2013 - Anul European al Cetăţenilor

de Pr. Prof. Ion CIUNGU

( Referat din partea prof. Ciungu Ion, la simpozionul organizat la Liceul tehnologic „J. Lebel” din Tălmaciu, pe data de 22 martie 2013 )

“…ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu.”

(Noul Testament, Efeseni cap. 2, v. 19)

Calitatea superioară a vieţii de cetăţean european se întemeiază pe disponibilitatea fiecăruia dintre ei de a se angaja să acţioneze consecvent după recomandarea pe care Maica Domnului ne-o adresează şi nouă: “ Să faceţi tot ceea ce El vă va spune!” ( Ioan 2, 5 ) Adică tot ceea ce Domnul nostru Iisus Hristos ne spune.

          Părinţii fondatori ai UE au pus bazele păcii europene pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care zice şi către noi: „ Pacea Mea dau vouă! Pacea Mea las vouă! Nu cum dă lumea dau Eu vouă.”

          Virtutea modestiei, umilinţei, smereniei, mult apreciată şi răsplătită de Tatăl nostru Ceresc în persoana Sfintei Fecioare Maria, pulsează şi în sufletele noastre disponibile sensul adevăratului spirit cetăţenesc european. E momentul potrivit, şi acum, să amintim că drapelul UE este de fapt drapelul Maicii Domnului, după cum aflăm de la proiectanţii lui, Arsène Heitz (1908 – 1989) şi Paul Michel Gabriel Lévy (1910 – 2002)[1]

            Drepturile şi obligaţiile cetăţenilor europeni pot fi cunoscute din ce în ce mai bine şi prin intermediul dialogurilor din acest an.

        Pe data de 10 ianuarie, 2013, în Primăria din Dublin a fost lansat Anul European al Cetăţenilor. „Dezbaterea s-a centrat pe criza economică actuală, pe drepturile şi beneficiile cetăţeniei UE şi pe modul cum va arăta probabil UE în anul 2020. Dialogul Cetăţenilor a fost organizat de Mişcarea Europeană din Irlanda, în numele Comisiei Europene şi al Guvernului Irlandez. El este parte dintr-o serie de Dialoguri care au loc prin Europa despre viitorul Europei.”

          „Obiectivul Anului este de a se asigura faptul că oamenii îşi cunosc drepturile ca cetăţeni europeni şi ştiu cum să le exercite din plin. Anul Cetăţenilor va încuraja de asemenea dezbaterea publică despre ceea ce înseamnă cetăţenia UE pentru oamenii din UE.” [2]

          Dacă Dialogurile sunt iniţiate de irlandezi, se cuvine să aflăm cu această ocazie ce scrie în Constituţia Irlandei referitor la Dumnezeu.

          Articolul 44 din Constituţia Irlandei este astfel:  „Statul recunoaşte că omagiul de adorare publică se cuvine Atotputernicului Dumnezeu. Statul va ţine Numele Lui în reverenţă şi va respecta şi onora religia.”[3]

            Se cuvine să ne întrebăm cu această ocazie dacă nu cumva suntem în urmă faţă de Irlanda în ce priveşte Numele lui Dumnezeu în Constituţia actuală a României şi să ne exercităm dreptul european de cetăţeni care  dau „cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

          Între drepturile cetăţeanului european mult apreciate este şi cel de liberă circulaţie.  Însă, cu această ocazie se cuvine să valorificăm învăţătura creştină despre libertate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos se adresează şi nouă: „ Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”  Cuvintele Lui s-ar putea să ni se pară fără efect şi să-L contrazicem, bineînţeles fără succes, zicând: „ Noi suntem liberi oricum. Facem ce vrem.” Însă Iisus ne corectează cu răbdare şi pe noi: „Oricine face păcat este rob păcatului.”

          Deci, ne putem elibera de dependenţele diabolice ale păcatului numai prin cunoaşterea adevărului. Iisus ne spune: „ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”  „ Eu sunt lumina lumii. Cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Spiritul cetăţenesc, civic, român, european îşi poate câştiga libertatea şi se poate îmbunătăţi numai prin cunoaşterea spiritului lui Iisus. Spiritul lui Iisus ne determină spre nişte atitudini şi acţiuni pe care nici o lege europeană nu le interzice. E vorba de dragoste caritabilă (nu de sexualitate destrăbălată), de bucurie, pace, îndelungă răbdare, facere de bine, bunătate, blândeţe, stăpânirea de sine. ( Galateni cap. 5, 22-23)

Intrarea României “în UE în anul 2007 a avut şi are o influenţă semnificativă asupra politicii interne. Ca parte a acestui proces România a instituit reforme, inclusiv reforma judiciară, a sporit cooperarea judiciară cu alte state membre şi măsurile de a combate corupţia. Totuşi, în raportul din 2006 de la Bruxelles, România şi Bulgaria au fost descrise ca cele mai corupte două ţări din UE, iar Transparancy International , în 2009,  a clasificat   România  împreună cu Bulgaria şi Grecia, ca cele mai corupte ţări din UE.”[4]  Putem deduce cu uşurinţă că în aceste ţări ortodoxe morala creştină nu prea este luată în seamă.

În perioada postapostolică un autor anonim, referindu-se la calitatea de cetăţeni a creştinilor scria că ei “Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină.”[5]

Într-o oarecare măsură am putea, oare ,  să-l considerăm un astfel de străin şi pe             transilvăneanul Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului superior în limba română la Bucureşti ?

          În urmă cu 190 de ani, în anul 1823, primăvara, pe când era încă în Bucureşti, profesorul, inginerul, filosoful, teologul, pedagogul Gheorghe Lazăr, deşi în floarea vârstei adulte, era atât de bolnav încât „ Părăsit în chiliile ruinate de la Sf. Sava, maltratat adesea de servitori abrutizaţi, îşi chemase pe unul dintre ultimii săi elevi credincioşi, pe Ioan Eliade Rădulescu, tânăr de abia nouăsprezece ani, rugându-l să-l ducă spre zăcere şi îngrijire la un văr al său, George…”  tot în Bucureşti.[6]

            Nu-i lipsit de importanţă să amintim faptul că în contextul în care Tudor Vladimirescu fusese măcelărit, iar lecţiile la Mânăstirea Sf. Sava nu se mai ţineau, Lazăr  „se dăduse cu totul la beţie şi se zicea că în desperaţiunea sa voia a se ucide cu multă băutură” , după cum scria mai târziu Alexandru Papiu Ilarian. ( Emilia Milicescu, p. 231).

          Gheorghe Lazăr era cetăţean chesaro-crăiesc, adică austro-ungar, iar în 13 iunie 1823 agia din Bucureşti i-a eliberat paşaport pentru a putea veni acasă la Avrig.

          Cărţile lui Lazăr, numărate de vameşul de la Turnu Roşu până la trei sute erau „volume latineşti, franţuzeşti, nemţeşti şi româneşti cu slovă chirilică; tratate de filozofie şi istorie, de exegeză creştină şi de etică, de matematică superioară şi geometrie, cumpărate cu sacrificii din marile librării ale Vienei sau de la librarul Hochmeister din Sibiu.” ( Emilia Milicescu, p. 9-10 )

          Aritmetica matematicească, Trigonometria cea dreaptă, Gramatica româno-germană, Geografia matematică, Teologia creştină a ieromonahului Platon, Pedagogia, sunt titluri de manuale în lb. română alcătuite sau traduse şi folosite de profesorul Ghe. Lazăr.

          Să mai amintim şi faptul că în 8 octombrie 1810, potrivit Arhivelor statului din Budapesta, Gubernium Transilvanicum, document semnat de comitele Mikes, Gheorghe Lazăr şi-ar fi depus candidatura pentru a ocupa funcţia de episcop al ritului grec al neuniţilor. Însă arhiepiscopul sârb Ştefan Stratimirovici, de care depindeau ortodocşii din Ardeal, s-a opus pe motiv că dacă Lazăr ar ajunge episcop ar conduce clerul şi populaţia spre religia greco-catolică. ( E. Milicescu, p. 134-135)

          Astfel că episcop la Sibiu a fost ales Vasile Moga,  iar Lazăr va fi subordonat lui, ca profesor al cursanţilor de şase luni pentru preoţie, oficial din 7 august 1811 până în 22 octombrie 1815, când  a fost destituit de împăratul Austriei. S-a ajuns la acest rezultat în urma conflictelor repetate cu Moga, dar mai ales datorită faptului că în 9 iunie 1815, în grădina restaurantului „Flora” din Sibiu,  Gheorghe Lazăr a împiedicat pe meseni să închine în sănătatea împăratului şi a încercat să-i determine să ciocnească pahare pentru Napoleon . ( Emilia Milicescu, pp. 167, 180, 181 )

          Astfel Lazăr pleacă la Braşov, unde mai fusese în perioada când la Sibiu nu erau cursanţi, apoi se duce la Bucureşti.

          Din "Dicţionarul teologilor români" aflăm că Lazăr a funcţionat la şcoala de preoţie de la Sibiu mai puţin. ( de fapt este acolo o greşeală, în loc de 1812, cum ar vrea să apară, este scris 1912 )[7]

          Se cuvine să ne amintim cu respect şi cu rugăciune de vecinul nostru Lazăr, care nu avea cetăţenie română şi care a răbdat multe ca străin.

            În semn de  omagiu adus persoanei şi operei lui, mai multe colegii naţionale poartă numele Gheorghe Lazăr, cel din Bucureşti încă din anul 1860. De asemenea, o comună din jud. Ialomiţa îi poartă numele.

---

[1] Arsène Heitz, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Ars%C3%A8ne_Heitz

Paul Michel Gabriel Lévy , From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Michel_Gabriel_Levy

[2] European Year of Citizens 2013 launched in Dublin Marked by First Citizens’ Dialogue of the Year http://www.merrionstreet.ie/index.php/2013/01/european-year-of-citizens-2013-launched-in-dublin-marked-by-first-citizens-dialogue-of-the-year/ 

[3] Republic of Ireland, From Wikipedia, the free encyclopedia, Religion,  http://en.wikipedia.org/wiki/Republic_of_Ireland#Religion

[4] Romania, Politics, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Romania#Politics

[5] Epistola către Diognet, OrthodoxWiki, http://ro.orthodoxwiki.org/Epistola_c%C4%83tre_Diognet

[6] Emilia Şt. Milicescu, Gheorghe Lazăr, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 232.

[7] Dicţionarul Teologilor Români,  http://biserica.org/WhosWho/DTR/L/GheorgheLazar.html

GHEORGHE LAZĂR

de Georgiana Ioana Buşi,

Lieul Teoretic Constantin Noica, Sibiu.

“Viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce traieşti.”

Nicolae Iorga.

                Ai putea crede că cineva din viaţa ta, ar putea face ceva? Cineva din oraşul tău ar putea creea ceva? Crezi că eşti capabil să îndeplineşti unele funcţii, poate nu chiar aşa de importante pentru ceilalţi, dar foarte importante pentru tine? Ai putea crede că cineva se gândeşte la tine si ţine la tine chiar dacă tu nu accepţi această idee şi acela te va ajuta în situaţii dificile? Noi, ca oameni, suntem capabili să facem orice, de la bine la rău, pentru că nu avem o limită. Vreau să încep prin a vă aduce aminte de cineva care şi-a început viaţa chiar din oraşul nostru.

            Fiecare epocă îşi are eroii săi, personalităţile sale devenite ulterior modele veritabile pentru predecesori datorită meritelor, capacităţilor şi calităţilor de excepţie cu care au intrat în istorie. De obicei, aceşti oameni au un profil asemănător: modeşti, curajoşi, plini de entuziasm şi tenacitate, altruişti, cu gîndul mai mult la idealurile şi aspiraţiile poporului lor decît la viaţa şi comfortul personal.

Considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818  a înființat în București prima școală cu predare în limba română “Şcoala de la Sfântul Sava”), Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779 Avrig - d. 17 septembrie 1823 Avrig ) a fost un pedagog, teolog şi inginer român.

Era fiu de ţărani înstăriţi, fratele sau Oanea era, la 1823, primar al Avrigului. S-a născut, foarte probabil, la 5 iunie 1779, ca primul dintre cei 6 copii (4 băieţi şi două fete) ai lui Gheorghe şi Maria Lazăr, ţărani din satul Avrig, localitate ce aparţinea baronului Samuel von Brukenthal, acesta fiind luat de mic în casa baronului. Şcoala primară a făcut-o la Avrig (1791-1798);  gimnaziul la piariştii[1] din Cluj (1798-1801) şi la Sibiu (1801-1802);  filosofia şi dreptul la Cluj (1802-1806), la aceiasi piarişti. În 1806 i se oferă un stipendiu[2] bisericesc(2), ca să studieze teologia, la Viena, la universitate, unde se studia numai teologia catolică, cu profesori buni. Dar el se ocupa şi cu alte studii, pe care însuşi le numea secundare, în comparativ cu cele de carieră; secundare îi erau: filosofia, dreptul, istoria etc. Graţie lor, el deveni un enciclopedist bine orientat.

În timpul acesta începuse şi să scrie, traducând un catehism rusesc (de Platon), o scriere de morală pentru propunere în şcoli, o povestire populară-romantică, cetire pentru popor. Scrierile acestea descopereau predilecţia sa pentru libertatea de cugetare, de care se conducea şi în studiile teologice.

            Din nefericire a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat ca în 1816 să treacă munții și să se stabilească la Bucureşti, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.

            Primii biografi i-au fost elevii săi: Ion Heliade Rădulescu şi Petrache Poenaru, care au oferit istoriei primele date biografice precum și primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe Lazăr. O catastrofă întâmplată şcolilor greceşti aruncă în liceul din Sf. Sava elevi, cărora Lazar le-a propus filozofia (Condillac şi Kant) şi ingineria (aceasta în mod foarte practic). Intreprinderea a reuşit; entuziasmul, cu care a fost întâmpinată, nu s-a răcit: cultura română avea acum o vatră caldă.

Ca inginer, măsurându-i o moşie, Lazăr a făcut cunoştinţă cu boierul Constantin Balaceanu (1764-1831). Cu el a discutat un plan şcolar mare, o întemeiere în Bucureşti a unui liceu în felul acestora din Cluj, unde învăţase ingineria. Ioan Văcărescu, Iordache Golescu mitropolitul Dionisie şi alti bărbaţi de seamă,  luptară energic, ca planul lui Lazăr să se realizeze.

El a propus aritmetica, geometria, trigonometria, filozofia, geografia, gramatica: avea o clasă constantă de 20 de elevi; dar avea şi auditori. De dragul auditorilor, trebuia să vorbească si popular, ce se şi potrivea, mai ales cand trata chestiuni de istorie natională sau de etică. Şcolarii deveniră barbaţi utili patriei, unii chiar celebrităţi naţionale; auditorii ii duseră faima şi in mediul înconjurator, care nu mai renunţa la şcoala românească superioară. Dar Gheorghe Lazăr nu a fost doar un simplu dascăl; a fost şi un mare ROMÂN. La 1819, la înscăunarea mitropolitului Dionisie, se rosti un discurs al său, în care a tâşnit durerea care o simţea de 'lacrimile patriei' şi 'jugul robiei', care apăsa patria. Era firesc că Lazăr, cugetând astfel, să se împrietenească şi cu Tudor Vladimirescu, eroul revoluţiei, care a stârnit emanciparea politică a ţărilor, dând paralela razboinică, sângeroasă la emanciparea culturală a lui Lazăr.

În anul 1822, marele dascăl s-a îmbolnăvit. La dorinţa sa, fratele său Oanea l-a luat, din Bucureşti, în căruţa sa şi l-a dus acasă, unde a murit după vreo doua luni de la sosire, fiind îngropat în Avrig(unde se născuse), în curtea Bisericii din vecinătatea locuinţei lui. Ca o recunoaştere a activităţii sale, în multe localităţi din Romania au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr. Astfel în anul 1886, în Piaţa Universităţii din capitala României a fost amplasatî o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identităţii româneşti. În Avrig, în centrul localităţii a fost instalat un bust dedicat marelui înaintaş, conceput cu mare putere de expresie de sculptorul Cornel Medrea. La Sibiu în faţa Palatului Astra se află încă un bust al cărturarului Gheorghe Lazăr.

Prin puţinele cuvinte pe care le-am spus despre Gheorghe Lazăr, am vrut doar să vă reamintesc că toţi suntem capabili de ceva, ceva anume: “Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din vedere ţărmul”- ne afirmă Andre Gide (scriitor, umanist şi eseist francez),… ceva prin care ne deosebim de ceilalţi, acel dar care ne-a fost dat tuturora şi care trebuie să îl ştim să îl “folosim” cum trebuie şi când trebuie!... ”Dacă n-ar fi necunoscutul în lume, viaţa omului n-ar mai avea nici un farmec!”- Liviu Rebreanu (romancier, dramaturg şi academician român).

---

[1] piarist= membru al unui ordin catolic, care se dedica învăţământului gratuit; http://www.referat.ro/referate_despre/biografia_lui_gheorghe_lazar.html

[2] stipendiu=   bursă, subvenţie;  http://www.sibiul.ro/personalitati-sibiene/gheorghe-lazar.html