de Guşe Stela
Asemeni întâiului om, izgonit din veşnicie, nici eu nu am avut lacrimi, dar tot într-o clipă de-ndurare, Dumnezeu mi-a dat şi mie lacrimile.
Să răsfoiesc, să caut, să-mi dăruiesc înţelesurile celor care mă primesc, este o mare bucurie pentru mine.
A trecut demult anul 2000 şi iată că a venit ziua când eu, un trecător, îl vestesc pe Lucian Blaga într-o revistă binecuvântată. Poate că nu este întâmplător. Cred că aşa a vrut Dumnezeu. Nu pot decât să-i mulţumesc.
Cântec pentru anul 2000
Vulturul ce roteşte sus
Va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
Numai stejarii vor mai fi şi-atunci.
Mai aminti-mă-va un trecător
Vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred că mă vestească cineva,
Căci basmul ar începe-aşa:
Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu,
Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.
(Lucian Blaga, vol: „Nebântuitele trepte”, 1973)
Mai rămâneţi, vă rog, câteva clipe din ceasul vostru şi cântaţi frumuseţea şi veşnicia în versurile lui.
Lacrimile
Când înflorit din cuibul veşniciei
Întâiul om
Trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
Îl iluminau mustrându-l
Lumina, zarea, norii – şi din orice floare
Îl săgeta c-o amintire paradisul –
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată, istovit de-albastrul prea senin
Al primăverii,
Cu suflet de copil întâiul om
Căzu cu faţa-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
Ori dacă-Ţi stă-n putere împăienjeneşte-mi ochii
Cu-n giulgiu,
Să nu mai văd
Nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
Căci, vezi – lumina lor mă doare.”
Şi-atuncea, Milostivul într-o clipă de-ndurare
Îi dete – lacrimile.
(de Lucian Blaga)
Cântecul obârşiei
La obârşie, la izvor
Nici o apă nu se-ntoarce,
Decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
Nici un drum nu se întoarce
Decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
Ce voi fi când m-oi întoarce
La obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(de Lucian Blaga)
Brânduşile
Tristeţea renunţării
Dumnezeu o încerca molatic.
Şi lumea toată o făcu,
Sieşi străin, cu-n gest tomnatic.
O singură mândrie – avu
Gospodărind cenuşile:
În ipostază de amurg
Să-nchipuie brânduşile.
(de Lucian Blaga)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu