de MONICA GUJAN, responsabil CDI,
Liceul Tehnologic "J. lebel" Tălmaciu
Liceul Tehnologic "J. lebel" Tălmaciu
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la
Dumnezeu
şi Dumnezeu era Cuvântul.”(Ioan 1,1)
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, un pescar din Betsaida Galileii, a fost
mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, apoi unul dintre cei Doisprezece Apostoli
ai Domnului nostru Iisus Hristos. A scris Evanghelia a patra, care îi poartă numele,
trei epistole soborniceşti şi Apocalipsa. Este sărbătorit în 8 Mai, apoi împreună cu
cei Doisprezece Apostoli, în 30 iunie, iar adormirea sa este prăznuită pe 26 septembrie.[2]
Viaţa Sf. Ap. şi Ev.
Ioan
Fiu al lui Zevedeu şi al Salomeei,
Ioan a fost chemat la apostolat de către Domnul nostru Iisus, împreună cu
fratele său, Iacob. „Şi era foarte iubit de Hristos, Domnul său, pentru
nerăutatea lui cea desăvârşită şi pentru curăţia fecioriei.”[3]
Cel mai tânăr dintre ucenici, Ioan
făcea parte, alături de Iacob şi Petru, din grupul celor care aveau să fie
martorii unor evenimente extraordinare, precum: învierea fiicei lui Iair,
Schimbarea la faţă de pe muntele Tabor sau ruga din grădina Ghetsimani. Ioan
este cel care s-a rezemat de pieptul Mântuitorului, la Cina cea de Taină; este singurul
dintre ucenici căruia nu i-a fost teamă să urce pe muntele Golgota pentru a fi
martorul patimilor Domnului, plângând alături de Preacurata Fecioară, iar sub
cruce, Domnul răstignit i-o încredinţează pe mama Sa: „văzând pe mama Sa şi pe
ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul
tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi din ceasul acela ucenicul a
luat-o la sine” (Ioan 19, 26-27). De asemenea, Ioan este primul martor al
mormântului gol (Ioan 20, 2-8) şi primul care-L recunoaşte pe Domnul Hristos
cel înviat (Ioan 21, 7). ). Sfântul Apostol e
de faţă la pogorârea Duhului Sfânt, predică, vindecă şi este închis împreună cu
Petru, participă la Sinodul Apostolic, este numit de Pavel „stâlp al Bisericii“[4].
După adormirea Maicii Domnului, Ioan
s-a dus cu ucenicul său Prohor în Asia, ca să propovăduiască cuvântul lui
Dumnezeu.
1.
Chinurile
şi minunile din EFES. În jurul anului 69,
Ioan părăseşte Ierusalimul şi se aşază, împreună cu ucenicul său, în Efes. În
ciuda chinurilor la care sunt supuşi de o femeie rea, Romana, Ioan săvârşeşte
minuni mari, cu ajutorul Domnului: învie oameni, tămăduieşte şi întoarce pe
mulţi la Hristos (printre care Dioscorid, Domnos, mai-marele cetăţii şi
Romana).
Eparhul
Asiei l-a prins şi l-a trimis pe Ioan la Roma, iar cezarul Domiţian, prigonitor
al creştinilor, l-a otrăvit pe Ioan, apoi l-a aruncat într-un cazan cu
untdelemn fiert. Apostolul a rămas nevătămat, prin putere divină, dar a fost
exilat în insula Patmos.
2.
Exilul
pe insula PATMOS. Nici călătoria pe mare până pe
insulă nu a fost una liniştită, Sf. Ioan săvârşind minuni în văzul tuturor,
determinându-i pe ostaşi să se boteze în numele lui Hristos. Ajunşi pe insulă,
Ioan şi Prohor au locuit în casa lui Miron, socrul ighemonului. Ioan a scos
demonul care stăpânea corpul lui Apolonid, fiul lui Miron, aducându-i familia
la credinţa cea adevărată. Bătăile primite de la oamenii rătăciţi sufleteşte şi
care se închinau unui vrăjitor numit Chinops nu l-au împiedicat pe Ioan să
elibereze insula de demonii care o stăpâneau, să vindece boli grele sau să
învie morţi, cu numele lui Hristos. S-au botezat în numele Domnului, în urma
minunilor săvârşite de Ioan, vrăjitorul Nuchian, văduva Procliania împreună cu
fiul său şi aproape tot poporul de pe insulă, care au renunţat să se mai
închine la zei.
După ce împăratul Domiţian a fost
ucis, scaunul Romei a fost luat de Nerva, om foarte bun, care a eliberat pe
toţi cei aflaţi sub pedepse. Astfel, Ioan a fost eliberat din exil şi a decis
să se întoarcă la Efes, nu înainte de a le lăsa celor din Patmos, la rugămintea
lor, Evanghelia pe care a scris-o acolo (cea rescrisă de Prohor, întrucât pe
cea dintâi a ţinut-o Ioan la el).
3.
Ultimii
ani din viaţă. Întors la Efes, Ioan a petrecut timpul
în casa lui Domnos, unde a continuat să facă multe minuni, aducându-i pe mulţi la
credinţa în Hristos. La vârsta de peste 100 de ani, considerând că misiunea lui
s-a încheiat, Ioan le-a poruncit ucenicilor săi să sape un mormânt în chipul
Crucii, iar lui Prohor i-a spus să meargă la Ierusalim şi să stea acolo până la
sfârşitul său. Apoi le-a spus ucenicilor, după ce i-a sărutat: „Trăgând
pământul, mama mea, acoperiţi-mă.”[5]
Sfântul
care s-a înmormântat singur, Ioan este cel care, cutezând să lupte cu însăşi
Artemis, Diana cea venerată în întreg imperiul roman, a biruit, propovăduind
cuvântul lui Hristos şi schimbând credinţa omenirii, în această parte a lumii.
Se spune că în fiecare an, la data de 8 mai, o pulbere albă, frumos mirositoare
şi tămăduitoare, pe care efesenii o numesc „mană”[6],
iese din mormântul Sf. Ioan din Efes.
Scriitori şi opere din
primele veacuri creştine cu privire la Sf. Ap. şi Ev. Ioan
„Scriitorii creştini din secolele al
doilea şi al treilea ne mărturisesc tradiţia universală şi indubitabilă că Ap.
şi Ev. Ioan a trăit în Asia Mică în ultimele decade ale secolului întâi şi că a
ghidat din Efes bisericile acelei provincii. În „Dialogue with Tryphon” (cap.
81), Sf. Iustin Martirul se referă
la „Ioan, unul din Apostolii lui Hristos”, ca unul din martorii care a trăit
„cu noi”, la Efes. Sf. Irineu vorbeşte
în multe locuri de Ap. Ioan şi de reşedinţa sa din Asia şi declară în mod
expres că el şi-a scris Evanghelia la Efes („Against Heresies” III.1.1) şi că a
trăit sub domnia lui Traian. Cu Eusebiu
(„Church History” III.13.1.) şi alţii suntem obligaţi să plasăm exilul Ap. Ioan
în Patmos, sub domnia împăratului Domiţian (81-96). Înainte de aceasta, conform
mărturiei lui Tertulian („De
praescript”, xxxvi), Ioan fusese aruncat într-un cazan cu ulei încins, înaintea
Porţii Latine din Roma, fără să fie vătămat. După moartea lui Domiţian,
Apostolul se întoarce în Efes în timpul domniei lui Traian, unde moare în jurul
anului 100, la o vârstă înaintată. Tradiţia vorbeşte despre multe trăsături
frumoase din ultimii ani ai vieţii sale: faptul că refuză să rămână sub acelaşi
acoperiş cu Cerint (Irineu, „Ad
haer”, III, iii, 4); teama sa cu privire la un tânăr care a devenit hoţ
(Clemens Alex., „Quis dives salvetur”); repetarea constantă, spre sfârşitul
vieţii sale, a cuvintelor: „Copilaşi, iubiţi-vă unii pe alţii” (Ieronim, „Comm. in ep. Ad. Gal.”, vi,
10). Pe de altă parte, poveştile spuse în Apocrifele lui Ioan, care apar în cel
de-al doilea secol, sunt invenţie neistorică.”[7]
[Sf.
Iustin Martirul, apologet grec, moare martir la Roma în anul 165 sau 166; Sf.
Irineu, scriitor de limbă greacă, episcop de Lugdun (Lyon), moare martir pe la
anul 202; Tertulian, din Cartagina, „creatorul limbii latine creştine”, moare
pe la anul 240; Eusebiu, din Cezareea Palestinei, scriitor de limbă greacă,
„cel mai mare istoric bisericesc din veacurile primare”, moare în 339 sau 340; Ieronim,
„cel mai mare filolog biblic latin şi traducătorul clasic al Sf. Scripturi în
limba latină”, stabilit la Betleem, moare în anul 420 sau 419.][8]
[Cerinthus,
un egiptean circumscris, care „a întemeiat în Asia o şcoală şi a adunat
discipoli”. „Doctrinele lui Cerinthus erau un amestec ciudat de gnosticism,
iudaism, hiliasm şi ebionitism”. Se spune că Sf. Ap. şi Ev. Ioan a scris
Evanghelia a patra „împotriva erorilor lui cu privire la divinitatea lui
Hristos.”][9]
Opera Sf. Ap. şi Ev.
Ioan
Evanghelia
după Ioan este scrisă în cetatea Efes, către sfârşitul secolului I şi le-a
fost destinată creştinilor din Asia Mică, pe care Apostolul a dorit să-i
întărească în credinţă, pe de-o parte, şi să-i apere de primele erezii, pe de
altă parte.
Noutatea
Evangheliei după Ioan. „Apostolul Ioan nu-şi propune să reia şi să
amplifice evangheliile sinoptice, ci să le completeze cu relatări inedite
asupra vieţii şi învăţăturii Domnului, dar ordonându-şi materialul după alte criterii.
El îşi ia libertatea (şi-şi asumă autoritatea) de a prezenta o altă cronologie
a evenimentelor, de a insista asupra unor minuni şi cuvinte omise de
predecesorii săi; chiar când istoriseşte aceleaşi fapte relatate şi de
sinoptici, el introduce anume particularităţi care-i sunt proprii, fie în
ţesătura naraţiei, fie în vocabular, fie în stil. Nota dominantă a Evangheliei
însă - şi care o face net superioară tuturor - este dimensiunea ei teologică
(fapt pentru care autorul ei este numit şi „Sfântul Ioan Teologul“, adică „Cuvântătorul de Dumnezeu“). Mesajul
ei suprem este acela de a înfăţişa misterul hristologic în toată amploarea şi
profunzimea lui, misterul prin care Logosul (Cuvântul) întrupat, El Însuşi
Dumnezeu, le descoperă oamenilor pe Dumnezeu-Cel-Nevăzut, le aduce Lumina şi
Viaţa, le asigură cunoaşterea şi comuniunea lui Dumnezeu prin cunoaşterea şi
comuniunea intimă cu Iisus Hristos. Dacă limba greacă a operei, corectă de
altfel, e destul de săracă, lipsită de anvergura lui Matei, savoarea lui Marcu
sau măiestriile lui Luca, în schimb ea izbuteşte să exprime o gândire de mare
altitudine duhovnicească, continuu însufleţită de adierea Duhului Sfânt.
Scrierea lui Ioan e cea mai întraripată dintre toate evangheliile, un unicat
care-l situează pe autorul ei printre marii inspiraţi ai omenirii.”[10]
Evanghelia
a patra este„capodopera teologică a
Noului Testament.”[11]
Epistola I a Sfântului Apostol Ioan
„este prima din cele trei epistole soborniceşti ale apostolului şi una din cele
şapte epistole soborniceşti ale Noului Testament. Epistola este un avertisment şi o combatere a diverselor erezii din primele decenii
ale creştinismului. Ea este un îndemn către umblarea în lumină, ceea ce
înseamnă asumarea şi mărturisirea păcatelor, care duce la iertarea acestora.”[12]
A doua epistolă
sobornicească a Sf. Ap. Ioan „este o avertizare
împotriva ereticilor
vremii şi o recomandare privind atitudinea potrivită- foarte distantă- faţă de
aceştia. Ea este o reamintire a credinţei
drepte care constă în faptul că Iisus a venit în lume în trup. Epistola este, de asemenea, o
reamintire a poruncii de a ne iubi unii pe alţii şi a faptului că iubirea constă
în paza poruncilor lui Dumnezeu.”[13]
În Epistola
a treia a Sf. Ap. Ioan, acesta „îl laudă pe
Gaius pentru că umblă în adevăr şi pentru credincioşia sa, îi dă câteva sfaturi şi îl
critică pe un anume Diotref pentru mândria
lui, pentru faptul că îi cleveteşte pe el şi pe credincioşii săi şi pentru faptul că îi
exclude dinBiserică
arbitrar pe fraţii creştini veniţi la el.”[14]
Apocalipsa
Sfântului Ioan. Exilat în insula Patmos, între anii 94-95, Ioan, „în stări de extaz, primeşte el de la Dumnezeu,
prin Iisus Hristos, descoperirea (apocalipsa) unor taine pe care le va consemna
în cartea menită să încheie canonul Noului Testament şi, totodată, să-i
reconforteze pe creştinii care vor crede că, în ciuda uriaşelor şi
devastatoarelor ofensive ale răului, binele suprem va triumfa prin Iisus
Hristos; întru El se vor bucura atât cei ce au rezistat ispitelor căderii, cât
şi cei ce au murit mărturisindu-şi credinţa.”[15]
„Scrierea îi aparţine genului numit „apocaliptic“(…).
Ca atare, şi Apocalipsa Sfântului Ioan, deşi inspirată, foloseşte toate
mijloacele şi procedeele genului, precum aproximaţia (ambiguitatea artistică),
hiperbola (exagerarea, supradimensionarea), fantasticul, pseudonimia
(substituirea de nume proprii, relaţia nomen-cognomen), dar mai
ales simbolismul (al culorilor, al pietrelor, şi în primul rând al numerelor).
Toate acestea, menite aiurea să deconcerteze, sub pana Sfântului Ioan capătă
transparenţă, unitate şi sens, în scene de o mare densitate simbolică, în care
prevalează gustul pentru ordine, simetrie şi mişcare dramatică, un gust care
izbuteşte să învingă precaritatea limbii greceşti în care e scrisă opera.”[16]
Deşi
paternitatea Apocalipsei a fost mult discutată, tendinţa actuală este mai ales
de a lega această scriere şi evanghelia lui Ioan de cercurile creştine din
Efes, care se consideră moştenitori ai învăţăturii apostolului Ioan.[17]
Evenimente relatate doar de Sf. Ap. Ioan
-
Prima minune a lui Iisus (transformarea apei în vin), In 2, 1-12
-
Iisus curăţă templul în timpul Paştilor, In 2, 13-25
-
Nicodim îl vizitează pe Iisus noaptea, In 3, 1-21
-
Iisus de vorbă cu femeia din Samaria, In 4, 4-42
-
Iisus îl vindecă pe omul de la Betesda, în Ierusalim; mărturia pentru
Iisus, In 5, 1-47
-
O femeie prinsă în adulter este adusă înaintea lui Iisus, In, 8, 1-11
-
Iisus Se declară lumina lumii; evreii necredincioşi încearcă să-L ucidă
cu pietre, In 8, 12-59
-
Iisus vindecă un cerşetor orb din naştere, In 9, 1-41
-
Iisus, Păstorul cel bun, In 10, 1-21
-
Iisus merge în Betania, îl învie pe Lazăr din morţi, In 10,40-11,44
-
Iisus spală picioarele discipolilor Săi, In 13, 1-20
-
Iisus Se arată discipolilor de două ori, In 20, 19-29
-
Iisus Se arată la Marea Tiberiadei, In 21, 1-24
-
Concluzia lui Ioan la evanghelie, In 20, 30-31 şi 21, 25[18]
Pelerin prin lume
ü
Biserica Sfântul Ioan Teologul din Efes
Ruinele
impresionantei biserici bizantine din Efes (Turcia) închinate Sfântului Ioan Teologul
marchează locul unde, potrivit tradiţiei, acesta ar fi fost înmormântat[19].
ü
Mănăstirea Sfântul Ioan din Patmos şi Peştera Apocalipsei
Mănăstirea
Sfântul Ioan este o mănăstire ortodoxă, asemănătoare unei fortăreţe, în insula
Patmos, din Marea Egee. Fiind construită pe vârful muntelui, este atât de proeminentă încât se poate vedea din orice
loc al insulei[20].
Peştera în care Ioan a avut revelaţia Apocalipsei este unul dintre cele mai
vizitate locuri de pe această insulă grecească. Peştera Apocalipsei se află la
jumătatea distanţei dintre ţărmul mării şi mănăstirea de pe culmea dealului, pe
drumul ce leagă între ele localităţile Chora şi Skala[21].
Pentru minte şi suflet
Ioan şi fratele său, Iacob, au fost
numiţi de Domnul la început fiii
tunetului (Marcu 3,17). Câteva din faptele lui Ioan sunt sugestive în acest
sens: acesta propune răzbunare faţă de samaritenii care i-au refuzat (Luca 9,
51-56), interzice altora să scoată demoni în numele lui Iisus, dacă, exterior,
se disociază de apostoli (Marcu 9, 38-40 şi Luca 9, 49-50). Pe parcurs,
concepţia şi caracterul lui Ioan se schimbă spre iubirea de fraţi, sub
influenţa covârşitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Fericitul Augustin (354-430),
referindu-se la simbolul acestui evanghelist, spune că: „Ioan se înalţă ca un vultur
deasupra norilor infirmităţii umane şi priveşte insistent la lumina adevărului
neschimbător cu cei mai ageri şi fermi ochi ai inimii.”[22]
v „Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru
că iubirea este de la Dumnezeu, şi tot cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu
şi-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Cel
ce nu iubeşte, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este iubire.”(NT, Epistola întâi Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, cap. 4, 7-8)
v „Cel
ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă
iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta
lui.”(NT,Evanghelia după Ioan, cap. 14, 21)
v „Dar
sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris
cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.”(NT,
Evanghelia după Ioan, cap. 21, 25)
v „Eu
sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”(NT,
Apocalipsa Sfântului Ioan, cap. 22, 13)
[1]Preot prof. dr. Ene
Branişte, Liturgica generală, Bucureşti:
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985,
p. 219.
[3]Vieţile
Sfinţilor pe luna septembrie, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 336.
[4]cf. ÎPS Bartolomeu
Anania, în Introducere la Evanghelia după
Ioan, http://www.dervent.ro/biblia.php.
[6]cf.
Bogdan Lupescu, Casa Maicii Domnului din
Efes, http://www.formula-as.ro/2009/873/societate-37/casa-maicii-domnului-din-efes-11239
7 St. John the Evangelist,
Catholic Encyclopedia, The later accounts
of John,
http://www.newadvent.org/cathen/08492a.htm
8 Preot prof. dr. Ioan G.
Coman, Patrologie, Apare cu
binecuvântarea ÎPS Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, Sfânta Mănăstire Dervent,
1999, p. 43, 57, 51, 106, 159-160.
[10]ÎPS Bartolomeu Anania, în
Introducere la Evanghelia după Ioan,
http://www.dervent.ro/biblia.php
11idem.
12Întâia
epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, http://ro.orthodoxwiki.org.
15ÎPS Bartolomeu Anania, în Introducere la Apocalipsa Sfântului Ioan,
http://www.dervent.ro/biblia.php.
16 idem.
17 cf. Auteur et circonstances de composition, în Traduction Oecuménique de la Bible, Alliance Biblique Universelle -
Le Cerf, 1995, p. 1793.
[18]Extras din A Harmony of the Four Gospels, în The Holy Bible, King James Version, with
concordance and special helps, Regency Publishing House, Nashville, New York,
1976, p. 1846-1850.
[19]Cf. Radu Alexandru, Biserica Sfântul Ioan Teologul
din Efes,
http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfantul-ioan-teologul-efes-122541.html.
[20]Mănăstirea
Sfântul Ioan din Patmos, http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-ioan-patmos-67613.html.
[21]Cf. Teodor Danalache, Peştera Apocalipsei din insula Patmos, http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/pestera-apocalipsei-insula-patmos-120850.html.
[22]
St. Augustine of Hippo, De consensu evangelistarum 1.6.9 (în NPNF 1), 6.168-169), http://catholic-resources.org/Art/Evangelists_Symbols.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu