Atunci când spunem că Hristos a înviat, facem o promisiune

de Pr. Protopop

Vasile Gafton

Hristos a venit pe pământ și și-a făcut din pescari, apostoli pentru a vâna toată lumea, pentru a-I ucenici toate neamurile (Mt. 28,18), pentru a-i face pe toți apostoli. Însă, pescarii n-au devenit apostoli decât după Înviere. Până la Învierea Domnului Hristos erau îndoielnici, erau temători, neștiutori. Învierea le dă certitudinea de care aveau nevoie, îi face siguri pe ei, pe experiența pe care au trăit-o cu Hristos și, ca urmare a certitudinii lor propovăduiesc fără teamă, astfel încât, Biserica, se întemeiază la Rusalii, în sufletele celor 3000 de bărbați, femei și copii, care L-au primit pe Hristos cel Înviat, făcându-se hristofori, adică, purtători de Hristos și, implicit, purtători ai Învierii.

Cred că toți oamenii ar vrea să învieze, însă nu știu cum. Toți ar vrea să se bucure de posibilitatea de a-și prelungi viața, însă, împlinirea acestui vis este de domeniul fanteziei. Și toate acestea, pe fondul unei lumi în care perpetuează suferința, necazurile, supărările. Ca să nu mai vorbim de moarte, care pândește să ne apuce la cea mai mică dovadă de slăbiciune, de neatenție. Peste tot, prea multă vorbărie goală, prea multă zgură, prea mult fum. La ce bun? Cui folosesc? Lumii. Toate, dar absolut toate, sunt jertfa contrafăcută pe care lumea o cere pentru a ne livra o imagine completă a unei vieți golite de miez, pregătită de moarte.

În schimb, lumea nu jertfește nimic pentru noi. Doar așa, când și când, pe câte unul dintre cei care nu mai vor să i se conformeze. Spectacolul este total, regia genială, actorii disciplinați, singur decorul, ce-i drept, e ceva mai învechit. În rest, toate bune. Trăim... Dar, jertfa neasumată în mod liber, nu este jertfă, ci, doar un simulacru.

Din aceste motive, mărturisim cu neîncredere, cu sfială, cu spaimă sau, poate, cu admirație, cu jenă, cu rușine și, iarăși, poate, chiar și cu o anumită doză de invidie că: Hristos a înviat! Răspunsul vine ferm, însă, rostit ca și când ne-am dori să fim lăsați în pace: Adevărat a înviat! De parcă am spune: Și? Cum a făcut-o? Să înviem și noi!

Dar, oricât ne-ar spune cineva, noi tot nu înțelegem. De ce? Pentru că noi privim Învierea din exterior. Noi, doar ne-o reamintim și ne-o reamintim mereu ca fiind a lui Hristos, însă, ceea ce ar trebui să facem este s-o trăim. Dacă pe parcursul întregii noastre vieți trăim în permanență lumea și, doar ne reamintim Învierea prin prisma lumii pe care o trăim, foarte probabil că nu vom înțelege niciodată cum de a înviat Hristos. În schimb, dacă în viață vom încerca să trăim Învierea și să ne reamintim lumea prin prisma Învierii, nu numai că vom învia și noi împreună cu Hristos, dar vom vedea și lumea înviată.

La Taina Botezului se spune așa: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Cf. Gal. 3,27) Nu spune că, v-ați adus aminte de ceva sau că Hristos a făcut ceva pentru voi. Nu. Ci, asumarea personală a lui Hristos, cu Viața, Patimile, Moartea și Învierea Lui. Noi nu ne amintim, noi trăim, însă, nu lumea, ci, pe Hristos.

Vorbeam despre jertfă. În tot ceea ce încercăm să facem, fie că ne reușește, fie, nu, trebuie să jertfim ceva din noi, din viața noastră. Dacă trăim, viața cere viață ca jertfă; dacă murim, moartea cere ca jertfă tot viața. Fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului (Rom. 14,8). Cine este Domnul nostru? Viața (In. 14,6). Care Viață? Viața Care se jertfește pentru noi. Viața Căreia ar trebui să I ne jertfim pentru a ne primi înapoi înviați.

Viața, Viața adevărată nu se transformă în moarte, nu devine moarte. De ce? Pentru că Viața adevărată nu poate deveni nimic altceva decât Jertfă. Iar, Jertfa înseamnă Înviere. Numai viața care se jertfește înviază. Viața care încearcă să se conserve cu orice preț se irosește, se risipește, motiv pentru care s-a spus că, cel care va voi să-și salveze sufletul și-l va pierde (Mc. 8,35).

Falsificarea jertfei, aceasta este tentația lumii de azi. Să ne facă să credem că atunci când ne risipim viața, de fapt, o jertfim. De aceea, învierile pe care le vizăm noi sunt învieri petrecute strict în cadrele lumii, iar nu dincolo de ea, strict în cadrul vieții acesteia, iar nu dincolo de ea. Redefiniri, reconstruiri, reorganizări de noi înșine în planul lumii. Însă, cu toate acestea, doar... zbateri. Nimic viu, nimic jertfit, nimic înviat, nimic de... dincolo. Tot și toți de aici. Din lume.

Doar, din când în când, ne mai aducem aminte unii altora că Hristos a Înviat! Însă, nu ne mai aducem aminte de ce? Nu ne mai aducem aminte că, A înviat pentru că S-a jertfit. Lumea nu poate să ofere nimic în acest sens. Lumea consumă, golește de viață, dezbină, distruge. Cum ar putea să ne ofere posibilitatea de a învia în ea.

Tot ce poate oferi de la sine lumea este o groapă, ca urmare firească și răsplată pentru tot ce i-am jertfit din propria noastră viață. Toți cei care își jertfesc întreaga lor viață lumii, ar trebui să înțeleagă acest lucru. Înviază ceia care își jertfesc viața Vieții. Își continuă viața călcând cu moartea pe moarte, biruind moartea, celebrând Viața.

Din acest motiv, când spunem: Hristos a Înviat! facem o promisiune, repetăm o promisiune și anume, că, tot cel care, asemenea lui Hristos, viața Vieții-și va jertfi, călcând moartea cu moarte, viu, în veci va fi!