Umblam prin codru

Johann Wolfgang Goethe
(1749 - 1832)

Umblam prin codru,

Hoinar umblam,

Ceva să caut

Nici gând n-aveam.

Zării în umbră

O floricea,

Ca steaua-n ceruri

Ea strălucea.

S-o rup voit-am,

Ea blând grăi:

De mă vei rupe,

M-oi ofili.

Cu rădăcină

O luai de-aici,

Către răzorul,

Căsuţei mici.

Şi-am răsădit-o

La loc tăcut.

Lăstari şi floare

Dă, ca-n trecut.[1]

---

[1] Goethe. 1974, Poezii, Bucureşti: Univers (traducere de Maria Banuş), p. 13.