„Rugăciunea se întemeiază
pe credinţă: că există Dumnezeu, în faţa căruia îmi fac rugăciunea; există un
Atotputernic care ţine în mâinile Sale toată creatura şi care a dat făpturilor
Sale voci diferite, pentru a comunca între ele, El însuşi neavând nevoie de
voce; trag nădejdea că rugăciunea mea va ajunge la El, sau mai bine zis, va
trece direct din inima mea în urechea Sa. Corespondenţa fiului cu tatăl său,
sau cu mama sa, cu fraţii şi surorile, tatălui cu copiii, a prietenilor între
ei, când toţi aceştia se află departe unii de alţii, se întemeiază tot pe
credinţă. Toţi sunt convinşi, atunci când scriu scrisori, că cei cărăra le
scriu sunt în viaţă; speră că ceea ce au vrut să comunice prin scris, ajungând
la destinaţie, va produce în conştiinţa destinatarilor reprezentări, gânduri,
sentimente în concordanţă cu cele scrise şi că vor răspunde în acelaşi mod.
Întocmai şi în viaţa de fiecare zi, în multe privinţe ne călăuzim de credinţă
şi speranţă. Cu atât mai mult în universul spiritual, în care trebuie să
«umblăm prin credinţă, nu prin vedere» (II Corinteni 5,7).”
(Sfântul
Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia,
Bucureşti, 2005, p 415).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu