de Zorica Laţcu
Te port în suflet, ca pe un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit sirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumina rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în brate, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă , fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais.
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit sirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumina rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în brate, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă , fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais.
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu