Ce ne dorim noi, nouă?

de pr. Vasile Gafton


Ceea ce ne lipseşte nouă este criza!
Şi treaba merge unsă, ca pe roţi,
Acesta ni-i de azi sloganul sau deviza,
Să decedăm de criză bună toţi.

Să-ncerce bunăoară fitecine,
Să ne smintească de pe drumul ce-am ales
Sau să se cerce numai să ne facă bine,
Fără să aibă în ascuns vr' un interes,

C-atunci cu sfântă, patriotică mânie,
Şi-ntr-o unire plină de avânt,
L-om lua de piept şi i-om striga, s-o ştie,
Că criza-i pentru noi un lucru sfânt.

Sau ce, ne ţine careva cumva de proşti,
De ne ameninţă cu binele ce nu-l dorim?
Ei bine, ne-angajăm!, prezenţi şi... foşti,
Să facem România ţintirim.

Căci, ce frumoase-s crucile ce-adăpostesc eroi,
Şi cât de bine sună cântecul de jale,
Cu-acestea ne lăudăm în lume noi,
Deci, duceţi binele de-aicea, mai la vale.

Şi-l azvârliţi să nu-i mai ştim de nume,
Nici să ne amintim de el vreodată;
Să fie numai criză-n astă lume,
Şi noi, românii s-o avem pe toată.

Căci binele nu naşte-n noi nimica de vânzare,
Doar plânsul, jalea şi amarul cel din cale-afară,
Acestea pun românii noştri în valoare,
De-aceea cerem criză iară, iară...

Să vindem tot şi să ne bălăcim în disperare,
Să ne trădăm unii pe alţii cu succes,
Aceasta ni-i plăcerea cea mai mare
De dinainte de al neamului român deces.

Şi-atunci să văd eu, cine va mai plânge,
În lumea cea cuprinsă de regres,
şi criza-n pieptul cui, cu dor se va mai frânge,
Căci plânsul, doar românii-n lume l-au ales!