Şcoala din curtea Bisericii

Biserica-i un loc sfânt,

Iar noi am făcut un consimțământ

Așa că noi am fost

Să îl facem mai frumos

Pomișori noi am plantat

Și  preoții ne-au ajutat

Să facem o faptă bună

Noi, elevii, împreună

Am adus puțină apă

Fiecare, o galeată

O sapă și o lopată

Treaba părea deja terminată.

Ne-am apucat de plantat

Nu, nu ne-am accidentat

Am făcut frumos și bine

Și diriginta ne susține

După ce am terminat

Uneltele le-am aranajat.

Eu am fost foarte-ncântat

Iar  apoi, ne-am salutat.

                                   Coțofan Cristian

O școală care încearcă să-și educe elevii altfel și, care, aduce bucurie în suflete

Curtea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Avrig  a căpătat o nouă înfățișare. S-a schimbat și arată altfel. De fapt, și schimbarea a fost una altfel. De ce? Pentru că, în săptămâna 2-6 aprilie a anului curent elevi ai Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr din Avrig - al cărui director este domnul profesor Marius Novac - au experimentat alături de noi, dascălii lor, un nou mod de a învăța, un mod de a învăța altfel, despre cele care par a fi mereu și mereu aceleași.

În primul rând, spațiul a fost unul inedit, elevii schimbând locul familiar al curții școlii cu cel al curții bisericii. Apoi, modalitatea practică a învățării, a experimentării bucuriei de a-și marca trecerea pe aici prin plantarea câte unui copac a cărui îngrijire a rămas în responsabilitatea lor, ceea ce înseamnă, de bună seamă, că vor reveni. Au fost entuziasmați. S-au jucat. Dar jocul lor a fost unul serios, un joc responsabil, de angajare personală în schimbarea, în înfrumusețarea unui loc ce împrejmuiește Raiul pământesc-Sfânta Biserică.

Cum era și firesc, din curtea bisericii au ajuns în biserică unde au avut posibilitatea de a încredința osteneala lor - efortul depus și experiența acumulată - grijii Celui Atotputernic, Care Se îngrijește în permanență ca toate demersurile pe care le întreprindem să ne aducă folos, să nu se risipească, să nu piară fără a ne schimba pe noi și pe alții în bine.

N-au fost singurii care au început să vadă, să simtă și să înțeleagă altfel atât educația/școala, cât și credința/Biserica. Au fost și cei mai mici, preșcolarii, care, împreună cu colegii lor mai mari au respirat în ritmul rugăciunii și au petrecut câteva zeci de minute în ambianța locașului de închinare al avrigenilor, locaș ce capătă de la o zi la alta o haină nouă, o haină de sărbătoare, o haină de lumină.

Cei mai mari, elevii ciclului gimnazial și liceal, și-au dat întâlnire în clădirea noului sediu al Protopopiatului Ortodox Avrig și al Centrului Cultural-Misionar Gheorghe Lazăr Avrig, pentru a concura - în această perioadă deosebită a Postului Mare - în domeniul culinar, mai precis, al alimentației sănătoase. Din nou, aceeași dedicare serioasă, atât din partea elevilor, cât și din partea dascălilor, rezultatele fiind cuantificate în diplome, aplauze și sentimente sincere împărtășite din plin, în pofida competiției ce a oferit cadrul întâlnirii.

Acum, la final de lucru bine făcut și, în preajma Sfintelor Paști, sentimentele de bucurie ne sunt dublate de siguranța că, împreună, putem realiza ceva care să depășească limitele prezentului spre un viitor mai adevărat.

Psih. Șc. Simona GAFTON

Taina Paştilor

În cartea Apocalipsei, Sfântul Apostol Ioan Îl descrie pe Hristos ca fiind „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”(13, 8; Noul Testament, Bălgrad, 1648). Este una dintre numeroasele afirmaţii interesante întâlnite în această carte plină de simboluri şi taine. Această afirmaţie despre Hristos are multe de spus despre Taina Paştilor (Învierea lui Hristos).

Înainte de toate, este clar că Paştile sunt mai mult decât un eveniment istoric. Cu siguranţă este vorba despre evenimentele istorice din viaţa lui Hristos: Moartea, Îngroparea şi Învierea. Dar afirmaţii precum cea a Apostolului Ioan arată faptul că Paştile sunt de asemenea un eveniment în afara istoriei care însă intersectează istoria. Din acest motiv comemorarea Paştilor nu este o simplă anamneză a ceea ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Este evenimentul care a avut loc înainte de Creaţie şi evenimentul care va fi apogeul, culmea a toate în ziua Sfârşitului.

Acesta este miezul învăţăturii creştin-ortodoxe despre viaţa Bisericii. Paştile lui Hristos sunt chiar viaţa noastră. Pentru noi sunt prezente în fiecare moment al vieţii noastre, sunt sursa vieţii noastre şi adevărul existenţei noastre. Credem că, mai ales atunci când Biserica se adună în rugăciune, trăim Paştile lui Hristos. Cerul şi pământul se unesc şi intrăm în comuniune cu Dumnezeu la Ospăţul Trupului şi a Sângelui Său. Cerul şi pământul se întâlnesc; prezentul, trecutul şi viitorul se unesc cu ceea ce este dincolo de timp. Creatura se întâlneşte cu Cel Necreat.

Paştile lui Hristos sunt sensul şi împlinirea a tot ce există. Mare parte din creştinismul modern a acceptat modul linear al lumii de a vedea istoria.

Într-un asemenea context, Paştile au devenit doar amintirea unui eveniment din trecut, sau, mai rău, un eveniment cultural anual. Pentru că fiinţele umane sunt creatoare de culturi, este imposibil pentru o astfel de sărbătoare să nu aibă şi un context cultural.  Oricum, ar trebui să înţelegem că nu cultura oferă semnificaţie Paştilor, ci Paştile sunt cele care dau sens culturii.

Paştile reprezintă Sfârşitul a toate. Toţi şi toate îşi vor descoperi înţelesul atunci, ceea ce este de înţeles din moment ce Paştile sunt premergătoare tuturor lucrurilor.

http://fatherstephen.wordpress.com/2010/04/05/the-mystery-of-pascha/ 

traducere de prof. Flavius Vasile DAN

ÎNVIEREA

                                                                                      Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;

Un singur glas îngână cuvintele de miere,

Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,

Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,

Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,

Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe

Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:

"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,

Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,

Şi-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,

În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase

A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială

Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...

Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...

Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,

Cum din mormânt răsare Christos învingător,

Iar inimile toate s-unesc în armonie:

"Cântări şi laude-nălţăm

Noi, Ţie unuia,

Primindu-l cu psalme şi ramuri,

Plecaţi-vă neamuri,

Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morţi,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte călcând-o,

Lumina ducând-o

Celor din morminte!"

PAŞTELE ÎN SUFLET DE COPIL!

Copilul, încă de mic, vine în contact cu realități, simboluri și manifestări religioase ale căror semnificații uneori familia nu are timp sau nu ştie cum să le explice mai bine pe înţelesul copilului. Perioada preșcolară este perioada în care influențele exterioare lasă urme durabile asupra personalității copilului, acesta aşteptând să vadă şi să găsească la noi, dascălii, modele creştine de urmat.

Este important să formăm copiilor un comportament creştin, în spiritul binelui, al adevărului, al frumuseții sufletești, al credinței și al iubirii, iar acest obiectiv se poate realiza începând din grădiniță.

Cea mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare creştină de peste an este sărbătoarea Paştelui- moment de liniște sufletească deplină și de apropiere de Dumnezeu și de semeni. Farmecul deosebit al acestei mari sărbători este dat atât de semnificația religioasă, cât și de tradiții. Semnificația religioasă rememorează și consfințește trei mari evenimente din istoria mântuirii neamului creștinesc: Patimile, Moartea și Învierea Domnului.

Sărbătoarea Paștelui este așteptată cu multă bucurie și nerăbdare de copii, de aceea, săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale, a devenit un bun prilej de a introduce elemente de educație religioasă în activitățile zilnice din grădiniță. Astfel, ne-am deplasat împreună cu copiii la biserica din localitate, unde preotul a oferit copiilor Sfânta Împărtăşanie, apoi le-a explicat, în termeni accesibili vârstei lor, datinile specifice sărbătorilor de Paşti, oferindu-le totodată poveţe despre cum să fie mai buni, mai cuminți, să asculte de părinți și educatori, să facă fapte bune, să spună dimineața și seara rugăciunile. Copiii trebuie să știe că Mântuitorul Iisus Hristos reprezintă un model de comportament uman ideal, un exemplu demn de urmat pentru că a dovedit o deplină dragoste pentru oameni, ajungând până la jertfa de sine spre a le șterge acestora păcatele în fața lui Dumnezeu.

 

Emoţia prilejuită de această sărbătoare a fost redată de copii prin diferite desene, picturi, felicitări, ouă încondeiate, ornamente, menite să pună în lumină bucuria Învierii Domnului, evidenţiind creativitatea, imaginaţia şi trăirile fiecărui copil în aşteptarea Sfintelor Sărbători Pascale.            

Pentru ca latura formativă a religiei să se poată realiza în grădiniță, educatoarea are sarcina de a pune în lumină învățămintele ei, ori de câte ori este posibil.

Copiii de astăzi vor fi creștinii de mâine, transmițători de valori spirituale.

          Hristos să învie în inima şi viaţa voastră!

Paşte binecuvântat!


 Prof. educ. Maria Oprean

Rugăciune de pocăinţă

"Iată Doamne, Tu şi eu. Uită-te la mine ce-am ajuns, ce-a mai rãmas din zidirea Ta. Uită-Te şi mă plânge, că eu singur nu mă pot plânge. Eu nu Te mai înţeleg şi nu Te mai voiesc, eu am o altă viaţă, care îmi pare mai interesantã şi mai atrăgătoare. Du-te de la mine, că sunt om păcătos. Niciodatã nu Te-am iubit şi nu Te-am ascultat. Ştiu că eşti aici, dar nu Te simt şi nu Te recunosc. Tu însă nu Te depărta, aşteaptă până mă scol, ajută-mă Tu să mă scol, cã Tu m-ai zidit şi poţi cu mine toate câte voieşti. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tãu cel Sfânt nu-L lua de la mine. Că, iată, n-am mai rămas decât numai Tu şi eu. Numai noi amândoi am rămas. Să nu te scârbească păcatele mele şi să nu te duci. Rămâi cu mine, chiar dacă nu Te văd, chiar dacă nu Te simt, chiar dacă nu Te ascult. Chiar şi atunci când nu voi mai vrea să rămâi, Tu sã rămâi. Că Tu eşti Cel Care ne dai viaţa şi Care din moarte iarăşi ne vei ridica, şi fără Tine suntem nimic, Doamne! Şi Ţie, Bunule, după cum putem, toţi slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." 

Savatie Baştovoi

cugetări

„Evită modul de viaţă care se reduce la dorinţe şi porniri animalice: dormit, mâncat, băut, îmbrăcat, plimbat şi din nou, mâncat, băut, plimbat. Până la urmă un asemenea mod de viaţă ucide cu desăvârşire activitatea spirituală a omului, făcând din el o fiinţă prin excelenţă pământească şi numai «de pământ», în timp ce creştinul, chiar pe pământ fiind, trebuie să fie om ceresc. «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor» (Matei 3, 2) ... Trebuie să citim mai mult Cuvântul lui Dumnezeu; să ne rugăm acasă şi la biserică şi, oriunde ne-am ruga, să o facem mai cu seamă înlăuntrul nostru decât în exterior. Să cugetăm la Dumnezeu, la creaţie, la menirea şi locul omului în lume, la pronia divină, la răscumpărare, la negrăita iubire a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc, la viaţa şi nevoinţele sfinţilor, la faptele bune pe care s-au învrednicit să le facă aceştia. Şi, de asemenea, să postim, să ne punem la încercare conştiinţa şi să ne căim sincer şi adânc de păcatele noastre.”

(Sfântul Ioan de Kronstadt,  Viaţa mea în Hristos, ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p 203).