Protopopiatul Avrig

Ce ştim despre etimologia cuvântului Crăciun

în limba română?

de Pr Prof Ion CIUNGU

Nu a existat şi se pare că nu există unanimitate în lumea cercetătorilor cu privire la originea cuvântului Crăciun în limba noastră.

          Începând cu episcopul greco-catolic Ioan Bob ( 1822 ) [1] şi până azi, originea cuvântului Crăciun a fost căutată în diferite cuvinte, după cum putem observa mai jos:

Nr. crt	Cuvântul propus ca origine a cuvântului Crăciun	Provine din limba	Se traduce	A fost propus de
1.	Incarnationem ( carnationem )	Latină	Întrupare	Ioan Bob
2.	Crastinum	Latină	Ziua următoare Ziua de mâine	B. P. Haşdeu
3.	Christi jejunum	Latină	Postul lui Christos	H. Schuchardt
4.	Christoughenom	Greacă	Naşterea lui Hristos	M. Gîrniţeanu
5.	“ Crăci ” + sufixul “ un ”	Dacă Arică Indo-europeană	“ Încrengătura ” anului care piere cu cel care se naşte ;  nu are legătură cu Naşterea lui Hristos	N. Cruceru şi alţii
6.	Krak	Rusă	Picior ( tot în sensul de încrengătură, de trecere de la anul vechi la cel nou )	Protebnia ( propunerea lui este anterioară celei a lui Cruceru )
7.	Kerciuni	Albaneză	Ciot, buturugă, butuc, care se aprinde în vatră în seara Crăciunului.	Eqrem Cabej
8.	Creatione	Latină prin intermediul slav	( Dies creatione Christi ) Ziua Naşterii lui Hristos.	Al. Rosetti
		Latină fără intermediul slav		Al. Graur
9.	Calatione	Latină	Chemarea nebotezaţilor la botezul creştin	P. Papahagi V. Pârvan

          În funcţie de cercetători, de dicţionare, de istorii, etc., originea cuvântului Crăciun pare a fi redusă, totuşi, la două rădăcini, uşor acceptabile fonetic în limba română :

Creatione, susţinut de	Calatione, susţinut de
-         Aron Densuşianu -         Ovid Densuşianu -         Petre Caraman -         Al. Rosetti -         Al. Graur -         Pr. Prof. I. Ionescu	-         Pericle Papahagi -         Vasile Pârvan -         Vasile Bogrea -         Sextil Puşcariu -         Th. Capidan -         T. Papahagi -         N. Drăganu -         P. P. Panaitescu -         P. Prof. I. Ionescu
-         Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei R. P. Române, 1958, p. 195. -         Istoria limbii române, Editura Republicii Socialiste România, vol. II, Bucureşti, 1969, p. 170. -         Diocţionarul explicativ al limbii române, 1975, p. 206. -         Preot Ion M. Stoian, DICŢIONAR RELIGIOS , Editura Garamond, Bucureşti, prefaţa semnată de autor la Craiova, 20 iulie, 1992, p. 69.	-         Pr. Niculae M. Popescu şi  Niculescu Leordeni, autori ai lucrării Istoria Bisericii Române, vol. I, 1957, p. 451. -         Tache Papahagi, Dicţionarul dialectului aromân general şi etimologic, Editura Republicii Socialiste România, 1974, p. 384 şi Dicţionar de istorie veche a României ( Paleolitic X ), Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 529. -         Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, DICŢIONAR ENCICLOPEDIC DE CUNOŞTINŢE RELIGIOASE, Editura diecezană, Caransebeş, 2001, p.115.

          Pr. Prof. I. Ionescu combină argumente filologice, istorice, teologice, etc, pentru a accepta atât pe creatione cât şi pe calatione ca bază posibilă a cuvântului Crăciun. El pune ambele cuvinte în legătură cu sărbătoarea Boboteaza, celebrată pe 6 ianuarie.

          Mult timp în Răsărit sărbătoarea Naşterea Domnului, care ulterior , la români, se va numi Crăciun, era celebrată în aceeaşi zi cu Boboteaza ( la 6 ianuarie ), pe baza tradiţiei că Iisus a fost botezat în ziua în care S-a născut. Aşadar, se presupune că în acea perioadă, în latina orientală, dubla sărbătoare era exprimată prin termenii creatione / calatione, din care s-a format cuvântul Crăciun.

          Sunt necesare totuşi câteva precizări în legătură cu acceptarea acestor rădăcini:

creatione

calatione

-         nu poate fi acceptat cu sensul de naşterea lui Hristos, căci „creatione” are sensul de creaţie, adică de creatură făcută din nimic, sens eretic cu privire la Hristos, susţinut de Arie şi urmaşii lui, condamnaţi de Biserica Creştină la Sinodul I Ecumenic, în anul 325; -         poate fi acceptat cu sensul de creaţie, zidire din nou a lumii, prin botezul în Iordan al Celui ce S-a născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria în Betleem, după cum rezultă din cântările bisericeşti din ziua de Bobotează şi de Naşterea Domnului.

-         nu poate fi acceptat cu sensul de chemare lansată de preoţii păgâni politeişti la zi întâi a fiecărei luni pentru a anunţa evenimentele religioase ce urmau; -         poate fi acceptat cu sensul de chemare la botez, lansată de preoţii creştini către catehumeni ( persoane păgâne, instruite în vederea primirii botezului creştin );  botezul avea loc în 5 ianuarie;  dubla sărbătoare din 6 ianuarie era zi întâi ca importanţă religioasă în luna ianuarie pentru creştini.

---

[1] Pr. Prof. I. Ionescu, DESPRE ORIGINEA CUVÂNTULUI « CRĂCIUN »  ÎN LIMBA ROMÂNĂ,  în  GLASUL BISERICII, Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, Anul XXXIV, nr. 11-12, noiembrie-decembrie, 1975, pp. 1264-1276 şi

Pr. I. Ionescu, DESPRE ORIGINEA ŞI ÎNŢELESUL CUVÂNTULUI CRĂCIUN ÎN LIMBA ROMÂNĂ, în MITROPOLIA OLTENIEI, Revista oficială a Arhiepiscopiei Craiovei şi a Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Anul XXIII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie, Craiova, 1971, pp. 823-839.

                Pe baza acestor articole am schematizat informaţiile până la citarea altor surse, mai precis până la ultimele dicţionare din tabelul al doilea..