vineri, 7 septembrie 2012

Sf. Prooroc MOISE (4 septembrie)

 MONICA GUJAN, responsabil CDI, 
Grup Şcolar Economic “J. Lebel” Tălmaciu




Sf. Prooroc Moise s-a născut în Egipt şi era din neamul lui Levi. A trăit între secolele XIV –XIII î.Hr., conform cronologiilor întocmite de cei care au studiat viaţa sa. În vremea naşterii sale, evreii erau aspru prigoniţi de către Faraon, care vedea în ei un mare pericol, pe care dorea să-l stârpească, omorând pruncii de parte bărbătească din familiile evreilor. Mama lui Moise, dorind să-şi scape pruncul, l-a lăsat pe apa Nilului, într-un coş, aproape de locul unde se scălda fiica faraonului. Aşa a ajuns acesta să fie adoptat în familia faraonului, primind o educaţie şi o creştere aleasă. Însuşi numele său este de origine egipteană, însemnând “scos (salvat) din apă”.
În urma unei întâmplări tragice (a ucis un paznic egiptean ce bătea un sclav evreu), dintr-un privilegiat la palatul faraonului, Moise ajunge un om simplu, refugiat în deşertul Arabiei, un om care a trăit ani de zile departe de oameni, păscându-şi turmele în deşert.  Într-o zi, după cum povestește Biblia, Moise găsește un rug aprins de flăcări, dar care nu se mistuia. Moise a comunicat cu Dumnezeu prin acest rug și a primit misiunea de a-i elibera pe evrei din sclavia egipteană.
Ajuns în Egipt, Moise îl întâlnește pe Aaron, fratele său, cu care se  arată în fața faraonului și-i cere să-i elibereze pe evrei din robia Egiptului. Faraonul refuză, negând și disprețuind pe Dumnezeul evreilor. Dar cu putere de la Dumnezeu, Moise a scos toiagul, l-a aruncat în fața faraonului și toiagul s-a transformat  într-un șarpe. Slujbașii faraonului nu s-au lăsat mai prejos și au reușit sa facă la fel cu toiegele lor. În această întrecere de minuni, până la urmă șarpele lui Moise i-a înghițit pe ceilalți șerpi, ai servitorilor. Dar nici atunci faraonul nu s-a lăsat convins și a continuat să refuze a-i elibera pe evreii înrobiți, ba dimpotrivă, i-a chinuit cu munci și mai grele. Dumnezeu îi anunță atunci pe Moise și pe Aaron că El va lovi țara Egiptului cu cele 10 urgii (sau Plăgi): înroşirea Nilului, broaştele, păduchii, muştele, moartea vitelor, bubele, ploaia de foc şi piatră, lăcustele, întunericul de 3 zile, moartea întâilor născuţi ai egiptenilor.

În urma acestor nenorociri, Faraonul dă dispoziție supușilor de la curte  să-i elibereze pe evrei și să le dea și toate comorile cerute. După  aprox. 400 de ani de robie în Egipt, poporul evreu se refugia acum din nou către Canaan - Palestina. În calea lor stătea un obstacol ce părea de netrecut și acela era Marea Roșie. Le rămânea o singura alternativă: ori de a ocoli marea, ori de a se întoarce în Egipt. Chiar și faraonul se răzgândise între timp în privința evreilor, trimiţând trupe şi care trase de cai. Mulțimea de evrei era furioasă pe Moise, spunând că ar fi preferat să trăiască în condițiile din Egipt, decât să moară în deșert. Are loc însă un miracol salvator prin voia lui Dumnezeu: Domnul îi poruncește lui Moise să ridice toiagul spre mare; se porni un vânt năprasnic și foarte puternic, iar Marea Roșie se despărți în două ziduri de apă. Apoi, mulțimea de evrei împreună cu animalele, căruțele cu merinde și cu comorile din Egipt a traversat Marea, având pe egipteni și carele lor de luptă pe urmele lor. Moise ridică încă o dată toiagul la porunca Domnului și, încă o minune, zidurile de apă se prăbușiră peste egipteni, înecându-i.
După ce au traversat în mod miraculos Marea Roşie, evreii erau în drum spre Sinai. Cu hrana terminată și fără apă, Moise avea de condus o mulțime de evrei furioși şi nerecunoscători față de ajutorul Domnului. Moise îi cere Domnului să-i trimită hrana zilnică. Astfel, stoluri de păsări migratoare apăreau seara, evreii putându-se ospăta cu carne friptă. Dimineața primeau mană cerească din cer, un praf format din bobiţe albe, cu gust de miere. Tot prin mijlocirea Domnului, Moise a scos apă din stâncă.
Evreii ajung la poalele Muntelui Sinai, unde văd muntele înconjurat de nori negri și fulgere. Moise îi lasă conducerea poporului fratelui său, Aaron, și se urcă pe munte, unde rămâne 40 zile, în post şi rugăciune. Apoi se întoarce cu Tablele Celor Zece Porunci, pietrele de temelie ale credinţei, în care se rezumă tot ceea ce omul trebuie să ştie şi să facă pentru a urma calea lui Dumnezeu spre mântuire.
Cele 10 porunci dumnezeieşti (Decalogul):

1.    Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2.    Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3.    Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4.    Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte.
5.    Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti   pe pământ.
6.    Să nu ucizi.
7.    Să nu fi desfrânat.
8.    Să nu furi.
9.    Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10.    Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.
   
    Până la venirea Mântuitorului nostru nivelul de înţelegere şi interpretare al Decalogului a fost unul exterior, Domnul nostru Iisus Hristos dând o interpretare interiorizată, superioară, a poruncilor. Astfel, în Sf. Evanghelie după Matei se spune: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. (…) Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. (…) Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Aţi auzit că s-a zis: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău". Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei, cap.5, versetele 17, 21, 22, 38, 39, 43, 44, 45).

Primind Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai, Moise rămâne fondatorul religiei evreilor – iudaismul, această religie fiind numită şi mozaism, după numele proorocului. Sfântul prooroc Moise nu este cinstit doar de evrei, ci şi de creştini şi de mahomedani.
 

Sf. Proroc Moise moare la vârsta de 120 ani, pe muntele Nebo, în pământul lui Moab, vâzând din depărtare ţara promisă.
În tradiţia biblică, Moise va rămâne pentru totdeauna văzătorul de Dumnezeu şi dătătorul Legii Vechiului Testament, anticipând totodată venirea unei etape superioare a acestei Legi, prin Mesia. În Noul Testament, cei care au stat cu Hristos pe Muntele Taborului la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, au fost Moise şi Ilie Tesviteanul, reprezentanţii Legii şi ai proorocilor din Vechiul Testament.
Oare noi, la începutul mileniului al treilea, unde ne situăm, în raport cu cele 10 porunci dumnezeieşti? Lumea modernă pare că a uitat Legea primită de Moise, dar şi mai grav, sacrificiul suprem pe care Fiul lui Dumnezeu l-a făcut pentru mântuirea noastră! Cerem mereu de la Dumnezeu şi ne mâhnim dacă nu primim degrabă sau, de cele mai multe ori, uităm să mulţumim dacă ni s-au îndeplinit dorinţele şi, în schimb, nu facem nimic sau prea puţin pentru a ne apropia de Dumnezeu şi a-L primi în sufletele noastre!


Surse:

ro.wikipedia.org/wiki/Moise
fr.wikipedia.org/wiki/Moïse
www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie
pagini ortodoxe.tripod.com/vssep/sf_prooroc_moise
ro.orthodoxwiki.org/Moise
www.bibliaortodoxa.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu