model
universal valabil de soţ, tată şi cetăţean
de Pr. Prof. Ion CIUNGU
Iov este cinstit în
iudaism, creştinism, islamism şi druze.
În cadrul creştinismului este cinstit în următoarele date:
De ortodocşi şi greco-catolici pe 6 mai, de luterani pe 9 mai, de
romano-catolici pe 10 mai, iar de armeni pe 30 august.[1]
În cele ce urmează încerc să selectez din cartea
Iov versete care arată calităţile menţionate în titlu.
(Job selon le peintre Léon
Bonnat (1880)
Ca soţ:
“ Făcusem legământ cu ochii mei şi asupra unei fecioare nu-i ridicam.”
( cap. 31, v. 1 )
“Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie şi am stat de pândă la uşa
aproapelui meu,
Atunci nevasta mea să învârtească la râşniţă pentru altul şi alţii să aibă
parte de ea.
Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa
judecătorilor,
Un foc care mistuie până la iad şi care nimiceşte toată strânsura mea;”
( cap. 31, v. 9-12 )
Când Iov suferea mult
datorită leprei cauzată de Satan, nevasta l-a îndemnat să blesteme pe Dumnezeu
şi să-şi atragă astfel drept pedeapsă moartea, pentru a scăpa de durere. Iov
însă a răspuns:
"Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce?
Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele
rele?"
( cap. 2, v. 10 )
(dreptul IOV, alături de nevasta lui şi cei trei prieteni Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamah, veniţi să împărtăşească durerea lui şi să-l
mângâie).
Ca tată:
“Şi i s-au născut
şapte feciori şi trei fete.”
“Feciorii lui se
duceau unul la altul şi făceau ospeţe în casele lor, fiecare la ziua lui, şi
trimiteau să cheme pe surorile lor ca să mănânce şi să bea cu ei.
Şi apoi, când
isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema şi sfinţea pe feciorii săi şi se
scula dis-de-dimineaţă şi aducea arderi de tot, după numărul lor al tuturor,
căci Iov zicea: "Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat
cu păcat împotriva lui Dumnezeu". Şi aşa făcea Iov mereu.”
( cap. 1, v. 2 şi 4-5 )
“Mâncam, oare, singur
bucata mea de pâine şi orfanului nu-i dădeam din ea?
Dimpotrivă,
din tinereţile mele, am crescut pe orfan ca un tată şi de la naştere, am
călăuzit pe văduvă.”
(
cap. 31, v. 17-18 )
Ca cetăţean:
“Nu vede, oare,
Dumnezeu căile mele şi nu numără El toţi paşii mei?
Umblat-am oare întru minciună şi picioarele mele au zorit spre înşelăciune?
Să mă cântărească în cumpăna dreptăţii şi Dumnezeu să cunoască neprihănirea
mea….
Dacă paşii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă şi inima mea a fost
târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie,
Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn şi vlăstarii mei să fie scoşi din
rădăcină!
Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în socotelile
lor cu mine,
Ce mă voi face eu când Dumnezeu se
va ridica şi ce răspuns Îi voi da, când va lua procesul în cercetare?
Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe robul
meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în pântece?
Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva şi lăsat-am să se
stingă de plânsete ochii văduvelor?
Dacă vedeam un nenorocit fără haină şi vreun sărac care n-avea cămaşă pe
el,
Nu mă binecuvântau coapsele lui şi nu-l încălzea lâna mieilor mei?
Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam că am
sprijinitori la masa judecăţii,
Atunci să cadă umărul meu din încheietură şi braţul meu să se dezlege de
osul celălalt!
Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi înaintea măreţiei Lui nu
puteam să stau.
Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu eşti nădejdea
mea?
Ori eram fericit
peste măsură, că aveam atâta avere şi că mâna mea agonisise mult?
Ori când vedeam
soarele în strălucirea lui şi luna înaintând cu măreţie,
A fost inima mea amăgită în taină şi am dus eu mâna la gură, ca s-o sărut?
Şi aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aş fi tăgăduit pe
Dumnezeul cel Preaînalt.
M-am bucurat eu de nenorocirea duşmanului meu şi am tresăltat când vreo
răutate dăduse peste el?
Eu n-am îngăduit limbii mele să greşească şi să ceară moartea duşmanului,
blestemându-l.
Oamenii care ţineau de casa mea ziceau: "Unde s-ar găsi vreunul care
să nu se fi săturat la masa lui?"
Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le deschideam
călătorului.
Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu,
greşeala făptuită,
Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetăţii şi mă înspăimânta dispreţul
cetăţenilor şi atunci rămâneam fără glas şi nu mai mă arătam în poartă?
...............
Nu cumva ogoarele
mele cer răzbunare împotriva mea şi brazdele lor sunt prididite de lacrimi?
Nu cumva m-am
înfruptat din roadele lor şi n-am plătit şi am făcut pe vechii lor stăpâni să
se plângă de mine?
Dacă ar fi aşa,
atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu şi neghină în loc de
orz!"
( din cap. 31 )
Când Satan i-a nimicit cirezile şi turmele şi i-a omorât slugile şi copiii,
“Atunci Iov s-a
sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a
închinat,
Şi a rostit:
"Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a
luat; fie numele Domnului binecuvântat!"
Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de
hulă împotriva lui Dumnezeu.”
( cap. 1, v. 20-22 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu