dacă rugăciunea curăţeşte mintea şi linişteşte sufletul, atunci milostenia îmbracă inima în haină de sărbătoarea: “Mare lucru este omul şi de cinste bărbatul milostiv” (Pilde 20,6); milostenia împodobeşte sufletul cu dragostea iubirii de aproapele; un om iubitor de Dumnezeu trebuie să aleagă pe cine iubeşte mai mult: banii şi bogăţia materială de orice fel (lăcomia) … sau pune preţ mult mai mare pe viaţa aproapelui aflat la necaz şi strâmtorare şi miluieşte (arată milă celui în nevoie, dar nu în lene şi nepăsare!!!)… banii cum vin (uşor sau repede) aşa se şi duc, iar dacă îi dai la săraci (atât cât îţi permiţi şi cât vrei), Dumnezeu îţi va răsplăti cu mult mai mult; e ca şi cum ai acorda un credit (un împrumut) unui sărac, iar Dumnezeu îţi este garant (îţi garantează că în cazul în care săracul nu îţi poate returna banii, El, Cel ce a făcut lumea, îţi plăteşte atât datoria cât şi dobânda datorate de sărac): “Cel care miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu”(Pilde le lui Solomon 19,17);

… iubitorul de argint însă, ţine foarte mult la grămada de bani sau de avere şi nu dă nimănui,… nu pune preţ pe viaţa săracului sau pe întreţinerea vieţii săracului prin mila creştinească, ci “banul este dumnezeul lui!!!”… o viaţă pierdută (irosită), ca şi un suflet rătăcit şi nerecuperat este o pagubă imensă înaintea lui Dumnezeu şi nu se poate cumpăra nici cu întreg aurul din tot pământul…

“cine dă, lui îşi dă, cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”.

”Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35) spune Sfântul Apostol Pavel. Lângă mâna care ţi se întinde după ajutor stă, nevăzut, mâna lui Hristos Care a zis: ”Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).“Domnul îl binecuvintează pe omul blând şi darnic, dar (omul) va da seama de prostia faptelor sale.” (Proverbele lui Solomon 22,8).