Martirii din luna Octombrie, formele martirajului contemporan

de Pr. Vasile GAFTON

Octombrie ne oferă prilejul de a cinsti câţiva sfinţi a căror viaţă s-a desfăşurat şi, mai ales, s-a sfârşit sub semnul martiriului pentru credinţă. Dealtfel, sunt mulţi sfinţi ortodocşi prăznuiţi pentru curajul cu care au înfruntat chinurile şi moartea pentru simplul fapt că-şi mărturiseau credinţa în Hristos. Mai mult, am putea să-i numim martiri pe toţi pustnicii şi nevoitorii care au renunţat la bunurile pământeşti pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Curajul tuturor acestor sfinţi era întreţinut de convingerea fermă că sunt ocrotiţi de puterea harului dumnezeiesc.

Astfel, ocrotirea de care s-au bucurat sfinţii şi de care ne putem bucura şi noi în măsura credinţei pe care o nutrim în sufletele noastre, este reprezentată de prăznuirea, chiar pe 1 Octombrie, a Acoperământului Maicii Domnului, sărbătoare bisericească rânduită – aşa cum se arată în “Vieţile Sfinţilor” – spre aducerea-aminte de vedenia Sfântului Andrei şi a lui Epifanie, care, la o priveghere de toată noaptea au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se (cf. Proloagele, luna Octombrie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 129)

Prima “martiră” a lunii Octombrie este prăznuită pe data de 14 ale lunii. Cuvioasa noastră maică Parascheva, s-a născut în satul Epivat din Tracia. Spun că a fost “martiră”, pentru că a primit, nu o dată, bătaie din partea părinţilor  pentru că îşi schimba hainele cele scumpe cu zdrenţele săracilor. Apoi, o mai numesc “martiră”, deoarece după moartea părinţilor săi, şi-a împărţit partea de avere moştenită la săraci, s-a călugărit, iar, după ce a mers la Ierusalim să se închine Locurilor unde a pătimit Hristos, s-a întors în Epivat, unde a murit la doar 27 de ani.

 În data de 21 Octombrie prăznuim – nu de foarte multă vreme, ce-i drept – pe Sfinţii Mărturisitori, Cuvioşii Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Mucenicul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania împotriva unirii ei silnice cu Roma. Nu ne ajunge spaţiul să vorbim în detaliu despre vieţile acestori apărători ai credinţei strămoşeşti şi despre zbuciumul care a pus stăpânire pe sufletele lor la gândul că ar putea fi obligaţi să-şi lepede credinţa pe care noi, cei de azi, abia de mai dăm câţiva bănuţi. Ei au suferit temniţă grea şi chinuri cumplite pentru ca Transilvania să rămână Ortodoxă.

Data de 26 Octombrie ne aduce spre pomenire pe sfântul, slăvitul, marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni. Acesta a fost fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, al cărui rang l-a dobândit şi el, după moartea părintelui său, cu deosebirea că el era un voievod care-L propovăduia supuşilor săi pe Hristos. Pentru acest fapt, împăratul Maximian (iubitor de petreceri şi lupte de gladiatori, cum era moda vremii), l-a închis în temniţă. Iar, cu ocazia înfrângerii lui Lie, luptătorul său preferat, de către Nestor – un tânăr luptător creştin şi ucenic al Sfântului Dimitrie – Maximian şi-a trimis ostaşii în temniţa unde era închis Sfântul Dimitrie, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele, ordin pe care ostaşii l-au îndeplinit întocmai. Însă, după ce s-a mutat la Domnul, moştele Sfântului Dimitrie au săvârşit multe minuni şi numeroase tămăduiri.

Aceştia sunt martirii lunii Octombrie. Iar, pentru lumea în care trăim, lume în care toţi vor să le fie tot “mai bine”, fără să le fie, de fapt, niciodată “mai bine”, a fi martir înseamnă să trăieşti în comuniune cu alţii. Într-o atare lume, în care nu ne mai putem suporta unii pe alţii, şi nici chiar pe noi înşine, martiraj înseamnă a vrea să facem lucruri împreună, spre binele tuturor. Înseamnă, dacă vreţi, a suporta pe cel de lângă tine, cu defectele pe care le are şi a ţi le atribui ţie, pentru că îi este prea frică şi / sau este prea laş ca să şi le vadă în oglinda propriei conştiinţe.

În biserică, martiraj înseamnă să-l suporţi lângă tine chiar şi pe acela care a venit acolo doar pentru a vedea cu ce eşti tu îmbrăcat… Pe dinafară, bineînţeles, pentru că, pe dinăuntru te vede numai Dumnezeu. Şi El, nu te spune la nimeni!

În societate, martiraj poate însemna faptul de a te simţi cetăţean – între mulţi, mulţi alţii – iar nu un individ singular, chiar dacă unul special.

Dumnezeu este peste tot. Şi totuşi, El este tot mai puţin vizibil în lume, însă, scuzaţi-L, nu mai apare nicăieri pentru că nu mai are loc (în) de noi, oamenii.

Din acest motiv, am ales să fac în aceste câteva rânduri pe care le semnez, campanie pentru Dumnezeu. Ştiu că El nu are nevoie, dar merită. Faceţi toţi la fel, împreună cu mine şi veţi vedea că beneficiile vor fi incomensurabile. Şi nu trebuie să le cereţi. Cu puţină răbdare – o altă formă de martiraj – vor veni singure, de la Sine.

Pr. Vasile GAFTON