„Judecând
după mulţimea distracţiilor la care se dedau oamenii, după grija pe care o
acordă doar trupului, stai şi te întrebi: mai au, oare, oamenii şi suflet? Iar
dacă au, de ce nu-i poartă de grijă, nu se gândesc la mântuirea lui, ştiut
fiind că sufletul este supus nenumăratelor păcate, care înseamnă pentru el
moarte şi moarte veşnică? Există, oare chinurile veşnice şi fericirea
veşnică? Dacă da, atunci de ce se străduiesc oamenii atât de puţin sau
nu se străduiesc deloc să scape de ameninţarea chinurilor veşnice şi să
moştenească fericirea veşnică? Iată ce mi se pare uimitor: de ce oare nu-i înspăimântă pe
oameni înfricoşătorul ceas al morţii? Fiindcă n-o să trăim pe pământ o
veşnicie. Ne va veni odată şi nouă rândul, când ni se va spune: «fii ai
oamenilor, prefaceţi-vă şi voi în ţărâna din care aţi fost făcuţi».... Voi,
fraţilor, credeţi toţi în Hristos, în Evanghelia Lui? Dacă da, unde vă este viaţa după Evanghelie? Este
vreunul dintre voi care obişnuieşte măcar să citească zilnic din Evanghelie,
acest măreţ dar al lui Dumnezeu, această lege a vieţii? «Toţi s-au
abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nci măcar
unul nu este»(Romani 3, 12).”
Sfântul Ioan de
Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 250-251.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu