vineri, 14 iulie 2017

SECERIȘUL ESTE MULT, DAR LUCRĂTORII SUNT PUȚINI



(număr record la pregătirea pentru preoție, în Rusia, 2017)

de Pr. Prof Ion Ciungu




“Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.” (Luca 10, 1-2).[1]

 Căci: «Oricine va chema numele Domnului se va mântui». Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? Precum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!»”[2]
Iisus îi trimite pe ucenici în misiune





( a. Informații despre numărul record de candidați la pregătire pentru preoție în Rusia ; b. Patriarhul Kirill al Rusiei s-a referit recent la exorcisme)



a.   Informații despre numărul record de candidați la pregătire pentru preoție în Rusia 


În data de 7 iulie 2017, articolul “Astonishing Church growth in Russia sees record number training for priesthood”, (Uluitoarea creștere a Bisericii din Rusia înregistrează un număr record de candidați la pregătire pentru preoție), a fost publicat pe site-ul companiei de știri creștine non-denominațională CHRISTIAN TODAY, din Londra, de Harry Farley.[3] Farley a preluat informațiile din articolul lui Jonathan Luxmoore, “RUSSIAN ORTHODOX CHURCH SEES SHARP RISE IN CLERGY RECRUITMENT”, (Biserica Ortodoxă Rusă înregistrează o creștere bruscă în procesul de recrutare a clerului), publicat în data de 5 iulie 2017, pe site-ul revistei catolice săptămânale The Tablet[4], din Londra. Luxmoore, la rândul lui, a preluat informațiile de la agenția rusă de știri Interfax.

Traduc, în continuare, din articolul lui Harry Farley, introducând subtitluri:


Cel mai mare număr de candidați la pregătirea pentru preoție care a fost vreodată în Biserica Ortodoxă Rusă

„Biserica Ortodoxă Rusă vede acum cel mai mare număr, care a fost vreodată, de candidați la pregătirea pentru preoție, potrivit unei agenții independente ruse de știri.
Creșterea bruscă la admiterile în seminar de la o margine la cealaltă a celor 261 de dioceze, cunoscute cu numele de eparhii, înseamnă că 1.593 de candidați la preoție sunt așteptați să înceapă studiile în această vară, o creștere cu 19% față de anul trecut, a anunțat Interfax.
Alți 827 de tineri de asemenea vor începe cursul de pregătire bisericească, sau propedeutică, cu 25 % mai mult decât anul trecut.  
În plus, 5.877 de seminariști se pregătesc în prezent pentru hirotonire, potrivit revistei The Tablet.”


Vladimir Putin a făcut ca Biserica Ortodoxă Rusă să fie reprezentativă pentru valorile conservatoare din punct de vedere social

„După ce Biserica Ortodoxă Rusă a îndurat persecuție sistematică sub guvernarea sovietică, Vladimir Putin a făcut ca ea să fie reprezentativă pentru valorile conservatoare din punct de vedere social pe care guvernarea lui le promovează.”


Date statistice actuale din Biserica Ortodoxă Rusă

„Aproximativ 70% din populație sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Ruse și ea a ajuns să fie cea mai mare și cea mai puternică din cele 14 denominațiuni ortodoxe [Biserici autocefale organizate pe națiuni; nota trad.], având 144 de milioane de membri, 368 de episcopi și aproximativ 40.000 de preoți și diaconi.” Din articolul lui Luxmoore observăm că numărul mănăstirilor în funcție, al mănăstirilor de călugări și al mănăstirilor de călugărițe, este de 926. Tot de aici am aflat că numărul de 5.877 de seminariști candidați la hirotonie este comparabil cu cel al Bisericii Catolice din Polonia în anii ei de vârf, 1985-1987. 
„Nivelurile uimitoare de creștere sunt demonstrate de sporirea spectaculoasă a locașurilor de cult ortodoxe în Rusia. La sfârșitul guvernării comuniste, în 1991, doar 6.000 existau, dar acum sunt 36.000 – o medie de trei locașuri de cult noi în fiecare zi.”


Dioceze catolice în Rusia

„Spre deosebire de preponderența Bisericii Ortodoxe Ruse, Biserica Romano Catolică din Rusia are doar patru dioceze cu un număr de 773.000 de membri – doar 0,5% din populație – potrivit Annuario Pontificio pe 2017 al Vaticanului.”


Patriarhul Kirill al Rusiei are legături strânse cu Președintele Vladimir Putin


b.   Patriarhul Kirill al Rusiei s-a referit recent la exorcisme

Înainte de a preznta ceea ce a spus patriarhul Kirill, este necesar să amintesc cuvintele Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, referitoare la incapacitatea apostolilor de a scoate o anumită categorie de demoni.


Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, despre scoaterea demonilor

Iisus a zis: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post." (Marcu 9, 29; Matei 17,21).[5]
De asemenea, să ne amintim că un duh necurat, după ce a ieșit dintr-un om, e posibil să se întoarcă cu alte șapte duhuri necurate mai rele decât el, și să intre iarăși în acel om, iar starea lui să devină mult mai rea decât a fost prima dată:
“Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.” (Luca 11,24-26).[6]
Iarăși, Iisus zice: “Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu îi scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu.” (Matei 12,28).[7]


Articole despre patriarhul Kirill care se referă la exorcisme

În data de 12 iulie 2017, a apărut articolul “Exorcisms CAN help with mental illness, says head of Russian Orthodox Church” (Exorcismele POT ajuta în cazurile de boli mintale, zice șeful Bisericii Ortodoxe Ruse), publicat pe CHRISTIAN TODAY, de James Macintyre.[8] Traduc din acest articol, introducând subtitluri:

Scoaterea demonilor s-ar putea să ajute în cazuri de boli mintale care sunt imposibil de explicat din punct de vedere științific

“Psihiatrii calificați se lovesc adeseori de cazuri de boli mintale care sunt imposibil de explicat din punct de vedere științific, ar fi spus Kirill în timpul vizitei sale la o mănăstire de călugărițe în Veliki Novgorod. 
Scoaterea demonilor s-ar putea să ajute în cazurile în care psihologii calificați nu reușesc, a zis el, potrivit agenției de stat de știri ruse RIA Novosti și a unui raport care oferă o traducere în The Moscow Times.”[9]
 
“Kirill a respins argumentele celor care etichetează ca fiind `neștiințifică` tradiția Bisericii de a scoate demoni, accentuând că `puterea demonică este reală și oricine poate cădea victim dacă nu este protejat de Biserică`.” 


Raportul din anul 2017 al grupul creștin de cercetare intensă (think-thank) ”Theos”, din Londra,  referitor la sănătatea mintală, teologie, exorcisme

"Comentariile patriarhului vin după ce unii creștini experți în sănătate mintală, săptămâna trecută, au avertizat despre o creștere `uluitoare` a numărului de cazuri de exorcisme care `acum sunt o industrie în plin avânt în Regatul Unit` potrivit unui nou raport extins despre Creștinism și sănătatea mintală."

Raportul a fost publicat în acest an, 2017, de think-thank-ul [grup de cercetare intensă; nota trad.] „Theos” din Londra.[10]

“Acest raport a adăugat faptul că `dacă creștinii încep să-i trateze pe oamenii cu probleme de sănătate mintală ca și când ei ar fi posedați, atunci când aceștia nu sunt, înseamnă că își asumă riscul de a aduce vătămare foarte serioasă ... exorcismele sunt acum o industrie în plin avânt în Regatul Unit, cu un număr de persoane intervievate care observă creșterea uimitoare a cererii – adeseori, după cum a observat cineva, în contradicție cu orice reguli sau proceduri actuale așezate de orice biserică`.”

Mult iubit și frumos slăvit să fie Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!


O, Doamne Iisuse Hristoase, fă ca prin Duhul Tău Curat și Sfânt, adică prin Spiritul Adevărului Mângâietor, de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, “să se zdrobească sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice”, în fiecare moment, în vecii vecilor!



[1] Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetele 1-2, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=10
[2] Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetele 13-15, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=10
[3] Harry Farley, Astonishing Church growth in Russia sees record number training for priesthood, CHRISTIAN TODAY, 07 July, 2017, https://www.christiantoday.com/article/astonishing.church.growth.in.russia.sees.record.number.training.for.priesthood/110512.htm
[4] Jonathan Luxmoore, RUSSIAN ORTHODOX CHURCH SEES SHARP RISE IN CLERGY RECRUITMENT, The Tablet, 05 July, 2017, http://www.thetablet.co.uk/news/7424/0/russian-orthodox-church-sees-sharp-rise-in-clergy-recruitment
[5] Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 9, versetul 29, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=9
Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 17, versetul 21, https://biblia.resursecrestine.ro/matei/17#verset-19
[6] Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 11, versetele 24-26, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=11
[7] Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 12, versetul 28, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=12&id=55
[8] James Macintyre, Exorcisms CAN help with mental illness, says head of Russian Orthodox Church, CHRISTIAN TODAY, 12 July 2017, https://www.christiantoday.com/article/exorcisms.can.help.with.mental.illness.says.head.of.russian.orthodox.church/110666.htm
[9] Russian Government, Head of Russian Orthodox Church Proposes Exorcism As Cure for Mental Illness, The Moscow Times, July 11, 2017, https://themoscowtimes.com/news/church-58356 
[10] Ben Ryan, Christianity and Mental Health: Theology, Activities, Potential, London, 2017, http://www.theosthinktank.co.uk/files/files/Christianity%20and%20Mental%20health%20WEB%20VERSION(1).pdf


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu