( articol apărut în 14 aprilie 2012 pe
site-ul rusesc ortodox PRAVMIR.COM, varianta engleză, sub titlul "Trusting God Rather Than Seeking
Miracles" )[1]
de Pr. Prof. Ion Ciungu
"Focul Sfânt apare la Biserica
Sfântului Mormânt din Ierusalim”
În următorul interviu Roman Gultyaev
vorbește cu arhimandritul Isidore ( Minaev ), Conducătorul Misiunii Bisericești
Rusești din Ierusalim, despre pogorârea Focului Sfânt în Sâmbăta Sfântă.
Părinte
Isidore, pelerinii în Țara Sfântă adeseori pun întrebări despre miracolele care
au loc aici. Cel mai important dintre ele este miracolul pogorârii Focului
Sfânt. Mulți pelerini se străduiesc să vină aici de Paști chiar cu scopul de a
fi în Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare.
Un
pelerin scrie: «Fiica mea și eu am venit de Paști cu scopul de a vedea Focul
Sfânt. Spre marea noastră dezamăgire, totuși, nu am reușit să fim prezenți la
pogorârea Focului. Am sosit la Biserica Sfântului Mormânt în Vinerea Mare, ne-am
ocupat locurile și am petrecut aproape douăzeci și patru de ore acolo. Dar când
s-a făcut dimineață, soldații israelieni ne-au forțat nu numai să părăsim
biserica, dar chiar să părăsim Orașul Vechi. După ce am pierdut șansa de a
participa la harul Focului Sfânt, ne-am întors acasă cu mâinile goale.
Spuneți-ne, părinte Isidore, cum putem reuși să vedem Focul data viitoare ?» Aceasta este în același timp o întrebare, o
dezamăgire și o plângere.
Aș vrea să răspund la aceasta după cum
urmează: Acum, după decenii de suprimare a credinței în Rusia, viața
duhovnicească a început să reînvieze un pic. Ea a devenit accesibilă tuturor,
dar mulți dintre credincioși nu posedă o cultură bisericească. Este de la sine
înțeles că ar trebui să încercăm să venerăm lucrurile sfinte, să mergem la
biserică, să participăm la celebrarea zilelor de sărbătoare, și să facem
pelerinaje. Toate acestea sunt corecte. Dar cei care nu au o cultură
bisericească amestecă multe lucruri. De exemplu, ei vor să vină la spovedit
într-o zi când este sărbătoarea hramului, ceea ce este inadmisibil. Într-o zi
de sărbătoare cu hram noi trebuie să celebrăm o slujbă dumnezeiască frumoasă,
să luăm parte la Sfintele Taine ale lui Hristos, să primim oaspeți, și să
vorbim cu pelerini și cu presa. Nu există nicio modalitate de a putea spovedi o
mulțime de enoriași. Oamenii pur și simplu nu înțeleg aceasta, și acesta este
un semn al absenței culturii spirituale. În ziua de nuntă a fiului lor niciunul
nu și-ar spăla hainele, nici nu și-ar lipi din nou tapetul.
Noii creștini nu au un număr mic de
dorințe ciudate, exaltate, și de iluzii. De exemplu, ei cred că: «Ar fi bine să
te căsătorești în Ierusalim, și este mai bine să fii botezat în Iordan.» Dar
aceasta se numește gust spiritual prost. Se cuvine să te căsătorești și să fii
botezat în biserica parohiei de care aparții, cum a fost înainte de revoluție.
În acele zile căsătoriile erau făcute numai în biserica mirelui sau miresei, în
care erau înregistrați. Același lucru este și cu sărbătorile de Paști și de Nașterea
Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea se cuvine să fie respectate la locul
fiecăruia - la urma urmelor, acolo sunt oameni care au nevoie de grija noastră:
persoanele în vârstă, copii, deținuți, și cei bolnavi. Astfel sărbătorile sunt
liniștite și pașnice. Nu se cuvine ca ele să fie împovărate de călătorii,
pelerinaje, sau probleme gospodărești dificile. În parohiile de la noi de acasă
putem mai bine să ne rugăm în pace, fără să trebuiască să ne ocupăm de
surprizele neplăcute care vin din călătorie. Este o convingere contemporană
pseudo-bisericească că trebuie neapărat să mergi undeva în zilele de
sărbătoare, să te alături mulțimii, astfel să te implici în vâltoarea
lucrurilor. Oricine se hotărăște să facă aceasta ar trebui să se aștepte să fie
dezamăgit.
Mijloacele moderne de transport ne-au dat
și ne dau posibilitatea să călătorim repede și în libertate prin lume. Dar se
cuvine să dăm dovadă de discernământ, întocmai cum ne sfătuiesc Sfinții Părinți
ai Bisericii. Bucuria pascală este, mai presus de toate, liniște. În liniștea
Sâmbetei Sfinte ne amintim de Hristos Care stă culcat în mormânt. În această zi
cântăm: «Tot trupul muritor să tacă, și să stea cu frică și cu cutremur; să nu
se gândească în sinea lui la nimic de pe acest pământ.» Acesta se cuvine să fie
scopul nostru. Dar să-ți faci bagajul și să mergi undeva chiar înainte de
Paști, în altă țară, unde va trebui să trecem prin vămi, să căutăm hotel, să
luăm autobuze, să avem de-a face cu diferite zone de climă și fuse orare, și o
mulțime de nevoi similare...?
Biserica Sfântului Mormânt nu este chiar
așa de mare (multe orașe rusești provinciale au catedrale mult mai mari) dar
fiecare vrea să ajungă înăuntru: greci, arabi, armeni, georgieni, și pelerini
de peste tot, Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, și America. Toți vin, dar numai
un anumit număr de oameni pot să intre. Anul trecut, de exemplu, Misiunii
Bisericești Rusești i s-a dat aproximativ 200 de documente de trecere și
acestea au trebuit să fie distribuite printre reprezentanții diferitelor
eparhii care veniseră pentru Focul Sfânt, colaboratori ai misiunii, lucrători
diplomatici, binefăcători, ierarhi, preoți, responsabili pentru probleme
bisericești, și reprezentanți ai presei. Sigur că n-au mai rămas documente de
trecere pentru pelerinii noștri simpli.
Nu consider că este necesar să călătorești
până la marginile pământului pentru un har special într-o zi de sărbătoare. Se
cuvine să întâmpini Paștile acasă. Poți să venerezi într-un mod mai liniștit
locurile dinȚara Sfântă în alte zile când sunt mai puține ispite și cauze de
stres. În plus, acesta este un mod minunat de a prelungi Praznicul Sfintei
Învieri a lui Hristos. La urma urmei, putem cânta «Hristos a Înviat» în orice
zi a anului când stăm în fața Mormântului Dătător de Viață al Domnului.
Părinte
Isidore, dar Focul Sfânt coboară numai o dată pe an, adică la Paștile Ortodoxe.
Mulți călătoresc la Ierusalim mai ales cu scopul de a vedea acest miracol. Ce
ar putea fi mai atractiv pentru pelerini decât Focul Sfânt ?
Acesta într-adevăr chiar îl atrage atât pe
pelerinul de rând cât și pe pelerinul «exaltat». Totuși, în același timp, marii
noștri sfinți, Serghie de Radonej și Serafim de Sarov nu s-au gândit la Focul
Sfânt, slujind în schitul lor sau la mânăstire, după cum este prescris în Tipicul
Bisericii. Trebuie neapărat să înțelegem că scopul vieții creștine, precum și
bucuria Bisericii Creștine, este mai presus de toate acela de a fi uniți cu
Dumnezeu. Și acest lucru e posibil prin fapte amabile, prin iertarea
fărădelegilor, și prin jertfă, fie ceva adus la biserică, fie dat unei persoane
sărace. E posibil prin fapte bune, rugăciune, și prin Tainele Bisericii. Ca
atare, putem avea o biserică într-o peșteră, într-o pădure izolată, într-un
deșert, într-o metropolă, sau în Antarctica. Ne putem ruga oriunde.
De ce se simt oamenii obligați să-și ia
asupra lor astfel de eforturi, aruncându-se atât fizic cât și spiritual în
vâltoarea situației ? Chiar nu înțeleg de ce un creștin trebuie cu orice preț
să participe la ritualul coborârii Focului Sfânt - sau după cum este numit în
tradiția grecească, ritualul Luminii Sfinte. Eu însumi, de exemplu, mai înainte
nu aveam o astfel de intenție; iar acum sunt obligat prin serviciu să fiu
acolo. Dar vă asigur că dacă n-ar fi această necesitate nu mi-ar fi intrat în
cap niciodată să-mi părăsesc parohia sau mânăstirea de Paști și să călătoresc
undeva în căutarea unui har special.
Și apoi, miracole se întâmplă tot timpul
în Biserică. Dimineața Euharistia este celebrată în biserică. Aceasta este o
Taină. Pâinea și vinul sunt sfințite prin rugăciunile credincioșilor și prin
lucrarea sfântă a preotului, devenind Trupul și Sângele lui Hristos. Și noi ne
împărtășim cu aceste Taine Dumnezeiești. Ce ar putea fi mai înalt decât acest
miracol ? Ce ne-ar putea aduce mai
aproape de comuniunea cu Dumnezeirea decât Sfânta Împărtășanie ? Este scris: Cel care mănâncă Trupul Meu, și
bea Sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu în el (Ioan 6, 56). Vizitarea
Ierusalimului și a Bisericii Sfântului Mormânt nu constituie o condiție necesară
pentru mântuirea cuiva. Pentru mulți acesta este un hobby spiritual și chiar o
curiozitate nesănătoasă.
Dacă ne întoarcem spre teologii
antichității și ai timpurilor noastre, găsim că ei explică faptul că a căuta
miracole este o chestiune de iluzie deplină în viața spirituală. Trebuie
neapărat să căutăm curăția inimii. Trebuie neapărat mai presus de toate să
căutăm pocăința și rugăciunea adevărată și sinceră. Trebuie neapărat să căutăm
anume pe cineva pe care îl putem ajuta să scape de cei din jurul nostru, pe
cineva care nu este așa de înstărit ca noi. Dar a căuta miracole este ca și
când faci trucuri. Toți Sfinții Părinți și asceții ne-au sfătuit să fugim de
miracole. Numai o persoană analfabetă din punct de vedere spiritual poate
alerga după miracole.
Țineți cont de acest fapt: Când Mama lui
Dumnezeu s-a arătat Sfântului Serghie de Radonej, el a căzut cu fața la pământ
și n-a vrut să se uite la ea, crezând că era o iluzie demonică, o ispită
demonică. El se considera cel mai mare dintre păcătoși, nevrednic de o viziune
a Celei Preacurate. Toți sfinții au fugit de miracole, pentru că dacă îți
lipsește adevărata smerenie, poți să fii vătămat de ele și să pieri.
Un oarecare anahoret care trăia undeva în munți a văzut cândva o cărare
spre cer, țesută din lumina lunii sau a soarelui. El a gândit în sine: « Cine
sunt eu, un sfânt? Eu s-ar cuveni să văd o cărare spre iad, nu spre paradis.»
Dar ascetul, neavând smerenie suficientă, s-a angajat pe această cărare falsă,
a căzut de pe stânci, și a fost omorât. Viețile Sfinților Părinți sunt pline de
astfel de povestiri. Deci, dată fiind mândria noastră, căutarea anume a
miracolelor este o notă falsă; sau, mai degrabă, este imaturitate spirituală
sau curiozitate deșartă care te duce pe o cărare falsă.
Știți
că în Sâmbăta Sfântă sunt transmisiuni de la Mormântul Sfânt pe care toată
lumea le urmărește. Este mult entuziasm în legătură cu acest eveniment. În 2009
a devenit clar faptul că miracolul Focului Sfânt a putut inspira o discuție animată
în societatea noastră. A fost un număr mare de articole senzaționale și
apologetice despre subiectul Focului Sfânt. Întrebarea esențială a fost
întotdeauna aceasta: Este acest foc un miracol adevărat sau un fenomen natural,
făcut de om ? Ce credeți, e corect să pui această întrebare ?
Eu cred că este nepotrivit să pui această
întrebare oricui. Știu că în multe împrejurări atât Sanctității Sale,
Patriarhului Kirill, cât și Prea Fericirii Sale, Patriarhului Theophilos al
Ierusalimului li s-a pus această întrebare. Vă amintiți cum în Evanghelii
Hristos i-a mustrat pe fariseii care căutau semne ? Nu tocmai aceasta ar trebui să cauți în
această perioadă. Ai nevoie să te veselești de Hristos Cel Înviat. Euharistia
este miracolul cel mare. Este de asemenea nepotrivit să întrebi: «Cum pâinea
devine Trupul lui Hristos în Euharistie? Și de ce nu se transformă ea în carne
reală iar vinul în sânge evident ? La
urma urmei, Sfintele Daruri continuă să se arate sub forma pâinii și a
vinului.»
Aici în Țara Sfântă sunt multe relatări și
tradiții. Unii spun că este un miracol supranatural care se întâmplă în
concordanță cu calendarul nostru bisericesc obișnuit, și că chiar faptul
coborârii Focului confirmă adevărul ortodoxiei. (În timp ce eu crezusem tot
timpul că tocmai prezența dragostei confirmă adevărul despre ucenicii lui
Hristos: Prin aceasta vor cunoaște toți oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă
aveți dragoste unul spre altul [Ioan 13, 35]).
Alții spun că nu este nimic deosebit în
legătură cu Focul Sfânt, că este un ritual liturgic în care sunt citite
rugăciuni speciale și este aprinsă o flacără. Se poate găsi o descriere a
acestei slujbe pe website-ul Patriarhiei Ierusalimului. Se merge în detaliu în
legătură cu alcătuirea slujbei de seară din Sâmbăta Sfântă. La un moment dat
era săvârșită chiar înainte de Utrenia Paștilor. Acum e făcută la ora 2 p.m. în
Sâmbăta Sfântă, deoarece ajunsese să fie greu de săvârșit în Noaptea Paștilor,
datorită tuturor oamenilor care vin, aglomerându-se, zbierând, și
împingându-se, fapte care împiedică celebrarea respectuoasă a slujbei de Paști.
În plus, oamenii în mod natural se obosesc după ce așteaptă în biserică așa
mult timp, și mai urmează încă o altă slujbă lungă, festivă, nocturnă.
Opinia mea este neutră. Nu mă interesează
deloc întrebări despre astfel de miracole. Totuși este un alt fel de miracol
care chiar mă interesează și mă fascinează. Uitați-vă la Rusia, de exemplu. A
fost o țară ateistă. Nu înțelegem cum s-a întâmplat, dar oamenii au început să
restaureze biserici și mânăstiri, să se roage lui Dumnezeu, să-și boteze
copiii, să participe la slujbe duminica, și să citească și să publice
literatură bisericească. Pentru mine acesta este un miracol adevărat. Încă o
dată, miracolul cel mare este Euharistia, care este celebrată în fiecare zi în
bisericile noastre, și care ne unește cu Hristos Însuși. Sau când cineva a fost și este abuzat,
bârfit, și blestemat, dar nu se răzbună, în schimb iertând pe cei care l-au
insultat, - pentru mine aceasta de asemenea este un mare miracol. Dar pentru un
motiv oarecare noi nu observăm acest fel de miracol.
Deci nu pot da un răspuns definitiv.
Aceasta este o întrebare pentru Patriarhul Ierusalimului. El este cel ce intră
în Kuvouklion ( capelă, n. trad.). Dar
iarăși, este o întrebare nepotrivită. Pentru mine acest Foc este sacru în orice
caz.
Eu am fost la această slujbă de două ori,
și am văzut cum patriarhul stând în fața Kuvouklionului, se dezbracă de sacos
și de omofor. Este cercetat total în mod simbolic și apoi merge înăuntru. Se
văd scânteieri ale aparatelor de fotografiat, iar cineva strigă că acestea sunt
scânteieri ale Focului. Cineva vede ceva, altineva are halucinații, apoi
Patriarhul aduce afară lumânările. Asta este ceea ce eu am văzut. Cum apare
acest Foc este indiferent pentru mine.
Eu nu întreb cine a aprins lumânările: Dumnezeu, un înger, sau Patriarhul. Am
primit multe relatări de la pelerini martori oculari care spun că au văzut
fulgere de foc în Sfântul Mormânt în zile obișnuite. Aceasta nu smulge de la
mine nicio suspiciune. Biserica Învierii este un loc unde există întotdeauna
«scântei» pe planul spiritual.
Foarte dragă inimii mele este o povestire
despre un băiat arab ale cărui lumânări s-au aprins singure în timpul
rugăciunii Patriarhului ( băiatul se afla pe platforma din jurul
Kuvouklionului). Băiatul și-a stins lumânările din cauză că Patriarhul încă nu
adusese afară Focul. În comportamentul lui eu văd acel fel de simplitate și
statură spirituală, felul de slujire față de Dumnezeu și Biserică, pe care îl
posedă numai sfinții mari. Și chiar dacă în acest sfânt moment, în acest cel
mai sfânt dintre locuri, Focul este aprins de mâini omenești, aceasta nu-l face
cu nimic mai puțin sfânt pentru mine decât dacă ar fi coborât din cer. Eu nu
vreau să-mi pun barba pe foc pentru a testa proprietăție miraculoase ale
acestui Foc. Pentru mine acest Foc este
sfânt.
Nu intenționez vreodată să-l întreb pe
Prea Fericirea Sa, Patriarhul Ierusalimului, despre coborârea Focului în
Sfâmbăta Sfântă, deoarece acest lucru ar fi pur și simplu nepoliticos. Pot
doar să împărtășesc opinia unui ierarh al Bisericii din Ierusalim. În 2001,
locțiitorul Tronului Patriarhal al Bisericii din Ierusalim, Mitropolitul
Cornelius de Petra, a fost intervievat pe programul «Gkrizes Zones» pe stația
de televiziune greacă «Mega». El ne-a amintit despre aceasta: Căci fiecare
creatură a lui Dumnezeu este bună... Căci ea este sfințită prin cuvântul lui
Dumnezeu și prin rugăciune. (1Timotei 4, 4-5). Iată cuvintele lui despre Focul
Sfânt ( sau, după cum îl numesc grecii, Lumina Sfântă):
«Vorbim despre o lumină naturală. Dar
rugăciunile pe care Patriarhul sau altcineva le citește în timpul slujbei
sfințesc această lumină naturală, deci prin urmare ea are harul Luminii Sfinte.
Este o lumină naturală, care este aprinsă de la o candelă care arde permanent
și care este ținută în sacristia Bisericii Învierii. Dar rugăciunile au puterea
de a sfinți această lumină naturală și ea devine o lumină supranaturală.
Miracolul este în epicleză, în rugăciunea ierarhului; prin ea este sfințită
această lumină.»
Desigur,
mă raportez la acest eveniment cu reverență. Și, desigur, îmi displace
foarte mult isteria, indiferent din a cui gură autorizată ar putea să iasă.
Mi-ar plăcea de asemenea să declar că noi
la Misiunea Bisericească Rusească am început să studiem textul despre ritualul
Luminii Sfinte. Limba acestui ritual afirmă că «Hristos este adevărata Lumină»
și că «Lumina lui Hristos îi luminează pe toți». La Învierea lui Hristos s-a văzut luminiscență.
Se înțelege de la sine că Lumina lui Hristos, sau Lumina Taborului, nu este o flacără propriu-zisă, ci chiar
Lumina Dumnezeiască. Dar noi oamenii întotdeauna încercăm să-L înlocuim pe
Dumnezeul Cel Viu cu imaginea sau icoana Lui. Este mai comod pentru noi să ne
rugăm astfel, căci altfel nu-L putem adapta la conștiința noastră limitată.
Pentru noi Trupul și Sângele lui Hristos sunt sub formă de pâine și vin.
Așadar, Lumina Divină este exprimată sub formă de Foc, pe care îl putem vedea
în realitate și pe care îl putem aprinde noi înșine.
În plus, acest Foc ne sfințește sufletele
și trupurile, lucru care se realizează prin capacitatea noastră de atingere.
Domnul a aranjat aceasta, așa încât să putem primi harul mântuitor și
iluminarea simțurilor noastre trupești și spirituale prin realități materiale
care le simbolizează pe cele spirituale. Iată de ce atingem acest Foc, ținând
lumânări în mâinile noastre: pentru a primi sfințirea prin Focul care este
sfințit de Mormântul Dătător de Viață al Domnului și de rugăciunea Bisericii.
Părinte
Isidore, trebuie să vă confruntați cu faptul că dacă spuneți pelerinilor că e
posibil ca Patriarhul să aprindă Focul de la o candelă aceasta îi va dezamăgi
adânc. Oamenii consideră că dacă acest Foc este de la Dumnezeu atunci este un
adevărat miracol; pe când dacă este aprins, chiar ca parte a unui act liturgic,
atunci nu e de la Dumnezeu. Mă tem că dacă acest lucru este adevărat, oamenii
vor fi atât de dezamăgiți încât nu vor mai merge la biserică și chiar nu vor
mai crede în Dumnezeu.
Ei nu știu că Patriarhul Ierusalimului
este de la Dumnezeu ? Întocmai cum orice
autoritate este de la Dumnezeu, mai ales în Biserică. Dacă acești oameni sunt
închinători la foc, atunci cu siguranță ei vor pierde sensul credinței lor - asta-i
sigur. Dar Simbolul nostru de Credință spune cu claritate: «Cred în Lumină din
Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.» «Lumină» aici nu înseamnă
nici foc, nici flacără, ci Lumina Divină, Lumina Cea Adevărată: Dumnezeu. Nici
nu scrie,«foc din foc.» În cazul dat, Lumina este pur și simplu exprimată sub
formă de foc.
Eu cred că oamenii nu vor înceta de a
merge la biserică. Pur și simplu trebuie să-i luminăm pe oameni. Oamenii
ascultă de cuvintele unui preot. Când un preot binecuvântă apa scufundând
crucea în ea, nu consideră ei că apa este sfântă, și anume, că a fost sfințită
de harul Divin ?
Și noi avem o tradiție similară în Rusia.
La Utrenia din Vinerea Mare sunt citite Cele Douăsprezece Evanghelii ale
Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Enoriașii achiziționează cele mai groase
lumânări pe care pot ei să le achiziționeze în așa fel încât ele să ardă pe
toată perioada slujbei - cam trei sau patru ore - până când Evangheliile vor fi
fost citite. Preotul îi pune pe oameni să își aprindă lumânările de la a lui,
și după slujbă ei duc flacăra cu grijă acasă. Cu aceste flăcări noi ei își
aprind toate candelele din casele lor, care de obicei au fost stinse înainte de
slujbă. Se știe despre Focul Sfânt, în Rusia, de mult timp, și când n-au putut
să călătorească pentru a-l lua, și-au dus acasă focul de la Cele Douăsprezece
Evanghelii. Pentru mine și acesta este un lucru sfânt, în măsura în care orice
formă materială este sfântă în relație cu Divinul, cu Duhul. Aceasta este o
reflecție a Slavei lui Dumnezeu, a Harului lui Dumnezeu. Acesta este un obicei
pios. Așadar, cred că oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că lucrul cel mai
important în Biserica Creștină este dragostea, nu focul. Și câte infracțiuni
împotriva dragostei sunt comise în Biserica Sfântului Mormânt când se slujește
ritualul Luminii Sfinte ! Oamenii mint
pentru a înșela gărzile și pentru a ajunge în biserică prin orice mijloace
necesare. Zbiară, se împing și abuzează unul de altul. Chiar se luptă,
bombănesc, ajung să fie dezamăgiți, își pierd rugăciunea, își pierd pacea sufletelor.
Oare aceasta este ceea ce Domnul vrea de la noi în ziua cea mare a odihnei
?
Desigur, motive păgâne și forme variate de
ghicire a viitorului își găsesc drumul în Biserică. «Când Stejarul Mamvri se va
usca, sau când Focul nu va coborî pe Mormânt, va fi sfârșitul lumii.» Dar în
Sfânta Scriptură se spune că nimeni nu știe despre ceasul acela, nici chiar
îngerii. Și nici nu văd ce este așa de rău în legătură cu sfârșitul lumii.
Cartea Apocalipsei chiar se sfârșește cu cuvintele: «Chiar așa, vino Doamne
Iisuse ( Apocalipsa 22, 20), care pur și simplu înseamnă: «Vino, noi Te
așteptăm !» Și acest lucru este spus anume despre A Doua Venire a
Mântuitorului. Sectarii sperie oamenii; ei ghicesc și prezic. Dar creștinii ar
trebui să fie cu mintea trează, amintindu-și că esența credinței noastre este
dragostea pentru Dumnezeu și oameni, nu ghicirea viitorului.
Părinte
Isidore, mulți pelerini vin pentru Focul Sfânt în mod repetat, de pildă
Fundația Sfântului Andrei Cel-Întâi-Chemat, și aduc Focul înapoi în Rusia.
Mulți oameni care sunt în biserică la coborârea Focului Sfânt sunt umpluți de
un sentiment inexplicabil de bucurie duhovnicească. Citez: «Au ieșit din
biserică de parcă erau născuți din nou, curățiți spiritual și reînnoiți.» Dacă
ritul coborârii Focului Sfânt evocă astfel de sentimente, atunci este posibil
să merite să mergi acolo cu acest scop drag?
Fundația Sfântului Andrei Cel-Întâi-Chemat
își pregătește cu grijă vizita cu mult timp înainte de Paști. Pelerinii simpli
nu pot face aceasta. În plus, despre ce este tot acest misticism ? Oamenii vin la Ierusalim, îl văd pe Patriarh
și primesc binecuvântarea lui. Aceasta produce o adevărată bucurie. Dar în
aceste zile [în jurul Paștilor] este amestecată cu mare osteneală și așteptare
îndelungată. Practic, oricine merge după Focul Sfânt lipsește de la Liturghia
din Sâmbăta Sfântă, care e slujită la Misiune. Mulți dintre ei nici nu mai sunt
după aceea în stare să participe la slujba de Paști de la miezul nopții. Pentru
ei deja totul s-a terminat, pur și simplu nu mai au putere fizică.
În plus, există un șoc al culturilor. Ca
unul care a fost crescut în tradiția rusească, eu vreau să spun că noi ne-am
obișnuit cu un mod diferit de a marca Sâmbăta Sfântă. Slujbele dumnezeiești
sunt liniștite și pașnice. În această zi nici măcar nu îndrăznim să pomenim pe
cineva la Vohodul Mare. În reverență ieșim cu Potirul și apoi ne întoarcem în
altar în liniște. «Să tacă tot trupul muritor.» La noi fiecare se apropie de
Epitaf în multă liniște, plângând și rugându-se. Dar noaptea va fi un «Hristos
a înviat !» frumos, vesel și triumfător. Dar aici este multă dezamăgire.
Poporul nostru nu poate înțelege mentalitatea orientală: strigătele,
fluierăturile, înghiontelile, și alergăturile de colo până colo. Am auzit
cuvinte de dezamăgire, nu puține, din partea celor care au fost la Sfântul
Mormânt în Sâmbăta Sfântă. Și n-ar trebui să judecăm poliția și unitățile
speciale. Ei doar își fac serviciul, asigurându-se că oamenii nu se strivesc
unul pe altul, nici nu se angajează în vreun fel de conflicte etnice sau
inter-confesionale. Nimic din toate acestea nu corespunde cu înțelegerea pe
care o am eu despre Sâmbăta Sfântă. Dacă cineva are nevoie să călătorească până
la celălalt capăt al pământului cu scopul de a nu se ruga, și doar de a răbda
ceva - atunci aceasta este exact ceea ce vrea. Dacă cineva are nevoie să facă o
comparație în așa fel încât să se poată bucura că acasă este atmosferă de
liniște și de rugăciune, sau dacă cineva are nevoie de aceasta ca o confirmare
a credinței, atunci să vină. Fiecare are nevoie de ceea ce are nevoie.
Este doar un lucru pe care trebuie
neapărat să insist: nu este permis ca problema Focului Sfânt să fie
dogmatizată. Dacă ar fi fost necesar acest lucru, s-ar fi scris în actele celor
Șapte Sinoade Ecumenice. Dar această problemă nu a fost niciodată examinată
acolo.
Aceasta
înseamnă că pogorârea Focului Sfânt nu este o Taină a Bisericii. La urma urmei,
recunoaștem șapte Taine. Putem să-l numim un ritual liturgic sau o tradiție ?
Tradus din greacă se numește «Ritualul
Luminii Sfinte.» Avem un ritual pentru binecuvântarea inelelor, un ritual
pentru binecuvântarea fântânilor, ritualul Panaghiei. Este un ritual tipărit pe
hârtie. Pe website-ul nostru o să publicăm rugăciunea pe care Patriarhul o citește
în Kuvouklion. Acest text va clarifica imediat totul. Nu există niciun singur
cuvânt despre sfârșitul lumii, niciun singur cuvânt despre faptul dacă flacăra
este aprinsă sau nu. Vorbește despre Dumnezeu ca Lumină, afirmând: «noi
săvârșim o manifestare a luminii,» cu alte cuvinte ritualul Luminii Sfinte. Nu
s-ar putea spune într-un mod mai precis. Deci, noi avem nevoie doar să ne rugăm
și să ne abținem de la a pune întrebări nepotrivite. Avem nevoie să cultivăm în
noi înșine o înțelegere spirituală a oricărei probleme, inclusiv aceasta."
[1]Roman Gultyaev îl intervievează pe
arhimandritul Isidore Minaev, articol publicat în 14 aprilie 2012, sub titlul
"Trusting God Rather Than Seeking Miracles", pe site-ul ortodox
rusesc PRAVMIR.COM, varianta engleză, tradusă din rusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu