ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI
( 13 NOIEMBRIE )
de Pr. Prof. Ion CIUNGU“
Sf. Ioan Hrisostom ( + 407 ), cel mai eminent predicator din istoria Bisericii, mare ascet şi reformator, este născut în Antiohia” , Siria.
Sf. Ioan Hrisostom ( + 407 ), cel mai eminent predicator din istoria Bisericii, mare ascet şi reformator, este născut în Antiohia” , Siria.
"Ioan
Hrisostom a avut un mare respect faţă de Sfânta Scriptură şi de Sfânta
Liturghie. Duhul Sfânt a inspirat Scriptura şi Duhul o interpretează prin
iluminare personală, de aceea citirea Bibliei este un mijloc de a primi harul.
Întreaga sa teologie este dominată de idea de sinergie : citirea Bibliei şi iluminarea Duhului,
ritualul tainelor şi lucrarea Duhului, credinţa ca dar şi faptele ca răspuns al
omului.”
„Datorită reputaţiei sale de
predicator este ales în 397 episcop de Constantinopol, unde va intra curând în
conflict cu Eutropiu, ministru la curtea împăratului Arcadius, şi cu
împărăteasa Eudoxia, deoarece el propunea o reformă totală a modului de viaţă
atât în Biserică cât şi la curtea imperială. Cu complicitatea patriarhului
Teofil al Alexandriei, Sf. Ioan este depus de un sinod local în 402. Revine din
primul exil, dar în cele din urmă Eudoxia îl exilează la Cucuz...” [1],
în Armenia.
„Ajuns patriarh, Sf. Ioan a
început prin a stârpi nelegiuirile şi abuzurile mediului clerical al Capitalei.
A suprimat luxul reşedinţei episcopale, pe care l-a înlocuit cu o simplitate
călugărească în mobilier, hrană şi îmbrăcăminte, întrebuinţând surplusul pentru
spitale şi săraci. A împiedicat exploatarea de către cler a darurilor pentru
săraci. A interzis călugăriţelor şi diaconeselor de a mai locui la clerici. A
cerut văduvelor purtare ireproşabilă. Râvna sa de reformator implacabil, tonul
tăios şi neiertător al predicilor sale,
care criticau aspru toate păcatele şi pogorămintele, de jos şi până sus, la
Eutropiu şi Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru
dreptate, i-au făcut mulţi duşmani.” [2]
Citate din predicile lui despre[3]
Lipsa educaţiei biblice la
creştini în comparaţie cu distracţiile păgâne populare la care ei participă ( teatru, curse de cai şi nelipsitele
sărbători cu chefuri ):
„Dacă îi întrebi pe creştini cine este Amos sau Obadia,
câţi apostoli au fost sau profeţi, rămân muţi dar dacă îi întrebi despre cai
sau oamenii care îi mână răspund cu mai multă solemnitate decât sofiştii sau
retorii.”
Imposibilitatea ca cineva să fie
bogat şi drept în acelaşi timp:
„Acorzi atâta cinste excrementelor tale încât să le
primeşti într-o oală de noapte din argint când alt om făcut după chipul lui
Dumnezeu piere în frig.”
Prioritatea asistenţei sociale
faţă de împodobirea locaşului de cult:
„Vrei să cinsteşti trupul
lui Hristos ? Nu-l ignora când este
dezbrăcat. Nu-i adu omagiu în templu îmbrăcat în mătase, ca apoi să-l neglijezi
afară unde este rece şi prost îmbrăcat.
Cel care a zis „Acesta este trupul Meu”
este Acelaşi care a zis „M-aţi văzut
flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc”
şi „Orice aţi făcut celui mai
neînsemnat dintre fraţii Mei şi Mie Mi-aţi făcut.” „ ... Ce bun este acesta dacă masa
Euharistică este supraîncărcată cu potire de aur când fratele tău moare de
foame? Începe prin a-i potoli foamea şi
apoi cu ce a rămas poţi împodobi şi altarul.”
Moaştele Sfântului Ioan Hrisostom[4]
„Ioan Hrisostom a murit în
oraşul Comana, în anul 407, pe drum spre
locul exilului său. Acolo moaştele sale au rămas până în 438 când, la treizeci
de ani după moartea sa, au fost transferate la Constantinopol, în timpul
domniei fiului împărătesei Eudoxia, împăratul Teodosie II ( 408-450 ), sub
îndrumarea ucenicului lui Ioan, Sfântul Proclu, care până în acel timp devenise
arhiepiscop al Constantinopolului ( 434-447 ).
Cea mai mare parte a moaştelor lui Ioan au fost răpite de
cruciaţi în 1204 şi duse la Roma, dar unele din oasele sale au fost restituite
ortodocşilor , în 27 noiembrie 2004, de papa Ioan Paul II. Ele sunt acum păstrate cu sfinţenie în raclă
în Biserica Sfântul Gheorghe, Istambul.
Totuşi, craniul Sfântului Ioan,
fiind ţinut la Mânăstirea Vatopedi din Muntele Athos, în nordul Greciei, nu a
fost printre moaştele care au fost luate de cruciaţi în sec. XIII. În 1655, la
cererea ţarului Alexei Mihailovici, craniul a fost dus în Rusia, pentru care
mânăstirea a fost compensată cu suma de 2000 de ruble. În 1693, după ce a
primit o cerere de la Mânăstirea Vatopedi pentru restituirea craniului
Sfântului Ioan, ţarul Petru cel Mare a ordonat să rămână craniul în Rusia dar mânăstirii să urmeze a i se plăti 500 de ruble
la fiecare patru ani. Arhivele de stat ruseşti păstrează ca document aceste
plăţi până în 1735.
Craniul a fost ţinut la
Kremlin, Moscova, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, până în 1920, când a
fost confiscat de sovietici şi pus în Muzeul Antichităţilor de Argint. În 1988,
în contextul Aniversării a 1000 de ani de la Botezul Rusiei, capul împreună cu
alte importante moaşte a fost restituit Bisericii Ortodoxe Ruse şi ţinut în
Catedrala Epifania, până când a fost mutat în Catedrala Hristos Mântuitorul,
după restaurarea ei.
Totuşi, astăzi, Mânăstirea
Vatopedi afirmă pretenţia rivală de posesiune a craniului Sfântului Ioan
Hrisostom şi acolo un craniu este venerat de către pelerinii care merg la
mânăstire, ca cel al Sfântului Ioan.
Două locuri din Italia, de
asemenea, pretind că au craniul Sfântului Ioan Hrisostom : Basilica di Santa Maria del Fiore din Florenţa
şi Capela Dal Pozzo din Pisa.
[1] Preot prof. Dr. Ion Bria, DICŢIONAR DE TEOLOGIE ORTODOXĂ,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1994, pp. 286-287.
şi Writings, Homilies, General,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu