Dovada Vieţii

Pr. Stephen Freeman

Ca mulţi oameni moderni, urmăresc cu interes rapoartele trimise de Mars Rover: "Vom descoperi viaţă pe Marte?". Într-un fel mă  îndoiesc de lucrul acesta. Mă îndoiesc de existenţa vieţii pe Marte pentru că este aşa de greu de găsit. Experienţa noastră în ce priveşte planeta noatră ne arată că nu poţi scăpa de viaţă: este pretutindeni. Ne-am scufundat în adâncurile oceanelor, am verificat apele  de temperaturi extreme de deasupra izvoarelor de sulf venite din adâncimea pământului şi am găsit viaţă. Cele mai sterpe peisaje sunt aşa doar pentru o privire fugară. Dacă ne-am opri şi am cerceta de-aproape, am vedea că viaţa este mereu prezentă. În general nu este numai prezentă ci şi organizată. Oricine este implicat în prevenţia infecţilor ştie că - viaţa nu este numai prezentă ci - este imposibil de înlăturat.

În descrierea Creaţiei (a treia zi) citim: Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine...

Trăim într-un loc care a fost binecuvântat prin poruncă divină "să dea din sine". Şi o face - fără încetare. Nu am idee dacă vreun alt loc, din toată Creaţia, a primit o astfel de poruncă. Există motive să nu credem aceasta (aşa numitul principiu antropic - Paul Dirac: "Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat") dar nici un motiv pentru a bănui că ar mai exista un astfel de loc. Nu ştim.

Avem însă experienţa vieţuirii pe o planetă unde există viaţă. Nu este rară. Deşi individual este fragilă, se pare că a supravieţuit cu încăpăţânare oricărei catastrofe imaginabile (asteroizi, schimbare climaterică globală, campanii politice fără limite)

Cred că nu numai viaţa are această capacitate. Frumuseţea pare să împărtăşească această tenacitate fermă. În ciuda eforturilor noastre oribile de a ne denatura şi desfigura  vieţile şi tot ce ne înconjoară - frumuseţea pare totuşi să biruiască în vreun fel.(The world will be saved by beauty” -Dostoyevsky). Mă întreb cum reuşesc unii oameni să cânte - şi încă frumuseţea cântecului uman este incomparabilă cu cântul oricărui alt animal.

Aseară am văzut un filmuleţ despre nişte tineri din Paraguay, ale căror familii trăiesc reciclând gunoiul lângă groapa de gunoi a oraşului. Au descoperit modalităţi de a-şi confecţiona instrumente muzicale din lucruri aruncate (faptul că viaţa a găsit timpul de a-şi face instrumente, în aceste circumstanţe, e extraordinar). Am ascultat muzica lui Vivaldi cântată de un tânăr la un astfel de instrument. O tânără spunea, "Fără muzică, viaţa mea nu ar mai avea sens". Cuvântul muzică, care rămâne în vocabularul cuiva născut lângă grămezile de gunoi ale lumii moderne, este o dovadă în favoarea vieţii şi a naturii vieţii care a fost binecuvântată să apară din sine.

Mântuirea noastră are o natură similară. Cea mai rea definiţie a mânturirii este "răsplata de după moarte". Aproape că nu-şi găseşte justificare în Scriptură şi banalizează lucrarea lui Hristos. Mântuirea noastră are un aspect veşnic - care face mai mult referire la  calitate decât la cantitate.  Mântuirea este o existenţă care transcende timpul şi este unită cu veşnicia Necreatului. Ca atare, această neschimbată calitate continuă să se manifeste pe sine în interiorul şi în jurul nostru, în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre de a ne distruge şi condamna pe noi înşine.

Această calitate este Învierea lui Hristos. Este prezentă în Paştile Lui, călcând cu moartea pe moarte. Este viaţa care iese la iveală din totala goliciune a iadului. Este prezentă chiar în cuvintele începutului: "Să fie lumină!" pentru că aceste cuvinte au fost rostite prin Sine, de către Sine şi pentru Sine. Actul Creaţiei este o icoană şi o înainte-arătare a slăvitelor şi sfintelor Sale Paşti. Creaţia este existenţă din non-existenţă aşa cum Paştile  sunt viaţă din moarte.

Aceasta este calitatea care nu dispare şi nu va fi tăgăduită. Aşa cum văd zilnic copleşitoarele dovezi ale existenţei vieţii, aşa văd zilnic copleşitoarele dovezi ale biruinţei Vieţii lui Hristos.

El a venit ca să avem Viaţă şi s-o avem din belşug. Viaţa adevărată!

(Articol preluat de la " The evidence of life ")
Traducere de Prof. Dan Vasile Flavius

Bucuria de a fi creştin II

Concursul numit "Bucuria de a fi creştin" - etapa pe Eparhie - a strâns împreună un grup de 33 de copii; ei au câştigat locul I la cele trei secţiuni în fiecare din cele11 protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului. Alături de însoţitorii lor - preoţi şi dascăli - copiii au fost prezenţi Joi 9 Mai la ora 9 în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu la etapa pe Eparhie a concursului. De la Protopopiatul Ortodox Avrig au participat următorii trei copii:

1. Interpretare cântec religios sau popular : 

Elena Ursu, clasa a-IV-a.

2. Interpretare poezie religioasă, populară sau cu caracter patriotic:
 Andreia Stoia, clasa a-IV-a.

3. Interpretare text literar în proză:
Ciprian Iagăru Remus, clasa a-v-a.



Concursul "Bucuria de a fi creştin" la TvTrinitas

Marşul învierii

Marşul învierii de la Avrig, reflectat în presa locală

http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/marsul-invierii-la-avrig-86849.html

Pictură icoane pe sticlă

de Lucian Olaru

            Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Avrig şi cu Centrul Cultural Misionar „Gheorghe Lazăr”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a organizat un concurs de pictură icoane pe sticlă, adresat elevilor din ciclul primar şi gimnazial.

            Selecţionarea celor mai reuşite lucrări şi premierea lor a avut loc în data de 30 aprilie 2013 ora 12 în sala de şedinţe de la Protopopiat. La festivitate au participar Pr. Protopop Vasile Gafton, prof. Religie Monica Basca şi prof. învăţător Han Camelia.


PREMIUL  I

 
SIDOR  OVIDIU, clasa 6c

SOCACI TEODORA  clasa 6c 















PREMIUL  II

ALDEA  ANDREEA 7B

TOMA  DUMITRU  ALEXANDRU 5b

GAFTON  ANA  MARIA 5b

PREMIUL  III


RADU  ANDREEA  7b

RITIVOI  ANCA  8b

HALMACIU  OANA  ALEXANDRA  5b






















PREMIU SPECIAL

SARGHE ALEXANDRA  3b

 BADILA SONIA 3b

POPA  GABRIEL 3b

Bucuria de a fi creştin I

de Lucian Olaru

            Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” a continuat şi anul acesta printr-un nou concurs intitulat „Bucuria de a fi creştin”.

            Concursul, structurat pe trei secţiuni, s-a desfăşurat în diferite etape prin participarea copiilor, profesorilor şi a preoţilor înscrişi în programul catehetic amintit mai sus. Din cadrul Protopopiatului Avrig au participat următoarele 9 parohii: AVRIG IV, BOIŢA, COLUN, GLÂMBOACA, MÂRŞA, NOU ROMÂN, RACOVIŢA, SEBEŞU DE SUS, SEBEŞU DE JOS. Prima etapă, cea locală, s-a desfăşurat în fiecare din cele 9 parohii, iar copiii care au promovat locul I la fiecare din cele trei secţiuni, au participat mai departe la etapa pe Protopopiat care s-a desfăşurat la Avrig în catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, în data de 30 aprilie ora 8, 30, imediat după Sfânta Liturghie.

            Cele trei secţiuni ale concursului sunt:

1.      Interpretarea unui cântec religios sau a unui cântec popular.

2.      Recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic, religios.

3.      Interpretarea unui text literar în proză.

Primii trei clasaţi pentru cele trei secţiuni la etapa pe Protopopiat vor participa la Sibiu la etapa pe Eparhie a concursului, care se va desfăşura Joi, 9 Mai la ora 9. După ce comisia de jurizare va delibera, se va face premierea de către Înaltpreasfinţia Sa Laurenţiu în capela Facultăţii de Teologie.

Atunci când spunem că Hristos a înviat, facem o promisiune

de Pr. Protopop

Vasile Gafton

Hristos a venit pe pământ și și-a făcut din pescari, apostoli pentru a vâna toată lumea, pentru a-I ucenici toate neamurile (Mt. 28,18), pentru a-i face pe toți apostoli. Însă, pescarii n-au devenit apostoli decât după Înviere. Până la Învierea Domnului Hristos erau îndoielnici, erau temători, neștiutori. Învierea le dă certitudinea de care aveau nevoie, îi face siguri pe ei, pe experiența pe care au trăit-o cu Hristos și, ca urmare a certitudinii lor propovăduiesc fără teamă, astfel încât, Biserica, se întemeiază la Rusalii, în sufletele celor 3000 de bărbați, femei și copii, care L-au primit pe Hristos cel Înviat, făcându-se hristofori, adică, purtători de Hristos și, implicit, purtători ai Învierii.

Cred că toți oamenii ar vrea să învieze, însă nu știu cum. Toți ar vrea să se bucure de posibilitatea de a-și prelungi viața, însă, împlinirea acestui vis este de domeniul fanteziei. Și toate acestea, pe fondul unei lumi în care perpetuează suferința, necazurile, supărările. Ca să nu mai vorbim de moarte, care pândește să ne apuce la cea mai mică dovadă de slăbiciune, de neatenție. Peste tot, prea multă vorbărie goală, prea multă zgură, prea mult fum. La ce bun? Cui folosesc? Lumii. Toate, dar absolut toate, sunt jertfa contrafăcută pe care lumea o cere pentru a ne livra o imagine completă a unei vieți golite de miez, pregătită de moarte.

În schimb, lumea nu jertfește nimic pentru noi. Doar așa, când și când, pe câte unul dintre cei care nu mai vor să i se conformeze. Spectacolul este total, regia genială, actorii disciplinați, singur decorul, ce-i drept, e ceva mai învechit. În rest, toate bune. Trăim... Dar, jertfa neasumată în mod liber, nu este jertfă, ci, doar un simulacru.

Din aceste motive, mărturisim cu neîncredere, cu sfială, cu spaimă sau, poate, cu admirație, cu jenă, cu rușine și, iarăși, poate, chiar și cu o anumită doză de invidie că: Hristos a înviat! Răspunsul vine ferm, însă, rostit ca și când ne-am dori să fim lăsați în pace: Adevărat a înviat! De parcă am spune: Și? Cum a făcut-o? Să înviem și noi!

Dar, oricât ne-ar spune cineva, noi tot nu înțelegem. De ce? Pentru că noi privim Învierea din exterior. Noi, doar ne-o reamintim și ne-o reamintim mereu ca fiind a lui Hristos, însă, ceea ce ar trebui să facem este s-o trăim. Dacă pe parcursul întregii noastre vieți trăim în permanență lumea și, doar ne reamintim Învierea prin prisma lumii pe care o trăim, foarte probabil că nu vom înțelege niciodată cum de a înviat Hristos. În schimb, dacă în viață vom încerca să trăim Învierea și să ne reamintim lumea prin prisma Învierii, nu numai că vom învia și noi împreună cu Hristos, dar vom vedea și lumea înviată.

La Taina Botezului se spune așa: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Cf. Gal. 3,27) Nu spune că, v-ați adus aminte de ceva sau că Hristos a făcut ceva pentru voi. Nu. Ci, asumarea personală a lui Hristos, cu Viața, Patimile, Moartea și Învierea Lui. Noi nu ne amintim, noi trăim, însă, nu lumea, ci, pe Hristos.

Vorbeam despre jertfă. În tot ceea ce încercăm să facem, fie că ne reușește, fie, nu, trebuie să jertfim ceva din noi, din viața noastră. Dacă trăim, viața cere viață ca jertfă; dacă murim, moartea cere ca jertfă tot viața. Fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului (Rom. 14,8). Cine este Domnul nostru? Viața (In. 14,6). Care Viață? Viața Care se jertfește pentru noi. Viața Căreia ar trebui să I ne jertfim pentru a ne primi înapoi înviați.

Viața, Viața adevărată nu se transformă în moarte, nu devine moarte. De ce? Pentru că Viața adevărată nu poate deveni nimic altceva decât Jertfă. Iar, Jertfa înseamnă Înviere. Numai viața care se jertfește înviază. Viața care încearcă să se conserve cu orice preț se irosește, se risipește, motiv pentru care s-a spus că, cel care va voi să-și salveze sufletul și-l va pierde (Mc. 8,35).

Falsificarea jertfei, aceasta este tentația lumii de azi. Să ne facă să credem că atunci când ne risipim viața, de fapt, o jertfim. De aceea, învierile pe care le vizăm noi sunt învieri petrecute strict în cadrele lumii, iar nu dincolo de ea, strict în cadrul vieții acesteia, iar nu dincolo de ea. Redefiniri, reconstruiri, reorganizări de noi înșine în planul lumii. Însă, cu toate acestea, doar... zbateri. Nimic viu, nimic jertfit, nimic înviat, nimic de... dincolo. Tot și toți de aici. Din lume.

Doar, din când în când, ne mai aducem aminte unii altora că Hristos a Înviat! Însă, nu ne mai aducem aminte de ce? Nu ne mai aducem aminte că, A înviat pentru că S-a jertfit. Lumea nu poate să ofere nimic în acest sens. Lumea consumă, golește de viață, dezbină, distruge. Cum ar putea să ne ofere posibilitatea de a învia în ea.

Tot ce poate oferi de la sine lumea este o groapă, ca urmare firească și răsplată pentru tot ce i-am jertfit din propria noastră viață. Toți cei care își jertfesc întreaga lor viață lumii, ar trebui să înțeleagă acest lucru. Înviază ceia care își jertfesc viața Vieții. Își continuă viața călcând cu moartea pe moarte, biruind moartea, celebrând Viața.

Din acest motiv, când spunem: Hristos a Înviat! facem o promisiune, repetăm o promisiune și anume, că, tot cel care, asemenea lui Hristos, viața Vieții-și va jertfi, călcând moartea cu moarte, viu, în veci va fi!