Începutul “duhovnicesc” al anului civil

de Pr. Vasile GAFTON

Nu ştiaţi, oare, că în cele ale Tatălui Meu se cădea să fiu?

Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor.

                                                     (Lc. 2, 49-50)

Începem un an nou şi ne despărţim de cel vechi. Vechi sau noi, anii fac parte din vieţile noastre. Fac vieţile noastre. Anii. Cum? Nu putem spune. Observăm doar că trec. Repede. Prea multe din viaţă nu înţelegem noi şi de fapt nici nu vrem să înţelegem ceva din ceea ce nu ne avantajează din punct de vedere lumesc, chiar dacă înţelegând esenţa vieţii, esenţa ei reală, câştigul duhovnicesc ar fi incomensurabil.

Se obişnuieşte să se facă socoteli, calcule eludându-se total aspectul liturgic duhovnicesc. Şi acesta ar trebui să intre în calculele noastre pentru că face parte şi el din viaţa noastră. Ar fi bine să fim şi în cele ale Tatălui nostrum, în biserică, una cu Biserica… cea Una.

A trecut un an. Ne punem întrebarea, aşa, în treacăt, cum am evoluat duhovniceşte de-a lungul lui? Chiar!? De câte ori am fost la biserică în anul trecut? A!... N-am avut timp pentru asta? Ce înseamnă să ai timp? Pentru noi avem timp? Biserica face parte din fiinţa noastră, ca şi sufletul nostru, ca şi anii, ca şi viaţa noastră. Nu avem, aşadar, timp nici pentru sufletele noastre, nici pentru anii noştri, nici pentru noi, nici pentru nimic. Atunci, ce sărbătorim noi? Nimic?!

Trebuie pus început bun, cum spuneau părinţii pustiei. Trebuie să ne ridicăm din trecut cu dorinţa de a lăsa ce a fost rău, negativ, ceea ce ne-a îndepărtat de Dumnezeu şi împreună cu anul civil care se înnoieşte să ne înnoim şi noi dorinţa de a fi mai aproape de Dumnezeu în anul în care am intrat. Să ne circumscriem dorinţele şi tendinţele, să nu le mai lăsăm pradă nimic-ului care ne dă atât de mult de lucru de nu mai avem timp de altceva decât de nimic, să ni le îmbisericim, apoi să le îndumnezeim conlucrând cu  harul divin.

Să ne întrebăm: nu ştiam, oare, că Biserica este casa noastră a tuturor? Nu ştiam, oare, că această casă este mai ales casa Tatălui nostru?! Este firesc deci să fim în ea ca şi Hristos, pentru că suntem şi noi fii adoptivi ai Lui Dumnezeu (Gal. 3, 24). Să trecem în biserică pragul unui nou an, nu să trecem pragul bisericii numai o dată în an.

Să ne bucurăm că avem înainte încă un an în care să ne lucrăm mântuirea, iar anul acesta să ne fie tuturor temei al unei vieţi de mulţi ani încărcaţi de roade dătătoare de viaţă veşnică!