GÂNDURI LA SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

de Pr Protopop Vasile GAFTON

JOIA MARE

  Încă de la Sfânta Liturghie de dimineaţă observăm că, aât Petru, cât şi Iacob şi Ioan folosesc cuvintele cu prea multă uşurinţă, pentru că nu înţeleg care este valoarea lor. Cei doi, cu ceva vreme în urmă voiau să fie unul de-a dreapta şi altul de-a stânga lui Iisus. Etru voia şi el să stea cu Învăţătorul şi  să nu-L părăsească niciodată. Sus, în grădină, la priveghere şi rugăciune nu sunt luaţi alţii, ci, ei. Pentru ce? Pentru a „priveghea şi a se ruga puţin” împreună cu El.

Dar nu o fac. Ei dorm. Aici şi acum ar fi trebuit să înţeleagă că a fi cu El înseamnă a face ceea ce face şi El. Nu erau tocmai împreună, ci, la o oarecare distanţă, poate, o dostanţă destul de mare ca să nu-L poată observa în bezna nopţii. Aveau de făcut, însă, acelaşi lucru: să privegheze şi să se roage. Nu este vorba despre paharul pe care trebuiau să-l bea. Nici Iisus nu l-ar fi vrut, însă, chiar dacă nu scapă de el primeşte un înger care Îl întăreşte.

Din cartea episcopului Klein, În ceasul al unsprezecelea (p. 142-143), se poate vedea ce place oamenilor şi cât de mult greşesc ei. Dar, după primierea cu urale în Duminica Floriilor, noaptea din Grădina Ghetsimani este cât se poate de greu de îndurat. Ambele, însă, sunt în acelaşi „pahar”. Dacă vrei să bei conţinutul lui, va trebui să le primeşti pe amândouă. Altfel, nu se poate.

Azi, nu ştiu cum se face că, golim mai multe pahare, consumăm multe conţinuturi care, zicem noi: sunt bune!, dar, de Un Pahar nu ne mai apropiem nici cu frică şi cu cutremur, nici cu credinţă şi cu dragoste, nicicum.

VINEREA MARE

Petru se leapădă şi fuge doar atunci când realizează ce se întâmplă de fapt.

Violenţa este cea care caracterizează cel mai bine umanul în starea căzută. Omul s-a simţit şi se simte agresat de păcat şi, în consecinţă, răspunde în acelaşi fel: prin violenţă. Diferă direcţia de manifestare, iar, atunci când unii dintre semenii noştri încep să se manifeste „normal” şi să nu se mai agreseze şi violenteze  între ei, ci, agresează păcatul care acţionează prin trup, toţi îi blamăm.

Postim, ca să îndepărtăm diavolul de la noi; ne rugăm, de asemenea, pentru că alte arme nu avem împotriva lui. Şi atunci, imediat, ceilalţi sar asupra noastră: de ce faci toate astea, aşa cum le-a făcut şi femeia păcătoasă, cu mirul.

La polul opus observăm că ideea suferinţei este cât se poate de greu de acceptat de către oricine. Din această pricină omul alege mai bine să agreseze pe altul, să fie violent cu altul sau cu alţi semeni de-ai săi, decât să se „auto-agreseze” sau să facă, pur şi simplu, ceva pentru mântuirea personală