de Lucian Olaru
“Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi
înainte, şi binecuvântare şi blestem.
Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii
tăi”. [1]
„Omul are
mintea care discută cu Dumnezeu
în loc să se
supună fără discuţie.”[2]
Viaţa
omului poate fi asociată foarte bine cu un târg sau cu o piaţă, dacă ne gândim
la nenumăratele posibilităţi şi variante despre felul în care fiecare dintre
noi ne-am putea trăi viaţa: călcând poruncile Domnului Hristos ori ţinându-le
şi avându-le la mare cinste!
Omul este
invitat permanent spre prietenie şi colaborare cu Dumnezeu, spre
apropiere şi unire mistică cu Creatorul său. „Fără Mine nu puteţi face nimic!”[3] Acesta
este adevărul care trebuie să fie permanent prezent în mintea noastră. Întregul
parcurs al vieţii pământeşti a omului este o învoială, o târguire (o tocmeală),
adică o înţelegere între om şi Dumnezeu, între şef şi subaltern, între Creator
şi creatură. Această târguială este pe bună dreptate cheia fericirii sau nefericirii
multora dintre noi în viaţa aceasta dar şi după moarte; pe de o parte este
faptul că numai o bună târguială (negociere) ne asigură o viaţă paşnică, de
bunăstare sufletească atât acum cât şi dincolo în veşnicie; pe de altă parte
este faptul că târguiala cu Dumnezeu trebuie să se desfăşoare între anumite
limite precise, între anumite ziduri cum ar fi: Credinţa (care se opune) – necredinţă,
Ascultarea (împlinirea poruncilor lui Dumnezeu), care se opune – neascultarea,
Iubirea (care se împotriveşte) – ura, Nădejdea (care stă de-a curmezişul) – deznădejdea,
şi aşa mai departe. Atâta vreme cât „negociem” cu Dumnezeu între „zidurile”
acestor valori avem şanse bune să finalizăm un târg foarte avantajos pentru noi,
fapt care presupune re-locarea noastră în spaţiul paradisiac de altă dată şi fericire
veşnică.
Creatură
raţională a lui Dumnezeu, împodobită cu libertate (voinţă liberă) – care
implică responsabilitate, şi sentiment, fiecare dintre noi suntem proprii
noştri negociatori ai libertăţii spirituale sau ai înrobirii în zalele
închisorii păcatelor şi robiei celui rău. Viaţa întreagă pe pământ noi o
petrecem într-un continuu „negoţ” cu şeful cel mare, cu Cel care proniază
Universul, cu Dumnezeu; vociferăm atât de des la cele mai mici „fluctuaţii” sau
abateri de la dorinţele noastre: „dar de ce tocmai eu să sufăr necazul
acesta?”, „cum Doamne de e posibil aşa ceva?”, „dar de ce asta?”, „de ce nu aşa?”,
„nu vreau aia” şi „e prea devreme, mai lasă-mă un pic”! Dumnezeu are răbdare
multă cu inima noastră înceată, ne trece multe cu vederea şi se
preface că nu vede că noi ne socotim mai deştepţi decât El, că noi credem
că ştim mai bine ca El; tot acest ocean de îngăduinţe, doar pentru că El ne
iubeşte nespus şi pentru că ne-a dat libertatea: să-L iubim sau dimpotrivă,
să-L urâm.
În Vechiul
Testament, la cartea „Facere”
întâlnim pe Avraam care negociază, se tocmeşte cu Dumnezeu[4].
Momentul este cutremurător pentru că arată marea îngăduinţă a lui Dumnezeu
pentru oameni, dar şi disponibilitatea foarte mare a lui Dumnezeu de a lăsa de
la El, „de a se da după noi”, de a trece cu vederea, de a ceda planurilor Sale
şi a face după cum nouă ne este voia. Fiind hotărât pentru distrugerea cetăţii
Sodoma, Avraam intervine ca mediator (ca negociator) pentru a îmblânzi pe
Judecător, în încercarea de a salva cetatea; aşa obţine promisiunea că, „de
se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată
cetatea şi tot locul acela”.[5]
Tocmeala patriarhului Avraam continuă cu alte încercări, cu 45 de drepţi, apoi
cu 40, 30, 20 şi chiar cu numai 10 drepţi, Dumnezeu fiind dispus să accepte graţierea
păcătoşilor din cetate pentru vorbele robului Său Avraam, fără a se mânia
câtuşi de puţin.
La cartea Psalmilor[6]
se aminteşte de un moment în care Moise – alesul lui Dumnezeu – a intervenit
pentru a împrăştia mania lui Dumnezeu; în urma negocierii (rugăminţii), Moise a
întors mania Lui şi nu l-a mai pierdut pe Israel.
Dumnezeu ne oferă posibilitatea de a alege, de a
negocia, de a-I cere o favoare mai mare sau mai mică. El nu se mânie atunci
când ne tocmim, cînd negociem altceva care ne interesează mai mult, ci El se
supără atunci când călcăm Legea Lui, când nu ne ţinem promisiunile
făcute Lui, când facem rele, întovărăşindu-ne cu cel rău, diavolul. În ultima
carte a lui Moise, la Deuteronom[7], Dumnezeu
pune în faţa omului două principii generale, fiecare cu posibilitate de
acceptare sau refuz: “viaţă şi moarte ţi-am
pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti
tu şi urmaşii tăi”.
Este important să subliniem că deşi ne
lasă liberi şi spre autodistrugere, Dumnezeu îşi doreşte nespus, ca noi să
alegem Viaţa, să îl alegem pe El, să fugim de moarte şi de tentaţiile
ei “sinucigaşe”; de aceea El ne dă îndemnul stăruitor: “Alege viaţa ca să trăieşti tu şi
urmaşii tăi”.
Nu putem trăi în
fericire şi pe pământ şi în Ţara (Împărăţia) lui Dumnezeu, aşa cum nu putem sluji
la doi domni deodată – lui Dumnezeu şi lui Mamona – la fel cum nu putem iubi
binele şi răul, sărăcia şi bogăţia, viaţa eternă şi viaţa pământească; acestea
sunt principii total opuse, contradictorii, şi ele nu vor putea coabita
împreună niciodată. Un foarte bun comerciant, este conştient că – pentru a avea
succes – oferta sa trebuie să întâlnească cererea pieţii; este deosebit de
important pentru noi, ca cererea noastră să întâlnească oferta lui
Dumnezeu! Dacă cerem binecuvântare şi viaţă, atunci trebuie să oferim
la schimb, devotamentul nostru faţă de Legea Lui şi, de fapt, devotamentul
nostru pentru El, aşa cum Domnul nostru Iisus şi-a arătat din plin devotamentul
Său pentru noi. Dimpotrivă, dacă cerem blestem şi moarte, atunci vom oferi la
schimb devotament şi supunere (robie veşnică) celui mai aprig şi mai vechi
duşman al omului şi al lui Dumnezeu, diavolului; iar acest lucru, de a alerga
spre înrobire după ce tocmai am fost eliberaţi din ea, este un non-sens, o
nebunie, o totală ne-preţuire a Jertfei Dumnezeieşti de pe Golgota.
În timpul vieţii
pământeşti avem şi oferta davolului care „este mincinos si tatăl minciunii”[8] şi
orice vă promite, nu se ţine de cuvânt; înşeală în fel şi chip, şi urmăreşte de
obicei să fie permanent în opoziţie flagrantă cu Dumnezeu; diavolul poartă mare
grijă ca să-şi captiveze (momească) victimele cu bogăţiile, plăcerile, frumuseţile
sau lăcomiile lumii; promite că sunt ale lui şi le dă cui voieşte[9],
dar în realitate tot ce este creat este al Creatorului, a lui Dumnezeu. Împotriva
acestui război al şarpelui, război care se reduce la înşelăciune şi minciună,
avem la dispoziţie următoarele arme, după cum ne învaţă sfânul Pavel[10]:
“având
mijlocul vostru încins cu adevărul”[11], care
este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, că El a zis: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”[12].
Apoi să ne îmbrăcăm cu “platoşa dreptăţii”[13]
“Şi încălţaţi
picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii”.[14]
Să luăm “pavăza
credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale
vicleanului”.[15]
Luăm şi “coiful
mântuirii”[16]
sau casca mântuirii, care ne oferă
protecţie minţii = să respingem atacurile mentale (gândurile rele) ale
vrăjmaşului....
Posibilitatea [19] înseamnă
„faptul
de a fi posibil; ceea ce poate deveni în viitor o realitate... Calități,
însușiri
care se pot dezvolta, maturiza; potențialitate,
probabilitate, virtualitate”.
Am numit la început “târgul de posibilităţi” pentru că faptele noastre bune
sunt la fel de posibile ca şi cele rele, viaţa bună (la fel de posibilă) ca şi
viaţa rea, slujirea lui Dumnezeu (la fel de posibilă) ca şi slujirea celui rău,
viaţa veşnică (la fel de posibilă) ca şi moartea veşnică. Aspectele pozitive
din viaţa noastră se pot dezvolta – maturiza – la fel ca şi aspectele negative,
de aceea trebuie să fim deosebit de atenţi la alegerile, hotărârile, sau faptele
noastre pe parcursul vieţii, ele statornicind sufletul în Dumnezeu sau în cel
rău şi viclean.
În raporturile sociale, inter-umane
putem vorbi de asemenea despre o mulţime de posibilităţi, ocazii sau
oportunităţi pe parcursul unei vieţi; ele se împart în două categorii, pozitive
(cele care sunt rezultatul aplicării Evangheliei Domnului Iisus în viaţa şi în
relaţiile noastre cu semenii) şi negative (adică cele care se opun Legii şi
supunerii lui Dumnezeu, dar împlinesc voia celui rău şi viclean, diavolul).
Facem voia lui Dumnezeu în relaţiile
cu semenii noştri atunci când îi tratăm ca egalii noştrii, când îi respectăm ca
fiinţe umane create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, când vorbim
adevărul, dreptatea şi folosim roadele Duhului[20]:
dragostea, bunătatea, pacea, blândeţea, răbdarea, facerea de bine, când
împărtăşim credinţa noastră în Domnul Iisus şi semenilor noştri;
Posibilităţile negative pe care le
putem evita sau asuma în relaţiile cu semenii noştri sunt insuflate de diavol
şi de slugile lui şi vizează împotrivire constantă (permanent) lui Dumnezeu,
urmărind să împrăştie răul în lume ca o boală molipsitoare: nedreptatea,
minciuna, răutatea, ura, nervozitatea sau mania, necredinţa, deznădejdea, ura, batjocorirea
sau nepăsarea faţă de aproapele. Este de la sine înţeles că în funcţie de posibilităţile
cărora le dăm “accept” sau “deny” vom demonstra sau infirma credinţa noastră în
Dumnezeu.
Concluzie.
Cele
mai bune alegeri dintre posibilităţile care ni se oferă în viaţă, sau dintre
cele pentru care ne luptăm să le obţinem, se „încheagă” şi se realizează prin
inspiraţia şi ajutorul Preasfântului Duh-Dumnezeu, a treia Persoană a Sfintei
Treimi; de aceea este imperios necesar să chemăm pe Duhul Sfânt să ne ajute şi
să-L invocăm să vină să se „sălăşluiască întru noi, să ne curăţească” şi să ne
mântuiască sufletele de cele rele[21].
Tocmeala
aceasta cu Dumnezeu este benefică numai dacă ea are forma unei rugăciuni, o
rugă umilită şi smerită, o cerere sfioasă pe un ton amical şi supus. Tocmeala despre care pomenim
aici nu este ceartă sau nesupunere, obrăznicie sau reproş, nu are ca temelie
ironia sau cârteala, ci ea este numai dragostea lui Dumnezeu
tărăgănată prin cuvinte omeneşti pentru prelungirea vieţii pe pământ şi
amânarea sfârşitului lumii.
[1] Deuteronom 30, 19.
[2] Ieromonah Arsenie Boca.
[3] Ioan 15, 5.
[6] Ps 105, 23: „Atunci a zis să-i piardă pe
dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei
Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă”.
[8] Ioan 8, 44.
[9] Matei, 4, 9.
[10] Efeseni 6, 11, 13: „Îmbrăcaţi-vă
cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor
diavolului” … “ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate
biruindu-le, să rămâneţi în picioare.”
[19]
http://dexonline.ro/definitie/posibilitate
[20] “Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea,
bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva
unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5, 22-23).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu