de Pr. Protopop Vasile GAFTON
Îmi vine să mă-mbăt cu timpul,
să-l sorb însetat şi cu patimă
însă, abia acum observ consternat
că nu mi-a mai rămas nimic în clepsidra vieţii.
Cum aş putea s-o umplu iar?
Mi-aş potoli foamea
hrănindu-mă cu lumea întreagă,
înfruptându-mă din carnea ei
cu toate că, doar acum că mi-e foame,
îmi dau seama că-i prea mult întuneric.
Cum aş putea să fac lumină?
Mă chinuie setea şi foamea
de timp şi de lume
dar, mai ales şi mai dureros parcă
mă chinuie setea şi foamea
de veşnicie, de Trup şi de Sânge;
iau vin, aşadar şi iau apă şi pâine...
Doamne, hrană bogată şi
din destul Eşti sufletului meu!
Se face lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu