Arătarea Domnului/Boboteaza, Praznicul "deschiderii cerurilor"

de Pr. Protopop Vasile GAFTON

La râul Iordanului, acolo unde Ioan Botezătorul se face binevestitor și Înaintemergător Domnului, încercând să le deschidă ochii, auzul, sufletele semenilor săi cu privire la apropierea vremii mântuirii, se întâmplă un lucru minunat.

De fapt, momentul este pregătit pentru noi încă din cea de-a treia zi a Crăciunului, prin martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan, eveniment care este dublat de același fapt pe care îl întâlnim și la Praznicul Bobotezei. Despre ce este vorba? Ștefan mărturisește acuzatorilor: Văd cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui (F.Ap. 7,56). Descoperirea. Arătarea Treimii Celei deoființă: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Cel Care deschide cerurile. Cerurile se deschid deasupra jertfei. Cel care își jertfește viața are viziunea Treimii. Oare, de ce? Pentru că, Treimea poate fi contemplată în coborârea de bună voie, în dăruirea totală de sine, iar, cel care are viziunea cerurilor deschise dă mărturie despre ea.

Ioan Botezătorul este cel care și-a jertfit viața unui singur scop: pregătirea căii Domnului. Dedicarea lui totală, îi mijlocește pe malul Iordanului o viziune similară celei a Sfântului Ștefan: cerurile deschizându-se pentru a revela Treimea (Mc. 1,10). Dar, și apele de retrag, se dau înapoi, fug în momentul în care Iisus Se coboară în râu pentru a fi botezat de Ioan, așa cum se mărturisește în una din rugăciunile Aghiazmei mari: Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele și s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând într-însul (Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., București, 1998, p. 585).

De altfel, există o similaritate între ape și cer subliniată încă din Cartea Facerii, unde se spune că, Dumnezeu, a despărțit apele de sub tărie (tăria cerului), de apele cele de deasupra tăriei (Fac. 1,6-7). De asemenea, atunci când Dumnezeu scoate pe evrei din robia egipteană, apele Mării Roșii se despart și străjuiesc trecerea poporului israelitean de o parte și de alta, întocmai unor pereți (Ieșirea 14,22). Când Cerurile se deschid asupra pământului și apele de sub cer dau semn, se deschid pentru a deveni materie a botezului ființei noastre cu energiile Duhului Sfânt de care se încarcă.

Deschiderea cerurilor este un fapt ce poate să ne devină familiar și nouă. Pe măsură ce lumea nu mai devine singura opțiune a ochilor noștri și, atâta timp cât viața noastră ni se revelează ca dar al lui Dumnezeu pentru noi, iar nu ceva care ne aparține de drept, cerurile se deschid. Ceea ce ni se revelează prin deschiderea cerurilor este, de fapt, scopul vieții noastre: Prea Sfânta Treime. Orice ni s-ar părea nouă că ar putea fi scopul vieții noastre, este descoperit a fi, în cele din urmă, un scop fals. Slujba Aghiazmei Mari conține rugăciuni de o mare frumusețe și de o bogăție generoasă în explicații în sensul evocat de către noi. Iată ce spune una di aceste rugăciuni: Treime mai presus de fire, preabună, preadumnezeiască, atotputernică, a toate văzătoare, nevăzută, nepătrunsă, făcătoarea ființelor celor înțelegătoare și a firilor celor cuvântătoare; bunătatea cea firească, lumina cea neapropiată, Care luminezi pe tot omul care vine în lume, strălucește și întru mine, nevrednicul slujitorul Tău! Luminează-mi ochii minții mele, ca să îndrăznesc a lăuda binefacerea și puterea Ta cea nemăsurată. (Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., București, 1998, p. 583)

Cerurile deschise sunt condiția vederii Treimii. Prea multă vreme din viața noastră o petrecem sub un cer care nu se deschide niciodată. Din această pricină, uităm că Dumnezeu există, pentru că nu-L mai vedem; nu vedem mai departe de cerul pe care îl boltesc deasupra noastră grijile, problemele, aspirațiile, dorințele noastre. Acest cer nu se deschide niciodată pentru că noi îi adăugăm tărie în fiecare clipă, cu fiecare opțiune pe care o facem pentru lumea pe care ne-o dorim, pentru lumea cu care ne hrănim. Nu dăm Duhului Sfânt permisiunea de a deschide cerurile și de a lăsa să Se descopere în viața noastră Sfânta Treime.

În casele noastre primim deschiderea cerurilor prin binecuvântarea stropirii cu Agheasmă Mare. Ce suntem noi? Purtători de Hristos. Hristofori. Peste cine se deschid cerurile la Bobotează? Peste Hristos, Cel din noi. Dacă Îl avem pe Hristos în noi, cerurile se deschid deasupra noastră. Troparul care se cântă la casele oamenilor vorbește despre ceea ce se întâmplă în casa care se deschide Domnului la apelul binevestitorilor Lui.

Malul Iordanului devine casa noastră și casa noastră devine malul iordanului unde Duhul Sfânt face ca Sfânta Treime să fie o prezență familiară, intimă.