luni, 21 iulie 2014

ASOCIAŢIA R E A C T

          În ziua de 17 iulie 2014, cu ocazia şedinţei lunare a Protopopiatului Ortodox Avrig, am avut din partea Arhiepiscopiei Sibiului pe părintele Consilier în probleme de Asistenţă Socială Nicolae Rusu, alături de „Asociaţia React” http://asociatiareact.ro/en/ care urmăreşte să identifice „resurse locale care prin soluţii inovatoare mobilizează comunitatea să adopte un comportament responsabil şi solidar ... care generează schimbări pozitive şi durabile pentru societate”.
A fost prezentată Campania Naţională pentru donare de sânge fără tichetele de masă a Centrului Mobil de donare sânge Târgu Mureş alături de condiţiile pe care trebuie să le întâlnească donatorii potenţiali.
 „Îmbunătăţirea stocurilor sanguine şi a sistemului transfuzional este angajamentul nostru pe termen lung”. „O şansă pentru o viaţă” amplu program naţional de donare de sânge prin sensibilizarea publicului în privinţa importanţei donării. „În 2013 am colectat 5000 litri de sânge de la 10300 de cetăţeni care, prin sângele donat, au contribuit la salvarea a peste 20000 de vieţi omeneştihttp://www.pentruviata.org/ .
         
A fost prezentat Proiectul Controlin http://www.controlin.ro/ care vine în sprijinul pacienţilor cu diabet ajutându-i să îşi monitorizeze mai bine glicemia. Când diabetul este diagnosticat la persoanele cu o vârstă mai mică de 40 de ani, speranţa lor de viaţă scade cu aproape 20 de ani. Din punct de vedere medical, pacientul cu diabet are un risc de două ori mai mare faţă de o persoană sănătoasă, de a dezvolta boli cardiovasculare – de la hipertensiune, atac vascular cerebral până la infarct miocardic.
„O viaţă poate depinde de tine” educă şi responsabilizează publicul privind acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă. Toate cursurile de prim ajutor organizate de noi sunt gratuite şi practice. Toţi participanţii exersează manevrele pe manechine speciale sub atenta îndrumare a instructorilor din cadrul IGSU. „În 3 minute, o persoană în stop cardio-respirator moare dacă nu i se acordă primul ajutor ... timpul mediu de răspuns al echipelor de intervenţie este de aproximativ 8 minute în urban şi 12 minute în rural”. „Este vitală cunoaşterea manevrelor de prim-ajutor: în 1-2 minute, printr-o manevră de prim ajutor bine executată, un om poate salva o viaţă” http://www.salvez.ro/ .
           

Sfinţirea Bisericii de lemn de pe Valea Avrigului

de Pr. Protopop Vasile Gafton





            Ziua de astăzi – dintr-o zi care poate pentru mulţi era o zi obişnuită – s-a transformat dintr-o dată într-o zi cu reale semnificaţii pentru sufletele noastre, ale tuturor celor care suntem aici. Am încredinţarea că aceste semnificaţii se referă şi la sufletele avrigenilor de demult, ale acelor avrigeni pe care noi, niciunul dintre cei care suntem aici,  nu-i cunoaştem. De ce spun lucrul acesta? Pentru că, iubiţi credincioşi, satul Avrig a avut pe vremuri o poziţie mult mai înaltă decât poziţia pe care o are actualul oraş Avrig. Nu departe de aici era vatra satului Avrig.
Biserica  ce s-a construit astăzi – pentru că, până acum am făcut numai lucrările, ea practic astăzi s-a construit odată cu zidirea Mesei Altarului, odată cu sfinţirea ei, odată cu deschiderea ei – s-a construit pentru folosul duhovnicesc al nostru al tuturor şi al celor care vin în zona aceasta, pentru că zona aceasta a Avrigului este o zonă care a reuşit să strângă – şi cred că va mai face lucrul acesta şi în anii următori – o populaţie eterogenă, o populaţie din toate zonele ţării. Din acest motiv, poate că punctul acesta pe care noi îl numim aşa: „PODUL JIBRII” va deveni poate „La Biserica de la Podul Jibrii” aşa cum la Porumbacu este un loc despre care se ştie că este numit „La Mănăstire”.
Locul acesta  este un loc binecuvântat. A primit binecuvântare în 2010, când s-a pus piatra de temelie pentru actualul locaş, în care avem bucuria să ne aflăm şi să ne închinăm şi să ne rugăm. Dar binecuvântarea o simţim şi astăzi şi vom simţi roadele ei şi de acum înainte, pentru că  aşa cum spuneam la începutul cuvântului meu, locul acesta şi biserica aceasta au o bogăţie de semnificaţii.
Una dintre aceste semnificaţii este aceea că satul Avrig, aşa cum spuneam, a fost undeva mai sus, în apropiere. Nu cred că n-or fi avut avrigenii o biserică aici, atunci când erau în vremuri de restrişte. Noi ştim că oamenii atunci când le este greu se închină mai mult şi atunci când le este mai uşor uită mai repede.
Şi atunci, la semnificaţia aceasta se mai adaugă încă una, care ţine tot de avrigenii aceia pe care noi nu i-am cunoscut. Am construit o biserică din lemn. Nu am avut aşa ceva la Avrig până acum. Era nevoie? Da. Ştiţi de ce era nevoie? Pentru că principala îndeletnicire din care îşi câştigau traiul de zi cu zi avrigenii de demult era păduritul. Vindeau lemn. Şi o biserică de lemn este cum nu se poate mai reprezentativă pentru ei. O biserică din lemn este cum nu se poate mai potrivită pentru a semnifica faptul că ceea ce le dădea acelor avrigeni  posibilitatea să-şi întreţină viaţa fizică, viaţa de zi cu zi, astăzi, pentru noi cei care suntem aici şi pentru urmaşii noştri – pentru că această biserică va dăinui peste ani – va fi cea care ne va da posibilitatea de a ne menţine şi îmbogăţi viaţa duhovnicească.
Am auzit de multe ori în anii trecuţi: «Nu vin oamenii la biserică, pentru că se duc la pădure, la cabane!» Oamenii veneau la pădure nu pentru a fugi de Dumnezeu, de Biserică, ci de lume. De stresul zilnic. De probleme. Acum, oamenii vin la pădure şi fug sau scapă şi aici înspre Biserică. Au unde fugi şi aici.
Nu este de lăsat deoparte nici semnificaţia la care vreau să mă refer în continuare. Aş dori să vă împărtăşesc un secret – şi secretele ştiţi că se spun în gura mare, că dacă le spui încet, nu mai sunt secrete, se divulgă imediat. Cei care au construit această biserică cu sudoare, cu osteneală, cu efort financiar şi material, sunt cei care ei mărturisesc – eu doar prelungesc mărturia lor – că nu prea au timp de biserică. E un paradox? Nu-i paradox. De ce nu-i paradox? Pentru că ei au reuşit să ne arate nouă ce au în sufletele lor. În momentul în care au pus temelie, în momentul în care au venit şi au pus bârnă peste bârnă până la acoperiş,  până sus la crucea de pe turn, au făcut lucrul acesta ca să ne arate că, dacă avem ceva în suflet – nu pe suflet! Sic. – trebuie să scoatem afară şi să împărtăşim cu ceilalţi. Trebuie să-i facem şi pe ceilalţi părtaşi la bucuria şi la trăirea aceasta interioară a noastră, bucurie care nu se poate trăi altfel decât în comuniune. Nu numai să beneficiem de pe urma muncii altora, ci să venim să aducem şi noi ceva.
Pe lângă aceaste câteva semnificaţii generale despre care am vorbit astăzi, sunt şi altele mai personale, aşa cum i-am mărturisit şi Inaltpreasfinţitului. Pentru mine în luna iulie a acestui an se împlinesc 8 ani de când am re-venit în Avrig. Tot astăzi, când s-a sfinţit această biserică, este ziua de pomenire a icoanei „Prodromiţa”, dar este şi sfântul Ilarie: atât bunicul cât şi tata au purtat numele Ilarie.
Aşadar – pentru a mai împleti încă o semnificaţie la cele de până acum – astăzi, odată ce a luat naştere această biserică, începe să meargă pe drumul slujirii lui Dumnezeu un tânăr care a devenit diacon. El va merge undeva în ţara aceasta şi va spune că hirotonia lui întru diacon a avut loc la pădure, într-o biserică de lemn sus pe Valea Avrigului. Va rămâne un punct de reper în viaţa lui şi va spune celorlalţi cu care va sta de vorbă că, aici este locul în care el a primit taina hirotoniei întru diacon.
De aceea este ceasul la care trebuie să mulţumim. Trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru că a rânduit să avem parte de asemenea bucurii peste bucurii. Noi poate nu le cuantificăm şi nu ştim să socotim bine bucuriile acestea pe care ni le rânduieşte Dumnezeu. Dar cu siguranţă că trebuie să le păstrăm în sufletele noastre, pentru că şi dumneavoastră care participaţi astăzi la acest eveniment deosebit şi noi toţi, veţi primi şi vom primi la un moment dat – când? nu trebuie să facem noi socoteli, pentru că Dumnezeu rânduieşte – oportunitatea să împărtăşim din bucuria sufletească pe care o adunăm iară şi iară, aşa cum ctitorii acestei biserici au ştiut să o împărtăşească la vreme potrivită. Aş dori să le mulţumesc tuturor.
            Mulţumesc lui Dumnezeu şi Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului pentru prezenţa sfinţitoare în mijlocul nostru. În special aş dori să le mulţumesc celor care efectiv au ridicat acest locaş, pentru că nu au deznădăjduit. Aş vrea să mulţumesc încă o dată şi încă o dată tuturor. Chiar şi celor care au avut, poate, vreo îndoială. Chiar şi celor care s-au opus construirii acestei biserici, pentru că numai aşa ne-au determinat să mergem mai departe. Altfel poate că eram mai relaxaţi şi ne opream undeva. Vă mulţumesc tuturor şi Dumnezeu să vă coboare-n suflet mulţumire!
 



Sâmbătă, 12 iulie 2014, în locaţia „Podul Jibrii” de pe Valea Avrigului a avut loc sfinţirea bisericii de lemn cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Serafim de Sarov” (sărbătorit la 2 ianuarie) de către Înaltpreasfinţia Sa Dr. Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului în prezenţa: Protopop de Avrig Pr. Vasile Gafton, Protopop de Mediaş Pr. Ovidiu Găban şi a preoţilor din oraşul Avrig. La eveniment au mai fost prezenţi: Arnold G. Klingeis primarul oraşului Avrig, domnul Deputat Gheorghe Frăticiu, reprezentanţi ai Consiliului Local Avrig, ctitori ai bisericii precum şi o mulţime de credincioşi. La Sfânta Liturghie a cântat  Grupul vocal Anatoly din Braşov.