de Pr. Prof. Ion Ciungu
( Bilanț
al războiului din Ucraina ; Iisus despre
război; Ortodoxia în Ucraina; Conceptul
de Russky Mir - analize politico-religioase; Moscova - a treia Romă; Structura religioasă în Rusia și în Ucraina;
Români în Ucraina; Perspectiva ortodoxiei în Ucraina. )
( detaliu
din Catedrala Sfântul Vasile cel Nebun după Hristos, din Moscova, „ridicată, între anii 1555-1561, pentru a marca campania
victorioasă a lui Ivan cel Groaznic împotriva tătarilor din Hanatul de Kazan,
şi constă din cele nouă capele ridicate pe o singură fundaţie” [1]
)
"Moscoviţilor
nu li s-a părut o coincidenţă faptul că tocmai se eliberase[ră] de ultimele
vestigii ale suveranităţii tătare exact când Imperiul Bizantin căzuse pradă
turcilor. Era ca şi când Dumnezeu le-ar fi dăruit libertatea pentru că îi
alesese să fie succesorii Bizanţului” [2].
Bilanț
al războiului din Ucraina
Din
februarie 2014 rușii sunt în război cu ucrainenii, iar rezultatul este de
aproape 8 000 de morți și peste 17 000 de răniți, potrivit unui nou bilanț oficial
al ONU, din 8 septembrie 2015.[3]
Iisus
despre război
Referitor
la război, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne îndeamnă ca și pe
apostolul Petru: "...Întoarce sabia ta la
locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri..." .[4]
Lumea
rusă are nevoie de Duhul Sfânt al lui Iisus, Duhul Adevărului Mângâietor, Duhul
Pacii, Duhul Unității Creștine.
Dar,
deocamdată, Duhul Diavolului, "
care de la început a fost ucigător de oameni ", [5]
este în lucru, cu hărnicie, acolo.
Ortodoxia
în Ucraina
Biserica
Creștină Ortodoxă din Ucraina, din Rusia, din Lumea Rusă, are nevoie de Duhul
Sfânt al lui Iisus. Să ne rugăm, să primim
Duhul Sfânt și noi, fiecare personal, în fiecare moment, dar și Lumea
Rusă ! Există în Ucraina trei Biserici Ortodoxe, care au nevoie de Duhul
Unității Creștine:
a)
Biserica Ortodoxă a Ucrainei ( Patriarhia Moscovei );
b)
Biserica Ortodoxă a Ucrainei ( Patriarhia Kievului );
c)
Biserica Ortodoxă Ucrainiană Autocefală.[6]
Conceptul
de Russky Mir - analize politico-religioase
"Pentru
mulți analiști termenul Russky mir, sau Lumea Rusă, rezumă o politică externă
rusească expansionistă și mesianică, intersecția perversă a intereselor
Statului Rus și ale Bisericii Ortodoxe Ruse.
Prea
puțin este notat faptul că în realitate
termenul semnifică ceva cât se poate de diferit pentru fiecare parte. Pentru
stat el este o unealtă pentru extinderea influenței culturale și politice a
Rusiei, în timp ce pentru Biserica Ortodoxă Rusă el este un concept spiritual,
un semn de aducere aminte că prin botezul Rusiei Dumnezeu i-a consacrat pe acești oameni
pentru sarcina de a construi o Rusie Sfântă.
Strânsa
relație simfonică dintre Biserica Ortodoxă și stat în Rusia furnizează
politicii externe rusești un cadru moral definibil, unul care, datorită
popularității ei, probabil continuă să formeze politicile țării bine în
viitor."[7]
Spicuiesc
în continuare din articolul profesorului de politică Nicolai N. Petro, de la
Universitatea din Rhode Island:
"Președintele
rus Vladimir Putin a exprimat succint simțul de onoare al Rusiei în timpul
vizitei sale de stat la Muntele Athos în 2005, când s-a referit la Rusia ca la
o pravoslavnaya derzhava, sau simplu, o putere ortodoxă."
"
Putin despre Criza Morală a Vestului ”
Prea
puțin notată la acel timp, în retrospectivă, expresia aceasta pare să prevadă
întoarcerea spre siguranța de sine a politicii externe ruse, pe care analiștii
din Vest au observat-o prima dată în remarcile sale din februarie 2007 la
Conferința despre Securitate de la München.
De
atunci, Putin deseori a revenit la pericolele puse de unilateralismul american,
și chiar a contestat prețuita noțiune de excepționalism american. Dar, până la
discursul lui de la întrunirea din 2013 a Clubului Valdai, el n-a spus explicit
ce valori apăra Rusia, ce cerea simțul ei de onoare. Tocmai la această
întrunire Putin pentru prima dată a expus viziunea lui despre misiunea Rusiei
ca o putere ortodoxă în secolul XXI."
"Policulturalismul
este de asemenea unul dintre factorii de conduită de la originea Uniunii
Euroasiatice, un proiect inițiat de președintele Kazakstanului Nursultan
Nazarbayev, pe care Putin l-a adoptat cu toată inima."
"
Dar, într-o scurtă lovitură la adresa Vestului, Putin notează că unele aspecte
ale pluriculturalismului nu mai sunt primite în Vest. Valorile creștinismului
tradițional care odinioară formau chiar baza civilizației Vestului au ajuns să
fie criticate acolo și în locul lor liderii Vestului promovează acum o viziune
despre lume unipolară și monolitică. Aceasta, zice el, este o respingere ... a diversității naturale a
lumii acordate de Dumnezeu... Fără valorile creștinismului și ale altor religii
ale lumii, fără normele de moralitate și etică formate de-a lungul miilor de
ani, oamenii în mod inevitabil își pierd demnitatea umană."
"Abandonarea
valorilor creștine tradiționale a dus la o criză morală în Vest. Rusia, zice
Putin, intenționează să contracareze această tendință prin apărarea
principiilor morale creștine atât acasă cât și în străinătate."
"Un
alt motiv pentru care mesajul lui Putin a fost trecut cu vederea este acela că
el face apel la Vest să se re-conecteze la moștenirea sa bizantină, o moștenire
pe care adesea a respins-o ca non-occidentală. În mintea lui Putin
reîncorporarea Creștinismului Răsăritean în Civilizația Occidentală revelează
Rusia ca parte vitală a Civilizației Occidentale, și cere ca Rusia să fie parte
a oricărei discuții despre valorile occidentale".
"Lumea
Rusă sau Comunitățile Rusiei Istorice”
Folosirea
acestui termen ca o «comunitate a creștinilor ortodocși care trăiesc în
unitatea credinței, tradițiilor și obiceiurilor» datează cel puțin de la
începutul secolului XIX, dar a fost re-conceput ca și concept politic la
începutul anilor 1990 de Pyotr Shedrovitsky, un consultant politic influent
interesat de rolul pe care simbolurile culturale l-ar putea juca în
politică."
"Această
noțiune a rezonat în cadrul administrației Yeltsin care, la jumătatea anilor
1990 deja căuta o «Idee Rusească» în jurul căreia să consolideze națiunea și să
promoveze un consens democratic nou."
Conducătorul
Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, a folosit pentru prima dată
termenul acesta în anul 2009, la A Treia
Adunare a Lumii Ruse, când " a vorbit despre modul în care Russky mir sau Sfânta
Rusie, după cum el o mai numea, trebuie să răspundă la provocările
globalizării."
"Biserica,
zicea el, accentuează importanța legăturilor spirituale peste diviziunile
granițelor naționale. Ea, deci, folosește termenul russky nu ca un concept geografic,
sau etnic, ci ca o identitate spirituală care se referă la civilizația de
origine a slavilor răsăriteni - Rusia Kieveană."
"Această
identitate comună a fost făurită când Rusia Kieveană a adoptat creștinismul de
la Constantinopol în 988. În acel moment slavii răsăriteni au fost consacrați
într-o singură civilizație și li s-a dat sarcina să construiască Rusia Sfântă.
Acea misiune a persistat prin erele Moscovită și Imperială. Ea a supraviețuit
persecuțiilor erei Sovietice, și continuă astăzi în Rusia democrată. Nucleul
acestei comunități astazi constă din Rusia, Ucraina și Belarus ( alteori Kirill
a adăugat Moldova și Kazakhstan ), dar se poate referi la oricine care
împărtășește credința ortodoxă, o încredere în limba rusă, o memorie istorică
comună, și o vedere comună a dezvoltării sociale."
"După
cum este folosit de către stat Russky mir
este în mod tipic un concept politic sau cultural. În ambele sensuri el
este folosit de grupuri care lucrează pentru guvernul rus pentru a întări
stabilitatea internă a țării, a restaura statutul Rusiei ca putere mondială, și
a spori influența ei în statele învecinate. Din perspectiva statului Biserica
Ortodoxă Rusă poate fi o unealtă folositoare pentru aceste scopuri.
După
cum este folosit de Biserică Russky mir este un concept religios. El este
esențial pentru a răsturna secularizarea societății în toată fosta Uniune
Sovietică, o sarcină pe care patriarhul Kirill a numit-o cu termenul « a doua
încreștinare » a Rusiei. Biserica Ortodoxă Rusă vede guvernul rus, sau pentru
această treabă, orice guvern din cadrul teritoriului ei canonic, ca unelte
pentru acest scop.
Reacția
la folosirea de către patriarh a expresiei Russky mir, care era bine cunoscută
mai ales în contextul ei politic din era Yeltsin, a fost mixtă atât în
interiorul cât și în exteriorul Rusiei. A stârnit o controversă considerabilă
în Ucraina unde Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Ucraineană a
Patriarhiei Kievene au respins-o imediat. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă
Ucraineană Autonomă a Patriarhiei Moscovei, care servește aproximativ jumătate
din toți creștinii Ucrainei, a fost receptivă cu prudență."
Alți
observatori ai situației din Ucraina, de exemplu profesori ortodocși greci din
America, afirmă următoarele:[8]
"Numai
analizele cele mai superficiale pot pretinde că acțiunile d-lui Putin sunt
motivate de credința Creștină Ortodoxă. El, de fapt, face puțin mai mult decât
să-și mascheze propriile obiective politice din spatele vălului unui principiu
moralizator. Eforturile d-lui Putin de a incrimina homosexualitatea, sau
înjurăturile publice, sunt o funcție a calculului său politic, nu rezultatul
legislativ inevitabil al credinței Creștine Ortodoxe.
De-a
lungul istoriei atât în Est cât și în Vest, activiștii politici au încercat în
mod sistematic să-și solidifice bazele prin demonizarea celui de altă religie.
D-nul Putin caută să se prezinte ca un apărător viteaz al valorilor
tradiționale rusești împotriva unui Vest vid și imoral tocmai din cauză că el
crede că asocierea sa la cauza unui creștinism auto-fabricat îl va autoriza să
legifereze dorința sa afirmată de a reintegra pământurile strămoșești
euroasiatice ale Rusiei, Ucrainei și Belarusului.
Acesta
nu este Creștinism Ortodox ci teatralitate politică. Și este departe de a fi
unică pentru d-nul Putin. Îmbrăcarea ambiției politice în valori tradiționale
datează încă de la Caesar Augustus - și nu-i fără logică. Această mișcare
retorică este deseori, din nefericire, eficientă."
Teologul
romano-catolic american George Weigel merge mai departe cu analiza ortodoxiei
din Rusia:[9]
"Biserica
Ortodoxă Rusă a fost în vraja puterii politice de secole, iar istoria ei din
secolul XX a fost una deosebit de nefericită. Bolșevicii urau preoții
evlavioși, așa că Lenin și succesorii lui au zdrobit fără milă viața religioasă
rusă ortodoxă autentică - expresia unei mari tradiții spirituale și teologice -
oriunde au putut; lista martirilor Bisericii Ortodoxe Ruse în comunism este
lungă și nobilă. După ce Stalin a reabilitat Biserica Ortodoxă Rusă în campania
lui de a intensifica naționalismul rus după invazia germană din iunie 1941,
conducerea Ortodoxiei Ruse, Patriarhia Moscovei, a devenit o filială a
regimului sovietic în întregime posedată, și în mod spcific a poliției lui
secrete, KGB-ul. Patriarhii Moscovei erau ofițeri superiori KGB; patriarhul
actual Kirill și-a început cariera ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse
la Consiliul Mondial al Bisericilor în 1971 când avea 25 de ani, un semn sigur
al afiliației KGB.
În
anii recenți Kirill și «ministrul de externe» al său mitropolitul Hilarion au
fost și sunt portavoci pentru eforturile președintelui rus Vladimir Putin de a
reconstitui ceva asemănător cu fosta Uniune Sovietică în numele unui «spațiu
rusesc istoric», un exercițiu în Marele iredentism Rusesc, care a luat o
întorsătură deosebit de gravă în Ucraina; concomitent ei au dus o campanie de
seducție în Vatican și printre protestanții evanghelici americani presupusă a
fi în serviciul unui front unit împotriva decadenței occidentale și a secularismului.
Dar în ironiile istoriei ( sau căile ciudate ale providenței divine ) criza
Ucrainei, în care Kirill a fost duplicitar și Hilarion mincinos, chiar ar putea
să inițieze o breșă în acest model al ortodoxiei care joacă rolul de cățeluș
luat în poală față de puterea autoritară printre slavii răsăriteni."
Weigel
dă exemple de creștini ortodocși ruși de excepție:
"...oameni
ca părintele Alexander Men, ucis cu toporul în 1990, aproape sigur din cauză că
politicieni și clerici ortodocși ruși superiori s-au temut că acest fiu al unei
familii de evrei s-ar putea, într-o Rusie liberă, post-sovietică, să ajute la
făurirea unei noi relații între autoritatea religioasă și politică; oameni ca
părintele Gleb Yakunin, un fondator al Comitetului Creștin pentru Apărarea
Drepturilor Credincioșilor care a petrecut timp greu în Gulag drept consecință;
oameni ca păstorii de țară care, de la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991,
reconstruiesc mereu ortodoxia rusă la țară, pe rând câte un suflet rănit.
Intelectuali
ruși ortodocși din America, doi clerici și un laic, iau apărarea patriarhului Kirill al Moscovei
și mitropolitului Hilarion într-o
scrisoare deschisă adresată teologului romano-catolic George Weigel.[10]
"Departe
de o reîntoarcere la practicile erei sovietice - după cum ați
sugerat,...strânsa cooperare dintre Biserică și stat în Rusia astăzi mai mult
amintește de simfonia de dinainte de 1917, standardul ortodox de-a lungul
istoriei noastre din timpul împăratului bizantin Theodosios I de la sfârșitul
secolului IV. Acea organică în loc de contradictorie înțelegere a sacerdotium -ului
și a imperium -ului unite, armonios deși cu oarecare tensiune într-o singură
comunitate creștină, este în mod evident antitetică față de principiul
neo-jeffersonian al strictei «separații» a bisericii și statului, acum dogmă
politică în practic toate țările Vestului îmbibate cu noțiunea de democrație
seculară liberală."
"Patriarhul
Kirill, mitropolitul Hilarion și alți prelați ai Bisericii Ortodoxe Ruse au
fost consecvenți asupra a două puncte cu privire la Ucraina. În primul rând ei
exprimă sprijinul pentru politicile Rusiei. În al doilea rând ei fac apel la
reținere în ceea ce ei văd ca un conflict deplorabil, fratricid, care opune Russky
Mir contra ei înseși."
Moscova
- A Treia Romă
Constantinopolul,
orașul împăratului Constantin cel Mare,
inaugurat în anul 330 d. Hr., era considerat " noua Romă " sau
" a doua Romă " și a devenit pentru mai mult de o mie de ani capitală
imperială creștină.
"Manuscrise
bulgare avansau ideea că Trnovo, capitala Imperiului Bulgar, era al doilea
Constantinopol. Aceste planuri nu s-au realizat niciodată, căci otomanii i-au
înfrânt pe sârbi la Cosovo Pole în 1389, și au pus capăt celui de Al Doilea
Imperiu Bulgar în 1396 cu ocuparea Despotatului Vidinului. Totuși, retorica
dezvoltată în această privință mai înainte în Trnovo a fost importată la
Moscova de Ciprian, un cleric de origine bulgară, care a devenit mitropolit al
Moscovei în 1381."[11]
"Ideea
că Moscova este A Treia Romă era
populară din timpul primilor Țari Ruși. La zeci de ani după căderea
Constantinopolului sub Mahomed II al Imperiului Otoman, în 29 mai 1453, unii
numeau Moscova ca " A Treia Romă
" sau " Noua Romă ". Stârniri ale acestui sentiment au început în
timpul domniei lui Ivan III, Mare Duce de Moscova, care se căsătorise cu Sofia
Paleologu. Sofia era nepoată a lui Constantin XI, ultimul Împărat Roman de
Răsărit, iar Ivan putea pretinde a fi moștenitor al Imperiului Roman de Răsărit
căzut."
Fiul
Sofiei, Marele Cneaz ( Duce ) Vasile III, în 1510 cucerea orașul Pskov.
Călugărul
Filofei din Pskov i-a adresat atunci o scrisoare în care identifica A Treia
Romă cu Țaratul Rus : " Două Rome au căzut. A treia s-a ridicat acum. A
patra nu va fi. Nimeni nu va înlocui Țaratul Creștin al tău."
În
1589, când patriarhul grec Ieremia II se afla în Rusii după ajutoare, rușii au
insistat ca el să recunoască Moscova ca a treia Romă. Astfel atunci a fost
recunoscut Iov ca patriarh al Moscovei, iar Moscova ca a treia Romă. Rușii nu
știau că acest epitet " a treia Romă " are semnificație
apocaliptică. " Abia prinţul nostru
Dimitrie Cantemir îl lămureşte în 1721 pe imperatorul Petru cel Mare despre
adevărata semnificaţie din actul scris de patriarhul grec Ieremia al II-lea de
la Constantinopol la anul 1589. Incontestabil, Petru cel Mare detesta prostia.
Prin ukaz, el desfiinţează imediat patriarhatul."[12]
Stalin
a negociat cu mitropolitul Serghie reactivarea patriarhiei la Moscova, " a
treia Romă ", cu condiția ca Biserica să susțină moral războiul contra
Germaniei. "Conceptul celei de a treia Rome produce acțiune politică
conjugată a statului și Bisericii Ruse. Modul în care operează conceptul de a
treia Roma în prezent poate fi exemplificat de acțiunea Bisericii Ortodoxe Ruse
în Republica Moldova.
Lungă
vreme, în publicistica geopolitică, formula „a treia Romă“ (în slavonă, Tretii
Rim) a ținut loc pentru tot ceea ce este mai misterios și mai subversiv în
politica Moscovei: anarhie și tiranie, universalism și eshatologie, putere și
religie."[13]
Consilierul
lui Putin, filosoful politolog Aleksandr Dughin, a vizitat România în iunie
2014, cu scopul câștigării de aderenți
pentru proiectul eurasiatic și " A
Treia Romă ", fiind interesat
de " fețele
bisericești."[14]
În
ianuarie 2015 Dughin vorbea despre imperiul eurasiatic:
"
Filosoful Aleksandr Dughin, consilier al președintelui Dumei de Stat și un
apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, consideră necesară crearea unui
"imperiu eurasiatic" dominat de Rusia din care să facă parte inclusiv
România, Ungaria, Serbia, Slovacia și Austria."[15]
"
«Este necesar un imperiu eurasiatic care să contracareze influența Occidentului nihilist », a spus Dughin,
vorbind despre o "noua ordine mondială" bipolară, formată, de o
parte, din Statele Unite și Europa Occidentală (condusă de Germania), și, de
altă parte, din Uniunea Eurasiatică, dominată de Rusia."
Structura
religioasă în Rusia și în Ucraina
Potrivit
unui studiu sociologic din 2012, în Rusia : " Dintr-o populație de
142.800.000 studiul a găsit că
58.800.000 sau 41% sunt ruși ortodocși, 9.400.000 sau 6,5% sunt
mahomedani..., 5.900.000 sau 4,1% sunt
creștini neafiliați, 2.100.000 sau 1,5% aderă la alte Biserici Ortodoxe ( Ucraineană, Georgiană, Armeană și alte
biserici ), 1.700.000 sau 1,2% sunt păgâni sau tengriști ( religii șamanice
turco-mongole și religii noi ), 700.000 sau 0,5% sunt buddhiști..., 400.000 sau 0,2% sunt Ortodocși Vechi
Credincioși( Rascolnici ), 300.000 sau 0,2% sunt protestanți, 140.000 sunt
aderenți ai religiilor orientale incluzând hinduiști și krișnaiți, 140.000 sunt
catolici, 140.000 sunt evrei... . Credința Baha`i... cam 18.990... . Populația
care rămâne este alcătuită din 36.000.000 sau 25% oameni spirituali dar
nereligioși, 18.600.000 sau 13% atei și nereligioși, și 7.900.000 sau 5,5% din
totalul populației care s-au considerat «nedeciși» ".
"Nu
există recensământ oficial al religiei în Rusia, iar estimările sunt bazate
numai pe studii."
După unele studii în Rusia sunt cam 50% creștini.
După altele sunt în jur 70% - 77%
creștini.[16]
Populația
Ucrainei este de peste 44.000.000 de locuitori.
Pe
baza unor studii din 2006 încoace, structura religioasă din Ucraina se prezintă
astfel:
"Biserica
Ortodoxă a Ucrainei - Patriarhia Kievului: 39,8%; Biserica Ortodoxă a Ucrainei
- Patriarhia Moscovei: 29,4%; Biserica Greco -Catolică: 14,1%; Biserica
Ortodoxă Ucraineană Autocefală: 2,8%; Protestantism: 2,4%; Romano - Catolicism:
1,7%; Islam: 0,6%; Iudaism: 0,2%; Alții: 9,9%."
După
studiile de la Centrul Razumkov, rezultatele diferă mult. Astfel, numai 14,9%
din credincioși se identifică cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei - Patriarhia
Kievului; 10,9% sunt aderenți ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei - Patriarhia
Moscovei; 5,3% la Biserica Greco-Catolică; 1% la Biserica Ortodoxă Ucraineană
Autocefală; etc. Astfel, 62,5% sunt
nereligioși sau nu și-au identificat apartenența la biserică.
Românii
din Ucraina
"Românii
din Ucraina constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși), numărând
409,608 de persoane, sau 0.85% (dintre care Moldoveni s-au declarat 258,619 or
0.53%, iar Români 150,989 or 0.32%) din populația Ucrainei, potrivit
recensământului populației din 2001[1]. Teritorial diaspora română locuiește în
regiunile limitrofe cu România și Republica Moldova, în regiunile Cernăuți
(44.38% din totalul diasporei), Odesa (30.22%) și Transcarpatia (7.85%),
Mîkolaiv (3.21%) și Kirovohrad (2.02%), în rest (12.32%)."[17]
Mulți
români din Ucraina au fugit în România, refuzând să se înroleze în război.
Episcopul român din Ucraina, Mihail Longhin Jar, vestit pentru cei 400 de copii
de care se îngrijește, i-a îndemnat pe români să nu meargă în război:[18]
"Atâta
vă rog: să fiţi uniţi şi să nu daţi copiii la moarte. Credinţa noastră ortodoxă
nu ne dă voie să ne omorâm unii pe alţii. Pentru interesele politice, pentru
cei care-şi apără businessul lor, care-şi apără scaunele lor de conducere, vor
să omoare lumea noastră, care trăieşte în pace şi-n Dumnezeu. Dragii mei, nu
aveţi voie să împuşcaţi, să omorâţi. Dumnezeu dă viaţă, Dumnezeu o ia.
Conducătorii Ucrainei au spus: «Credinţa ortodoxă este cel mai mare vrăjmaş al
Ucrainei». Aşa le-au dictat străinii, care nu pot suporta adevărul, pentru că
sunt orbi. Cum pot ridica arma şi împuşca făptura lui Dumnezeu? Are şi el mamă,
soţie, copil, ca şi voi. De ce impun, cu de-a sila, să omorâm? Va ieşi adevărul
la suprafaţă: sunt mii şi zeci de mii care au murit şi ei vorbesc de sute. Eu
nu dau binecuvântare să mergeţi la război. Noi vă îndemnăm la pace. Sunt circa
10.000 de soldaţi ucişi, de care nici mamele lor nu ştiu că nu mai sunt în
viaţă. Nu fac politică, ci spun cu durere că nu-i război împotriva vrăjmaşului,
ci e războiul cel dintre noi. Când blestemaţii apără Statele Unite, vor să vadă
cum se omoară ortodocşii, cum se împuşcă ortodocşii, şi ei stau şi beau,
mănâncă şi se veselesc, şi se bucură de sângele care se varsă pe un pământ
sfânt. Greu vor plăti sângele care curge pe mâinile şi pe hainele lor. Acestea
le-a făcut o Europă blestemată, de care Sfinţii Părinţi au spus « să nu vă
închinaţi fiarelor » şi americanii, care în ce ţară s-au băgat, numai vrajbă şi
vărsare de sânge au adus. S-au dat la o parte şi se bucură de sângele
creştinilor noştri. Simţim cu toţii, fraţilor, că suntem în pragul celui de-al
treilea război mondial. De aceea, vă spuneam, pocăiţi-vă! Noi nu dăm copiii la
moarte! Niciodată nu voi pomeni la Sfânta Liturghie pe aceşti conducători
blestemaţi ai ţării noastre. Niciodată pe aceşti conducători necredincioşi,
fără frică de Dumnezeu, care stau în fotolii şi arată cu degetul zicând:
omorâţi. Doar o singură rugăciune: Dacă mai poţi, Doamne, luminează-i, că i-a
cuprins lumina întunericului şi iadul este peste ei. Nu vor altceva decât să
curgă sânge şi asta este plăcerea lor. Satanişti! Slugile satanei sunt. Dacă nu
se vor opri, îi va opri Dumnezeu, dar va fi jale mare”.
Pentru
predicile lui episcopul Jar a fost amenințat cu moartea, i s-a făcut dosar
penal, a fost somat să părăsească Ucraina.[19]
Perspectiva
Ortodoxiei în Ucraina
După
unele surse, pare că Lumea Rusă, așa cum
a fost concepută de la Moscova, nu se va realiza. Cele trei Biserici Ortodoxe
Ucrainene poate că se vor uni, separat de Moscova, cu aprobarea patriarhului
Bartolomeu I al Constantinopolului, după Sinodul Bisericilor Ortodoxe din anul
2016 din Istanbul.[20]
Ierarhi
ai Patriarhiei din Constantinopol au vizitat Ucraina "recent", anunța în 13 august 2015 Biserica Ortodoxă a
Ucrainei - Patriarhia Moscovei, nemulțumită că
nici măcar nu a fost informată ca să participe la negocieri pentru
depășirea schismei din Ucraina. Ei "au comunicat cu reprezentanți ai
autorităților de stat și ai structurilor bisericești nerecunoscute", adică
neaparținătoare de Patriarhia Moscovei.
Unul dintre ierarhii de la Constantinopol
"a susținut ideea de a înființa o Biserică Ortodoxă locală în
țară", adică independentă de Moscova.[21] În 17 august 2015, foștii președinți ai Ucrainei, Leonid
Kravchuk and Viktor Yushchenko, au făcut
o vizită patriarhului Bartolomeu la Constantinopol, cu scopul ca Biserica Mamă
a Constantinopolului să medieze "în
rezolvarea schismei adânci din Ucraina", pentru "restaurarea
integrității naționale a evlaviosului popor ucrainean."[22]
Dar,
pe de altă parte, patriarhul Ierusalimului, Theophilos III, consideră că pentru
ucraineni Biserica Mamă este la Moscova, rușii și ucrainenii fiind, după el,
"un popor", nu două popoare, deci, nu separare de Moscova.[23]
Statuia
lui Iisus din Vladivostok are rolul ei bun. Oare între ruși și ucraineni se va
construi cândva o statuie lui Iisus ca semn al împăcării ? Să ne amintim de
"Cristo Redentor de los Andes" dintre Argentina și Chile din 1904. Să
ne reamintim și de medierea papei Ioan Paul II timp de 5 sau 6 ani în perioada
1978-1984. Să ne rugăm Tatălui Ceresc să-și arate mila Sa prin Duhul Sfânt
trimis de Iisus lumii întregi, inclusiv Lumii Ruse. Dar Duhul Sfânt, Duhul Adevărului Mângâietor,
vine doar dacă Îl cerem de la Tatăl Ceresc, cu insistență, "ziua și
noaptea" ( Luca 18, 7 ).[24]
Iisus
ne învață să- I cerem Tatălui Ceresc să ni-L dea pe Duhul Sfânt: " Și
care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră ? Sau
dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe ? Sau dacă îi va
cere un ou, îi va da scorpie ? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor
voștri daruri bune, cu cât mai mult, Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh
Sfânt celor care Îl cer de la El !" ( Luca 11, 11-13).[25]
Acest
Duh Curat, Sfânt, de la Tatăl Ceresc, Acest Spirit Mângâietor al Adevărului, a
fost trimis de Iisus lumii ca să desăvârșească opera răscumpărătoare, să
sfințească lumea, "să strice lucrurile Diavolului." ( I Ioan cap. 3,
verset 8 ).[26]
[2] Timothy
Ware,
Istoria Bisericii Ortodoxe, traducere de Alexandra Petrea, Editura Aldo
Press, Bucureşti, 1999, p. 106, apud Pr.
Lect. Drd. Adrian IGNAT,„Cea de-a Treia Romă” – între utopie şi
realitate, REVISTA TEOLOGICA
MITROPOLIA ARDEALULUI, nr. 3/2010, p.81-102,
nota 33. http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=29&a=344
[3] R.M.,Cel mai recent bilanț al războiului din
estul Ucrainei: Aproape 8.000 de morți, peste 17 000 de răniți, HotNews.ro, Marţi, 8
septembrie 2015, 19:55 Actualitate | Internaţional,
[4] Sfânta Evanghelie după
Matei, cap. 26, versetele 51-53, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26
[6] Biserica
Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei),
Enciclopedia liberă Wikipeda, Facțiunile Ortodoxe Ucrainene, https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Ucrainean%C4%83_(Patriarhia_Moscovei)#Fac.C8.9Biunile_Ortodoxe_Ucrainene
[7]
NICOLAI N. PETRO, Russia's Orthodox Soft Power,
MARCH 23, 2015, http://www.carnegiecouncil.org/publications/articles_papers_reports/727
[8]
George E. Demacopoulos, Putin's Unorthodox Orthodoxy,
26.06.2014, http://blogs.goarch.org/blog/-/blogs/putin-s-unorthodox-orthodoxy?p_p_auth=IpTqHq5b
.
[9] George Weigel, Orthodoxy,
state and society, March 18, 2014, http://denvercatholic.org/opinion/orthodoxy-state-society/#.VfHXPIydKYo
[10] Fr. Alexander F. C. Webster,
James George Jatras, and Fr. Victor Potapo, Patriarch Kirill and Russian Orthodoxy
Deserve Respect Not Insults: An Open Letter to George Weigel*
[12] ( Dr. Titus Filipaș, A treia Romă ? , REVISTA AGERO, http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/A%20treia%20Roma%20de%20Titus%20Filipas.ht
[13] Petre Guran, A
treia Romă: un mit medieval și extensiile lui contemporane, Revista 22,
editată de grupul pentru Dialog Social, 06.08.2013, http://www.revista22.ro/a-treia-roma-un-mit-medieval-si-extensiile-lui-contemporane-29680.html
[14] Claudiu Zamfir, Aleksandr
Dughin a fost în România. Ideologul lui Putin s-a întâlnit la Mânăstirea Neamț
și Mânăstirea Dorna Arini cu mai mulți preoți și stareți ortodocși -
surse, HotNews.ro, Miercuri, 25 iunie 2014, http://m.hotnews.ro/stire/17551304
[15] Ziare.com, Ideologul
lui Putin: Este necesar un "imperiu eurasiatic" care să
includă țări precum România, Vineri, 30 Ianuarie 2015, http://www.ziare.com/vladimir-putin/presedinte-rusia/ideologul-lui-putin-este-necesar-un-imperiu-eurasiatic-care-sa-includa-tari-precum-romania-1345774
[16] Religion in Rusia,
Wikipedia, Demography,
[17] Românii din Ucraina, Wikipedia, Ultima modificare efectuată acum 6 luni de
către Tolea93, https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nii_din_Ucraina
[18] Dinu Zară, Îngroziţi de război, românii din Ucraina
fug de înrolare. Oficiali ucraineni acuză România că găzduieşte recruţii
dispăruţi, adevărul.ro, orașul tău suceava, 31 ianuarie 2015,
[19] PREASFINTITUL LONGHIN JAR,
EPISCOP DE BANCENI, AMENINTAT CU MOARTEA (partea I), PELERIN ORTODOX,
aprilie 2nd, 2015, http://acvila30.ro/preasfintitul-longhin-jar-episcop-de-banceni-amenintat-cu-moartea-partea-i
și PREASFINTITUL LONGHIN JAR, EPISCOP DE
BANCENI, AMENINTAT CU MOARTEA (partea a II-a), PELERIN ORTODOX, aprilie 13th,
2015, http://acvila30.ro/preasfintitul-longhin-episcop-de-banceni-partea-a-ii-a/
[20] Vladimir Ryzhkov,
Russian Orthodox Church Facing Ukraine Split, The Moscow Times, Jun. 15
, 2015, http://www.themoscowtimes.com/opinion/article/russian-orthodox-church-facing-ukraine-split/523690.html
[21] UOC asks Constantinople not to interfere in
church affairs in Ukraine, interfax RELIGION, 13 August 2015, 15:48, http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=12243
[22] Religious Information Service of Ukraine,
31 August 2015, FORMER PRESIDENTS LEONID KRAVCHUK AND VIKTOR YUSHCHENKO DISCUSSED
UKRAINIAN CHURCH CRISIS WITH THE PATRIARCH OF CONSTANTINOPLE,
http://risu.org.ua/en/index/all_news/ukraine_and_world/international_relations/60951/
http://risu.org.ua/en/index/all_news/ukraine_and_world/international_relations/60951/
vezi și
LO News, 24-08-2015, Ucraina: Foștii președinți se duc la
patriarhul Bartolomeu. Noua tentativă de amestec politic,
http://lonews.ro/politici/20417-ucraina-fostii-presedinti-se-duc-la-patriarhul-bartolomeu-noua-tentativa-de-amestec-politic.html
http://lonews.ro/politici/20417-ucraina-fostii-presedinti-se-duc-la-patriarhul-bartolomeu-noua-tentativa-de-amestec-politic.html
[23] interfax RELIGION,14 September 2015,
15:27, Jerusalem Patriarch calls Ukrainian schismatics 'lost',
http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=12302
http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=12302
vezi și LO News, 17-09-2015, Politicienii
ucraineni șocați de declarațiile Patriarhului Ierusalimului, părăsesc biroul,
[24] Sfânta Evanghelie după Luca, cap. 18, versetul 7,
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=18
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=18
[25] Sfânta Evanghelie după Luca, cap.11, versetele 11-13,
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=11
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=11
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu