de Pr. Prof. Ion CIUNGU
Prima zi
a lunii octombrie ne aminteşte despre Sfântul Andrei cel
Nebun pentru Hristos, care în anul 911 a
avut parte de o arătare a Maicii Domnului, într-o biserică din Constantinopol,
numită Biserica Vlaherne
( adică a vlahilor ). [1]
Este un bun prilej să extindem cercetarea cu privire la
alte arătări sau apariţii ale Maicii Domnului.
Potrivit
informaţiilor sistematizate în Enciclopedia liberă, varianta engleză[2],
aflăm că în decursul istoriei diferite persoane au afirmat că li s-a arătat Maica
Domnului. Unele din aceste arătări sau apariţii au fost recunoscute de Biserica
Romano-Catolică, de Biserica Anglicană, de
Biserica Ortodoxă Coptă.
Între
cele recunoscute de Biserica Romano-Catolică sunt enumerate zece, începând cu Maica
Domnului din Guadalupe ( Mexic, 1531 ) şi sfârşind cu Maica
Domnului din Akita ( Japonia, 1973 ).
Între
cele recunoscute de Comuniunea Anglicană sunt enumerate trei, adică Maica
Domnului de la Lourdes ( Franţa
), Maica Domnului de la Walsingham ( Anglia ) şi Maica Domnului de la Yankalilla (
Australia ).
Biserica Ortodoxă Coptă a Alexandriei ( Egipt
) recunoaşte două apariţii ale Maicii Domnului. Această Biserică este condusă de un Papă, care
se consideră urmaş al Sfântului Evanghelist Marcu. Acest Papă are titulatura de
“Papă al
Alexandriei şi Patriarh a Toată Africa”. Numărul aderenţilor la această
Biserică este considerat între 12 şi 18 milioane, din care între 10 şi 14
milioane sunt în Egipt, iar restul în diasporă.[3]
„ Pentru
ca o apariţie să fie aprobată [ de această Biserică ] , Papa Bisericii Ortodoxe
Copte trimite o delegaţie oficială
alcătuită din episcopi şi preoţi, şi toţi trebuie să mărturisească
apariţia şi să aducă drept document
minunile asociate cu ea.”
Aceasta
este o Cruce Ortodoxă Coptă pe care scrie: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”
În
cele ce urmează redau în traducere textul care este publicat sub titlul Marian
apparition, ( Apariţie Mariană ) de către Enciclopedia liberă, varianta
engleză, cu privire la arătările Maicii Domnului recunoscute de către Biserica
Ortodoxă Coptă.
Maica
Domnului din Zeitoun
„
Maica
Domnului din Zeitoun a fost o apariţie Mariană în masă care a avut loc
în cartierul Zeitoun din Cairo, Egipt, pe o
perioadă de 2-3 ani, începând cu 2 aprilie 1968, în perioada după războiul
de şase zile. Conform rapoartelor, multe mii de oameni au dat mărturie
despre ea, inclusiv preşedintele egiptean Gamal Abdel Nasser, iar fotografi de
presă şi televiziunea egipteană au luat imagini. Potrivit martorilor, Fecioara
Maria a apărut în diferite forme deasupra Bisericii Ortodoxe Copte a Sfântului
Marcu la Zeitoun pe o perioadă de 2-3 ani. Apariţiile au durat de la câteva
minute până la mai multe ore şi au fost uneori însoţite de corpuri luminoase
sub formă de porumbel. Se spune că bolnavii şi orbii au fost vindecaţi şi ca
urmare mulţi oameni s-au convertit la creştinism. Într-un comunicat din 4 mai ,
1968, Patriarhia din Cairo şi Chiril VI au afirmat că ei consideră evenimentele
de la Zaitoun ca fiind valide şi că ei primiseră multe rapoarte de vindecări
imediate în timpul apariţiilor raportate.”
Maica
Domnului de la Assiut
„Apariţiile
Maicii Domnului de la Assiut au fost de asemenea apariţii în masă la Assiut,
Egipt, în timpul anilor 2000 şi 2001 şi
multe mii de martori au făcut fotografii cu ele, fiind retipărite în mai multe
ziare. Rapoartele comunică faptul că în timpul liturghiei, imaginile ( icoanele ) agăţate pe zid în
interiorul altarului, arătând pe Sfânta Maria cu un porumbel deasupra ei, au
început să ilumineze mai întâi, apoi lumina de la porumbelul din icoane a
început să curgă în jos. Luminile acestea pe urmă au apărut şi deasupra
bisericii şi au fost văzute de mii de oameni. Biserica Coptă a aprobat aceste
apariţii.”
[1] Sinaxar 1 octombrie, http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1349064000 vezi şi
Teodor Danalache, Biserica
Vlaherne, în partea finală a
articolului, http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-vlaherne-67747.html
[2] Marian apparition, From Wikipedia, the free enczclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Marian_apparition#Our_Lady_of_Akita
ca și cum papistașii , anglicanii și copții ar avea aceeași binecuvântare a Maicii Domnului. Mâine poimâine o să ziceți că și sectarii care o hulesc sunt vrednici de binecuvântarea Născătoarei de Dumnezeu. Maica Domnului nu binecuvintează ecumenismul și nici pe cei care au sfâșiat veșmântul Fiului Său , erereticii din toate timpurile.
RăspundețiȘtergere