RELIGIA ca factor educativ în învăţământul preşcolar

de INSTIT. MARIA OPREAN

Motto: "Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu: uitându-se la el se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu... Cel ce cunoaşte este ca lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări."

                           Sfântul Ioan Gură de Aur

Un mijloc de răspândire şi întărire a dreptei credinţe a fost dintotdeauna educarea copiilor în spiritul moralei creştine. Acest mijloc este folosit atât de Biserică, familie şi grădiniţă, cât şi de şcoală. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor au nevoie de religie. Copilul mic nu este învăţat să facă rău şi totuşi face: muşcă, îmbrânceşte, împinge. Când începe să vorbească prima dată spune „nu” şi mult mai târziu „da”. Să ne amintim de expresiile foarte des întâlnite: „sunt ale mele, dă-mi-le”, foarte rar, din ce în ce mai rar auzim: „te rog”, „mulţumesc”.

Prin toate activităţile instructiv-educative, extracurriculare, opţionale, reuşim să-i pregătim pentru şcoală, cum să se comporte cu cei din jur, să fie ascultători, respectuoşi etc.

Copiii trebuie să înveţe să fie ascultători încă din frageda copilărie, să distingă binele de rău. Exemplul părinţilor are o importanţă primordială: dacă ei nu îşi vor arăta respect unul altuia, copilul nu va învăţa niciodată ce-i ascultarea. Numeroşi părinţi fie sunt nepăsători faţă de educaţia propriilor copii, fie sunt orbiţi de iubirea lor iraţională faţă de aceştia, încât nu vor să vadă nimic rău în firea lor şi rămân surzi la avertismentele care li se transmit, nevrând să asculte adevărul şi sfaturile bune. Îl privesc pe copil ca pe o jucărie, ca pe o păpuşă vie. Îl hrănesc, îl culcă, îl mângâie, se joacă cu el, îl apără în fel şi chip de răceală şi de boli, îl lasă să facă ce vrea (în mare parte să utilizeze calculatorul, lucru ce a cam pus ,,stăpânire’’ chiar şi pe cei de vârstă preşcolară), numai să nu fie deranjaţi de plânsetele şi ţipetele sale. Multă vreme nu observă că îngeraşul lor este de fapt un copil încăpăţânat, egoist, mofturos. Din întâmplare li se deschid ochii. Atunci hotărăsc să treacă la educarea micuţului răsfăţat, dar este prea târziu.

Un rol deosebit de important îl au activităţile de religie prin care urmărim trei obiective de referinţă: COGNITIV – se referă la transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor de ordin religios; AFECTIV – se referă la transmiterea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor de iubire şi evlavie; PSIHOMOTORIU – centrat pe formarea deprinderii de a se închina, de a folosi unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune.

Educaţia moral-religioasă trebuie să înceapă de la vârsta fragedă, deoarece primii ani ai copilăriei sunt cei mai importanţi şi de cele mai multe ori, hotărâtori pentru întreaga viaţă.

Educaţia religioasă are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. În altă ordine de idei, pot spune că educaţia religioasă se realizează în familie, în biserică şi în instituţiile de învăţământ, începând cu grădiniţa.

Dorinţa de cunoaştere a preşcolarului este mare, dar puterea de cunoaştere este limitată. Educatoarea este datoare ca la fiecare întrebare ocazională din diverse activităţi susţinute să dea un răspuns, în aşa fel încât să fie înţeles şi receptat de copil. Copiii nu fac rele pentru că sunt răi din naştere, ei sunt tentaţi spre anumite acţiuni din necunoaştere, din dorinţa de a se remarca, de a-şi auzi vocea sau pur şi simplu din nevoia de a-şi descărca energia. De aceea, înainte de orice, am pus mare accent pe o formare caracterială a copiilor prin care să dea dovadă de înţelegere faţă de colegii lor, de atitudine, de respect faţă de adulţii cu care intră în contact, de dragoste pentru tot ceea ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu: oameni, natură, pământ. Primele lucruri pe care le învaţă copilul cu familia sunt rugăciunile: „Înger, îngeraşul meu”, „Tatăl nostru”, „Rugăciune pentru părinţi” şi altele. Intrând în grădiniţă, copiii îşi dezvoltă cunoştinţele despre existenţa lui Dumnezeu.

Prin toate activităţile desfăşurate cu copiii: poveşti, poezii, lecturi, cântece religioase, formăm trăsături pozitive de caracter: bunătatea, milostenia, blândeţea, oglindite prin faptele bune realizate de copii, prin atitudini atât faţă de natură cât şi faţă de semenii lor. Comportarea prietenească între semeni, ajutorul dat la nevoie aproapelui, grija pentru plante şi vieţuitoare, milostenia, sunt fapte morale care, civic nu sunt reglementate prin lege, dar sunt respectate de toţi cei care au bun simţ.

Cu ocazia sărbătorilor, copiii mai realizează felicitări pentru Paşti, desene „Ce am vrea să ne aducă Moş Nicolae, Moş Crăciun?”, să confecţioneze cizmuliţa lui Moş Nicolae, podoabe pentru bradul lui Moş Crăciun etc.

Folosind mijloace şi metode de educaţie moral-religioase, n-am urmărit transmiterea de cunoştinţe, ci influenţa exercitată de acestea asupra aplicării unor norme şi principii nescrise, dar înrădăcinate în tradiţia oamenilor.

Un punct forte îl constituie realizarea de parteneriate educaţionale între grădiniţă şi Biserică, prin care urmărim formarea unor virtuţi creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios, precum şi implicarea copiilor în activităţi de tip umanitar.

Iată de ce, educaţia trebuie să înceapă la vârste foarte mici! Da, dragi părinţi, dacă inima voastră este plină de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu, veţi găsi o mie de mijloace şi căi să faceţi copilul să devină cuviincios şi credincios. Oricât de mic este copilul el se poate ruga. Aşa cum cere ceva anume de la părinţi, de ce să nu ceară şi de la Tatăl Ceresc.

Să învăţăm copiii să se închine şi să se roage de când sunt foarte mici, astfel încât să devină o necesitate. "Rugaţi-vă neîncetat!" spune Sfântul Apostol Pavel.