de Lucian Olaru
“Minciuna
care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău” (Proverb)
„Este uşor să falsifici – să afirmi lucruri care nu sunt
adevărate – în cuvinte” [2]
„Sunt minciuni care au picioare scurte şi minciuni care
au nasul lung” [3]
Sinonime pentru minciună:
falsitate, neadevăr, denaturare, ficţiune, născocire, plăsmuire[4], scorneală, baliverne,
braşoave, basm, gogoaşă, tromboane, iluzie, amăgire, eres[5].
1. ADEVĂRUL în antiteză cu
MINCIUNA
Nu
există încredere fără adevăr; dacă oamenii au încredere unii în alţii – pentru
că toţi sunt martorii adevărului şi iubesc Adevărul – atunci toată lumea progresează. Minciuna caută să îngroape
adevărul cu mult întuneric, act care se opune lui Dumnezeu - apărătorul
Adevărului şi susţinătorul Vieţii.
Cine vorbeşte adevărul se aseamănă cu
Dumnezeu[6], iar omul care practică
minciuna se aseamănă diavolului [7]. Minciuna distruge
încrederea oamenilor şi relaţiile dintre ei, dar adevărul întăreşte încrederea
pe care se sprijină societatea. Adevărul este mijlocul prin care se înmulţeşte
iubirea şi încrederea între oameni, dar minciuna întunecă mintea, dezbină case şi fărâmiţează naţiuni. Minciuna
fură adevărul şi duce în eroare pe cei ce o ascultă.
În
timp ce adevărul lucrează la înmulţirea binelui general, minciuna sporeşte
răul. Dacă adevărul lucrează pentru Dumnezeu şi-I aduce slavă, minciuna necinsteşte
pe Creator şi susţine pe diavol. Adevărul eliberează[8] în timp ce minciuna
înrobeşte pe om şi-l pune sub stăpânirea diavolului. Adevărul înnobilează pe
om, îl aseamănă şi-l apropie de Dumnezeu, în vreme ce minciuna îl dezumanizează
şi îl urâţeşte pe om prin asemănarea cu cel viclean. Neadevărul (Adevărul
mutilat, murdărit cu intenţie) poate fi rostit prin cuvinte, gesturi sau prin
tăcere [9].
Minciună
este şi atunci când taci sau zâmbeşti cu înţeles şi nu intervi pentru
restabilirea adevărului atunci când vezi că cineva absent este vorbit de rău şi
ştii că nu este adevărat[10]. A induce în eroare în
mod deliberat o altă persoană fără să o prevină în legătură cu acest lucru[11] este minciună.
Teologia
Morală spune că nu intră în categoria minciunii următoarele: expresiile
simbolice, fabulele, parabolele, basmele, romanţele, deoarece ele nu au
intenţia de a împiedica cunoaşterea adevărului.[12]
Mulţi oameni (sau unele persoane
credule sau naive) uşor pot fi victime sigure, dar mincinosul afirmă că este
vina lor dacă nu şi-au dat seama de minciună: “Dacă eşti prost, stai acasă?” ;
“Ce să-ţi fac dacă eşti prost?”.
1.
CE
SPUNE BIBLIA DESPRE MINCIUNĂ?
a)
Vechiul
Testament. Pedepse.
Din
cartea Facerii aflăm că diavolul sub chipul şarpelui a minţit-o pe Eva în Rai cum
că nu vor muri dacă vor mânca din pomul oprit; Eva a călcat porunca lui
Dumnezeu iar pedeapsa pentru minciună (nu şi-au recunoscut vina)[13] a fost izgonirea din Rai[14]. Şi şarpele a fost
pedepsit pentru minciună.[15] Păcatul minciunii este
amintit de foarte multe ori în paginile Vechiului Testament. Cele 10 Porunci
mozaice interzic explicit minciuna: "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva
aproapelui tău!" [16]
În
cartea a IV a Regilor în capitolul 5 este relatată o întâmplare despre
proorocul Elisei – omul lui Dumnezeu. Acesta a fost ucenicul marelui prooroc
Ilie Tesviteanul până în ziua în care „un car şi cai de foc … au ridicat pe
Ilie în vârtej de vânt la cer” [17]. Cu câtva timp înainte ca Ilie să fie înălţat la cer, Elisei
învăţăcelul a cerut de la Ilie: «Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!» [18] Vestea despre faptele
minunate pe care le făcea Elisei proorocul a ajuns şi la Neeman – om de seamă
şi căpetenia oştirii regelui Siriei – care era bolnav de lepră.[19] Ajuns la poarta casei lui
Elisei, Neeman primeşte poruncă să se scalde în apa Iordanului de 7 ori şi se
va curăţi de lepră. În semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru vindecarea de
lepră, Neeman aduce dar lui Elisei însă acesta nu vrea să primească. În vremea
aceea Ghehazi era sluga lui Elisei, omul lui Dumnezeu; acesta, alergând după
Neeman, a minţit cum că l-ar fi trimis proorocul să-i ceară bani şi haine. Când
s-a întors înapoi, Elisei l-a întrebat:
“«De unde vii Ghehazi?» Şi
el a răspuns: «Robul tău n-a fost nicăieri». Iar Elisei i-a zis: «Au doar inima
mea nu te-a întovărăşit când omul acela s-a dat jos din căruţă şi a venit în
întâmpinarea ta? Este timpul oare să iau argint şi haine, măslini şi vii, vite
mari sau mărunte, robi sau roabe? Să se lipească dar lepra lui Neeman de tine
şi de urmaşii tăi în veci». Şi a ieşit Ghehazi de la Elisei alb de lepră ca
zăpada” .[20]
Pedeapsa
pentru minciună a fost imediată căci Ghehazi s-a umplut de lepră.
O
altă întâmplare este sărutarea mincinoasă care a avut loc între Ioab –căpetenia oştirii regelui David (II
Regi 20, 10) şi Amasa – comandantul oştirii lui Abesalom:
“ « Eşti sănătos, frate? » a zis Ioab către Amasa. Apoi
a apucat Ioab pe Amasa cu mâna de barbă, ca să-l sărute. Amasa însă nu s-a
ferit de sabia care era în mâna lui Ioab şi acesta l-a lovit cu ea în pântece
şi i-a vărsat măruntaiele jos şi nu i-a mai dat altă lovitură. Şi Amasa a murit” [21]. Sărutarea vicleană,
mincinoasă este semnul trădării şi prefigurează vânzarea lui Iisus prin sărutul
lui Iuda.
Minciuna este
urâciune înaintea lui Dumnezeu iar buzele care grăiesc adevărul sunt de mare
preţ la Dumnezeu[22].
Omul
care depune mărturie mincinoasă „nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune
lucruri neadevărate nu va scăpa… se va prăbuşi”[23].
b)
Noul
Testament. Pedepse
Un
eveniment extrem de dureros a fost întâmplarea din Grădina Ghetsimani unde
Iisus se ruga alături de ucenicii Săi şi aştepta momentul fatal al trădării;
Iuda cel iubitor de arginţi se apropie cu vicleşug de Domnul său; cu sărutare
vicleană şi mincinoasă, îl arată ostaşilor pe Iisus ca să-L prindă; Iisus îl
mustră spre îndreptare: „Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?” [24] Cu totul diferit este
sărutul de pocăinţă şi de recunoştinţă al femeii păcătoase care a spălat cu
lacrimi picioarele lui Iisus, le-a şters cu părul capului ei şi le-a uns cu mir[25]. Imnografii Bisericii au
ilustrat foarte frumos această trădare nesuferită a vânzătorului:
„Astăzi
Iuda se leapădă de cinstea Iui Dumnezeu şi se înstrăinează de har; fiind
ucenic, se face vânzător: în obicei prietenesc ascunde vicleşug, şi nebuneşte
socoteşte că este mai bine a sluji iubirii de argint, decât dragostei
Stăpânului, făcîndu-se călăuză adunării celei fără de lege. Iar noi avînd
mântuire pe Hristos, pe Acesta să-L slăvim.” [26] “Cu 30 de arginţi şi cu sărutare vicleană, Te căutau iudeii să Te
ucidă, Doamne;” [27]
Evenimentele deosebite care au avut
loc în ultimele zile ale vieţii lui Iisus pe pământ sunt deosebit de tragice
pentru cei care trăiesc pe pământ ca să fie fericiţi; Unul din cei doisprezece
a vândut pe Unul Născut Fiu al Mariei pentru câţiva bănuţi, Împăratul îngerilor
este încununat cu cunună mincinoasă de spini, iar ca Împărat al făpturii, al
întregii Creaţii, Iisus este îmbrăcat cu porfiră mincinoasă ca un împărat. Iată
cum este cântat la Slujba Utreniei din Vinerea Mare episodul în care Iisus este
îmbrăcat cu hlamida roşie de către ostaşii romani în semn de batjocură[28]:
"Astăzi a fost
spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost
încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce
îmbracă cerul cu nori" [29].
Cartea Faptele Apostolilor povesteşte
despre doi soţi cu numele Anania şi Safira, că aveau o ţarină; ei s-au hotărât
să o vândă ca să depună banii la picioarele apostolilor pentru folosul întregii
comunităţi creştine. Această faptă bună s-a transformat într-una rea şi apoi
într-o tragedie. Minciuna premeditată este fatală celor doi soţi care merg pe
rând la apostolul Petru şi spun amândoi că preţul vânzării ţarinii este întreg,
deşi opriseră o parte pentru ei. Anania şi Safira mor imediat pe rând de moarte
neaşteptată[30]
ca pedeapsă pentru minciună.
În Sfânta Evanghelie se mai vorbeşte despre
hristoşi mincinoşi[31] al căror scop unic este
să amăgească oamenii credincioşi ca să-i câştige pentru diavol; învăţători
mincinoşi[32]
care nu vor recunoaşte pe Iisus Hristos Răscumpărătorul fiindcă sunt simbriaşi
ai celui viclean; prooroci mincinoşi[33] care vor face semne şi
minuni false, mincinoase. Apostolul Pavel interzice minciuna între creştini
atunci când zice: "Nu vă minţiţi unul pe altul" [34]. Minciuna este lucrul
diavolului, produce întuneric, ascunde adevărul şi înmulţeşte nedreptatea
acoperind-o; ea înjoseşte pe om făcându-l să-şi piardă nobleţea. În schimb
adevărul luminează, revelează, scoate totul la iveală, este unealtă a dreptăţii
şi-l înfrumuseţează pe om asemănându-l cu Dumnezeu: “Noaptea e pe sfârşite;
ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu
armele luminii” [35].
Uneori
pedeapsa pentru minciună este mai mare decât pedeapsa pentru fapta rea pe care
încearcă să o acopere pentru a descuraja angajarea unei alte minciuni;
Pedeapsa
pentru minciună este oprirea de la fericire: “Partea … tuturor celor mincinoşi
este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă” [36] .
2.
DE
CÂTE FELURI ESTE MINCIUNA?
Sunt
două feluri principale de minciună: a tăinui şi a falsifica; “Mincinosul nu
doar ascunde informaţii, dar prezintă informaţii false ca fiind adevărate” [37].
- distractivă sau din glumă;
- de interes, urmărind un avantaj
pentru cel ce o spune sau pentru alţii;
- de nevoie, care urmăreşte
înlăturarea unei pagube sau salvarea dintr-o situaţie grea;
- de răutate, care urmăreşte să
producă pagubă altora;
- minciuni care pornesc din limbuţie,
din dorinţa de a se afirma mereu sau din plăcerea de a minţi;
-
din invidie
- linguşirea - este tot o minciună - înseamnă
lăudarea cuiva pentru însuşiri pe care acela nu le are, în scopul câştigării de
foloase nemeritate;
- minciuna altruistă – un profesor
psiholog, Paul Ekman de la University of California, San Francisco, USA,
vorbeşte despre minciuna total altruistă
prin care mincinosul nu are nimic de câştigat şi aduce două exemple: preotul
care ascunde spovedania criminalului, datorită jurământului profesional că nu
va divulga niciodată secretul spovedaniei; al doilea exemplu sunt salvatorii
care vin la un accident grav şi nu îi spun copilului de 10 ani că părinţii lui
au murit[39].
Minciuna poate leza sau avantaja pe pacient, de aceea în diferite situaţii
medicii nu spun adevărul despre gravitatea bolii, minţind astfel fără să
câştige nimic, pentru ca să nu facă un rău mai mare bolnavului îngrijorându-l
peste măsură.
Cântarul mincinos folosit adesea de
comercianţi produce furt prin înşelarea încrederii: „Greutăţile
nedrepte pentru cântărire sunt urâciune înaintea Domnului şi cântarele
înşelătoare nu sunt decât un lucru rău” [40].
Viaţa de pe pământ este mincinoasă pentru că promite mult şi oferă atât de puţin! Ea este
scurtă, plină de neplăceri şi foarte amăgitoare; viaţa pământească poate să
devină mincinoasă când ne despărţim de Iisus: „Cel ce şi-a câştigat
viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela O va
câştiga” [41]. Pentru orice creştin, viaţa aceasta
trecătoare este numai o vale a plângerii, a durerii, un loc trecător în care ne
câştigăm mântuirea.
Dumnezei mincinoşi sunt orice lucruri pe
care oamenii le pun mai presus de suflet şi de Unicul Adevăratul Dumnezeu şi se
închină lor [42];
aşa sunt banii, plăcerile, drogurile, mândria şi ambiţia, falsa dreptate
(repararea unei nedreptăţi printr-o nedreptate sau faptă gravă, sau chiar prin
crimă, «pentru că a meritat-o din plin»); unii oameni sunt convinşi că merită şi că este
dreptul lor ca să ia viaţa altor oameni; acestea conduc la pierderea libertăţii,
a mântuirii şi a vieţii veşnic fericită.
Minciuna
în scris sau falsul în acte, sau orice fel de falsificare parţială sau
totală în scris; plagiatul în lucrări ştiinţifice, licenţe studenţeşti sau de
alt fel; minciuna cu scop de manipulare a maselor; devierea atenţiei de la un
adevăr mare, important spre un adevăr neînsemnat sau chiar spre o minciună.
«Învăţătura de Credinţă
Ortodoxă» are următoarele precizări:
Exagerarea lucrurilor
sau năravul de a adăuga câte ceva la adevăr, a exagera lucrurile, încât nu se
mai poate şti care este adevărul.
Viclenia
sau vorba cu două înţelesuri.
Prefăcătoria
(falsitatea), adică ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei şi al
binefacerii, spre a înşela şi păgubi pe alţii.
Ipocrizia – Cei
cuprinşi de făţărnicie una gândesc şi alta spun şi fac. De păcatul făţărniciei
se fac vinovaţi şi cei care se arată că ţin rânduielile bisericeşti, pe când,
de fapt, nu le ţin. Pe vremea Mântuitorului cădeau în păcatul făţărniciei mai
ales fariseii şi cărturarii; de aceea minciuna prin făţărnicie se mai numeşte
şi fariseism. De multe ori Domnul Iisus a mustrat această boală a societăţii;
pe făţarnici i-a numit morminte văruite care pe dinafară sunt văruite şi
curate, însă pe dinnăuntru sunt pline de necurăţie urât mirositoare[43]. În vremea lui Iisus
cărturarii şi fariseii ziceau ceva dar făceau altceva;[44] închideau oamenilor
accesul la Împărăţia Cerurilor: ei nu intrau şi nu lăsau nici pe alţii să
intre;[45] împlineau cele mai uşoare
părţi ale Legii, însă pe cele mai grele şi mai importante le treceau cu vederea[46]. Singura lor grijă era să
arate oamenilor că sunt drepţi şi evlavioşi.[47]
“Grăirea de rău, clevetirea sau calomnia,
prin care se pun pe seama cuiva cuvinte rele pe care acela nu le-a spus, sau
fapte rele pe care nu le-a făcut, cu gândul de a-i face rău. Tot aici se numără
şi răspândirea celor născocite pe seama cuiva”.[48]
În
Sfânta Scriptură diavolul este numit: Tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Dumnezeu urăşte
minciuna: „Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului”
(Pilde 12, 22). Minciuna nu poate rămâne fără pedeapsă, care vine de la
Dumnezeu, căci: „Partea... tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde,
cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21, 8). Sfântul Apostol
Pavel ne îndeamnă să ne ferim de păcatul minciunii: „Nu vă minţiţi unul pe
altul” (Col. 3, 9). Sau: „Lepădând minciuna grăiţi adevărul fiecare cu
aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efes. 4, 25). În prima
Epistolă a Sfântului Petru citim că „Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să
vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască
vicleşug” (I Petru 3, 10).
b)
Proverbe
“Minciuna
are picioare scurte”.
“Mincinosul
cu de-a sila, face musca cat camila”.
“A
spune o minciună este începutul unui furt” (Proverb japonez).
“Mincinoşii
încep prin a-i înşela pe alţii, dar sfârşesc înşelându-se pe ei înşişi”.
“Cei
mai mari mincinosi sunt cei care jură”.
“Minciuna
care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău.”
“Să
nu umbli cu cioara vopsită”.
“Minciuna
este vacanţa adevărului” [49].
„Minte de îngheaţă apele”.
3. C O N C L U Z I I
„Dreptatea Ta este Dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul”. [50] Trebuie
să iubim adevărul ca să fim vrednici de iubirea cu care ne iubeşte Dumnezeu.
Faptul în
sine de a minţi poate genera sentimente negative: teama de a fi prins şi
vinovăţia de a fi dus în eroare ţinta; dar şi sentimente pozitive ca de
exemplu: plăcerea de a minţii, mândria realizării şi dispreţul îndreptăţit faţă
de victimă[51].
„Minciuna promite posibilitatea evitării oricăror pierderi” [52].
Uneori pedeapsa pentru minciună poate fi mai drastică decât pedeapsa pentru răul
pe care îl acoperă dar are scopul de a descuraja angajarea într-o altă
minciună.
Minciuna,
înjoseşte pe omul mincinos şi păgubeşte pe oameni; ea este primejdioasă fiindcă
se furişează pe nesimţite în sufletul omului, prinde rădăcini şi numai cu mare
greutate poate fi scoasă.
Datoria adevărului nu
cere întotdeauna mărturisirea tuturor celor ştiute. Ea este îngrădită prin
datoria de a păstra nedescoperite lucrurile care ni s-au încredinţat pe temeiul
încrederii în cuvântul nostru că vom păstra tăcerea. De asemenea trebuie
păstrate nedestăinuite şi lucrurile în legătură cu slujba fiecăruia, după cum
cere legea (secretul profesional) [53]. Obligaţia
morală de a da în vileag minciuna ca să apărăm adevărul ar trebui să consume
conştiinţele tuturor.
Minciuna întunecă raportul nostru cu Dumnezeu, mintea
omului îşi pierde din strălucire, devine opacă şi nu mai vede curat lucrurile
şi pe semenii săi; Prin minciună omul devine urât şi murdar înaintea lui
Dumnezeu şi se îndepărtează de El. O minciună aduce după ea altele; ea
necinsteşte pe Dumnezeu care este Adevărul. Prin minciună se întunecă
în om chipul lui Dumnezeu care este adevărul veşnic şi se întipăreşte chipul
diavolului care este tatăl minciunii (Ioan 8, 44).
[2] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în
căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 100.
[3] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în
căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 98
[8] Ioan 8, 32: "adevărul vă va
face liberi"
[9] Teologia Morală Ortodoxă, vol II, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p 267; “Minciuna se
săvârşeşte cu vorba, cu scrisul, cu fapta sau şi numai cu anumite semne, sau cu
tăcerea. De pildă, cineva ştie ca ceea ce se spune despre altul nu este
adevărat şi, totuşi, nu arată adevărul, ci tace, zâmbeşte sau face un semn de
întărire a celor spuse” (ÎNVĂŢĂTURA DE
CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 235);
[10] Afirmație mincinoasă și tendențioasă
făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva = calomnie, defăimare, clevetire, la https://dexonline.ro/definitie/calomnie
[11] Paul Ekman, Minciunile adulţilor –
indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti,
2009, p 31.
[22] Pildele lui
Solomon 12, 22: “Buzele cele
grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cei ce făptuiesc
după adevăr sunt plăcerea Lui”.
[25] Luca 7, 38; “Iuda
văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului, şi a gândit cu vicleşug la
sărutarea vânzării” (Denia de Marţi seara, Laude, cântarea a patra, TRIOD,
EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 573)
[26] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara,
antifonul al 4-lea, cântarea a doua, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti,
2000, p 606.
[27] Slujba Patimilor, Denia de Joi
seara, antifonul al 3-lea, cântarea a patra, TRIOD, EIBM al
BOR, Bucureşti, 2000, p 605.
[28] Matei 27, 28-29: "Şi
dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o
cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi,
îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele
iudeilor!"
[29] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara,
antifonul al 15-lea, cântarea întâi, TRIOD,
EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 610.
[32] II Petru 2, 1: "Dar au fost în
popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi,
care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a
răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; "
[33] Marcu 13, 22: "Se vor scula hristoşi
mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în
rătăcire, de se poate, pe cei aleşi". A se vedea şi (II Tesaloniceni 2:11;
Apocalipsa 13:14)
[37] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în
căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 31.
[39] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în
căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 84
[42] „Idolii neamurilor sunt argint şi aur,
lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor
vedea. Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor” [42] (Psalmi 134, 15-17).
[48] ÎNVĂŢĂTURA
DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 235
[50]Slujba înmormântării
mirenilor, Molitfelnic, EIBMO al BOR,
Bucureşti, 2013, p 205.
[51] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în
căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 93
[52] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în
căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 74
[53] ÎNVĂŢĂTURA
DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 236,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu