luni, 9 mai 2016

"Să te încrezi în Dumnezeu este mai bine decât să cauți miracole"




( articol apărut în 14 aprilie 2012 pe site-ul rusesc ortodox PRAVMIR.COM, varianta engleză, sub titlul "Trusting God Rather Than Seeking Miracles" )[1]


   
de Pr. Prof. Ion Ciungu




"Focul Sfânt apare la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”

În următorul interviu Roman Gultyaev vorbește cu arhimandritul Isidore ( Minaev ), Conducătorul Misiunii Bisericești Rusești din Ierusalim, despre pogorârea Focului Sfânt în Sâmbăta Sfântă.

Părinte Isidore, pelerinii în Țara Sfântă adeseori pun întrebări despre miracolele care au loc aici. Cel mai important dintre ele este miracolul pogorârii Focului Sfânt. Mulți pelerini se străduiesc să vină aici de Paști chiar cu scopul de a fi în Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare.
Un pelerin scrie: «Fiica mea și eu am venit de Paști cu scopul de a vedea Focul Sfânt. Spre marea noastră dezamăgire, totuși, nu am reușit să fim prezenți la pogorârea Focului. Am sosit la Biserica Sfântului Mormânt în Vinerea Mare, ne-am ocupat locurile și am petrecut aproape douăzeci și patru de ore acolo. Dar când s-a făcut dimineață, soldații israelieni ne-au forțat nu numai să părăsim biserica, dar chiar să părăsim Orașul Vechi. După ce am pierdut șansa de a participa la harul Focului Sfânt, ne-am întors acasă cu mâinile goale. Spuneți-ne, părinte Isidore, cum putem reuși să vedem Focul data viitoare ?»  Aceasta este în același timp o întrebare, o dezamăgire și o plângere.



Aș vrea să răspund la aceasta după cum urmează: Acum, după decenii de suprimare a credinței în Rusia, viața duhovnicească a început să reînvieze un pic. Ea a devenit accesibilă tuturor, dar mulți dintre credincioși nu posedă o cultură bisericească. Este de la sine înțeles că ar trebui să încercăm să venerăm lucrurile sfinte, să mergem la biserică, să participăm la celebrarea zilelor de sărbătoare, și să facem pelerinaje. Toate acestea sunt corecte. Dar cei care nu au o cultură bisericească amestecă multe lucruri. De exemplu, ei vor să vină la spovedit într-o zi când este sărbătoarea hramului, ceea ce este inadmisibil. Într-o zi de sărbătoare cu hram noi trebuie să celebrăm o slujbă dumnezeiască frumoasă, să luăm parte la Sfintele Taine ale lui Hristos, să primim oaspeți, și să vorbim cu pelerini și cu presa. Nu există nicio modalitate de a putea spovedi o mulțime de enoriași. Oamenii pur și simplu nu înțeleg aceasta, și acesta este un semn al absenței culturii spirituale. În ziua de nuntă a fiului lor niciunul nu și-ar spăla hainele, nici nu și-ar lipi din nou tapetul.
Noii creștini nu au un număr mic de dorințe ciudate, exaltate, și de iluzii. De exemplu, ei cred că: «Ar fi bine să te căsătorești în Ierusalim, și este mai bine să fii botezat în Iordan.» Dar aceasta se numește gust spiritual prost. Se cuvine să te căsătorești și să fii botezat în biserica parohiei de care aparții, cum a fost înainte de revoluție. În acele zile căsătoriile erau făcute numai în biserica mirelui sau miresei, în care erau înregistrați. Același lucru este și cu sărbătorile de Paști și de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea se cuvine să fie respectate la locul fiecăruia - la urma urmelor, acolo sunt oameni care au nevoie de grija noastră: persoanele în vârstă, copii, deținuți, și cei bolnavi. Astfel sărbătorile sunt liniștite și pașnice. Nu se cuvine ca ele să fie împovărate de călătorii, pelerinaje, sau probleme gospodărești dificile. În parohiile de la noi de acasă putem mai bine să ne rugăm în pace, fără să trebuiască să ne ocupăm de surprizele neplăcute care vin din călătorie. Este o convingere contemporană pseudo-bisericească că trebuie neapărat să mergi undeva în zilele de sărbătoare, să te alături mulțimii, astfel să te implici în vâltoarea lucrurilor. Oricine se hotărăște să facă aceasta ar trebui să se aștepte să fie dezamăgit.
Mijloacele moderne de transport ne-au dat și ne dau posibilitatea să călătorim repede și în libertate prin lume. Dar se cuvine să dăm dovadă de discernământ, întocmai cum ne sfătuiesc Sfinții Părinți ai Bisericii. Bucuria pascală este, mai presus de toate, liniște. În liniștea Sâmbetei Sfinte ne amintim de Hristos Care stă culcat în mormânt. În această zi cântăm: «Tot trupul muritor să tacă, și să stea cu frică și cu cutremur; să nu se gândească în sinea lui la nimic de pe acest pământ.» Acesta se cuvine să fie scopul nostru. Dar să-ți faci bagajul și să mergi undeva chiar înainte de Paști, în altă țară, unde va trebui să trecem prin vămi, să căutăm hotel, să luăm autobuze, să avem de-a face cu diferite zone de climă și fuse orare, și o mulțime de nevoi similare...?
Biserica Sfântului Mormânt nu este chiar așa de mare (multe orașe rusești provinciale au catedrale mult mai mari) dar fiecare vrea să ajungă înăuntru: greci, arabi, armeni, georgieni, și pelerini de peste tot, Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, și America. Toți vin, dar numai un anumit număr de oameni pot să intre. Anul trecut, de exemplu, Misiunii Bisericești Rusești i s-a dat aproximativ 200 de documente de trecere și acestea au trebuit să fie distribuite printre reprezentanții diferitelor eparhii care veniseră pentru Focul Sfânt, colaboratori ai misiunii, lucrători diplomatici, binefăcători, ierarhi, preoți, responsabili pentru probleme bisericești, și reprezentanți ai presei. Sigur că n-au mai rămas documente de trecere pentru pelerinii noștri simpli.
Nu consider că este necesar să călătorești până la marginile pământului pentru un har special într-o zi de sărbătoare. Se cuvine să întâmpini Paștile acasă. Poți să venerezi într-un mod mai liniștit locurile dinȚara Sfântă în alte zile când sunt mai puține ispite și cauze de stres. În plus, acesta este un mod minunat de a prelungi Praznicul Sfintei Învieri a lui Hristos. La urma urmei, putem cânta «Hristos a Înviat» în orice zi a anului când stăm în fața Mormântului Dătător de Viață al Domnului.

Părinte Isidore, dar Focul Sfânt coboară numai o dată pe an, adică la Paștile Ortodoxe. Mulți călătoresc la Ierusalim mai ales cu scopul de a vedea acest miracol. Ce ar putea fi mai atractiv pentru pelerini decât Focul Sfânt ?

Acesta într-adevăr chiar îl atrage atât pe pelerinul de rând cât și pe pelerinul «exaltat». Totuși, în același timp, marii noștri sfinți, Serghie de Radonej și Serafim de Sarov nu s-au gândit la Focul Sfânt, slujind în schitul lor sau la mânăstire, după cum este prescris în Tipicul Bisericii. Trebuie neapărat să înțelegem că scopul vieții creștine, precum și bucuria Bisericii Creștine, este mai presus de toate acela de a fi uniți cu Dumnezeu. Și acest lucru e posibil prin fapte amabile, prin iertarea fărădelegilor, și prin jertfă, fie ceva adus la biserică, fie dat unei persoane sărace. E posibil prin fapte bune, rugăciune, și prin Tainele Bisericii. Ca atare, putem avea o biserică într-o peșteră, într-o pădure izolată, într-un deșert, într-o metropolă, sau în Antarctica. Ne putem ruga oriunde.
De ce se simt oamenii obligați să-și ia asupra lor astfel de eforturi, aruncându-se atât fizic cât și spiritual în vâltoarea situației ? Chiar nu înțeleg de ce un creștin trebuie cu orice preț să participe la ritualul coborârii Focului Sfânt - sau după cum este numit în tradiția grecească, ritualul Luminii Sfinte. Eu însumi, de exemplu, mai înainte nu aveam o astfel de intenție; iar acum sunt obligat prin serviciu să fiu acolo. Dar vă asigur că dacă n-ar fi această necesitate nu mi-ar fi intrat în cap niciodată să-mi părăsesc parohia sau mânăstirea de Paști și să călătoresc undeva în căutarea unui har special.
Și apoi, miracole se întâmplă tot timpul în Biserică. Dimineața Euharistia este celebrată în biserică. Aceasta este o Taină. Pâinea și vinul sunt sfințite prin rugăciunile credincioșilor și prin lucrarea sfântă a preotului, devenind Trupul și Sângele lui Hristos. Și noi ne împărtășim cu aceste Taine Dumnezeiești. Ce ar putea fi mai înalt decât acest miracol ?  Ce ne-ar putea aduce mai aproape de comuniunea cu Dumnezeirea decât Sfânta Împărtășanie ?  Este scris: Cel care mănâncă Trupul Meu, și bea Sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu în el (Ioan 6, 56). Vizitarea Ierusalimului și a Bisericii Sfântului Mormânt nu constituie o condiție necesară pentru mântuirea cuiva. Pentru mulți acesta este un hobby spiritual și chiar o curiozitate nesănătoasă.
Dacă ne întoarcem spre teologii antichității și ai timpurilor noastre, găsim că ei explică faptul că a căuta miracole este o chestiune de iluzie deplină în viața spirituală. Trebuie neapărat să căutăm curăția inimii. Trebuie neapărat mai presus de toate să căutăm pocăința și rugăciunea adevărată și sinceră. Trebuie neapărat să căutăm anume pe cineva pe care îl putem ajuta să scape de cei din jurul nostru, pe cineva care nu este așa de înstărit ca noi. Dar a căuta miracole este ca și când faci trucuri. Toți Sfinții Părinți și asceții ne-au sfătuit să fugim de miracole. Numai o persoană analfabetă din punct de vedere spiritual poate alerga după miracole.
Țineți cont de acest fapt: Când Mama lui Dumnezeu s-a arătat Sfântului Serghie de Radonej, el a căzut cu fața la pământ și n-a vrut să se uite la ea, crezând că era o iluzie demonică, o ispită demonică. El se considera cel mai mare dintre păcătoși, nevrednic de o viziune a Celei Preacurate. Toți sfinții au fugit de miracole, pentru că dacă îți lipsește adevărata smerenie, poți să fii vătămat de ele și să pieri.
Un oarecare anahoret care trăia undeva în munți a văzut cândva o cărare spre cer, țesută din lumina lunii sau a soarelui. El a gândit în sine: « Cine sunt eu, un sfânt? Eu s-ar cuveni să văd o cărare spre iad, nu spre paradis.» Dar ascetul, neavând smerenie suficientă, s-a angajat pe această cărare falsă, a căzut de pe stânci, și a fost omorât. Viețile Sfinților Părinți sunt pline de astfel de povestiri. Deci, dată fiind mândria noastră, căutarea anume a miracolelor este o notă falsă; sau, mai degrabă, este imaturitate spirituală sau curiozitate deșartă care te duce pe o cărare falsă.

Știți că în Sâmbăta Sfântă sunt transmisiuni de la Mormântul Sfânt pe care toată lumea le urmărește. Este mult entuziasm în legătură cu acest eveniment. În 2009 a devenit clar faptul că miracolul Focului Sfânt a putut inspira o discuție animată în societatea noastră. A fost un număr mare de articole senzaționale și apologetice despre subiectul Focului Sfânt. Întrebarea esențială a fost întotdeauna aceasta: Este acest foc un miracol adevărat sau un fenomen natural, făcut de om ? Ce credeți, e corect să pui această întrebare ?

Eu cred că este nepotrivit să pui această întrebare oricui. Știu că în multe împrejurări atât Sanctității Sale, Patriarhului Kirill, cât și Prea Fericirii Sale, Patriarhului Theophilos al Ierusalimului li s-a pus această întrebare. Vă amintiți cum în Evanghelii Hristos i-a mustrat pe fariseii care căutau semne ?  Nu tocmai aceasta ar trebui să cauți în această perioadă. Ai nevoie să te veselești de Hristos Cel Înviat. Euharistia este miracolul cel mare. Este de asemenea nepotrivit să întrebi: «Cum pâinea devine Trupul lui Hristos în Euharistie? Și de ce nu se transformă ea în carne reală iar vinul în sânge evident ?  La urma urmei, Sfintele Daruri continuă să se arate sub forma pâinii și a vinului.»
Aici în Țara Sfântă sunt multe relatări și tradiții. Unii spun că este un miracol supranatural care se întâmplă în concordanță cu calendarul nostru bisericesc obișnuit, și că chiar faptul coborârii Focului confirmă adevărul ortodoxiei. (În timp ce eu crezusem tot timpul că tocmai prezența dragostei confirmă adevărul despre ucenicii lui Hristos: Prin aceasta vor cunoaște toți oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unul spre altul [Ioan 13, 35]).
Alții spun că nu este nimic deosebit în legătură cu Focul Sfânt, că este un ritual liturgic în care sunt citite rugăciuni speciale și este aprinsă o flacără. Se poate găsi o descriere a acestei slujbe pe website-ul Patriarhiei Ierusalimului. Se merge în detaliu în legătură cu alcătuirea slujbei de seară din Sâmbăta Sfântă. La un moment dat era săvârșită chiar înainte de Utrenia Paștilor. Acum e făcută la ora 2 p.m. în Sâmbăta Sfântă, deoarece ajunsese să fie greu de săvârșit în Noaptea Paștilor, datorită tuturor oamenilor care vin, aglomerându-se, zbierând, și împingându-se, fapte care împiedică celebrarea respectuoasă a slujbei de Paști. În plus, oamenii în mod natural se obosesc după ce așteaptă în biserică așa mult timp, și mai urmează încă o altă slujbă lungă, festivă, nocturnă.
Opinia mea este neutră. Nu mă interesează deloc întrebări despre astfel de miracole. Totuși este un alt fel de miracol care chiar mă interesează și mă fascinează. Uitați-vă la Rusia, de exemplu. A fost o țară ateistă. Nu înțelegem cum s-a întâmplat, dar oamenii au început să restaureze biserici și mânăstiri, să se roage lui Dumnezeu, să-și boteze copiii, să participe la slujbe duminica, și să citească și să publice literatură bisericească. Pentru mine acesta este un miracol adevărat. Încă o dată, miracolul cel mare este Euharistia, care este celebrată în fiecare zi în bisericile noastre, și care ne unește cu Hristos Însuși.  Sau când cineva a fost și este abuzat, bârfit, și blestemat, dar nu se răzbună, în schimb iertând pe cei care l-au insultat, - pentru mine aceasta de asemenea este un mare miracol. Dar pentru un motiv oarecare noi nu observăm acest fel de miracol.
Deci nu pot da un răspuns definitiv. Aceasta este o întrebare pentru Patriarhul Ierusalimului. El este cel ce intră în Kuvouklion  ( capelă, n. trad.). Dar iarăși, este o întrebare nepotrivită. Pentru mine acest Foc este sacru în orice caz.
Eu am fost la această slujbă de două ori, și am văzut cum patriarhul stând în fața Kuvouklionului, se dezbracă de sacos și de omofor. Este cercetat total în mod simbolic și apoi merge înăuntru. Se văd scânteieri ale aparatelor de fotografiat, iar cineva strigă că acestea sunt scânteieri ale Focului. Cineva vede ceva, altineva are halucinații, apoi Patriarhul aduce afară lumânările. Asta este ceea ce eu am văzut. Cum apare acest Foc  este indiferent pentru mine. Eu nu întreb cine a aprins lumânările: Dumnezeu, un înger, sau Patriarhul. Am primit multe relatări de la pelerini martori oculari care spun că au văzut fulgere de foc în Sfântul Mormânt în zile obișnuite. Aceasta nu smulge de la mine nicio suspiciune. Biserica Învierii este un loc unde există întotdeauna «scântei» pe planul spiritual.
Foarte dragă inimii mele este o povestire despre un băiat arab ale cărui lumânări s-au aprins singure în timpul rugăciunii Patriarhului ( băiatul se afla pe platforma din jurul Kuvouklionului). Băiatul și-a stins lumânările din cauză că Patriarhul încă nu adusese afară Focul. În comportamentul lui eu văd acel fel de simplitate și statură spirituală, felul de slujire față de Dumnezeu și Biserică, pe care îl posedă numai sfinții mari. Și chiar dacă în acest sfânt moment, în acest cel mai sfânt dintre locuri, Focul este aprins de mâini omenești, aceasta nu-l face cu nimic mai puțin sfânt pentru mine decât dacă ar fi coborât din cer. Eu nu vreau să-mi pun barba pe foc pentru a testa proprietăție miraculoase ale acestui Foc.  Pentru mine acest Foc este sfânt.
Nu intenționez vreodată să-l întreb pe Prea Fericirea Sa, Patriarhul Ierusalimului, despre coborârea Focului în Sfâmbăta Sfântă, deoarece acest lucru ar fi pur și simplu nepoliticos. Pot doar să împărtășesc opinia unui ierarh al Bisericii din Ierusalim. În 2001, locțiitorul Tronului Patriarhal al Bisericii din Ierusalim, Mitropolitul Cornelius de Petra, a fost intervievat pe programul «Gkrizes Zones» pe stația de televiziune greacă «Mega». El ne-a amintit despre aceasta: Căci fiecare creatură a lui Dumnezeu este bună... Căci ea este sfințită prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. (1Timotei 4, 4-5). Iată cuvintele lui despre Focul Sfânt ( sau, după cum îl numesc grecii, Lumina Sfântă):

«Vorbim despre o lumină naturală. Dar rugăciunile pe care Patriarhul sau altcineva le citește în timpul slujbei sfințesc această lumină naturală, deci prin urmare ea are harul Luminii Sfinte. Este o lumină naturală, care este aprinsă de la o candelă care arde permanent și care este ținută în sacristia Bisericii Învierii. Dar rugăciunile au puterea de a sfinți această lumină naturală și ea devine o lumină supranaturală. Miracolul este în epicleză, în rugăciunea ierarhului; prin ea este sfințită această lumină.»
Desigur,  mă raportez la acest eveniment cu reverență. Și, desigur, îmi displace foarte mult isteria, indiferent din a cui gură autorizată ar putea să iasă.
Mi-ar plăcea de asemenea să declar că noi la Misiunea Bisericească Rusească am început să studiem textul despre ritualul Luminii Sfinte. Limba acestui ritual afirmă că «Hristos este adevărata Lumină» și că «Lumina lui Hristos îi luminează pe toți».  La Învierea lui Hristos s-a văzut luminiscență. Se înțelege de la sine că Lumina lui Hristos, sau Lumina Taborului,  nu este o flacără propriu-zisă, ci chiar Lumina Dumnezeiască. Dar noi oamenii întotdeauna încercăm să-L înlocuim pe Dumnezeul Cel Viu cu imaginea sau icoana Lui. Este mai comod pentru noi să ne rugăm astfel, căci altfel nu-L putem adapta la conștiința noastră limitată. Pentru noi Trupul și Sângele lui Hristos sunt sub formă de pâine și vin. Așadar, Lumina Divină este exprimată sub formă de Foc, pe care îl putem vedea în realitate și pe care îl putem aprinde noi înșine.
În plus, acest Foc ne sfințește sufletele și trupurile, lucru care se realizează prin capacitatea noastră de atingere. Domnul a aranjat aceasta, așa încât să putem primi harul mântuitor și iluminarea simțurilor noastre trupești și spirituale prin realități materiale care le simbolizează pe cele spirituale. Iată de ce atingem acest Foc, ținând lumânări în mâinile noastre: pentru a primi sfințirea prin Focul care este sfințit de Mormântul Dătător de Viață al Domnului și de rugăciunea Bisericii.

Părinte Isidore, trebuie să vă confruntați cu faptul că dacă spuneți pelerinilor că e posibil ca Patriarhul să aprindă Focul de la o candelă aceasta îi va dezamăgi adânc. Oamenii consideră că dacă acest Foc este de la Dumnezeu atunci este un adevărat miracol; pe când dacă este aprins, chiar ca parte a unui act liturgic, atunci nu e de la Dumnezeu. Mă tem că dacă acest lucru este adevărat, oamenii vor fi atât de dezamăgiți încât nu vor mai merge la biserică și chiar nu vor mai crede în Dumnezeu.

Ei nu știu că Patriarhul Ierusalimului este de la Dumnezeu ?  Întocmai cum orice autoritate este de la Dumnezeu, mai ales în Biserică. Dacă acești oameni sunt închinători la foc, atunci cu siguranță ei vor pierde sensul credinței lor - asta-i sigur. Dar Simbolul nostru de Credință spune cu claritate: «Cred în Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.» «Lumină» aici nu înseamnă nici foc, nici flacără, ci Lumina Divină, Lumina Cea Adevărată: Dumnezeu. Nici nu scrie,«foc din foc.» În cazul dat, Lumina este pur și simplu exprimată sub formă de foc.
Eu cred că oamenii nu vor înceta de a merge la biserică. Pur și simplu trebuie să-i luminăm pe oameni. Oamenii ascultă de cuvintele unui preot. Când un preot binecuvântă apa scufundând crucea în ea, nu consideră ei că apa este sfântă, și anume, că a fost sfințită de harul Divin ? 
Și noi avem o tradiție similară în Rusia. La Utrenia din Vinerea Mare sunt citite Cele Douăsprezece Evanghelii ale Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Enoriașii achiziționează cele mai groase lumânări pe care pot ei să le achiziționeze în așa fel încât ele să ardă pe toată perioada slujbei - cam trei sau patru ore - până când Evangheliile vor fi fost citite. Preotul îi pune pe oameni să își aprindă lumânările de la a lui, și după slujbă ei duc flacăra cu grijă acasă. Cu aceste flăcări noi ei își aprind toate candelele din casele lor, care de obicei au fost stinse înainte de slujbă. Se știe despre Focul Sfânt, în Rusia, de mult timp, și când n-au putut să călătorească pentru a-l lua, și-au dus acasă focul de la Cele Douăsprezece Evanghelii. Pentru mine și acesta este un lucru sfânt, în măsura în care orice formă materială este sfântă în relație cu Divinul, cu Duhul. Aceasta este o reflecție a Slavei lui Dumnezeu, a Harului lui Dumnezeu. Acesta este un obicei pios. Așadar, cred că oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că lucrul cel mai important în Biserica Creștină este dragostea, nu focul. Și câte infracțiuni împotriva dragostei sunt comise în Biserica Sfântului Mormânt când se slujește ritualul Luminii Sfinte !  Oamenii mint pentru a înșela gărzile și pentru a ajunge în biserică prin orice mijloace necesare. Zbiară, se împing și abuzează unul de altul. Chiar se luptă, bombănesc, ajung să fie dezamăgiți, își pierd rugăciunea, își pierd pacea sufletelor. Oare aceasta este ceea ce Domnul vrea de la noi în ziua cea mare a odihnei ? 
Desigur, motive păgâne și forme variate de ghicire a viitorului își găsesc drumul în Biserică. «Când Stejarul Mamvri se va usca, sau când Focul nu va coborî pe Mormânt, va fi sfârșitul lumii.» Dar în Sfânta Scriptură se spune că nimeni nu știe despre ceasul acela, nici chiar îngerii. Și nici nu văd ce este așa de rău în legătură cu sfârșitul lumii. Cartea Apocalipsei chiar se sfârșește cu cuvintele: «Chiar așa, vino Doamne Iisuse ( Apocalipsa 22, 20), care pur și simplu înseamnă: «Vino, noi Te așteptăm !» Și acest lucru este spus anume despre A Doua Venire a Mântuitorului. Sectarii sperie oamenii; ei ghicesc și prezic. Dar creștinii ar trebui să fie cu mintea trează, amintindu-și că esența credinței noastre este dragostea pentru Dumnezeu și oameni, nu ghicirea viitorului.

Părinte Isidore, mulți pelerini vin pentru Focul Sfânt în mod repetat, de pildă Fundația Sfântului Andrei Cel-Întâi-Chemat, și aduc Focul înapoi în Rusia. Mulți oameni care sunt în biserică la coborârea Focului Sfânt sunt umpluți de un sentiment inexplicabil de bucurie duhovnicească. Citez: «Au ieșit din biserică de parcă erau născuți din nou, curățiți spiritual și reînnoiți.» Dacă ritul coborârii Focului Sfânt evocă astfel de sentimente, atunci este posibil să merite să mergi acolo cu acest scop drag?

Fundația Sfântului Andrei Cel-Întâi-Chemat își pregătește cu grijă vizita cu mult timp înainte de Paști. Pelerinii simpli nu pot face aceasta. În plus, despre ce este tot acest misticism ?  Oamenii vin la Ierusalim, îl văd pe Patriarh și primesc binecuvântarea lui. Aceasta produce o adevărată bucurie. Dar în aceste zile [în jurul Paștilor] este amestecată cu mare osteneală și așteptare îndelungată. Practic, oricine merge după Focul Sfânt lipsește de la Liturghia din Sâmbăta Sfântă, care e slujită la Misiune. Mulți dintre ei nici nu mai sunt după aceea în stare să participe la slujba de Paști de la miezul nopții. Pentru ei deja totul s-a terminat, pur și simplu nu mai au putere fizică.
În plus, există un șoc al culturilor. Ca unul care a fost crescut în tradiția rusească, eu vreau să spun că noi ne-am obișnuit cu un mod diferit de a marca Sâmbăta Sfântă. Slujbele dumnezeiești sunt liniștite și pașnice. În această zi nici măcar nu îndrăznim să pomenim pe cineva la Vohodul Mare. În reverență ieșim cu Potirul și apoi ne întoarcem în altar în liniște. «Să tacă tot trupul muritor.» La noi fiecare se apropie de Epitaf în multă liniște, plângând și rugându-se. Dar noaptea va fi un «Hristos a înviat !» frumos, vesel și triumfător. Dar aici este multă dezamăgire. Poporul nostru nu poate înțelege mentalitatea orientală: strigătele, fluierăturile, înghiontelile, și alergăturile de colo până colo. Am auzit cuvinte de dezamăgire, nu puține, din partea celor care au fost la Sfântul Mormânt în Sâmbăta Sfântă. Și n-ar trebui să judecăm poliția și unitățile speciale. Ei doar își fac serviciul, asigurându-se că oamenii nu se strivesc unul pe altul, nici nu se angajează în vreun fel de conflicte etnice sau inter-confesionale. Nimic din toate acestea nu corespunde cu înțelegerea pe care o am eu despre Sâmbăta Sfântă. Dacă cineva are nevoie să călătorească până la celălalt capăt al pământului cu scopul de a nu se ruga, și doar de a răbda ceva - atunci aceasta este exact ceea ce vrea. Dacă cineva are nevoie să facă o comparație în așa fel încât să se poată bucura că acasă este atmosferă de liniște și de rugăciune, sau dacă cineva are nevoie de aceasta ca o confirmare a credinței, atunci să vină. Fiecare are nevoie de ceea ce are nevoie.
Este doar un lucru pe care trebuie neapărat să insist: nu este permis ca problema Focului Sfânt să fie dogmatizată. Dacă ar fi fost necesar acest lucru, s-ar fi scris în actele celor Șapte Sinoade Ecumenice. Dar această problemă nu a fost niciodată examinată acolo.

Aceasta înseamnă că pogorârea Focului Sfânt nu este o Taină a Bisericii. La urma urmei, recunoaștem șapte Taine. Putem să-l numim un ritual liturgic sau o tradiție ?

Tradus din greacă se numește «Ritualul Luminii Sfinte.» Avem un ritual pentru binecuvântarea inelelor, un ritual pentru binecuvântarea fântânilor, ritualul Panaghiei. Este un ritual tipărit pe hârtie. Pe website-ul nostru o să publicăm rugăciunea pe care Patriarhul o citește în Kuvouklion. Acest text va clarifica imediat totul. Nu există niciun singur cuvânt despre sfârșitul lumii, niciun singur cuvânt despre faptul dacă flacăra este aprinsă sau nu. Vorbește despre Dumnezeu ca Lumină, afirmând: «noi săvârșim o manifestare a luminii,» cu alte cuvinte ritualul Luminii Sfinte. Nu s-ar putea spune într-un mod mai precis. Deci, noi avem nevoie doar să ne rugăm și să ne abținem de la a pune întrebări nepotrivite. Avem nevoie să cultivăm în noi înșine o înțelegere spirituală a oricărei probleme, inclusiv aceasta."


[1]Roman Gultyaev îl intervievează pe arhimandritul Isidore Minaev, articol publicat în 14 aprilie 2012, sub titlul "Trusting God Rather Than Seeking Miracles", pe site-ul ortodox rusesc PRAVMIR.COM, varianta engleză, tradusă din rusă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu