de Lucian Olaru
Întotdeauna,
ziua
Praznicului Înălţării Domnului este dedicată şi Eroilor neamului românesc;
oameni ca şi noi care au trăit mai puţin pe pământ pentru că s-au nimerit să se
nască în alt context istorico-socio-cultural, epoci care au rămas înnegrite şi
îndoliate de crimele de război, de soldaţii care au pierit în lupte pentru
apărarea graniţelor Ţării noastre, pe care acum, în noul context
politico-social parcă ne silim mai mult să le anulăm...
Dar, nu doar
ostaşii morţi pe front sunt eroi, ci şi victimele (civili- femei, bătrâni şi
copii) atrocităţilor întâmplate în acele vremuri tulburi; soldaţii sau civilii
care au murit din cauza condiţiilor provocate de războaie (foame, sete, frică,
boli, lovituri) deţinuţi maltrataţi în lagăre, cu toţii sunt eroii noştri pe
care îi respectăm şi îi cinstim în mod deosebit în această zi.
Pentru ca noi
cei de astăzi să trăim mai bine, să vorbim încă româneşte sau să avem încă o
credinţă creştin-ortodoxă, ei au murit apărându-le pe toate cu costul propriei
vieţi; EROII nu şi-au iubit excesiv sinele şi viaţa pământească, de aceea au
putut renunţa la ea şi nu au fugit dinaintea morţii ca să se salveze, ci, au
fugit către moarte ca să le trăiască Neamul şi Ţara. Ei au plecat la
războaie cu convingerea că, deşi morţi, vor fi vii, deşi îşi vor pierde viaţa,
ei o vor câştiga, prin urmaşii lor – noi cei de astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu