Curtea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Avrig a căpătat o nouă înfățișare. S-a schimbat și arată altfel. De fapt, și schimbarea a fost una altfel. De ce? Pentru că, în săptămâna 2-6 aprilie a anului curent elevi ai Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr din Avrig - al cărui director este domnul profesor Marius Novac - au experimentat alături de noi, dascălii lor, un nou mod de a învăța, un mod de a învăța altfel, despre cele care par a fi mereu și mereu aceleași.
În primul rând, spațiul a fost unul inedit, elevii schimbând locul familiar al curții școlii cu cel al curții bisericii. Apoi, modalitatea practică a învățării, a experimentării bucuriei de a-și marca trecerea pe aici prin plantarea câte unui copac a cărui îngrijire a rămas în responsabilitatea lor, ceea ce înseamnă, de bună seamă, că vor reveni. Au fost entuziasmați. S-au jucat. Dar jocul lor a fost unul serios, un joc responsabil, de angajare personală în schimbarea, în înfrumusețarea unui loc ce împrejmuiește Raiul pământesc-Sfânta Biserică.
Cum era și firesc, din curtea bisericii au ajuns în biserică unde au avut posibilitatea de a încredința osteneala lor - efortul depus și experiența acumulată - grijii Celui Atotputernic, Care Se îngrijește în permanență ca toate demersurile pe care le întreprindem să ne aducă folos, să nu se risipească, să nu piară fără a ne schimba pe noi și pe alții în bine.
N-au fost singurii care au început să vadă, să simtă și să înțeleagă altfel atât educația/școala, cât și credința/Biserica. Au fost și cei mai mici, preșcolarii, care, împreună cu colegii lor mai mari au respirat în ritmul rugăciunii și au petrecut câteva zeci de minute în ambianța locașului de închinare al avrigenilor, locaș ce capătă de la o zi la alta o haină nouă, o haină de sărbătoare, o haină de lumină.
Cei mai mari, elevii ciclului gimnazial și liceal, și-au dat întâlnire în clădirea noului sediu al Protopopiatului Ortodox Avrig și al Centrului Cultural-Misionar Gheorghe Lazăr Avrig, pentru a concura - în această perioadă deosebită a Postului Mare - în domeniul culinar, mai precis, al alimentației sănătoase. Din nou, aceeași dedicare serioasă, atât din partea elevilor, cât și din partea dascălilor, rezultatele fiind cuantificate în diplome, aplauze și sentimente sincere împărtășite din plin, în pofida competiției ce a oferit cadrul întâlnirii.
Acum, la final de lucru bine făcut și, în preajma Sfintelor Paști, sentimentele de bucurie ne sunt dublate de siguranța că, împreună, putem realiza ceva care să depășească limitele prezentului spre un viitor mai adevărat.
Psih. Șc. Simona GAFTON
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu