( aspecte:
moral, istoric, mesianic, eshatologic)
de Pr. Prof. Ion CIUNGU
Daniel îi răspunde regelui, pictură de Briton Rivière
„Lumina cunoştinţei” despre care auzim cântându-se cu ocazia
sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, este , de fapt, efectul
prezenţei Duhului Sfânt. Această lumină se manifestă deplin în Mesia. Chiar şi înainte de Mesia ea a licărit în
profeţi, luminând istoria întunecată de păcate.
Împreună
cu mulţi copii şi adulţi evrei, Daniel a fost deportat în Babilon de către
regele Nabucodonosor ( Nebucadneţar ), care cucerise Ierusalimul, ca urmare a
păcatelor evreilor ( vezi Ieremia cap. 26 ). Istoricii moderni
dau următoarea cronologie despre acele evenimente: în perioada anilor 598-597 î. d. Hr. a avut loc asedierea
Ierusalimului de către Nabucodonosor, predarea oraşului de către evrei, prima
deportare a populaţiei şi exilul regelui evreu Ioiachim. Au mai urmat două
deportări în 587 şi în 582/581.
În comunitatea
evreilor din Babilon Duhul Sfânt lucrează în mod deosebit prin copilul Daniel.
Unii conducători evrei erau foarte corupţi. După cum ne spune un proverb, “De la cap se strică peştele”. În
contextul social de care vorbim, prin „cap” înţelegem funcţia de judecător. Este relatat
cazul a doi judecători evrei foarte imorali.
1) Aspect
moral
Susana
este şantajată, condamnată la moarte, dusă spre executare, însă salvată prin
glasul copilului Daniel
Susana, fiica lui
Hilchia, soţia lui Ioachim, era foarte frumoasă şi cu frică de Dumnezeu.
Ioachim era foarte bogat şi avea o grădină frumoasă alături de casă. Iudeii se
adunau la el căci el se bucura de cinstire mai mult decât ceilalţi.
Iudeii
aveau propria lor instanţă de judecată, căci pe babilonieni îi considerau a fi
fără de legea lui Dumnezeu. În casa lui Ioachim se judecau pricinile ivite
între ei, având în acel an doi judecători bătrâni, aleşi din popor.
Despre
etapele amănunţite ale poftei lor păcătoase şi modul cum au procedat cei doi
judecători imorali faţă de Susana se poate citi în Istoria Susanei.
Susana n-a vrut să păcătuiască faţă de
Dumnezeu şi a respins propunerea lor de a se împreuna cu ei. Drept răzbunare ei
au adus-o în instanţă, depunând amândoi mărturie mincinoasă că Susana a fost
surprinsă de ei în grădină tocmai când se împreuna cu un tânăr. Cei doi bătrâni
imorali aveau credibilitate în faţa întregii comunităţi iudaice. Legea lui
Moise, care era atunci în uz, spunea
următoarele : „ Omul care va săvârşi adulter cu femeie măritată, adică cel ce
săvârşeşte adulter cu femeia aproapelui său, acela să fie dat morţii, el
adulterul, dar şi ea, adultera.” ( Levitic 20, 10 ). Acei judecători pervertiţi
au mărturisit că pe tânăr nu l-au putut ţine , căci era mai tare ca ei şi a
fugit.
În
timp ce Susana era dusă spre locul unde urma să fie omorâtă, Dumnezeu „ a trezit duhul cel sfânt ” al lui Daniel, care a reuşit să întoarcă
mulţimea, pentru a se demonstra realitatea prin cercetare.
„Atunci Daniel le-a grăit: « Pe
aceştia doi despărţiţi-i unul de celălalt, iar eu îi voi cerceta ».
Şi după ce i-au despărţit, el a chemat pe unul din ei şi
l-a întrebat:
« Tu, cel învechit în rele, acum te-au ajuns
păcatele pe care le făceai înainte;
acum, dacă tu ai văzut-o, spune-mi: Sub care copac i-ai
văzut pe ei împreună? » k Iar el a zis: « Sub mesteacăn ».
Daniel
a zis: « Foarte bine; ai minţit împotriva capului tău; căci, chiar acum,
îngerul lui Dumnezeu a primit porunca lui Dumnezeu să te spintece în două ».
Şi, punându-l deoparte, a poruncit să fie adus celălalt,
căruia i-a zis: « Tu, sămânţă a lui Canaan, l nu a lui Iuda, frumuseţea te-a înşelat şi pofta ţi-a stricat inima;
aşa făceai cu fetele lui Israel, care, de frică, se
împreunau cu voi; dar fiica lui Iuda nu v'a răbdat nelegiuirea.
Spune-mi
acum: Sub care copac i-aţi prins? »
Iar el a zis: « Sub arţar ».
Şi i-a
zis Daniel: « Foarte bine; şi tu ai minţit împotriva capului tău; căci
îngerul lui Dumnezeu aşteaptă cu sabia să te spintece în două, încât pe amândoi
să vă nimicească ».
Atunci
toată adunarea a strigat cu glas mare şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu, Care îi
scapă pe cei ce nădăjduiesc în El.
Şi s'au
ridicat împotriva celor doi bătrâni pe care Daniel îi dovedise, prin chiar
cuvintele lor, că mărturisiseră strâmb;
şi,
după legea lui Moise, le-au făcut aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să
facă împotriva aproapelui: i-au ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în
chiar ziua aceea.
Iar
Hilchia şi soţia sa L-au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună
cu Ioachim, bărbatul ei, şi cu toate rudele ei, pentru aceea că în ea nu s'a
aflat nimic necinstit.
Începând
din ziua aceea, mare a devenit Daniel în ochii poporului.”
2) Aspect istoric (
exprimat alegoric printr-o statuie )
Amănunte
despre visul regelui Nabucodonosor, despre tulburarea şi insomnia care au
urmat, despre imposibilitatea de a-şi reaminti visul, despre ordinul dat ca
înţelepţii Babilonului să fie ucişi pentru că nu-l pot ajuta, apoi despre
Daniel şi rugăciunea făcută către
Dumnezeu cu cei trei prieteni, se pot citi în capitolul doi din cartea Daniel.
În
cele ce urmează redau răspunsul lui Daniel în faţa regelui:
„ Daniel a răspuns înaintea regelui zicând: « Taina
pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înţelepţii,
nici prezicătorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele.
Dar este un Dumnezeu în ceruri, Care descoperă tainele şi Care a făcut
cunoscut regelui Nabucodonosor ce se va întâmpla în vremurile ce vor veni. Iată
care este visul şi vedenia pe care le-ai avut când erai culcat în patul tău:
Ţie, rege, îţi treceau gânduri prin minte, când erai în patul tău, pentru
ceea ce se va întâmpla mai pe urmă şi Cel ce ţi-a descoperit taina ţi-a dat să
ştii ce va fi.
Şi mie, nu prin înţelepciunea care ar fi în mine mai mult decât la toţi cei
vii, mi s-a descoperit taina aceasta, ci ca să se facă ştiut regelui înţelesul
ei ca să cunoşti gândurile inimii tale.
O, rege! Tu priveai şi iată un
chip - acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea lui neobişnuită
stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă.
Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele
şi coapsele de aramă,
Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut.
Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste
picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat.
Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi
aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi vântul le-a luat cu sine fără ca
să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare
şi a umplut tot pământul.
Iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune înaintea regelui.
Tu, rege al regilor, căruia
Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea,
Şi în mâinile căruia a dat pe
fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările
cerului şi i-a dat stăpânire peste toate, tu eşti capul de aur.
Şi după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tău, apoi un al
treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul.
Şi un al patrulea regat va fi tare ca fierul şi, după cum fierul sfărâmă şi
zdrobeşte totul, aşa şi el va sfărâma şi va preface totul în pulbere, ca fierul
care face totul bucăţi.
Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi
altele de fier, înseamnă că va fi un regat împărţit şi va fi tare ca fierul,
după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut.
Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut, înseamnă că
regatul va fi parte tare, parte şubred.
Şi după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, aşa se vor amesteca prin
înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se
poate amesteca la un loc cu lutul.
Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic
care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va
sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci.
După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, şi
a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Marele Dumnezeu a dat de
ştire regelui ceea ce va fi în viitor; visul este adevărat şi tâlcuirea lui
neîndoielnică ».
Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat
înaintea lui Daniel şi a dat poruncă să-i aducă jertfe şi tămâieri.
Răspuns-a regele către Daniel şi a zis: « Cu adevărat că Dumnezeul
vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor,
căci tu ai putut să descoperi această taină ».
Atunci regele a ridicat la mare vrednicie pe Daniel şi i-a dat daruri şi
numeroase lucruri de mare preţ şi l-a pus guvernator peste tot ţinutul
Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului.
La rugămintea lui Daniel, regele a însărcinat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego
cu ocârmuirea ţinutului Babilonului, iar Daniel a rămas la curtea regelui.”
„ Interpretarea
tradiţională a celor patru regate,
împărtăşită printre comentatorii evrei şi creştini, timp de peste două milenii,
este cea despre Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Această concepţie se
conformează textului lui Daniel, care consideră Imperiul Medo-Persan ca unul,
ca şi în cazul despre “ legea mezilor şi
a perşilor.” ( 6: 8, 12, 15 ). Aceste concepţii sunt sprijinite de Talmudul evreiesc, de
comentatorii evrei medievali, de Părinţii Bisericii Creştine şi de Calvin.
Ieronim în mod specific a identificat cele patru
regate din Daniel 2 în acest fel. Teoria celor
« patru monarhii »
a existat alături de cele Şase Epoci şi cele Trei Ere, ca
structuri istorice generale, în opera lui Augustin de Hippo, un contemporan al
lui Ieronim.
În timpul Evului mediu, interpretarea creştină
ortodoxă a urmat comentariul lui Ieronim la Cartea lui Daniel. Astfel, a patra
monarhie şi sfârşitul ei sunt legate de sfârşitul Imperiului Roman, despre care se considera că încă nu a ajuns să se întâmple. Acesta este
cazul, de exemplu, la scriitorul Adso din secolul zece, a cărui Libellus
de Antichristo încorpora mitul medieval caracteristic despre Ultimul
Împărat al Lumii . Principiul translatio imperii a fost folosit de
Otto
de Freising, care considera că Sfântul Imperiu Roman este
continuarea Imperiului Roman ( ca a patra monarhie ).”
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea e de părere că picioarele statuiei din „ fier amestecat cu
lut reprezintă Europa modernă.”
„ Profeţia lui Daniel cu privire la piatra care a sfărâmat idolul
este deseori folosită în imnurile ortodoxe ca o metaforă pentru Întrupare,
« piatra tăiată » fiind un simbol al
Logosului
( Hristos ), iar faptul că a fost tăiată « nu de mână »,
[desprinsă nu de mână ], este un simbol al naşterii virgine. Astfel
imnurile se vor referi la Theotokos ( Fecioara Maria ) ca la
un « munte netăiat »”.
3) Aspect mesianic ( Timpul până la venirea lui Mesia:
70 de săptămâni de ani; o săptămână de ani înseamnă 7 ani;
70 de
săptămâni de ani înseamnă 490 de ani )
Daniel monitoriza timpul
scurs de la dârâmarea Ierusalimului, în funcţie de profeţia făcută de Dumnezeu
prin Ieremia care fusese martor la
dârâmarea Ierusalimului . Cei 70 de ani de robie în Babilon, prezişi de
Ieremia, ( cap. 25, 11 ), se apropiau de sfârşit, iar evreii urmau să se
întoarcă în ţara lor.
În
timp ce Daniel adresa Domnului Dumnezeu „ rugi fierbinţi cu post, sac şi cenuşă ” , mărturisind, pe de o parte dreptatea şi
fidelitatea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte păcatul său şi al poporului său,
cerând iertare şi favoare pentru Ierusalim, a primit răspuns prin îngerul
Gavriil.
Răspunsul
primit de Daniel, aşa cum îl găsim în cap. 9, versetele 21-27, deschide
perspectiva spre venirea lui Mesia. Texul este următorul:
„ Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am
văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe
la vremea jertfei de seară.
Şi a venit şi mi-a grăit zicând:
« Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea.
Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată şi eu am venit ca
să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt
şi înţelege vedenia!
Şaptezeci de săptămâni sunt
hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea
va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea,
până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi
se va unge Sfântul Sfinţilor.
Să ştii şi să înţelegi că de la
ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit
- sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi
zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare.
Iar după cele şaizeci şi două de
săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui
domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin
potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război - prăpădul cel
hotărât.
Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul
săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii,
până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii »
".
„Pe scurt spus, următoarele sunt cele trei
interpretări principale care au fost date la Daniel 9, 24-27 :
-
Prima este viziunea veche, care poate fi numită
tradiţională şi care susţine că profeţia celor şaptezeci de săptămâni se referă
direct la apariţia lui Hristos în trup, la moartea Sa, la stabilirea de către
El al Noului Legământ, şi la distrugerea Ierusalimului de către romani.
-
A doua este cea a majorităţii savanţilor recenţi, mai
ales necatolici, care pun întreg pasajul în legătură cu timpul lui Antiochus
Epiphanes, cu ( creştini în general ) sau fără ( raţionalişti în mare măsură ) o referinţă tipică la Hristos.
-
A treia este cea a unor Părinţi ai Bisericii şi a
unor teologi
recenţi care înţeleg profeţia într-un sens eshatologic, ca o
prezicere a dezvoltării Împărăţiei lui Dumnezeu de la
sfârşitul Exilului până la împlinirea acelei împărăţii la A Doua Venire a lui Hristos.”
În Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, putem
citi astfel :
„ Proorocul Daniel a prezis că: De la ieşirea poruncii ca iarăşi să se
zidească Ierusalimul , adică de la anul
457 î. Hr. şi până se va sfârşi păcatul şi se vor şterge fărădelegile ( 9, 24, 25 ), vor trece 70 de săptămâni de
ani, adică 490 de ani, răstimp care tocmai bine s-a împlinit la anul 33 după
Hristos, când Mântuitorul a zdrobit puterea păcatului, prin moartea pe
„ Cele
şaptezeci de săptămâni au fost deseori aplicate la perioada dintre exil şi
moartea lui Antioh IV Epifan, în anul 164
î. d. Hr. . Această concepţie
este susţinută de Enciclopedia Iudaică ( Jewish Encyclopedia ), de studiul biblic al Societăţii Iudaice pentru Publicaţii ( Jewish Publication Society ), de comentariul din Noua Biblie Americană ( New American Bible ), de unii savanţi creştini
evanghelici (Vanderwaal, Goldingay, Lucas).”
4) Aspect
eshatologic ( adică despre sfârşitul lumii )
Mă refer aici la trei expresii folosite de
profetul Daniel şi confirmate de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu
referinţă la sfârşitul lumii:
a) „Urâciunea pustiirii” ( Daniel 9, 27; Matei 24, 15 );
b) „Fiul Omului” [ Daniel 7, 13-14; ( Luca 19, 10; Matei 20, 28; Marcu 2, 10; Ioan 5, 18; Matei 1, 23 ); Matei 24, 30 ; Matei 25, 31-46; Ioan 5, 27];
c) „Învierea morţilor” ( Daniel 12, 2-3 ; Ioan 5, 27-29 ).
Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, răspunzând apostolilor despre sfârşitul templului din Ierusalim şi
despre sfârşitul lumii ( Matei 24, 15 ), face referinţă la profeţia lui Daniel
: „ Deci, când veţi vedea ceea ce s-a spus prin
profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt –
cine citeşte, să înţeleagă –…” .
Nota explicativă dată în Biblia
Bartolomeu la textul din Daniel 9, 27 este următoarea: „ ... « urâciunea pustiirilor » : în limbajul biblic, prin „urâciune“ se
înţelege fie idolul, fie orice formă de idolatrie. Aşadar, va veni o vreme,
înainte de sfârşit şi ca un semn al acestuia, când în locul cel sfânt al lui
Dumnezeu se va instala fie un personaj care va pretinde şi va obţine adorare,
fie o nouă formă de idolatrie, menită să pustiască sufletele oamenilor prin
alungarea lui Dumnezeu (Căruia idolul sau idolatria I se substituie) ”. Bartolomeu mai citează şi alte traduceri, alte Biblii, precizând că în
ele explicaţiile cu privire la urâciune se referă la Antioh Epifan,
( sec. II
î. Hr. ), care a cucerit Ierusalimul şi a pângărit Templul, pe care îl refăcuseră evreii după ce s-au
întors din exilul babilonic.
„ Unii comentatori
au argumentat că o profeţie ca aceasta
poate avea mai multe împliniri. Teologul
metodist Adam Clarke şi episcopul anglican Thomas Newton interpretează
urâciunea pustiiri ca o expresie proverbială care ar putea include evenimente
multiple substituite în loc de sau instalate în opoziţie faţă de rânduielile
lui Dumnezeu, de adorarea Lui, de adevărul Lui, etc. Aceasta permite unora sau tuturor exemplelor
din următoarea listă ( incompletă ) să
fie văzute ca împliniri parţiale ale acestei profeţii în mod simultan:
-
re-dedicarea Templului faţă de Zeus, de către Antioh IV
Epifan în anul 167 î. d. Hr.
-
adorarea Standardelor ( Normelor ) Romane pe Muntele
Templului sub Titus în anul 70 d. Hr.
-
construirea Cupolei ( Domului ) Stâncii de către Umayyad
Caliph Abd al-Malik ibn Marwan, în anul
691 d. Hr.”
“ Interpreţii cu
perspectivă futuristă cred că profeţia lui Iisus are de a face literal cu un
Antihrist de la sfârşitul timpurilor. Creştinii futurişti consideră că profeţia lui
Daniel despre urâciunea pustiirii menţionată de Iisus în Matei 24, 15 şi Marcu
13, 14 se referă la un eveniment din viitor, când un tratat de pace pe 7 ani va
fi semnat între Israel şi un conducător al lumii numit « omul fărădelegii » , sau « Antihrist »,
cum se afirmă în scrierile apostolului Pavel, adică în 2 Tesaloniceni.”
Pentru a nu extinde prea mult articolul de faţă , comprim explicaţia cu privire la ultimele două
expresii .
Mântuitorul nostru Iisus
Hristos este numit în Noul Testament atât Fiul lui Dumnezeu cât şi Fiul Omului.
Este numit Fiul lui Dumnezeu sub aspect spiritual şi etern, întrucât El este
"Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat" . E numit Fiu al
Omului, întrucat, la timpul potrivit, pentru a realiza mântuirea oamenilor, El
S-a intrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a facut Om. În numele
şi în locul oamenilor, El a realizat răscumpărarea, vindecarea şi împăcarea
oamenilor cu Tatăl nostru Ceresc. El a lăsat oamenilor harul Duhului Sfânt,
puterea de a se menţine în legătură cu El şi cu Tatăl, de a se elibera de
Diavol şi de moartea eternă.
La vremea sfârşitului, El
va veni pe norii cerului cu putere şi cu slavă, pentru a judeca pe toţi
oamenii, inclusiv pe cei din morminte, căci toţi vor învia.
Alătur texte din Daniel şi
din Noul Testament referitoare la aceste evenimente eshatologice :
“ Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii
cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile,
şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a
dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi
slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar
împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”
( Daniel 7, 13-14 )
“ Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna
pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine
veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi
îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor.” (
Daniel 12, 2-3 )
„ Iar îndată după strâmtorarea acelor zile,
soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea
din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului
Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul
Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va
trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai
Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte
margini. ( Matei 24, 29-31 )
„ Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat
şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este
Fiul Omului.
Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când
toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele
bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.”
(
Ioan 5, 26-29 )
……………………………………………………………………………
“ Există
cinci locaţii diferite care pretind a fi locul mormântului personajului biblic
Daniel : Babylon, Kirkuk şi Muqdadiyah în Irak, Susa şi Malamir în Iran şi
Samarkand în Uzbekistan.”
Four kingdoms of Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Traditional
views
Daniel, From Wikipedia, the free encyclopedia, Christianity
Book of Daniel, Catholic Encyclopedia,
ÎNVĂŢĂTURA DE
CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ, Tipărită cu aprobarea
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea şi purtarea
de grijă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST , Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1992, p. 74.
Prophecy of Seventy
Weeks, Interpretations, From Wikipedia, the free
encyclopedia
Abomination of desolation, From Wikipedia, the free
encyclopedia, Multiple fulfillments şi Futurism
Daniel, From Wikipedia, the free
encyclopedia, Six Tombs,
