de Georgiana Ioana Buşi,
Lieul Teoretic Constantin Noica, Sibiu.
“Viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce
traieşti.”
Nicolae Iorga.
Ai
putea crede că cineva din viaţa ta, ar putea face ceva? Cineva din oraşul tău
ar putea creea ceva? Crezi că eşti
capabil să îndeplineşti unele funcţii, poate nu chiar aşa de importante pentru
ceilalţi, dar foarte importante pentru tine? Ai putea crede că cineva se
gândeşte la tine si ţine la tine chiar dacă tu nu accepţi această idee şi acela
te va ajuta în situaţii dificile? Noi, ca oameni, suntem capabili să facem
orice, de la bine la rău, pentru că nu avem o limită. Vreau să încep prin a vă aduce
aminte de cineva care şi-a început viaţa chiar din oraşul nostru.
Fiecare epocă îşi are eroii săi,
personalităţile sale devenite ulterior modele veritabile pentru predecesori
datorită meritelor, capacităţilor şi calităţilor de excepţie cu care au intrat
în istorie. De obicei, aceşti oameni au un profil asemănător: modeşti,
curajoşi, plini de entuziasm şi tenacitate, altruişti, cu gîndul mai mult la
idealurile şi aspiraţiile poporului lor decît la viaţa şi comfortul personal.
Considerat
fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu
predare în limba română “Şcoala de la Sfântul Sava”), Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779 Avrig - d. 17
septembrie 1823 Avrig ) a fost un pedagog, teolog şi inginer român.
Era
fiu de ţărani înstăriţi, fratele sau Oanea era, la 1823, primar al Avrigului. S-a
născut, foarte probabil, la 5 iunie 1779, ca primul dintre cei 6 copii (4
băieţi şi două fete) ai lui Gheorghe şi Maria Lazăr, ţărani din satul Avrig, localitate ce
aparţinea baronului Samuel von Brukenthal, acesta fiind luat de mic în casa
baronului. Şcoala primară a făcut-o la Avrig (1791-1798); gimnaziul la piariştii[1]
din Cluj (1798-1801) şi la Sibiu (1801-1802);
filosofia şi dreptul la Cluj (1802-1806), la aceiasi piarişti. În 1806 i
se oferă un stipendiu[2]
bisericesc(2), ca să studieze teologia, la Viena, la universitate, unde se
studia numai teologia catolică, cu profesori buni. Dar el se ocupa şi cu alte
studii, pe care însuşi le numea secundare, în comparativ cu cele de carieră;
secundare îi erau: filosofia, dreptul, istoria etc. Graţie lor, el deveni un
enciclopedist bine orientat.
În
timpul acesta începuse şi să scrie, traducând un catehism rusesc (de Platon), o
scriere de morală pentru propunere în şcoli, o povestire populară-romantică,
cetire pentru popor. Scrierile acestea descopereau predilecţia sa pentru
libertatea de cugetare, de care se conducea şi în studiile teologice.
Din nefericire a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat
activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba
română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a
destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea
autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat ca în 1816
să treacă munții și să se stabilească la Bucureşti,
unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.
Primii biografi i-au fost elevii săi: Ion Heliade
Rădulescu şi Petrache Poenaru, care au oferit istoriei primele date biografice
precum și primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe Lazăr. O catastrofă
întâmplată şcolilor greceşti aruncă în liceul din Sf. Sava elevi, cărora Lazar
le-a propus filozofia (Condillac şi Kant) şi ingineria (aceasta în mod foarte
practic). Intreprinderea a reuşit; entuziasmul, cu care a fost întâmpinată, nu
s-a răcit: cultura română avea acum o vatră caldă.
Ca
inginer, măsurându-i o moşie, Lazăr a făcut cunoştinţă cu boierul Constantin Balaceanu
(1764-1831). Cu el a discutat un plan şcolar mare, o întemeiere în Bucureşti a unui
liceu în felul acestora din Cluj, unde învăţase ingineria. Ioan Văcărescu,
Iordache Golescu mitropolitul Dionisie şi alti bărbaţi de seamă, luptară energic, ca planul lui Lazăr să se
realizeze.
El
a propus aritmetica, geometria, trigonometria, filozofia, geografia, gramatica:
avea o clasă constantă de 20 de elevi; dar avea şi auditori. De dragul
auditorilor, trebuia să vorbească si popular, ce se şi potrivea, mai ales cand
trata chestiuni de istorie natională sau de etică. Şcolarii deveniră barbaţi
utili patriei, unii chiar celebrităţi naţionale; auditorii ii duseră faima şi
in mediul înconjurator, care nu mai renunţa la şcoala românească superioară.
Dar Gheorghe Lazăr nu a fost doar un simplu dascăl; a fost şi un mare ROMÂN. La
1819, la înscăunarea mitropolitului Dionisie, se rosti un discurs al său, în
care a tâşnit durerea care o simţea de 'lacrimile patriei' şi 'jugul robiei',
care apăsa patria. Era firesc că Lazăr, cugetând
astfel, să se împrietenească şi cu Tudor Vladimirescu, eroul revoluţiei, care a
stârnit emanciparea politică a ţărilor, dând paralela razboinică, sângeroasă la
emanciparea culturală a lui Lazăr.
În anul 1822, marele dascăl s-a
îmbolnăvit. La dorinţa sa, fratele său Oanea l-a luat, din Bucureşti, în căruţa
sa şi l-a dus acasă, unde a murit după vreo doua luni de la sosire, fiind
îngropat în Avrig(unde se născuse), în curtea Bisericii din vecinătatea
locuinţei lui. Ca o recunoaştere a activităţii sale, în multe localităţi din Romania au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr. Astfel în anul 1886, în Piaţa Universităţii din capitala României a fost amplasatî o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identităţii româneşti. În Avrig, în centrul localităţii a fost instalat un bust dedicat marelui înaintaş, conceput cu mare putere de expresie de sculptorul Cornel Medrea. La Sibiu în faţa Palatului Astra se află încă un bust al cărturarului Gheorghe Lazăr.
Prin puţinele cuvinte pe care le-am spus despre Gheorghe
Lazăr, am vrut doar să vă reamintesc că toţi suntem capabili de ceva, ceva
anume: “Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu
are curajul de a pierde din vedere ţărmul”- ne afirmă Andre Gide (scriitor, umanist şi eseist
francez),… ceva prin care ne deosebim de ceilalţi, acel dar care ne-a fost dat
tuturora şi care trebuie să îl ştim să îl “folosim” cum trebuie şi când
trebuie!... ”Dacă n-ar fi necunoscutul în lume, viaţa omului n-ar mai avea nici
un farmec!”- Liviu Rebreanu (romancier, dramaturg şi academician român).
[1] piarist=
membru al unui ordin catolic, care se dedica învăţământului gratuit; http://www.referat.ro/referate_despre/biografia_lui_gheorghe_lazar.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu