miercuri, 15 iunie 2011

Lui Lucian Blaga

de Guşe Stela

            Asemeni întâiului om, izgonit din veşnicie, nici eu nu am avut lacrimi, dar tot într-o clipă de-ndurare, Dumnezeu mi-a dat şi mie lacrimile.
Să răsfoiesc, să caut, să-mi dăruiesc înţelesurile celor care mă primesc, este o mare bucurie pentru mine.
A trecut demult anul 2000 şi iată că a venit ziua când eu, un trecător, îl vestesc pe Lucian Blaga într-o revistă binecuvântată. Poate că nu este întâmplător. Cred că aşa a vrut Dumnezeu. Nu pot decât să-i mulţumesc.


Cântec pentru anul 2000


Vulturul ce roteşte sus
Va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
Numai stejarii vor mai fi şi-atunci.
Mai aminti-mă-va un trecător
Vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred că mă vestească cineva,
Căci basmul ar începe-aşa:
Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu,
Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

(Lucian Blaga, vol: „Nebântuitele trepte”, 1973)


            Mai rămâneţi, vă rog, câteva clipe din ceasul vostru şi cântaţi frumuseţea şi veşnicia în versurile lui.


Lacrimile

Când înflorit din cuibul veşniciei
Întâiul om
Trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
Îl iluminau mustrându-l
Lumina, zarea, norii – şi din orice floare
Îl săgeta c-o amintire paradisul –
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată, istovit de-albastrul prea senin
Al primăverii,
Cu suflet de copil întâiul om
Căzu cu faţa-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
Ori dacă-Ţi stă-n putere împăienjeneşte-mi ochii
Cu-n giulgiu,
Să nu mai văd
Nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
Căci, vezi – lumina lor mă doare.”

Şi-atuncea, Milostivul într-o clipă de-ndurare
Îi dete – lacrimile.
(de Lucian Blaga)



Cântecul obârşiei

La obârşie, la izvor
Nici o apă nu se-ntoarce,
Decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
Nici un drum nu se întoarce
Decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
Ce voi fi când m-oi întoarce
La obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(de Lucian Blaga)



Brânduşile

Tristeţea renunţării
Dumnezeu o încerca molatic.
Şi lumea toată o făcu,
Sieşi străin, cu-n gest tomnatic.

O singură mândrie – avu
Gospodărind cenuşile:
În ipostază de amurg
Să-nchipuie brânduşile.
(de Lucian Blaga)

vineri, 10 iunie 2011

Suferinţa – o “unealtă” ce strică EGOISMUL nostru

de Lucian OLARU


Motto: “Suferinţă peste suferinţă vesteşte, că întreg pământul s-a
Pustiit, cortul într-o clipită mi s-a stricat, învelitorile mi s-au rupt…”
(Ieremia 4, 20).

Astfel şi eu am avut parte de luni de durere, şi mi-au fost date nopţi de suferinţă”… (Iov 7,3).

Suferinţa este fie o “unealtă” care slăbeşte egoismul omului, fie un mijloc ce “produce” (contribuie la) renunţare la păcate şi apoi uşor înduplecă pe Dumnezeu la iertare; ea „contribuie la curăţirea lăuntrică a omului şi constituie cel mai bun mijloc de înnoire spirituală a lui”[1];  sau este un test la care suntem supuşi pentru a ne întări credinţa în Dumnezeu şi pentru a ne certifica “pietrificarea” credinţei noastre. Cazul IOV este deosebit de elocvent în acest sens. Pentru orice om, pentru orice vietate, suferinţa este un mod de educare… mai ales pentru creştini “suferinţa nu este decât «şcoala lui Dumnezeu», optima şi suprema cunoaştere şi împlinire, … este cea mai înaltă «şcoală» de cunoaştere …. Suferinţa este imperativul care îl presează pe fiecare om să ia act de existenţa semenilor săi, să-i accepte, să se deschidă şi de fapt să se sacrifice pentru ei”.[2]
Adeseori, “înnotând” în suferinţă, ne regăsim şi noi în cuvintele dreptului Iov, cu singura deosebire că el chiar era drept şi fără vină, fără pata răutăţilor împotriva lui Dumnezeu, pe când noi avem destule; iată ce spune el într-un dialog intim cu Cel ce grijeşte pe toţi: “Dacă am greşit, ce ţi-am făcut ţie, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?”[3]  “… Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămureşte-mă, să ştiu pentru ce Te cerţi cu mine; Care e folosul Tău, când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura mâinilor Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi?”[4]  “…Când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?”[5] “ … Dacă sunt vinovat este amar de mine şi dacă sunt drept nu cutez să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară şi sunt apăsat de necazuri”[6] “… bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea,”[7] “… Şi astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu şi din nou Te arăţi minunat faţă de mine[8] Cu alte cuvinte vom spune că Dumnezeu care pururea ne iubeşte şi ne grijeşte, El care ne încurajează mereu să-L căutăm întru ascunzişul inimii, are tot dreptul să ne certe şi să ne îndrume paşii (şi) prin suferinţă spre virtute şi în final spre viaţa fericită şi veşnică; altfel, dacă nu ne-ar îndruma şi ajuta nu am găsi niciodată poteca strâmtă ce-L aduce pe El nouă, înapoi în inimă!
Înainte de toate însă, avem ca exemplu suferinţele şi durerile lui Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos; El a fost „om al durerilor şi cunoscător al suferinţei,… noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.”[9] Iată ce frumos descrie Proorocul Isaia nu doar suferinţele Domnului Iisus ci şi adevărul fundamental şi rostul suferinţei: tămăduirea, vindecarea; noi toţi ne-am vindecat prin suferinţa Domnului Iisus de păcatul strămoşesc, am scăpat din robia celui rău, însă, pentru păcatele noastre personale, cotidiene, pentru a urca pe “scara Raiului” este nevoie de anumite “doze” de suferinţă, proporţionate după atotştiinţa şi atotînţelepciunea purtătorului de grijă – Dumnezeu. Domnul Hristos a trăit durerea în cel mai înalt grad şi nu a ocolit paharul amărăciunii bându-l până la capăt;[10] aceasta şi pentru ca El să fie pentru noi nu doar izvor de mântuire şi de apă vie, dar şi exemplu (model) şi sprijin pentru cei credincioşi.
Suferinţa sau durerea „este consecinţa răului. Este legată de reaua întrebuinţare a libertăţii. Apare îndeosebi din căutarea plăcerii simţurilor. Căutarea aceasta, ca mişcare împotriva firii, îl duce pe om la durere şi sfârşeşte în moarte”[11]; ea este pretutindeni, ne înconjoară obligatoriu, vine şi pleacă adesea, fără să ştim cauza apariţiei sau timpul când îşi va face simţită prezenţa, sau scopul final pentru care Dumnezeu permite aceste încercări; de obicei suferinţa sufletească apare în suflet din cauza lipsei Cuiva sau a ceva. Dacă Dumnezeu părăseşte sufletul nostru pentru o vreme, aceasta se resimte dureros în adâncul fiinţei umane; de asemenea, omul iubeşte mult orice fel de plăcere – de natură materială sau nematerială – iar absenţa acestei plăceri se resimte dureros în suflet; cu cât oferim mai multă plăcere şi satisfacem mai multe dorinţe pentru trup sau pentru suflet, cu atât mai multă suferinţă, (întristare) îşi face loc în suflet. De aceea Sfântul Pavel ne îndeamnă să căutăm întristarea cea adevărată, adică întristarea după Dumnezeu: „Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte”.[12] Observăm că întristarea după Dumnezeu este pozitivă, iar întristarea după lumea aceasta şi plăcerile ei este negativă şi sufletul care o are se îndreaptă spre pieire, îndepărtându-se de Dumnezeu; cea mai multă suferinţă vine din depărtarea de Dumnezeu aşa cum ne învaţă sfântul prooroc Ieremia: “Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege şi vezi cât e de rău şi de amar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nici o teamă de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor.”[13]
Suferinţa înseamnă de multe ori boli trupeşti sau sufleteşti; suferinţa este absenţa sănătăţii cu un scop precis, anume rânduit de Dumnezeu, bolile. Necazurile şi în general orice suferinţă având rol terapeutic.



[1] Georgios Mantzaridis, Morala creştină, vol II, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p 484.
[2] Pr prof dr George Remete, Suferinţa omului şi iubirea lui Dumnezeu, partea I, EIBM al BOR, Bucureşti  2005, p 39-40.
[3] Iov 7, 20.
[4] Iov 10, 2-3.
[5] Iov 10, 7.
[6] Iov 10, 15.
[7] Iov 10, 12.
[8] Iov 10, 16.
[9] Isaia, 53, 3-5.
[10] Matei 26, 39.
[11] Georgios Mantzaridis, Morala creştină, vol II, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p 484-485.
[12] II Corinteni 7, 10.
[13] Ieremia 2, 19.

DESPRE MAICA DOMNULUI XIII

de Pr. prof. Ion CIUNGU




15.        Unii protestanţi neagă virginitatea perpetuă a Maicii Domnului. Ei aduc ca argumente texte biblice pentru a-şi consolida poziţia. Care sunt ele ? Cine le-a adus cu mult timp înainte de protestanţi şi cine le-a combătut încă din sec. IV d. Hr. ? 

       Pentru a se apăra în negarea pururea fecioriei Maicii Domnului, unii protestanţi se referă la textele biblice care vorbesc despre fraţii şi surorile lui Iisus, deducând astfel că Maica Domnului a mai avut copii, deci n-a fost mereu fecioară. Aceste texte sunt următoarele:  Matei 12, 46-48;  Marcu 6, 3;  Ioan 7, 3;  Luca 8, 19-21;  Fapte 1, 14;  1 Corinteni 9  5.
       Ei îşi  întăresc apărarea cu alte două texte în care se afirmă că:
a)     Iosif n-a cunoscut-o pe Maria, ( adică n-a avut relaţii sexuale cu ea ), până ce a născut pe Fiul ei Iisus, (Matei 1, 25). Ei deduc că textul biblic lasă să se înţeleagă că după naşterea lui Iisus au avut relaţii conjugale în urma cărora li s-au născut ceilalţi fraţi ai lui Iisus. ( De remarcat faptul că majoritatea textelor ortodoxe actuale au altă traducere, evitând expresia până ce; totuşi Biblia ortodoxă tradusă de Bartolomeu Anania nu evită această expresie, însă la subsolul paginii dă notă explicativă).
b)      Maria a născut pe Fiul ei Cel Întâi  Născut (Luca 2, 7). Ei deduc faptul că Iisus a fost doar primul născut, după care au urmat ceilalţi fraţi ai lui Iisus. ( De asemenea de remarcat că majoritatea textelor ortodoxe actuale evită expresia Întâi Născut; …).

       Secta antidicomarianiţilor ( opozanţii Mariei ), care a înflorit în perioada anilor 200-400 d. Hr., susţinea că Iisus era pur şi simplu fiul lui Iosif şi al Mariei. Ebioniţii au fost primii care au afirmat aceste lucruri. Ulterior şi-au schimbat punctul de vedere în sensul că recunoşteau că doar Iisus a fost născut de la Duhul Sfânt, însă după aceea Iosif şi Maria au trăit ca soţ şi soţie, având mulţi copii. Ebioniţii negau formula „pururea Fecioara Maria” folosită în liturghiile greacă şi romană. „Cea mai timpurie referinţă la această sectă apare la Tertulian, iar doctrina predicată de ei e menţionată expres de Origen”.[1]  Tertulian a murit pe la anul 240 d. Hr.  Iar Origen pe la anul 254-255 d. Hr.[2]


       În jurul anului 383 d. Hr., Ieronim în lucrarea sa Contra lui Helvidius apăra virginitatea perpetuă a Maicii Domnului. Helvidius de asemenea aducea ca argumente împotriva virginităţii perpetue a Fecioarei Maria cuvintele până ce sau până când ,  întâi născut  şi  fraţii lui Iisus.

        a)      Referitor la „până ce” sau „până când”, sau „până la” Ieronim contrapune alte texte biblice, pentru a demonstra că argumentele lui Helvidius nu rezistă. Textele contrapuse de Ieronim sunt următoarele:
       Isaia 46, 4 : „ Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi.”
 Apoi Ieronim comentează: „Oare va înceta El să fie Dumnezeu când ei vor fi îmbătrânit? ”
       Matei 28, 20 : „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii.”  Apoi comentează : „Oare după ce sfârşitul lumii va fi venit, Domnul îi va părăsi pe ucenicii Săi şi chiar în timpul când aşezaţi pe douăsprezece tronuri şi urmează să judece cele douăsprezece triburi ale lui Israel ei vor fi lipsiţi de compania Domnului lor? ”
      1 Corinteni 15, 23-25 : „ Hristos mai întâi, apoi cei care sunt ai lui Hristos, la venirea Lui. Apoi vine sfârşitul, când El va fi predat împărăţia lui Dumnezeu, adică Tatăl, când El va fi desfiinţat orice domnie şi orice autoritate şi putere. Căci El trebuie să domnească până ce va fi pus pe toţi duşmanii sub picioarele Sale.” 
       Apoi Ieronim comentează: “ Dat fiind faptul că pasajul se referă la natura umană a Domnului, noi nu negăm că aceste cuvinte sunt spuse despre Cel care a suferit crucea şi I se porunceşte să şadă după aceea de-a dreapta. Ce vrea (Pavel n. trad.) să zică prin,  că El trebuie să domnească până ce va fi pus pe toţi duşmanii sub picioarele Sale? Urmează oare ca Domnul să domnească numai până când duşmanii încep să fie sub picioarele Lui, şi îndată ce ei sunt sub picioarele Lui va înceta să domnească? Desigur, domnia Lui va începe atunci în plinătatea ei când duşmanii încep să fie sub picioarele Lui.”
       Psalm 122, 2 (în Biblia tradusă după textul grecesc numit Septuaginta) sau
       Psalm 123, 2 ( în Biblia tradusă după textul ebraic ) : “ Iată, după cum ochii servitorilor privesc la mâna stăpânului lor, după cum ochii unei slujnice la mâna stăpânei ei, aşa ochii noştri privesc la Domnul Dumnezeul nostru până ce El va avea milă de noi.”
       Ieronim comentează: “Deci profetul va privi spre Domnul până ce va obţine milă, iar când mila e obţinută îşi va întoarce ochii în jos spre pământ? Deşi în altă parte se spune, Ochii mei se sfârşesc după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.”
       Geneza ( Facerea ) 35, 4 : “Şi ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâna lor şi cerceii care erau în urechile lor, şi Iacob i-a ascuns sub stejarul care era lângă Sichem, şi i-a pierdut până în ziua de azi.”
       Deuteronom 34, 5-6 : „ Aşa Moise servitorul Domnului a murit în pământul Moabului, potrivit cuvântului Domnului. Şi l-au îngropat în vale în pământul Moabului, faţă în faţă cu Beth-peor: dar nici un om nu cunoaşte mormântul lui până în ziua aceasta.
       Apoi Ieronim comentează : “ Trebuie cu siguranţă să înţelegem prin ziua aceasta timpul compunerii istoriei, fie că preferi punctul de vedere potrivit căruia Moise era autorul Pentateuhului, fie că Ezra  l-a re-editat. Nu obiectez în niciunul din cazuri. Problema acum este dacă cuvintele până în ziua aceasta
trebuie raportate la timpul publicării sau scrierii cărţilor, şi dacă este aşa, lui îi revine sarcina să demonstreze, acum când aşa de mulţi ani s-au scurs din acea zi, fie că idolii ascunşi sub stejar au fost găsiţi, fie că mormântul lui Moise a fost descoperit; căci el cu încăpăţânare susţine că ceea ce nu se întâmpla atâta vreme cât punctul de timp indicat prin până ce şi până când nu a fost atins, începe să fie când s-a ajuns la acel punct. El ar face bine să fie atent la idiomul Sfintei Scripturi, şi să înţeleagă cu noi, (aici s-a împotmolit el) că anumite lucruri care ar putea părea ambigue sunt comunicate limpede prin faptul că nu sunt exprimate, în timp ce altele sunt lăsate la exerciţiul intelectului nostru. Căci dacă în timp ce evenimentul era încă proaspăt în memorie şi oamenii care îl văzuseră pe Moise trăiau  era posibil ca mormântul lui să fie necunoscut, cu mult mai mult poate fi cazul aşa după ce s-au scurs aşa mulţi ani.[3]

       Ieronim spune că ar putea aduna nenumărate exemple de astfel de exprimări biblice ca dovezi contra atacului lui Helvidius, însă lasă pe cititor să mai descopere singur.

        De-a lungul timpului cititorii au mai descoperit într-adevăr şi altele. De exemplu:
       Facerea (Geneza) 8, 7 : “ Noe a dat drumul corbului din corabie pentru a vedea dacă a scăzut apa, însă corbul nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ.” ( Adică nu s-a mai întors la corabie niciodată ).
      II Regi 6, 23 sau II Samuel 6, 23 : “ Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până la moartea ei. “ ( Adică n-a avut copii niciodată ).[4]




       În schimb, unii protestanţi rămân cu înverşunare pe poziţia anticatolică şi implicit antiortodoxă, apărând punctul de vedere al antidicomarianiţilor.

       În timp ce este adevărat că construcţia grecească  heos hou (până când) nu implică în mod necesar că ei s-au angajat în relaţii sexuale după naşterea lui Iisus, restul Noului Testament confirmă faptul că unde apare această expresie urmată de negaţie, ea « întotdeauna implică faptul că acţiunea negată a avut loc într-adevăr mai târziu » . (Lewis, 1976, 1: 42, emp. added). Bruce observa : « Relaţia sexuală ulterioară a fost cursul natural, dacă nu necesar al lucrurilor. Dacă evanghelistul ar fi simţit cum simt catolicii, el s-ar fi străduit să prevină înţelegerea greşită. » (Nicoll, n. d., 1: 69. Alford şi-a exprimat acordul :  « În general mi se pare că nimeni niciodată nu s-ar fi gândit să interpreteze versetul altfel decât în sensul de la prima vedere, în afară de cazul în care se vrea forţarea lui pentru a fi în concordanţă cu o noţiune preconcepută despre virginitatea perpetuă a Mariei. »”[5]


       De fapt, cinstirea Sfintei Fecioare Maria nu a fost contestată numai de protestanţi în opoziţia lor faţă de catolici, ci şi de bogomili în opoziţia lor faţă de ortodocşii din Bizanţ. Bogomilii au apărut în Bulgaria, în sec. X.  Se spune că în sec. XIV în regiunea Vidinului  “ cu greu se putea găsi un creştin nebogomil ” . Ţarii bulgari îi susţineau pe bogomili, care  “ erau sufletul împotriva stăpânirii bizantine ” .

       Bogomilii susţineau că Logosul divin  “ a pătruns în Feciora Maria prin urechea dreaptă şi s-a născut cu trup aparent ( dochetismul ) ”. Iar  “ Maria a fost o femeie uşuratică ” .

       Începând cu B. P. Haşdeu unii autori au scris despre influenţa  bogomilismului la români. [6]
       Bogomilii, numiţi şi pavlikeni,  au fost persecutaţi în sec. XVIII de turci şi s-au refugiat în nordul Dunării. S-au stabilit în regiunea Banatului. Azi sunt peste zece mii de pavlikeni în Banat  “în satele Dudeştii Vechi, Vinga, Brestea şi de asemenea în oraşul Timişoara şi câţiva în Arad; însă, nu-şi mai practică religia. Mai este un sat de pavlikeni în Banatul Sârbesc, numit Ivanovo.”[7]



b)     Referitor la „ întâi născut ” , Ieronim scrie astfel contra lui Helvidius :

Şi s-a întâmplat, în timp ce ei erau acolo s-au împlinit zilele ca ea să nască şi a născut pe Fiul ei întâi născut. Din aceasta el se străduieşte să arate că termenul întâi născut este aplicabil numai la o persoană care are fraţi, iar  singur născut este numit acela care este singurul fiu al părinţilor săi.
       Poziţia noastră este aceasta: Orice fiu singur născut este un fiu întâi născut, dar nu orice întâi născut este un singur născut. Prin întâi născut noi înţelegem nu numai pe acela care este urmat de alţii, ci pe acela care nu are predecesor.
Numeri 18:15 Tot cel ce deschide pântecele a tot trupul, zice Domnul către Aaron, care se aduce ca dar Domnului, atât din oameni cât şi din animale, va fi al tău; totuşi, întâiul născut dintre oameni să-l răscumperi neapărat, şi întâiul născut din animale necurate ( interzise pentru alimentaţia evreilor, n. trad.) să-l răscumperi. Cuvântul lui Dumnezeu defineşte ca întâi născut  pe tot cel care deschide pântecele. Altfel, dacă titlul aparţine numai celor care au fraţi mai mici, preoţii nu pot să pretindă drepturile întâielor roade până se vor fi născut următorii, ca nu cumva, din întâmplare, în cazul că n-ar mai fi naştere ulterioară să se dovedească a fi doar singurul născut şi nu întâiul născut. Numeri 18: 16   Şi
pe aceia care urmează să fie răscumpăraţi, de la vârsta de o lună să-i răscumperi, după aprecierea ta, pe bani în valoare de cinci sicli, după siclul sanctuarului
(adică două zeci de ghere). Dar întâiul născut al vacilor,  sau întâiul născut al oilor, sau întâiul născut al caprelor, să nu-l răscumperi; aceştia sunt sfinţiţi. Cuvântul lui Dumnezeu mă obligă să-i dedic lui Dumnezeu tot ceea ce deschide pântecele, dacă e născut din animale curate; dacă-i din animale necurate trebuie să-l răscumpăr şi să dau valoarea preotului. Aş putea să răspund şi să zic: De ce mă legi în spaţiul scurt al unei luni ?   De ce vorbeşti de întâi născut când eu nu pot spune dacă există fraţi următori ?  Aşteaptă până se va fi  născut al doilea. Nu-i datorez nimic preotului până când naşterea celui de al doilea  nu-l face întâi născut pe cel pe care l-am avut mai înainte. Oare nu va striga împotriva mea chiar sensul literal şi mă va condamna de nebunia mea şi va declara că întâi născut este un titlu al celui care deschide pântecele şi nu e restrâns la cel care are fraţi ? ”
 


c)     Referitor la fraţii lui Iisus, ( Iacov, Iosi, Simon, Iuda ), Ieronim argumentează contra lui Helvidius că ei nu erau fiii Mamei lui Iisus, ci ai Mariei a lui Cleopa.


              Pentru a înţelege mai uşor, iată textele pe baza cărora discută ei :





Matei  27, 55-56
Marcu 15, 40 şi 47
Luca 24, 10
Ioan 19, 25
       Şi erau acolo multe femei privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I,
       Între ele era Maria Magdalena şi Maria mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu.

       Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele :
Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi şi Salomea”

       „Iar Maria Magdalena şi Maria mama lui Iosi priveau unde L-au pus.”


Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.”


„ Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.”


     
        Helvidius comite eroarea de a o considera pe Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, la care fac referinţă evangheliştii Matei, Marcu şi Luca, a fi aceeaşi persoană cu mama lui Iisus, la care face referinţă evanghelistul Ioan. Ieronim afirmă că Maria lui Cleopa ( Alfeu ) , soră a mamei lui Iisus, la care face referinţă Ioan, este mama lui Iacov şi a lui Iosi.

       Ieronim îl acuză pe Helvidius de vicleşug pentru faptul că nu aminteşte de Maria lui Cleopa, tocmai pentru a putea trage concluzia falsă că mama lui Iisus este şi mama lui Iacov şi a lui Iosi. Despre Iacov Ieronim spune că era apostol şi fiu al lui Alfeu. Maria lui Cleopa este una şi aceeaşi persoană cu Maria lui Alfeu. Deci, Maria lui Cleopa fiind soră a Maicii Domnului, copiii ei, inclusiv Iacov, sunt verişori ai lui Iisus, chiar dacă Scriptura îi numeşte fraţi.

       Faţă de poziţia lui Helvidius potrivit căreia, din moment ce este afirmată existenţa fraţilor lui Iisus ea trebuie luată ca atare, Ieronim contaargumentează exemplificând patru sensuri ale cuvântului frate în Scriptură: după natură, după popor, după rudenie şi după dragoste.


      Schematizată, argumentaţia lui Ieronim se prezintă astfel:




Nr. crt

 Categoria de fraţi


       Exemplificare din Biblie

1.

    Fraţi după natură
         (de sânge)

- Esau şi Iacov  ( în Vechiul Testament)
- cei doisprezece patriarhi ( tot în V. T. )
- Andrei şi Petru , apostoli ai lui Iisus
- Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, apostoli ai lui Iisus


2.

 Fraţi după popor


Toţi evreii sunt numiţi fraţi unul faţă de altul:

Deuteronom 15, 12  „Dacă fratele tău evreu sau evreică ţi s-ar vinde şi ţi-ar sluji şase ani, apoi în al şaptelea an să-l laşi să meargă liber de la tine.”

Deuteronom 17, 15  „ Tu în orice situaţie pe acela să-l aşezi rege peste tine, pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege: pe unul dintre fraţii tăi să-l aşezi rege peste tine; să nu pui pe un străin peste tine, care nu e fratele tău.”

Deuteronom 22, 1 “Nu cumva să vezi boul fratelui tău , sau oaia lui rătăcindu-se şi să te ascunzi de ele : neapărat să le aduci înapoi la fratele tău. Şi dacă fratele tău nu e aproape de tine, sau dacă nu-l cunoşti, atunci să aduci animalul la casa ta, şi să fie la tine până când fratele tău îl caută, şi să i-l restitui.”

Romani 9, 3-4 “.Aş putea dori ca eu însumi să fiu anatema  ( blestemat şi exclus; n. trad. ) de la Hristos, de dragul fraţilor mei, rudeniile mele după trup : care sunt israeliţi.”

3.

Fraţi după rudenie
(care sunt dintr-o familie)


Geneză 13, 8 şi 11 „Şi Avraam a zis lui Lot, Să nu fie ceartă, te rog, între mine şi tine, între păzitorii turmelor mele şi păzitorii turmelor tale; căci noi suntem fraţi. Şi iarăşi,  Aşa că Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului, şi Lot a călătorit spre est: şi s-a despărţit fiecare de fratele său.”
Apoi, Ieronim comentează: “Cu siguranţă Lot nu era fratele lui Avraam, ci fiul fratelui lui Avraam, Aram. Căci Terah a fost tatăl lui Avram, şi al lui Nahor şi al lui Aram: şi Aram a fost tatăl lui Lot. Şi iarăşi citim, Geneza 12, 4, Şi Avram era de şaptezeci şi cinci de ani când a plecat din Haran. Şi Avram a luat pe Sarai soţia sa, şi pe Lot, fiul fratelui său.”
Geneza 29, 11  ( E vorba de Iacov şi Rahela, adică, Iacov era nepot de soră al lui Laban, tatăl Rahelei): „.Şi Iacov a sărutat-o pe Rahela şi şi-a ridicat vocea şi a plâns. Şi Iacov i-a spus Rahelei că el este fratele tatălui ei.”

Geneza 29, 15 ( E vorba de Laban şi Iacov, adică unchi şi nepot de soră): “Laban a zis către Iacov: Din cauză că eşti fratele meu, oare pentru aceasta să-mi serveşti fără plată? Spune-mi, care să fie simbria ta?.”

Geneză 31, 36-37 ( Iacov cu soţiile sale şi cu copiii pleacă pe ascuns de la Laban; Laban îi urmăreşte, căci Rahela îi furase idolii, şi îi ajunge din urmă; Iacov nu ştie nimic de furtul idolilor; are loc percheziţia fără succes a lui Laban, apoi următoarele întrebări din partea lui Iacov):
„Cu ce am greşit? Care e păcatul meu încât m-ai urmărit cu atâta fierbinţeală? După ce ai pipăit toate lucrurile mele, ce ai găsit din lucrurile casei tale? Pune acel lucru aici în faţa fraţilor mei şi a fraţilor tăi, ca să judece între noi doi. ”
Apoi. Ieronim comentează: „Spune-mi cine sunt acei fraţi ai lui Iacov şi ai lui Laban, care erau prezenţi acolo? Esau, fratele lui Iacov, cu siguranţă nu era acolo, iar Laban, fiul lui Betuel, nu avea fraţi, în schimb avea o soră, pe Rebeca.”
4.

Fraţi după afecţiune
(dragoste)


spirituală


Noi , creştinii, toţi suntem numiţi fraţi:

Psalm : “ Iată cât de bine şi de plăcut este pentru fraţi să locuiască în unitate.

Alt Psalm : “Voi declara numele Tău fraţilor Mei.”

Ioan 20, 17 : “ Mergeţi la fraţii Mei şi spuneţi-le...”


generală

Toţi suntem copii ai unui singur Tată:

Isaia 66, 5  „Spune-ţi celor care vă urăsc, zice profetul, voi sunteţi fraţii noştri.”

1 Cornteni 5, 11  „Dacă un om care este numit frate este desfrânat, sau lacom, sau idolatru, sau calomniator, sau beţivan, sau jecmănitor: cu unul de acest fel să nu mâncaţi.”




       Apoi, Ieronim continuă: “ Acum întreb în care clasă trebuie să fie incluşi fraţii Domnului din Evanghelie. Sunt fraţi după natură, zici tu. Dar Scriptura nu spune aşa; nu-i numeşte nici fii ai Mariei, nici ai lui Iosif. Să zicem că sunt fraţi după popor? Dar este absurd să presupui  că doar câţiva evrei erau fraţii Lui, când toţi evreii acelui timp ar fi putut, pe baza acestui principiu,  să poarte acest titlu. Erau fraţi în virtutea intimităţii strânse şi a unităţii de inimă şi minte?  Dacă ar fi aşa, cine erau mai cu adevărat fraţii Săi decât apostolii care au primit instrucţia Lui privată şi au fost numiţi de El mamă a lui şi fraţi ai Lui?  Iarăşi, dacă toţi oamenii ca atare ar fi fraţii Lui , ar fi fost o nebunie să transmiţi un mesaj special, Iată, fraţii Tăi te caută, căci toţi oamenii deopotrivă erau îndreptăţiţi la acest nume.  Singura  alternativă este să adoptăm explicaţia anterioară şi să înţelegem că sunt numiţi fraţi în virtutea legăturii de rudenie, nu de dragoste şi simpatie, nici după prerogativa poporului, nici după natură. ”


       Ducând mai departe punctul de vedere al lui Ieronim despre „fraţii Domnului”, unii specialişti în Noul Testament afirmă că e vorba despre verişori secundari ai lui Iisus:

        Pentru noi, ortodocşii, care avem la bază datele Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, problema este clarificată în partea esenţială, că adică acei « fraţi » ai Domnului nu sunt copiii Sfintei Sale Mame, ci ai Mariei, soţia lui Cleopa, numită mama lui Iacov şi a lui Iosif ( Matei 27, 56;  Marcu 15, 40;  Luca 24, 10 ). 
        Se ştie din Tradiţie că părinţii Maicii Domnului au fost fără copii până spre bătrâneţe, când au născut pe unica lor fiică, Sfânta Fecioară Maria. Şi totuşi se vorbeşte de o soră a sa: «  Şi stăteau lângă Crucea lui Iisus mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa »  ( Ioan 19, 25 ). Cine era această Maria Lui Cleopa ?  Este greu de precizat, ca şi cine era Cleopa. Din cele ce ne oferă Tradiţia Bisericii ( Mineiul pe 8 septembrie )  aflăm că Matan, căsătorit cu Maria, a avut patru copii amintiţi aici. Matan era preot în Betleem, iar copiii lor au fost :  Iacov, tatăl lui Iosif, logodit apoi cu Sfânta Fecioară;  Maria, care a născut pe Salomeea, moaşa, mama fiilor lui Zevedei;  Sovi care a născut pe Elisaveta, mama lui Ioan Botezătorul; şi Ana care căsătorită cu Ioachim a născut pe Sfânta Fecioară Maria, logodită cu Iosif, vărul ei primar ( Vezi şi Vigouroux  Dict de la Bible, I Anne t. I, col 1620 )…”  După ce face diferite presupuneri pentru a identifica pe Maria lui Cleopa, autorul se opreşte la  varianta că ea „era fiică a lui Sovi şi soră cu Elisaveta, - părere pe care o socotim cea mai plauzibilă;  În acest caz Maria lui Cleopa era vară primară cu Maica Domnului, iar fiii acestei Marii, veri secundari ai Domnului. Aşa consideră şi Gheorghiu şi Vigouroux (Dict. De la Bible, t. I, col 1620 ).”
        „De remarcat că nicăieri şi niciodată aşa zişii « fraţi ai Domnului » nu se numesc fiii Mariei, mama lui Iisus, ci numai  « fraţii Lui » .[8] 

      
        Alţii consideră că fraţii lui Iisus erau verişori primari ai Lui:

        „Istoricul iudeo-creştin Hegesip ( + 180 ), fost episcop în Ţara Sfântă, consemnează tradiţia potrivit căreia Cleopa era fratele dreptului Iosif, logodnicul Mariei. Informaţia lui Hegesip a fost preluată de Eusebiu de Cezareea în a sa « Istorie bisericească ». Aşadar Maria lui Cleopa era cumnata Maicii Domnului, ceea ce explică denumirea de fratele ( adică vărul ) Domnului dată lui Iacob. Explicaţia acoperă, de fapt, întreaga problemă a fraţilor Domnului.”[9]



     Care este stadiul actual în dialogul protestant-catolic referitor la  argumentele biblice despre fraţii Domnului ?[10]

        „ În anul 1978 autorii acum binecunoscutei cărţi   Mary in the New Testament  [ Raymond  BROWN, Karl P. DONFRIED,  Joseph A. FITZMYER & John EUMANN (eds), Mary in the New Testament: A Collaborative Assessment by Protestant and Roman Catholic Scholars. New York – Mahwah (Paulist Press) 1978] au ajuns la următoarele patru concluzii cu privire la identificarea  „fraţilor şi surorilor” lui Iisus menţionaţi în Noul Testament :
1)      Virginitatea continuată a Mariei după naşterea lui Iisus nu este o întrebare ridicată direct de Noul Testament.
2)      Din moment ce a fost ridicată în istoria ulterioară bisericească, tocmai această întrebare a focalizat atenţia asupra relaţiei exacte a „fraţilor” ( şi „surorilor” ) lui Iisus.
3)      Din moment ce atenţia aceasta a fost şi este focalizată, nu se poate spune că Noul Testament îi identifică fără îndoială ca fraţi şi surori de sânge şi deci ca şi copii ai Mariei.
4)      Soluţia favorizată de savanţi va depinde în parte de autoritatea pe care ei o acordă cercetărilor bisericeşti ulterioare. ( p. 72 ).

       Subtitlul cărţii – O Evaluare în Colaborare din partea Savanţilor Protestanţi şi Romano-Catolici – în mod clar denotă o oarecare ambiţie ecumenică. Şi, ca atare, cei patru savanţi într-adevăr au ajuns la un acord comun, al cărui aspect este dublu.
       În primul rând, textul biblic permite să identifici pe aşa numiţii „fraţi şi surori” ca fraţi şi surori ai lui Iisus într-adevăr, precum şi ca alte feluri de rudenii apropiate. Astfel, exegeţii pot fie să accepte virginitatea post partum a Mariei ( adică după naşterea lui Iisus ) – în sensul literal al cuvântului – fie să o respingă, fără a trebui să-şi abandoneze integritatea intelectuală. Ambele interpretări sunt recunoscute ca fiind în consonanţă cu Scriptura.  În al doilea rând, şi din moment ce ambele interpretări sunt legitime scripturistic, cititorii vor vedea în „fraţii şi surorile” lui Iisus fie fraţi şi surori, fie rudenii apropiate, depinzând în mare măsură de tradiţia la care aparţin şi de modul în care se relaţionează cu acea tradiţie.
       După aproximativ treizeci de ani, oare au făcut savanţii vreun progres în această privinţă? În ceea ce priveşte primul punct, exegeţii şi teologii au continuat să investigheze subiectul aşa numiţilor „fraţi şi surori” ai lui Iisus. Unele concluzii par a fi fost obţinute asupra acestei probleme, mai ales despre posibilele referinţe biblice indirecte cu privire la multiplele naşteri de copii ale Mariei. Aceste două referinţe indirecte se află la Matei 1, 25 (Iosif n-a cunoscut-o pe Maria până ce ea a născut un fiu.” ) şi la Luca 2, 7 ( Maria a născut pe fiul ei întâi născut” ). Savanţii biblici nu mai pretind că cuvintele „până ce” şi „întâi născut” trebuie să fie citite ca indicând spre naşterile ulterioare ale Mariei.”
……………………………………………………………………………….

„ Dacă dezbaterea în jurul sensului cuvintelor « până ce » şi  « întâi născut » pare încheiată , nu aşa stau lucrurile cu privire la « fraţii şi surorile » lui Iisus menţionaţi în Noul Testament. Trei linii de interpretare s-au dezvoltat de foarte timpuriu  în această privinţă.  Cea helvidiană – numită după lucrarea Contra lui Helvidius scrisă în jurul anului 383 de Ieronim – susţinea că « fraţii şi surorile » sunt adevăraţi fraţi de sânge şi copii ai lui Iosif şi ai Mariei.  Cea ieronimiană, opunându-se lui Helvidius, concluziona că « fraţii şi surorile » sunt verişori ai lui Iisus.  Şi cea epifaniană – numită după episcopul din Salamina, din secolul IV, Epifanius, care era unul din marii ei susţinători – afirma că « fraţii şi surorile » sunt copii dintr-o căsătorie anterioară a lui Iosif.

       Această pluralitate de interpretări a fost şi este făcută posibilă din cauza ambiguităţii cuvântului « frate » ( şi « soră » ) în vechea limbă ebraică. Această limbă, asemenea limbii aramaice, nu face distincţie între frate de sânge şi verişor. De fapt – şi acest punct e posibil să nu fi fost luat suficient în consideraţie – cuvântul ebraic ah , în sensul lui literal, se aplică oricărei rudenii masculine apropiate din aceeaşi generaţie. Din moment ce cineva aparţine acestui cerc – fie frate de sânge deplin,  frate pe jumătate, frate vitreg, fie verişor – acela este un ah. În cadrul acestui cerc, definit de adevărata frăţie de familie, nici o distincţie suplimentară nu se mai face.”
………………………………………………………………………………..

“ Chiar astăzi, majoritatea comentatorilor biblici protestanţi vor susţine că Maria a avut alţi copii după naşterea lui Iisus, chiar aceia care au manifestat interes reînnoit în a o studia pe Maria. În schimb, marea majoritate a savanţilor biblici catolici susţin virginitatea post partum a Mariei. Totuşi, este interesant faptul că găsim un număr, încă mic dar în creştere, de savanţi  care încearcă să abordeze subiectul prin a aprecia consistenţa punctului de vedere al celeilalte denominaţiuni. Unii savanţi catolici ( Pesch, Meier, Refoule ) afirmă că o citire istorico-critică a Noului Testament dă într-adevăr mult sprijin ipotezei helvidiene. Pe de altă parte unii savanţi protestanţi ( Raukamp, Pelikan ) concluzionează că ipotezele epifaniană sau ieronimiană se bucură de suport biblic puternic, şi că Noul Testament nu poate fi citit izolat de primii lui cititori ai tradiţiei creştine timpurii.”
      
       „La început am pus întrebarea dacă situaţia cu privire la identitatea fraţilor şi surorilor lui Iisus menţionaţi în Noul Testament a evoluat în perioada ultimilor treizeci de ani. Dacă privim la argumentele bazate exclusiv pe textul biblic, trebuie să recunoaştem că prea puţin s-a schimbat. Aceeaşi argumentaţie e folosită iarăşi şi iarăşi. Uneori se fac încercări de a rafina argumentele recurgând la descoperiri legate de istoria textelor. Dar din moment ce a devenit din ce în ce mai greu să ajungi la oarecare  consens în acel domeniu, nici un progres real nu s-a făcut.
..............................................................................................................................................
„ Conştiinţa că textul biblic nu mai poate, în sine, să ofere noi informaţii despre familia naturală a lui Iisus nu este recentă. Existenţa apocrifelor Noului Testament, ca de pildă, cea mai populară, Protoevanghelia lui Iacov , e o mărturie pentru aceasta deja din mijlocul secolului al doilea. Astăzi, după redescoperirea punctelor de vedere extra biblice prin noi metode de interpretare, această conştiinţă a fost reînviată. Şi chiar savanţi renumiţi cad pradă falsificatorilor, de ex., când în octombrie 2002, aceştia au spus că un osuar antic a fost dezgropat lângă Ierusalim purtând inscripţia « ames / Iacov fiu al lui Iosif, fratele lui Iisus. »   şi au tras concluzia că urna aparţinea foarte probabil lui Iacov, fratele lui Iisus.. Apoi, în 2003 această inscripţie s-a dovedit a fi falsă.
       Mai promiţătoare, desigur, este realitatea că unii savanţi catolici şi protestanţi, mânaţi de preocupări ecumenice, recunosc acum validitatea temeliei biblice a poziţiei tradiţionale a celeilalte denominaţiuni cu privire la identitatea « fraţilor şi surorilor » lui Iisus menţionaţi  în Noul Testament. Ei progresează pe calea pavată de autorii cărţii Mary in the New Testament.  Unii teologi protestanţi, care încă susţin că Maria probabil a avut alţi copii după naşterea lui Iisus, sunt totuşi gata să accepte noţiunea de virginitate perpetuă a Mariei. Adică, ei acceptă semnificaţia teologică a virginităţii perpetue fără să postuleze pentru aceasta o realitate fizică. Ceea ce este promiţător în toate acestea este faptul că Maria, puţin câte puţin, scapă de jugul de a fi o piatră de poticnire , un semn de dezbinare între denominaţiunile creştine majore.”




[1] Pr. Prof. Dr.  Ioan G. Coman, PATROLOGIE, SFÂNTA MÂNĂSTIRE DERVENT, 1999,  p. 51 şi 72.
[3] Jerome,  Against Helvidius  http://www.newadvent.org/fathers/3007.htm

[4] Arhim. Ilie Cleopa,  CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ,  tipărită cu binrcuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Antim Nica, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1991, p. 86.
[5] Dave Miller, Ph.D., Did Jesus Have Fleshly Half-Brothers? (A avut Iisus fraţi vitregi trupeşti?)  Copyright © 2003 Apologetics Press, Inc. All rights reserved.
[6] P. I. David, SECTOLOGIE SAU APĂRAREA DREPTEI CREDINŢE, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului, Constanţa, 1998, p. 118-125.
[7] Bogomilism: Encyclopedia – Bogomilism, Bogomilism-Doctrine
[8] Preot Dr. Ioan Mircea, DICŢIONAR AL NOULUI TESTAMENT, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,  1995,  p. 186-188.
[9] BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod….Bartolomeu Valeriu Anania…p. 1730.
[10]    Francois Rossier,  The « Brothers and Sisterrs » of Jesus: Anything New?  (« Fraţii şi surorile » lui Iisus : Ceva nou ?)
  sau  François Rossier,  Les « frères et sœurs » de Jésus : quoi de neuf ?