„Trupul,
când e «răstignit», supus chinurilor, se împacă cu sufletul şi cu Dumnezeu;
când e alintat, hrănit din belşug şi cu bucate alese, se războieşte îndârjit cu
sufletul şi cu Dumnezeu, se ticăloşeşte prin păcat. Nu se mai roagă, nu vrea să
o facă şi, în general, nu mai vrea să ştie de Dumnezeu. Il huleşte, se
îndepărtează de El. Din experienţă. De aceea cei ce «sunt ai lui Hristos Iisus
şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele» (Galateni, 5, 24)
... când trăieşte având de toate, nestingherit, în belşug şi satisfacţii,
sporeşte în cele de jos, ale pământului, sufletul însă îi rămâne chircit, sterp
la fapte bune. Când trăieşte în constrângere, în sărăcie, boală, necazuri,
supărări, într-un cuvânt, când partea animalică îi este obligată la anumite
privaţiuni, creşte duhovniceşte, dă flori de virtute, se maturizează, aduce
roade bogate. De aceea strâmtă este calea celor care îl iubesc pe Dumnezeu.”
Sfântul
Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia,
Bucureşti, 2005, p 240; 242.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu