marți, 11 martie 2014

Cu puţin efort, putem dărui... bucurie!

de Pr. Protopop Vasile Gafton






La Avrig, în 9 martie s-a desfăşurat o activitate cumva inedită în peisajul constituit de întâlnirea dintre Şcoală şi Biserică. Denumirea activităţii? „Cu puţin efort, putem dărui... bucurie!”
Este vorba despre una din activităţile Proiectului „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, proiect iniţiat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române, cu ocazia Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Scopul concursului este acela de “a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase în contextul unei lumi seculare şi secularizante”.
Elevi din clasa I a Liceului Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig, îndrumaţi de învăţătoarea Lucia Budac, alături de câţiva colegi mai mari de-ai lor, şi de cadrele didactice: Camelia Han, Monica Başca, Daniela Cismaş, Claudia Nedelcu, Simona Gafton şi Cosmin Cîra, şi-au exersat creativitatea în confecţionarea de mărţişoare, pe care le-au valorificat, urmând ca, din suma rezultată să cumpere rechizite şcolare pentru unul dintre colegii lor, care provine dintr-o familie aflată într-o situaţie economic dificilă, iar, pentru familia acestuia, o rază de lumină cu prilejul Sfintelor Paşti, concretizată într-un coş cu alimente.
Activitatea s-a desfăşurat în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român Avrig şi Centrul Cultural-Misionar “Gheorghe Lazăr” Avrig.
Elevii au venit la biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din localitate îmbrăcaţi în portul tradiţional, au participat la slujba Sfintei Liturghii, după care, au procedat la expunerea roadelor efortului lor la ieşirea din incinta bisericii, pentru a putea fi admirate şi achiziţionate de către doritori. Acţiunea în sine a fost un succes din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, elevii au înţeles că, pentru a realiza ceva trainic trebuie să depui ceva efort, însă, conform trăirii creştineşti autentice, atunci când rezultatul obţinut este bucuria celorlalţi, efortul merită făcut. Apoi, copiii au înţeles că portul popular pe care l-au purtat cu mândrie la această activitate le conferă demnitate - o demnitate pe care au avut-o şi moşii şi strămoşii lor ori de câte ori îşi purtau veşmintele tradiţionale – şi, totodată, sentimentul că ceea ce fac este încununat de sfinţenia efortului care creează valori inestimabile. În fine, s-a putut observa cum, într-o zi de duminică, într-un cadru marcat de emoţie şi de sfinţenie, copiii pot deveni modele de urmat chiar şi pentru adulţi, într-o lume în care criza modelelor este resimţită cu durere.
Mulţumim, copii şi vă dorim ca tot ceea ce veţi realiza de aici înainte să fie călăuzit mereu de valorile pe care de pe acum dovediţi că vi le-aţi însuşit şi le preţuiţi.





luni, 3 martie 2014

Invitaţie la fericire

      de Pr. Prof. Ciungu ION


     [Persecuţii:  Recompensa;  Balaurul şi Iisus;  Creştini prin secole ]


           A. Recompensa

           “Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi minţind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.”
( Matei 5, 11-12 )

          Referitor la profeţii din perioada Vechiului Testament şi la puterea credinţei lor în Dumnezeu se cuvine să amintim felul în care au fost trataţi de contemporanii lor: 
 „ …au suferit batjocuri şi bice, şi chiar lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit…ei de care lumea nu era vrednică.” ( Evrei 11, 36-37 ).

          Observăm că este o continuitate în lupta aceasta de persecutare a celor care lucrează cu Dumnezeu.

          Ipocriţii conducători religioşi iudaici sunt avertizaţi de Mântuitorul nostru Iisus
Hristos şi făcuţi responsabili pentru sângele nevinovat vărsat. Mântuitorul extinde responsabilitatea iudeilor retroactiv până la Abel. ( Matei 23, 33-36 ).

          E necesar să vedem în spatele persecuţiilor criminale pe Diavolul,  “ pe  tatăl minciunii, care de la început a fost ucigaş de oameni…” ( Ioan 8, 44 ).

          Teama de a suferi anumite pierderi în această viaţă este un obstacol destul de serios în acţiunea de a-L mărturisi pe Iisus în faţa oamenilor. Ba chiar instinctul de conservare a vieţii biologice parcă ne opreşte de la pericolele previzibile pe acest drum.
          Frontierele naturale aşezate încă de la creaţie de Dumnezeu în om, pentru a-i proteja viaţa biologică şi spirituală în limite obişnuite, sunt depăşite de Iisus, care deschide vieţii o perspectivă nelimitată, eternă:  Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul iar sufletul nu pot să-l ucidă;  temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.”  ( Matei 10, 28 ).
          Pe de altă parte, El ne spune că chiar dacă încercăm să ne conservăm viaţa, în perspectiva obişnuită, o vom pierde în perspectivă eternă: „Oricine caută să-şi scape sufletul îl va pierde;  iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.” ( Luca 9, 24 ).

          În Apocalipsă ni se revelează clar că Balaurul urmăreşte pe Femeia însărcinată pentru a-L înghiţi pe Copilul care urma să se nască. Însă, Copilul a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său, iar Femeia a fugit în pustie. Balaurul, aprins de mânie, continuă urmărirea Femeii şi a celor din seminţia ei, “ care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Iisus”. ( Apocalipsa 13, 4-6 şi 17 ).

          Revenind la recompensa pentru suportarea persecuţiilor, de dragul lui Iisus, se cuvine să încercăm să aflăm în ce poate consta „  fericirea ” promisă de El, „ plata multă …în ceruri ”.
          Sfântul apostol Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer, ne dezvăluie că este imposibil de descris recompensele cereşti: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor
 ce-L iubesc pe El. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.” ( 2 Cor 12, 1-4;
 1 Corinteni 2, 9-10 ) .



          B. Balaurul şi Iisus


          În  Femeia Însărcinată  care urmează să nască  Copilul, pe care Balaurul vrea să-L înghită, interpreţii Apocalipsei văd pe Fecioara Maria şi pe Copilul Iisus, iar în perspectivă profetică ei văd Biserica Creştină în lucrarea ei de a naşte fii spirituali.

          Abia născut, Iisus este urmărit pentru a fi ucis, din porunca regelui Irod cel Mare, însă fără succes. ( Matei 2, 13-18 ). Balaurul câştigă totuşi satisfacţia de a ucide toţi pruncii din împrejurimea Betleemului, care aveau vârsta sub doi ani.

          Perseverent, Diavolul Îl urmăreşte pe Iisus, care fusese anunţat de Ioan Botezătorul ca fiind  “ Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii ” .( Ioan 1, 29 ).  Imediat după Botezul în râul Iordan, Diavolul încearcă de trei ori să-L aservească pe Iisus, prin ispitiri la nivelul naturii umane, după modelul cu care avusese succes asupra lui Adam : prin “ pofta trupului ”, prin “pofta ochilor” şi prin “trufia vieţii”. ( 1 Ioan 2, 15-17 ). Iisus, însă, fără ezitare taie vicleşugul Diavolului, de fiecare dată, prin sabia cuvântului lui Dumnezeu: “Scris este:  « Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu »”.  “Scris este: « Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău »”.  “Înapoia Mea, Satano, căci scris este: « Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti »”. ( Matei 4, 1-11).

          Iubirea Tatălui Ceresc pentru oameni se arată în lucrarea de vindecare a bolnavilor şi de eliberare a demonizaţilor prin cuvintele lui Iisus. Duhurile necurate sunt alungate din oameni. ( de ex.,  Marcu cap. 1, v. 23-25, 32-34 şi 39 ).

          Iisus este acuzat de farisei şi de cărturari că de fapt El nu lucrează cu Dumnezeu, ci cu Beelzebul, Domnul demonilor. ( Matei 9, 34  Marcu 3, 22 ). Iisus explică acuzatorilor că logica lor este superficială, că Satana nu luptă contra Satanei, ci Duhul Sfânt este Cel Care alungă pe demoni din oameni. ( Matei 12, 28 ).
          Iisus explică lucrarea demonilor alungaţi din oameni. Un demon izgonit dintr-un om se întoarce, după un timp, cu alte şapte duhuri mai rele decât el şi recucereşte „casa” curăţită şi împodobită, iar starea ulterioară a omului posedat devine mai rea decât fusese. ( Luca 11, 24-26 )

          Am amintit aceste aspecte ale luptei spirituale, pentru a înţelege că, de fapt, Diavolul îl urmăreşte pe om, care este creat după chipul lui Dumnezeu, pentru a-l distruge. Inclusiv persecutorii lui Iisus, şi ai urmaşilor Lui, ai  creştinilor, sunt unelte în mâinile Diavolului.
          Succesul contra Diavolului se poate obţine prin armele spirituale date de Dumnezeu omului:  rugăciune, post, adevăr, dreptate, credinţă, cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia păcii, concepţie creştină de viaţă, vigilenţă, veghe
( Matei 17, 21;  Efeseni 6, 10-20 ).

          Vorbind la nivel general, unelte în mâinile Diavolului au devenit mulţi dintre iudei, în special elitele care manevrau poporul:  fariseii, cărturarii şi  membrii sinedriului, cu puţine excepţii. De asemenea, marii preoţi. Dar chiar şi apostolii, căci Îl părăsesc pe Iisus, cu excepţia lui Ioan.

          Vorbind la nivel mai detaliat, unelte în mâinile Diavolului au devenit, pe rând, diferite persoane, după cum putem observa:
          - Galileienii ( probabil şi alţii ) adunaţi în sinagoga din Nazaret. Ei L-au dus pe Iisus pe creasta muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.
 S-a ajuns la această situaţie din cauza lipsei lor de credinţă în Dumnezeu şi din cauză că Iisus le-a demonstrat că chiar la păgâni s-a găsit mai multă credinţă decât în Israel.
( Luca 4, 25-30 ).
          - Fariseii şi irodianii s-au sfătuit cum să-L omoare , după ce Iisus vindecase într-o Zi de Sabat pe un om cu mâna uscată, într-una din sinagogi. ( Marcu 3, 6 ).
          - Învăţătorii Legii, coborâţi din Ierusalim în Galileea. Ei considerau că Iisus este stăpânit de Beelzebul şi că scoate pe demoni cu ajutorul prinţului demonilor. De asemenea, fariseii aveau aceeaşi convingere cu învăţătorii Legii.
 ( Marcu 3, 22; Matei 12, 24 ).
-         Rudele lui Iisus voiau să-L prindă, căci considerau că şi-a ieşit din minţi.     ( Marcu 3, 21 ).
-         Iudeii care căutau să-L omoare. ( Ioan 7, 1 ).
-         Fraţii ( verişorii ) Lui, căci nu credeau în El. ( Ioan 7, 5 ).
-         Lumea care Îl ura pe Iisus, în loc să se pocăiască, atunci când El îi spunea că lucrările ei sunt rele. ( Ioan 7, 7 ).
-         Chiar şi iudeii care crezuseră în Iisus, însă nu puteau accepta învăţătura Lui. ( Ioan 8, 37 şi 40 ).
-         Iudeii în Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor, toamna. Au luat pietre ca să-L lovească. S-a ajuns la această situaţie din cauză că El a promis, pentru cei care împlinesc cuvântul Lui, performanţa de a nu gusta moartea. De asemenea şi din cauză că i-a şocat prin afirmaţia că El există înainte de a fi existat Avraam, care trăise înainte de ei cu aproximativ 2000 de ani. ( Ioan 8, 59 ).
-         Unii iudei din Ierusalim , care după vindecarea orbului din naştere într-o Zi de Sabat, au zis despre Iisus că are demon şi e nebun şi că n-are rost să-L asculte. ( Ioan 10, 20 ).
-         Iudeii din Ierusalim, la Sărbătoarea Înnoirii Templului, iarna. Au luat pietre să-L ucidă pe Iisus. S-a ajuns la această situaţie datorită faptului că El Şi-a afirmat divinitatea, mai precis egalitatea cu Tatăl Ceresc.(Ioan 10, 31 ).
-         Marii preoţi ( arhiereii ), fariseii şi cărturarii, după învierea lui Lazăr, s-au adunat în Consiliul Suprem al Iudaismului ( Sanhedrinul sau Sinedriul ). Ei decid să-L omoare pe Iisus. Motivul lor era că, în caz contrar, poporul va crede în Iisus, iar consecinţa gravă va fi că Iisus nu se va opune romanilor, iar aceştia îi vor cuceri şi nimici pe iudei. ( Ioan 11, 47-54;  Matei 26, 1-5; Marcu 14, 1-2;  Luca 22, 1-2 ). Conştienţi că Iisus e iubit de popor şi că arestarea şi uciderea lui pe faţă ar putea declanşa revoltă, şefii iudeilor plănuiesc să-L prindă pe Iisus pe ascuns, cu vicleşug.
-         Apostolul Petru, sub influenţa Satanei,  încearcă  să-L împiedice  pe Iisus de a-Şi urma drumul Patimilor, Morţii, Învierii, adică de a realiza opera de Răscumpărare ( Matei 16, 21-23 ), deşi cu puţin timp mai înainte, sub influenţa Tatălui Ceresc, mărturisise divinitatea şi mesianitatea lui Iisus ( Matei 16, 13-20 ).
-         Apostolul Iuda devine instrumentul lui Satan. Satan intră în Iuda. Iuda merge la marii preoţi şi la comandanţii Gărzilor Templului, cu scopul de a se înţelege cu ei cum să-L dea pe ascuns în mâinile lor. Aceia au fost bucuroşi de oferta găsită şi au fost de acord să-i dea bani pentru serviciul viclean, de trădare. ( Luca 22, 3-6;  Ioan 13, 27 ).
-         Apostolul Iuda conduce Gărzile Templului, trimise de marii preoţi şi de farisei, noaptea, dincolo de pârâul Chedron, în Grădina Ghetsimani, unde Iisus era la rugăciune, după obicei, cu ceilalţi apostoli. ( Ioan 18, 1-12 ). Iisus îi interzice lui Petru să-şi mai folosească sabia şi îi explică faptul că persecuţia care se intensifică este cu acordul Tatălui Ceresc şi, deci, o acceptă, inclusiv moartea, ştiind că astfel va învinge. De fapt, El în repetate rânduri anunţase Suferinţele şi Moartea Sa, dar şi Învierea Sa. ( Matei 16, 21; Matei 17, 22-23; Matei 20, 18-19 ). De asemenea, Iisus explicase apostolilor că El, în calitate de Fiu al Omului, n-a venit pe pământ cu scopul ca cineva să-I slujească, ci din contră, cu scopul ca El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi. ( Matei 20, 28 ). Deci, Iisus acceptă să fie legat şi dus la interogatoriul marilor preoţi.
-         Toţi ucenicii L-au părăsit pe Iisus şi au fugit. ( Matei 26, 56 ).
-         Fostul arhiereu Ana, apoi arhiereul în funcţie, Caiafa, Îl interoghează pe Iisus, doar formal, căci ei luaseră hotărârea să-L omoare. ( Ioan 18, 12-27 ).
-         Gardienii Îl leagă pe Iisus şi la ochi, apoi Îl lovesc peste faţă, batjocorindu-L şi cerându-I să proorocească cine L-a lovit. ( Luca 22, 63-65 ).
-         Apostolul Petru, în curtea marilor preoţi, de frică, se leapădă de Iisus, în trei rânduri, cu jurământ afirmând că nu-L cunoaşte. ( Luca 22, 54-62;  Matei 26, 69-75 ).
-         Guvernatorul ( procuratorul ) roman Pilat începe interogarea lui Iisus, Care era acuzat de şefii iudeilor că incită poporul la revoltă, că opreşte pe oameni să plătească bir cezarului, şi că afirmă despre Sine că El este Hristos, rege. ( Luca 23, 1-5 ). Pilat încearcă să scape de problemă, în mod legal, considerând că dacă Iisus este din Galileea, atunci trebuie să fie judecat de Irod, care avea în jurisdicţie acea provincie, şi care în acele zile era şi el venit în Ierusalim. Astfel că Iisus este trimis la Irod.
-         Irod Antipa îi pune multe întrebări lui Iisus, căutând să obţină un spectacol, prin vreo minune făcută de Iisus. Iisus însă nu i-a răspuns la nicio întrebare. Arhiereii şi cărturarii Îl acuză pe Iisus cu înverşunare în faţa lui Irod. Irod şi soldaţii lui Îl dispreţuiesc şi Îl batjocoresc pe Iisus, Îl îmbracă cu o haină strălucitoare, apoi Îl trimit înapoi la Pilat. ( Luca 23, 6-12 ).
-         Pilat continuând cercetarea lui Iisus îi convoacă pe arhierei şi pe mai marii poporului iudeu, şi poporul, şi le comunică faptul că el Îl consideră pe Iisus nevinovat. Pilat avea convingerea că mulţimea iudeilor Îl iubeşte pe Iisus iar şefii iudeilor Îl urăsc. Astfel,  a încercat iarăşi să-L elibereze, pe baza obiceiului ca de Paştile lor să le elibereze un condamnat cerut de mulţime. Însă mulţimea a fost  manevrată de marii preoţi şi de mai marii poporului ca să ceară eliberarea altui condamnat, cu numele de Baraba, care fusese închis pentru o revoltă  în cetate şi pentru omor.  Pilat, consecvent cu convingerea pe care o avea, afirmă iarăşi că Iisus este nevinovat şi cere apă pentru a se spăla pe mâini, ca semn că el nu participă la condamnarea lui Iisus. Totuşi,  Pilat  consideră să dea satisfacţie şi acuzatorilor şi le promite că  dă ordin soldaţilor să-L bată pe Iisus, apoi Îl va elibera. ( Luca 23, 13-22;  Ioan 18, 38-40 )
-         Soldaţii lui Pilat Îl batjocoresc pe Iisus şi-L bat cu biciul, Îl dezbracă de hainele Lui şi-L îmbracă cu o haină stacojie, Îi pun coroană de spini pe cap, Îl scuipă, Îl bat cu trestia peste cap…Îi dau palme…( Matei 27, 26-31;   Ioan 19, 1-5 )
-         Iudeii, manevraţi de şefii lor, la afirmaţia lui Pilat că nu găseşte în Iisus nicio vină de moarte, îi repetă acuza principală contra lui Iisus:  că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu şi, potrivit Legii lor, El trebuie să moară pentru această blasfemie. Observând că Pilat n-are de gând să-L condamne la moarte pentru blasfemie, iudeii îl acuză pe Pilat că nu este prieten al împăratului  (cezarului ) din Roma, din moment ce-L apără pe Iisus, Care se declară El Însuşi rege ( împărat ).
-          Pilat, temându-se de această acuză politică, şi de presiunea strigătelor mulţimii şi ale marilor preoţi, cedează şi-L dă pe Iisus în mâinile iudeilor spre răstignire. ( Ioan 19, 5- 16;  Luca 23, 20-25 ).
-         Soldaţii lui Pilat Îl dezbracă pe Iisus de haina stacojie, Îl îmbracă cu hainele Lui şi-L duc să-L răstignească. ( Matei 27, 26-31 ).
-         Trecătorii şi mai marii poporului îşi băteau joc de Iisus când El era răstignit pe cruce. De asemenea şi unul dintre tâlhari ( Matei 27, 39-44; Luca 23, 35 şi 39 ).

Iisus a acceptat să fie persecutat şi omorât pe nedrept. Lucrarea lui Satan, de înşelăciune şi de ucidere a nevinovaţilor devine foarte evidentă în Iisus.  Însă Iisus, în tot timpul persecuţiei, a ţinut natura umană în iubire consecventă faţă de Tatăl Ceresc, obţinând astfel pentru orice persoană umană care se asociază cu Iisus,  favoarea iubirii depline a Tatălui Ceresc. Natura umană ieşise din graţia Tatălui Ceresc prin  Adam, care a preferat să-l asculte pe Satan.
Faptul că Iisus a acceptat de bună voie persecuţia rezultă din explicaţia pe care El a dat-o apostolilor: „Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa, pentru ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu forţa, ci Eu o dau de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.” ( Ioan 10, 17-18 ).
Astfel, Patimile şi Moartea lui Iisus, care pot părea o înfrângere, un eşec al activităţii Lui, sunt de fapt valorificate de Tatăl Ceresc şi sunt considerate Sacrificiul Suprem, Cadoul Umanităţii Întoarse la relaţia normală faţă de Creatorul ei. Astfel umanitatea, creatura, este înnoită prin Iisus. Apostolul Pavel observă şi afirmă performanţa acesta: „Căci, dacă cineva este în Hristos, este o creaţie nouă. Cele vechi s-au dus;  iată, toate lucrurile au devenit noi.”
 ( 2 Corinteni, 5, 17 ).

Iisus, acceptând persecuţia şi moartea, acceptă de fapt ca judecata lumii să înceapă, şi cu această ocazie, Diavolul, Stăpânitorul acestei lumi, este dat afară. ( Ioan 12, 31 ).




C).  Creştini prin secole



Iisus, înainte de Patimile Sale, i-a pregătit pe ucenici cu privire la situaţia lor viitoare în lumea acesta:  
„De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvintele pe care vi le-am spus:  Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni;  dacă au păzit cuvântul meu şi pe al vostru îl vor păzi.” ( Ioan 15, 18- 20 ).


Fără a detalia suferinţele creştinilor persecutaţi în primul secol, dar obligaţi moral de o minimă exigenţă  a conştiinţei creştine din secolul XXI, se cuvine să observăm că prin Iisus, Tatăl nostru Ceresc declanşează spre oameni o iubire infinită, care cheamă la viaţă infinită cu EL. Aşa ne mărturiseşte apostolul iubirii, Ioan:  „ Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Năsut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică ”. ( Ioan 3, 16 ). Apostolul Pavel de asemenea confirmă:
Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţindu-o prin baia apei, prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.” ( Efeseni 5, 25-27 ).
          El este cu Ea la infinit. ( 1 Corinteni 13, 8 ).
          Ea Îl caută pentru a I se dărui Lui total, definitiv: „ Şi-l băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: « Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta ».  Şi, zicând acestea, a murit.” ( Faptele Apostolilor, 7, 59-60 ). Dar iubirea Ei e tare ca moartea.  ( Cântarea Cântărilor 8, 6 ). Ba chiar mai tare decât moartea. ( 1 Corinteni 13, 8 ). Ea continuă să-L caute, cu sufletul încremenit, pentru că Iubitul Ei plecase: „  Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc, m-au izbit şi m-au rănit şi vălul mi l-au luat cei ce zidul îl păzesc. Fete din Ierusalim vă jur:  de-ntâlniţi pe dragul meu, ce să-i spuneţi oare lui?  Că-s bolnavă de iubire.”( Cântarea Cântărilor 5, 7-8 )
          Apoi „ străjerii târgului ” au prins-o iarăşi de multe ori, şi au bătut-o, au izbit-o, au ucis-o cu sabia în Ierusalim, au răstignit-o la Roma, la Patras, au aruncat-o în foc în Etiopia, au spânzurat-o în Ararat, i-au tăiat capul în Roma, dar Ea n-a murit, căci iubirea Ei e mai tare decât moartea. Şi iarăşi au chinuit-o în multe locuri, dar Ea nu mai poate să moară ( Luca 20, 36 ), şi bolnavă de iubirea Lui, întreabă mereu despre El, prin toate ţările, până azi.
          Iisus dezvăluise lui Simon Petru planul diabolic: „ Simone, Simone, Satana a cerut să vă cearnă ca grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să-i întăreşti pe fraţii tăi.” ( Luca 22, 31-32 ).
          Iisus, de asemenea, prevăzând complicaţiile persecuţiilor, i-a anunţat pe apostoli că se va ajunge până la situaţia în care ucigaşii lor vor crede că aduc slujbă lui Dumnezeu. ( Ioan 16, 2 ).
          Iisus îi avertizase pe apostoli că vor fi urâţi de toţi oamenii, din cauza numelui Lui. ( Matei 10, 22 ). Se cuvine să observăm că, înfruntând orice ură, cei
ce-L iubesc nu se despart de El:
-         Diaconul Ştefan, de dragul numelui lui Iisus, acceptă să fie ucis cu pietre de iudei în Ierusalim. ( Faptele Apostolilor 6, 5- 8,1 ). El este considerat a fi primul martir creştin. Era cam la un an după Moartea şi Învierea lui Iisus. E sărbătorit pe 27 decembrie.
-         Apostolul Iacob cel Mare, numit şi Iacob cel Bătrân,  şi Iacob al lui Zevedeu, de dragul numelui lui Iisus, acceptă să fie ucis cu sabia, de regele Irod Agripa în Ierusalim. ( Fapte 12, 1-3 ). Era anul 44 de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.[1]

Prin sângele Sacrificiului Său şi prin Învierea Sa, Iisus a întemeiat un Templu Nou (Ioan 2, 19-22 şi  4, 20-24), o Biserică Nouă ( Matei 16, 16-19 ), o Lege Nouă (Matei 26, 28   ). Marii preoţi ai Templului din Ierusalim, Consiliul Suprem Iudaic şi conducătorii sinagogilor vor continua ura lor şi persecuţiile contra creştinilor. Sinagogile au fost considerate de scriitorul creştin Tertulian  ( sec. II-III d. Hr. )  fontes persecutionum”,[2] adică surse de persecuţie. Tot de la Tertulian ne-a rămas celebra constatare:  Sanguis martirorum, semen christianorum”, adică, sângele martirilor [a devenit] sămânţă pentru [alţi] creştini.
Se estimează că persecutarea creştinilor de către iudei, în perioada de început, a avut drept rezultat un număr de 2000 de morţi.[3]

Apostolii au plecat cu mesajul creştin spre lumea păgână. Cu excepţia lui Ioan, toţi au devenit martiri creştini. Informaţiile despre activitatea lor le avem de la istoricul grec Eusebiu, care a trăit în secolele III şi IV d. Hr. El a fost şi episcop în Cezareea Palestinei, începând cu anul 313. De asemenea a fost confesor şi biograf al împăratului Constantin cel Mare. Eusebiu, la rândul lui, a preluat informaţiile cu privire la apostoli de la exegetul şi teologul Origen, care a trăit în secolele II şi III d. Hr.  Origen a făcut să devină celebră Şcoala Catehetică din Alexandria Egiptului, pe care a condus-o aproape 30 de ani.[4]
Fără a intra în detalii, redau schematizat regiunile sau / şi ţările în care apostolii au dus Vestea cea Bună adusă lumii de Fiul lui Dumnezeu. Informaţiile de mai jos sunt luate din VIEŢILE SFINŢILOR PE LUNA IUNIE, ZIUA 30, şi din DICŢIONAR AL NOULUI TESTAMENT alcătuit de Pr. Dr. Ioan Mircea.[5] Lista cu numele apostolilor o găsim în Evanghelia după Matei 10, 2-4; în Evanghelia după Marcu 3, 16-19; în Evanghelia după Luca 6, 14-16.

-         Apostolul Petru, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Iudeea, apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia, în Iliric, în Roma, în toată Italia. A fost răstignit pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero, în anul 67 d. Hr. E sărbătorit pe 29 iunie.
-         Apostolul Andrei, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Bitinia şi în toate ţările de pe lângă Marea Neagră…în Sciţia Mare [ unii istorici argumentează că şi în Sciţia Mică ( unde azi este Dobrogea )], la Sinopi şi în Miotia…în Elada ( Grecia ) şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras, din Ahaia, pe o cruce în formă de X.         E sărbătorit pe 30 noiembrie.
-         Apostolul şi evanghelistul Ioan, de dragul numelui lui Iisus, „s-a învrednicit să fie fiul Maicii Domnului, iar în vremea cinstitei ei adormiri…a dus înaintea patului ei stâlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil.” El a predicat în Efes şi în toată Asia, a fost exilat pe insula Patmos… . S-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu, la cererea lui, la adânci bătrâneţi, în Efes. Era aprox. anul 100 d. Hr.  Este cinstit  pe 8 mai şi pe 26 septembrie.
-         Apostolul Filip, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în părţile Asiei împreună cu apostolul Vartolomeu, şi cu Maria, sora sa. A fost ucis de păgâni în Ierapoli din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos. E cinstit pe 14 noiembrie.
-         Apostolul Vartolomeu ( numit şi Natanael ), de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Siria şi în Asia de Sus, uneori cu apostolul Filip, alteori singur, fiind ajutat câteodată de apostolul Ioan. Apoi a predicat în India, multă vreme. A tradus Evanghelia după Matei în indiană. Apoi a predicat în Armenia cea Mare. În cetatea Alvan din Armenia a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, pielea i-a fost jupuită şi a fost decapitat. Trupul lui pus într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare şi a ajuns în insula Lipar. E cinstit pe 11 iunie.
-         Apostolul Toma, de dragul numelui lui Iisus, a predicat „partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi brahmanilor, până la cele de pe urmă părţi ale Indiei.” A murit în părţile Calamidului ( Calamidiei ) împuns cu suliţele. E cinstit pe 6 octombrie.
-         Apostolul şi evanghelistul Matei ( numit şi Levi ), de dragul numelui lui Iisus, a predicat în toată Etiopia şi în părţile canibalilor, fiind aruncat în foc în cetatea Mirmenia. Din Catholic Encyclopedia aflăm că nu e vorba de Etiopia din Africa, ci Etiopia de la sudul Mării Caspice. E cinstit pe 16 noiembrie.
-         Apostolul Iacov al lui Alfeu, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în diferite ţări, ( nu se specifică numele ), apoi a fost răstignit pe cruce. E cinstit pe 9 octombrie.
-         Apostolul Iuda lui Iacob, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Iudeea, Galileea, Samaria, Idumeea, Arabia, Siria, Mesopotamia. În părţile Araratului a fost spânzurat pe o cruce de lemn şi străpuns cu săgeţi. ( La evanghelistul Luca apare acest nume, adică Iuda lui Iacob. La Matei este numit Levi ce se zice Tadeu. Unii comentatori spun că Iuda lui Iacob era frate cu Iacob, întâiul episcop al Ierusalimului. Alţii sunt de altă părere.) E cinstit pe 21 august.
-         Apostolul Simon Zilotul ( Zelotul ), numit şi Simon Cananeul, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Mauritania şi în Africa. A fost răstignit în Britania. În Dicţionar al Noului Testament se spune că, după tradiţie, a fost răstignit în Persia, la Snanir. ( În Vieţile Sfinţilor se spune că era de loc din localitatea Cana, din regiunea Galileea, şi că el a fost mirele la nunta căruia Iisus a transformat apa în vin. Era numit Zelotul, pentru zelul sau râvna sa. ) Este cinstit pe 10 mai.
-         Apostolul Matia, ( ales în locul lui Iuda Iscarioteanul care se spânzurase ), a predicat, de dragul numelui lui Iisus, în „ Etiopia cea mai din afară ”. În Dicţionar al Noului Testament se spune că “ în Etiopia, adică în Colchida ”,  unde a fost răstignit, sau după altă tradiţie, a fost ucis cu pietre şi decapitat. E cinstit pe 9 august.
-         Apostolul Pavel ( Paul ), de dragul numelui lui Iisus, a predicat prin multe ţări până la Roma, unde a fost ucis cu sabia, din ordinul împăratului Nero.           Anul 67. Înainte de a se converti la creştinism el avea numele de Saul şi persecutase pe creştini. Chiar consimţise la uciderea cu pietre a lui Ştefan. E sărbătorit pe 29 iunie.


Persecuţiile propriu-zise, cele îndurate de creştini din partea mulţimii păgâne şi a autorităţilor romane, au fost mult mai grele, de lungă durată şi au pus uneori Biserica în grea cumpănă… Persecuţiile n-au fost continui, dar au ţinut ceva mai mult de jumătate din timpul de la 64 la 313.”[6]

Mulţi creştini au preferat să moară decât să renunţe la credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel ei au devenit martiri. „ Ei mureau cu bucurie, fără revoltă, fără orgoliu, modeşti, convinşi, încrezători în dreptatea cauzei lor sfinte, senini, rugându-se.”[7] „Martirii erau îngropaţi cu cinste. Trupurile, resturile sau osemintele lor erau adunate de creştini cu mare grijă, dragoste şi pietate ( Martiriul lui Policarp, XVIII ).” „La mormântul martirilor creştinii se adunau şi săvârşeau cultul în ziua anuală a morţii lor, pe care o numeau  « ziua naşterii » şi o însemnau spre ţinere de minte…Din asemenea însemnări s-au format cu timpul martirologiile şi calendarul creştin.”

„ Noua Enciclopedia Catolică ( New Catholic Encyclopedia ) afirmă că:  « Hagiografii antici, medievali şi moderni din perioada timpurie erau înclinaţi să exagereze numărul martirilor. Deoarece titlul de martir este cel mai înalt titlu la care un creştin poate aspira, această tendinţă este naturală. »  Estimările creştinilor omorâţi pentru motive religioase înainte de anul 313 variază în mare măsură, depinzând de savantul citat, de la un maximum de aproape 100 000 la un minimum de 10 000.”[8]

Pentru a nu extinde prea mult articolul de faţă, sărim peste secole. Putem observa chiar persecuţii intercreştine, dat fiind faptul că în decursul timpului s-a denaturat, s-a alterat creştinismul veritabil. În ce măsură victimele au suferit persecuţii din cauza lui Iisus, sau în ce măsură persecutorii creştini L-au apărat pe Iisus, sunt probleme neanalizate aici şi care au nevoie în analiză chiar de confirmare de către Iisus. Creştinii se mai persecută uneori, probabil din cauza dorinţei de întâietate falsă, uitându-se că Iisus nu a fost de acord ca apostolul Ioan să-i oprească pe unii care alungau demoni în numele lui Iisus, deşi aveau altă „organigramă” şi se pare că erau nonconformişti în relaţiile cu apostolii. ( Luca 9, 46-50 ). De asemenea, se uită că Iisus interzice apostolului Petru folosirea sabiei, a violenţei.

Între victimele persecuţiilor cu implicaţii religioase creştine prin secole, ca într-o fugă a condeiului, amintesc câteva, datele fiind luate în mare parte de pe site-ul citat la nota nr. 8 :
- Creştinii din Imperiul Sasanid, persan. Din ordinul zoroastrianului Shapur II, au fost ucişi 1150 de creştini în Asuristan.
- Creştinii ucişi de tribul iudaic Himyar în Yemen, sub conducerea regelui Dhu Nuwas, în anul 524, au fost în număr de 20000.
- Creştinii persecutaţi de perşi şi de evrei, după ce armata persană a intrat în Ierusalim în anul 614. Istoricul grec Antiochus Strategos, călugăr în Palestina, scrie despre creştinii captivi că  „au fost adunaţi la bazinul Mamilla iar evreii s-au oferit să-i ajute să scape de la moarte dacă ei
«  devin evrei şi neagă pe Hristos » . Creştinii captivi au refuzat, iar evreii în mânie i-au cumpărat pe creştini de la perşi şi i-au masacrat pe loc”.  „Potrivit lui Antiochus, numărul morţilor creştini a fost de 66509” . Alte surse dau cifra de 60000 ucişi.
- Ereticii albigenzi, în sudul Franţei, sec. XII şi începutul sec. XIII, în urma cruciadei romano-catolice. „Estimările numărului de morţi, de-a lungul perioadei de 20 de ani a acestei campanii, variază de la 100 000 la
 1000 000.”
- Hughenoţii ( calviniştii ) persecutaţi de catolici în Paris şi în provincie, în Noaptea Sfântului Bartolomeu, 23 spre 24 august 1572. Dicţionarul Larousse consemnează că au fost ”aprox. 3ooo de victime.”
- Comunitatea catolicilor din Mangalore, India, în 1784, în timpul sultanului Tipu. Au fost „capturaţi 60 000 de catolici, din care au scăpat cu viaţă 7000”. După alte date, au fost „capturaţi 70 000 de catolici, dintr-un total de 80 000, iar 10 000 au scăpat”.
- Catolicii francezi din Vendée , în timpul Revoluţiei franceze. „Până în iulie 1796, numărul catolicilor ucişi era estimat între 117 000 şi 500 000.”
- Creştinii ortodocşi ruşi ucişi în gulagurile sovietice până în 1989, sunt „estimaţi la numărul de 500 000, fără a socoti alţii torturaţi, şi fără a socoti persoane de alte denominaţiuni creştine”.
- „Aproape 7000 de preoţi catolici şi alte persoane clericale, precum şi mii de persoane laice, au fost ucise din cauza credinţei, în Spania”, înainte de şi la începutul Războiului Civil Spaniol ( 1936- 1939 ).
- În Polonia, „3000 de membri ai clerului catolic ( 18 % ) au fost ucişi de nazişti”, între 1939-1945.
- „Numai în lagărul de concentrare de la Dachau, au fost ucişi 2600 de preoţi catolici din 24 de ţări”.
- Martorii lui Jehova morţi în Holocaust sunt estimaţi între „2500 şi 5000”.

Revenind la persecutarea creştinilor de către necreştini, ne simţim obligaţi în acest an, 2014, să ne oprim din fuga gândului prin secole la anul 1714, când din ordinul sultanului Ahmed III , domnitorul român Constantin Brâncoveanu a fost decapitat în oraşul Istambul,  împreună cu cei 4 fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei ) şi cu ginerele său Ianache Văcărescu; mai documentat spus nu era ginerele lui ci văr din partea soţiei. Ei au fost  acuzaţi de trădare faţă de Imperiul Otoman. Ar fi fost iertaţi de pedeapsa cu moartea dacă ar fi devenit mahomedani. Însă au refuzat.
De la unii martori oculari  avem amănunte cu privire la oferta de iertare pe care turcii au făcut-o românilor, cu condiţia ca ei să renunţe la credinţa creştină. De exemplu, de la ambasadorul francez Des Alleurs, reprezentantul regelui Ludovic XIV. De asemenea, de la călătorul francez   Aubry De La Motraye, aflat în slujba regelui Carol XII al Suediei.[9] Unele cuvinte spuse de Brâncoveanu fiilor săi înainte de moarte le aflăm de la secretarul său Anton-Maria del Chiaro : „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.[10] Când fiul cel mai mic a spus că doreşte să trăiască, chiar mahomedan, Brâncoveanu a exclamat: "Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa". Aşa aflăm de la  iezuitul Francisc Gosiciecki, care a făcut parte din Solia cea mare  a polonezului  Stanislaw Chometowski.[11] De la Aubry De La Motray, referitor la fiul cel mic aflăm că  tatăl său l-a dojenit şi l-a îndemnat “mai bine să moară de o mie de ori dacă s-ar putea, decât să se lepede de Iisus Hristos, numai pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ”. Atunci, “acesta (Matei) spuse gâdelui: Vreau să mor creştin, loveşte!; şi îndată gâdele îi reteză capul, ca şi celorlalţi”.


 „În cei 2000 de ani de istorie a Bisericii două treimi dintre martiri au trăit în secolul XX ( aproape 27 de milioane dintr-un total de 40 de milioane, n. a.)…[12]  Redau selectiv, din discursul episcopului greco-catolic Alexandru Mesian, câteva informaţii referitoare la martirii creştini din secolul  XX, şi la comemorarea lor :
“În 1915, mai mult de un milion de armeni creştini din Imperiul Turc sunt exterminaţi în teribilele marşuri ale foamei.”
 “Într-un singur an, 1922, bilanţul tragic al Bisericii Ortodoxe Ruse înregistra 2691 de preoţi asasinaţi, 1972 de călugări şi 3447 de monahii.”
“În Spania, în perioada iunie 1936 – februarie 1937, vor fi asasinaţi 15 episcopi şi 16 755 de preoţi, iar 20 000 de biserici vor fi dârâmate sau prădate.”
 “Duminica de 7 mai 2000 a fost ziua de comemorare ecumenică a martirilor secolului XX, la modul general. Această comemorare a fost sugerată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea apostolică Tertio millenio adveniente şi s-a ţinut la Colosseum, în Roma...”
“La eveniment au participat, alături de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, reprezentanţi ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse, ai Patriarhiilor ortodoxe din România, Alexandria, Armenia şi Cilicia, precum şi protestanţi din Bisericile Luterană, Anglicană, Metodistă, Adventistă, Reformată şi Penticostală.”
“La ultima întrunire pentru întocmirea Martirologiului creştin al secolului XX pentru România ( care a avut loc la Bucureşti în perioada 28-29 martie 2003 ), au fost menţionate din nou criteriile pentru care o persoană poate fi considerată martir : moarte violentă sau în închisoare, persecuţii îndurate pentru Cristos şi pentru Biserică.”
“La întâlnirea de la Bucureşti ( amintită mai sus ) au fost propuşi pentru includerea în Martirologiul ecumenic 340 de membri ai Bisericilor amintite : din Biserica Ortodoxă – 120, din Biserica Romano-Catolică -  50, din Biserica Greco-catolică - 150, din Bisericile Evanghelice – 20. S-a stabilit publicarea unei cărţi comune pentru întreaga Biserică creştină din România.”
În anul 2007, cu sprijinul Fundaţiei „ST. GERHARD`S WERK e. V.” din Stuttgard, Germania, de pe lângă Episcopia Romano-Catolică de Rottenburg, a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române un volum despre martirii din România în perioada comunistă. 
“Martirologiul ecumenic, publicat în anul 2007 cuprinde un număr de peste 240 de martiri creştini care şi-au dat viaţa pentru Hristos în timpul persecuţiei comuniste, atee. Dintre aceştia menţionăm că sunt 207 martiri ortodocşi ( din care 96 cu biografii întocmite ), 30 martiri romano-catolici şi 4 protestanţi evanghelici.”  Lipsesc cei greco-catolici, pentru că  “reprezentanţii Bisericii greco-catolice n-au reuşit să finalizeze biografiile martirilor lor  în lumina documentelor de arhivă…”[13]


În actualitate,   Potrivit Papei Benedict XVI, creştinii sunt grupul cel mai persecutat în lumea contemporană. Sfântul Scaun a raportat că peste 100 000 de creştini sunt omorâţi în mod violent anual din cauza vreunei relaţii cu credinţa lor. Potrivit Alianţei Evanghelice Mondiale, la peste 200 de milioane de creştini li se neagă drepturile umane fundamentale numai din cauza credinţei lor. Din cei 100-200 de milioane de creştini aflaţi sub atac majoritatea sunt persecutaţi în naţiunile dominate de mahomedani.

În 25 ianuarie 2011, sociologul italian Massimo Introvigne, reprezentant al Organizaţiei pentru securitate şi cooperare în Europa ( OSCE ) „s-a adresat Consiliului Europei la Strasbourg pe tema: «  Persecuţia creştinilor din Orient, ce răspuns din partea Europei ? » El a propus o zi europeană a martirilor creştini ca amintire a tuturor creştinilor omorâţi din ură faţă de credinţă şi de Biserică.”[14]

În fiecare an, organizaţia creştină non-profit Open Doors publică o listă a primelor 5o de ţări unde persecuţia creştinilor pentru motive religioase este cea mai rea. Lista din 2013 are următoarele ţări ca primele 10 contraveniente:  Coreea de Nord, Arabia Saudită, Afganistan, Irak, Somalia, Maldive, Mali, Iran, Yemen, Eritreea.”[15]

Să mai adăugăm şi constatarea apostolului Pavel cu privire la persecutarea creştinilor: „ De altfel, toţi cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.” ( 2 Timotei 3, 12 ).



[1] Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Întemeierea Bisericii. Activitatea Sfinţilor apostoli şi a ucenicilor lor, în ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, , Manual pentru Institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române, Vol I
 ( 1-1054), ediţia a II-a revăzută şi completată, Tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte IUSTINIAN, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1975, p. 45.
[2] Pr. Prof. Ioan Rămureanu, PERSECUŢIILE. Cauzele generale. Legislaţie, procedură, pedepse, în  ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Manual… p. 70.
[3] John J. Burke, Characteristics of the Early Church, p. 101, Read Country Books, 2008, în Persecution of Christians, From Wikipedia, the free encyclopedia, Persecution of Christians in the New Testament, nota 6.
[4] Vezi şi Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, PATROLOGIE, apare cu binecuvântarea Î.P.S. Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, Sfânta Mânăstire Dervent, 1999, pp. 71-74 şi 105-108.
[5] VIEŢILE SFINŢILOR PE LUNA IUNIE, ZIUA 30,  Retipărite şi adăugite cu aprobarea SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, Ediţia a II, Apar sub îngrijirea P.C. Arhimandrit Ioanichie Bălan, Vânători: Mânăstirea Sihăstria, f. a. p. 504-506. Vezi şi
Sinaxar 30 iunie, Soborul sfinţilor  Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.
Vezi şi
Pr. Dr. Ioan Mircea, DICŢIONAR AL NOULUI TESTAMENT, Tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte  TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995. Vezi la numele fiecărui apostol.
[6] Ioan Rămureanu, PERSECUŢIILE. Cauzele generale… p. 71
[7] Ioan Rămureanu, Evoluţia raporturilor creştinismului cu păgânismul. Cultul martirilor. Acte martirice. În ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Manual…, p. 100 şi 101.
[8] Persecution of Christians, Antiquity, Persecution of early Christians in the Roman Empire, The Great Persecution, Persecution of early Christians outside the Roman Empire, Persecution of Christians by Persians and Jews, Medieval Christian persecution of heresy , Early Modern Period(1500 – 1815):India, French Revolution, Modern Era(1815- 1989):Soviet Union and Warsaw Pact Countries, Spain, Nazi Germany, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Persecution_of_Christians#The_Great_Persecution
[9] Cezar Machidon, Mărturii ale unor martori oculari despre sfârşitul mucenicesc al voievodului Sf. Constantin Brâncoveanu, al fiilor săi  şi al stolnicului Ianache , în FOAIE NAŢIONALĂ.RO, Revistă liberă de luptă culturală şi spirituală, http://foaienationala.ro/mrturii-ale-unor-martori-oculari-despre-sfritul-mucenicesc-al-voievodului-sf-constantin-brncoveanu-al-fiilor-si-stolnicului-ianache.html#more-7315
[10]Anton- Maria del Chiaro, REVOLUŢIILE VALAHIEI, Capitolul XI Decapitarea Principelui Brâncoveanu şi a celor 4 fii ai săi,  http://cimec.ro/Carte/delchiaro/index.html
[11]Dr. George Enache, Martiriul Brâncobenilor, jertfă pentru credinţă şi neam, Duminică 22 august 2010, în ziarul Lumina,  http://ziarullumina.ro/documentar/martiriul-brancovenilor-jertfa-pentru-credinta-si-neam
[12] Alexandru MESIAN, Episcop de Lugoj, MĂRTURII DESPRE MARTIRII SECOLULUI XX, Discurs prezentat în cadrul Oekumenischer Kirchentag,  Berlin, 28 mai – 1 iunie 2003, în  volumul Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, p. 774, 777, 778., 781.
[13] Adrian Nicolae Petcu, Studiu introductiv,  în  volumul Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, p. 39 şi 23.
[14] Antichristianisme, Wikipédia, L` encyclopédie libre, http://fr.wikipedia.org/wiki/Antichristianisme
[15] Persecution of Christians, Current situation ( 1989 to present ), from Wikipedia the free encyclopedia,