de Pr. Prof. Ion CIUNGU
18. Care sunt sărbătorile calendaristice în cinstea Maicii Domnului la ortodocşi şi la catolici?
La ortodocşi
a) Patru sărbători mari (sau chiar cinci):
- Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie;
- Intrarea în biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie ( adică prezentarea ei la templul din Ierusalim, de către părinţii ei, când ea avea vârsta de trei ani);
(- Soborul Maicii Domnului, pe 26 decembrie, adică a doua zi după Naşterea Domnului; fiind a doua zi de Crăciun, această sărbătoare nu este prea evidenţiată, încât unii o pun la sărbători mici);
- Bunavestire, pe 25 martie;
- Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august.
b) Şase sărbători mici
- Acoperământul Maicii Domnului, pe 1 octombrie, în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din cartierul Vlaherne al Constantinopolului, sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, pe vremea împăratului Leon Înţeleptul ( 886-911);
- Vinerea Izvorului Tămăduirii, prima vineri după Paşti;
- Zămislirea Sfintei Fecioare, pe 9 decembrie, în calendar scrie de obicei Zămislirea Sfintei Ana;
- Punerea cinstitului veşmânt al Maicii Domnului în raclă, pe 2 iulie;
- Punerea brâului Maicii Domnului în raclă, pe 31 august;
-Pomenirea unei minuni a Maicii Domnului, pe 1 septembrie ( o icoană a Maicii Domnului, aruncată într-un iezer, pe vremea luptelor contra icoanelor, a ieşit la suprafaţă după mulţi ani, nestricată).[1]
La catolici
a) Patru sărbători mari
- Imaculata Concepţie, pe 8 decembrie;
- Maria, Mama lui Dumnezeu, pe 1 ianuarie, în loc de Tăierea împrejur;
-Buna Vestire, pe 25 martie;
- Luarea cu trupul la cer , pe 15 august.
b) Opt sărbători mici
- Fecioara de la Guadelupe, pe 12 decembrie, în amintirea apariţiei Mariei din 1531 în Mexic;
- Fecioara de la Lourdes, pe 11 februarie, în amintirea apariţiei din 1858 de la Lourdes
- Fecioara Regina Cerului, pe 1 mai;
- Fecioara de la Fatima, pe 13 mai, în amintirea apariţiei din 1917;
- Fecioara Regină, pe 31 mai;
- Vizitarea Elisabetei, pe 22 august;
- Naşterea Fecioarei Maria, pe 8 septembrie;
- Fecioara Maria a Rozariului, pe 7 decembrie.
Luna mai este consacrată în întregime Sfintei Fecioare Maria. De asemenea luna octombrie este consacrată Rozariului.[2]
[1] Pr. Prof.dr. Ene Branişte, LITURGICA GENERALĂ, TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE IUSTIN, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, , Bucureşti, 1985, p.232-240.
[2] DIAC. IOAN I. ICĂ JR, op. cit., p. 37.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu