luni, 10 decembrie 2012

De 1 Decembrie, la Avrig

de Pr. Protopop Vasile GAFTON






Ziua Națională a României a dat prilejul elevilor de la Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" din Avrig și câtorva avrigeni, să se întâlnească cu domnul Andrei Bădilă, sublocotenent în rezervă, unul din cei trei veterani de război, câți mai sunt în viață azi în localitate. Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru aparte și anume, în  locul în care își dorm somnul cel de veci eroii din cele două războaie mondiale.
 Cu această ocazie, prin parteneriatul dintre Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" Avrig, Protopopiatul Ortodox Român Avrig și Centrul Cultural-Misionar "Gheorghe Lazăr" Avrig, s-a putut constata că, deși cimitirul eroilor din Avrig nu mai există tocmai în forma inițială, din sufletele celor care știu că acolo sunt înmormântați eroi ai neamului nu s-a șters și nu se va șterge amintirea faptului că, acest loc este loc sfânt.
Programul a început cu Imnul național intonat de elevii de la corul liceului, conduși de prof. Ioan Paraschiv. Doi elevi au depus în acest timp o coroană de flori la mormintele eroilor. Apoi, Pr. Protopop Vasile Gafton a oficiat slujba de Tedeum la Sărbătoarea Națională, slujbă urmată de un cuvânt de evocare a momentului istoric 1 Decembrie 1918, rostit de către Prof. Marius Novac, directorul instituției avrigene de învățământ, care a ținut să transmită elevilor și celor prezenți că, tânăra generație trebuie și are datoria să știe ce reprezintă 1 Decembrie pentru români!
Acum 94 de ani, la Alba Iulia s-a înfăptuit un ideal al tuturor românilor: unirea neamului românesc într-o singură țară. Un neam, o țară!

Istoria nu a fost mereu favorabilă românilor. Neamul românesc, datorită vitregiei vremurilor și a dorinței marilor puteri, a fost nevoit să trăiască dezbinat.
Eroii neamului, marii români precum Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza au reușit vremelnic să înfrângă impunerea celor care stăpâneau Europa și să împlinească idealul românesc de unitate.
Sacrificiul lor și al zecilor de mii de soldați români căzuți pe fronturile de luptă de la Mărășești, Mărăști și Oituz, și-a găsit ecoul acum 94 de ani, când, la finalul Primului Război Mondial, românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania au înfăptuit Unirea într-o singură țară a întregului neam românesc.
La 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, reprezentanții românilor din Ardeal și-au exprimat cea mai înălțătoare dorință a lor, unirea tuturor românilor într-o singură țară: România!
Azi, noi, la mormintele eroilor noștri, aducem un gând de recunoștință pentru sacrificiul lor, care prin lupta și suprema jertfă, ne-au dăruit nouă, tuturor românilor, o țară. O țară întreagă, o țară liberă și independentă, o țară a noastră, a românilor! La mulți ani români,la mulți ani ROMÂNIA!

 
A urmat un grupaj de cântece patriotice interpretate de elevi, cărora le-a adresat câteva cuvinte și domnul Andrei Bădilă, veteranul în vârstă de 91 de ani prezent la manifestare. Emoționat, acesta le-a spus copiilor: au fost vremuri grele pentru noi și pentru țară. Am luptat pentru o țară unită, deși, azi, cei care au avut ideea de a înființa Uniunea Europeană se cuvine să fie felicitați, deoarece au înțeles că oamenii nu au nimic de împărțit unii cu alții și trebuie să trăiască în unire și în înțelegere. Voi, copii, cu sufletele voastre curate, să vă rugați să nu mai vină peste țară vremuri grele, ca acelea pe care le-am traversat noi. Sunt emoționat și onorat că m-ați invitat la această manifestare, pentru a ne aminti de cei care și-au dat viața pentru țară.
În încheierea momentului comemorativ, Pr. Vasile Gafton a înmânat domnului Bădilă o "Diplomă de onoare" din partea Protopopiatului Avrig, a Liceului și a Centrului Cultural-Misionar.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu