TEXTE LITURGICE

„Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine mânec Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta, că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu” (Minei Octombrie, Utrenie, cântarea 5 Irmos, 22 octombrie, pp 296).

„În locul celor trecătoare şi pieritoare, aţi luat în schimb sfinţilor cele ce nu se strică, şi nicidecum nu se învechesc. Pentru aceea după vrednicie vă fericiţi” (Minei Octombrie, pp 297).

„Risipeşte orbirea sufletului meu Preacurată, şi-mi dă mie să iau aminte cu bună simţire la dumnezeieştile porunci  ale Fiului Tău” (Minei Octombrie, pp 297).

“În biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale”. (Tropar din timpul Postului Mare).

Texte Biblice

 Cap. 3

17 “Şi orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, pe toate să le faceţi în numele Domnului Iisus, prin El mulţumindu-I lui Dumnezeu-Tatăl.

18 Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine întru Domnul.

19 Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi amarnici faţă de ele.

20 Copiilor, întru toate ascultaţi-i pe părinţii voştri, căci aceasta este bineplăcut Domnului.

21 Părinţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască.

22 Robilor, întru toate ascultaţi-i pe stăpânii voştri cei după trup, nu cu slujire doar de ochii lumii, cu gândul de a plăcea oamenilor, ci întru curăţia inimii, temându-vă de Domnul;

23 Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni,

24 Ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi-I Domnului Hristos;

25 Căci cel ce face nedreptate îşi va primi nedreptatea; şi părtinire nu poate fi.

Cap. 4

1 Stăpânilor, daţi-le robilor voştri ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi Stăpân în ceruri.

2 Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire,…”

(Epistola către Coloseni, Săptămâna 22 după Rusalii, Miercuri - 20 octombrie)

Să cântăm împreună 2

Priceasna audio

Ce folos

De-aş ajunge-n cea mai mare

Slavă pământească

În zadar dacă voi pierde

Slava cea cerească.

                       

Refren:            Ce folos, ce folos,

                         Slavă fără de Hristos.

De-aş avea toţi banii lumii

Să-mi stea-n mân-arginţii

În zadar dacă-mi lipseşte

Aurul credinţei

Refren: Ce folos, ce folos,

                                     Aur fără de Hristos.

De-aş ştii toată-nţelepciunea

Câtă e sub soare

În zadar dacă-mi voi pierde

Cea mântuitoare

Refren: Ce folos, ce folos,

                                     Minte fără de Hristos.

De-aş fi omul cel mai mare

De pe lumea toată

În zadar dacă mă-nfrânge

Pofta desfrânată

Refren: Ce folos, ce folos,

                                     Tânăr fără de Hristos.

De-aş cuprinde lumea-ntreagă

Toată-a mea să fie

În zadar dacă-mi pierd viaţa

Cea din veşnicie

           

Refren:            Ce folos, ce folos,

                                     Viaţă fără de Hristos.

RUGĂCIUNE

de Mihai Eminescu

Craiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboara,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumina dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

CINE-L PRIMEȘTE PE FIUL...

 Anonim

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui  opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor. Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe... El a spus:

 – Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc... Deseori ne vorbea  de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

Tânărul i-a înmânat  pachetul;

–        Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă  chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.

–        O, nu se poate așa ceva, domnule... Toată viața  nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  și numai  după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecționate. După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții. La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:

–        Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

În sală s-a lăsat liniștea.... Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:

–        Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!...

Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:

–        Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...

Din sală, cineva a stigat iritat:

–        Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!... Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!...

Netulburat, adjudecătorul a continuat:

–        Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...

Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:

–        Dau eu 10 pentru acest portret...

Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.

Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!... Sala era în fierbere.

–        Dați-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeștri!...La maeștri!...

Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să  profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:

–        10, odată!...10, de două ori!...

Și, lovind cu ciocănelul în masă: -Adjudecat! VÂNDUT pentru 10! Din față, cineva a zbucnit:

–        În sfârșit, putem trece la marea colecție!...

Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:

–        Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.

Rumoare în sală:

 – Dar tablourile?!...Cum rămâne cu maeștrii?!...Colecția?!...

–        Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului !Cine îl  ia moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!...

Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe Cruce. La fel ca mesajul adjudecătorului, si mesajul lui este: -Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?! Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul obține totul... Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3,16).

Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III

( Traducere din articolul lui Noel Hornor )

de Pr. Prof Ioan Ciungu

Bolnavii în lumea păgână

“Lumea păgână a primului secol avea prea puţină simpatie pentru cei care erau bolnavi.

«  Compasiunea umană, mai ales cu privire la bolnavi şi muribunzi, la antici era rară, în special la greco-romani...Un astfel de comportament era contrar etosului lor cultural şi învăţăturii filosofilor păgâni. De exemplu, Platon (427-347) zicea că un om sărac care nu mai era în stare să lucreze din cauza bolii trebuie să fie lăsat să moară. »[1]

„Nimic asemănător cu spitalele pe care le cunoaştem nu a existat în lumea primului secol. Unii cercetători afirmă că existau instituţii pentru a asigura un oarecare tratament soldaţilor romani. Dar pentru oamenii obişnuiţi – şi mai ales pentru săraci – pur şi simplu nu se găsea un astfel de tratament.”

Creştinii şi bolnavii

   Atitudinea lui Iisus faţă de bolnavi era chiar la polul opus faţă de concepţia păgână.

“ Numeroase întâmplări din Evanghelii vorbesc despre modul în care El a reacţionat faţă de cei care erau îndureraţi. «  Şi când Iisus a ieşit a văzut o mulţime mare; şi I s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. » (Matei 14:14). Iisus i-a instruit pe cei 12 apostoli să-I urmeze exemplu. «  El i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bonavi. » (Luca 9:3).

«  Spitale de caritate pentru săraci şi pentru publicul lipsit nu au existat până când le-a introdus creştinismul ». Pe măsură ce timpul a trecut au fost înfiinţate spitale în număr tot mai mare cu influenţa creştinismului servind ca forţă motrice. « Până în anul 750 d. Hr. înmulţirea spitalelor creştine, fie ca unităţi separate, fie ataşate la mânăstiri se răspândise din Europa continentală în Anglia. »[2]

   „În timpurile moderne, în special în sec. XX în mare număr au fost construite spitale generale în naţiunile vestice. Influenţa culturii creştine în această direcţie este arătată în numerele mari de spitale care poartă numele credincioşilor, liderilor sau denominaţiunilor creştine.”

Educaţia la păgâni

“ Învăţământul formalizat nu era un element nou în lumea primului secol” însă era limitat la     „ băieţii din rangurile privilegiate ale societăţii.”

Creştinismul şi educaţia

“ Iisus era învăţător. Uneori I se adresau cu termenul Rabbi, care înseamnă « învăţător » (Ioan 1:38). El a intenţionat ca cei care Îl urmau să fie şi ei învăţători. Printre ultimele Sale instrucţiuni pe care El le-a dat discipolilor Săi a fost aceea de a face « discipoli din toate naţiunile … învăţându-i să respecte `toate pe care vi le-am poruncit` » (Matei 28: 19-20). Aspectul revoluţionar în învăţământul creştin consta în faptul că “ el oferea învăţătură atât bărbaţilor cât şi femeilor în acelaşi cadru. Toţi erau chemaţi să înveţe principiile credinţei creştine.”

“Multe dintre universităţile de început din America şi Anglia au fost înfiinţate cu scopul expres de a-i instrui pe bărbaţi pentru cler sau de a-i educa pe tineri în căile Bibliei. De exemplu,

«  când Colegiul Harvard a fost oficial încorporat în 1650, carta lui specifica o obligaţie de a educa tineretul englez şi indian al acestei ţări în cunoştinţe şi evlavie. » [3]

   Creştinismul a fost părintele educaţiei.

«  În cea mai mare parte a Europei, ca în Africa, America de Sud , şi în multe alte părţi ale lumii, naşterea ştiinţei de carte şi a literaturii în mod esenţial şi nu accidental coincide cu sosirea misionarilor creştini. »”[4]

Stilul de viaţă caritabilă la păgâni

Concepţia romană era că  „nu era nimic de câştigat prin cheltuirea de timp şi energie…cu oamenii care nu puteau să contribuie la vitejia romană şi la întărirea statului. Prezenţa filosofiei stoice de asemenea făcea necuviincios faptul de a te asocia cu cei slabi, cu săracii şi cu cei asupriţi.”[5]

Stilul de viaţă caritabilă la creştini

“ În comparaţie cu păgânii din jurul lor , creştinii erau foarte generoşi şi dădeau fără să aştepte ceva în schimb. Ba mai mult, ei dădeau nu numai credincioşilor ci şi necredincioşilor. Apostolul Pavel scria: « Aşadar, după cum avem oportunitatea, haideţi să facem bine tuturor, mai ales celor care sunt din familia credinţei. » (Galateni 6: 10) Exemplul creştinilor era aşa de remarcabil, încât un împărat roman păgân, Iulian Apostatul, îi invidia pe creştini pentru generozitatea lor. În era noastră modernă etica creştină continuă să emită scântei ce aprind spiritul care dă cu generozitate. Studii şi expertize în mod repetat arată că cei care cred în Biblie dau într-un mod mai abundent pentru cauze caritabile în raport cu ateii şi necredincioşii.”

Efectele generale ale creştinismului

        „Astăzi aproximativ 2 miliarde din 260 de ţări mărturisesc pe faţă creştinismul. Această mulţime vastă de grupuri religioase cu credinţele lor variate şi conflictuale revendică mai mulţi aderenţi decât orice altă religie din lume. Desigur, gradul de înţelegere, de dedicare, de emulaţie cu privire la calea creştină de viaţă variază printre aderenţi, dar cei mai mulţi dintre cei care pretind a fi creştini îşi au vieţile influenţate – într-un oarecare grad – de învăţătura biblică.

        Chiar unii atei au notat că unele dintre influenţele mai decente asupra societăţii noastre, ca de pildă, compasiunea, sunt idei care izvorăsc din moştenirea lui Hristos. Filosofii clasici vedeau compasiunea şi umilinţa ca semne al slăbiciunii, dar aceste trăsături creştine sunt esenţiale pentru o societate umanitară.

         Toţi locuitorii lumii vestice – fie că sunt creştini care mărturisesc, fie că nu – au beneficiat şi beneficiază de influenţele creştinismului supra societăţii noastre. Noi îi datorăm lui Iisus şi religiei pe care El a iniţiat-o aspectele mai fine, mai decente ale societăţii noastre. « Credinciosul şi necredinciosul deopotrivă se cuvine să respecte creştinismul ca fiind mişcarea care a creat civilizaţia noastră. »

Mult din ceea ce contravine învăţăturilor lui Hristos s-a comis în numele creştinismului. Învăţăturile false, creştinismul contrafăcut, ipocrizia şi slăbiciunea au diluat puterea căii creştine de viaţă. Totuşi, cei care trăiesc în acele ţări care sunt cel mai mult afectate de etica creştină sunt mai binecuvântaţi cu libertate, oportunitate şi valoare umană decât cei de oriunde altundeva de pe pământ.”

---

[1] Schmidt, op. cit. p. 128.

[2] Ibidem, p. 157.

[3] Kenneth Davis, America`s Hidden History (Istoria ascunsă a Americii) 2008, p. 65.

[4] Lee Strobel, The Case for Faith ( Pledoarie pentru credinţă) 2000, p. 220.

[5] Ibidem, p. 127.

Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II

( Traducere din articolul lui Noel Hornor )

de Pr. Prof Ioan Ciungu

Modul de a trata femeile, la păgâni şi evrei

`` În civilizaţia greacă datoria femeii era de a rămâne în casă şi de a fi supusă soţului ei. Semnul unei femei bune era acela de a-şi respecta obligaţia de a vedea, de a auzi şi de a întreba cât de puţin posibil. Ea nu avea nici un fel de existenţă independentă şi nici un fel de minte a ei proprie, iar soţul ei putea divorţa de ea aproape după capriciu...``

  `` Sub legea romană o femeie nu avea drepturi. În lege ea rămânea pentru totdeauna copil. Când era la tatăl ei era sub patria potestas, puterea tatălui, care îi dădea tatălui dreptul chiar de viaţă şi de moarte asupra ei; iar când se căsătorea trecea în mod egal în puterea soţului ei.

   Ea era în întregime supusă soţului ei şi completamente la mila lui. Censorul Cato, romanul antic tipic scria:

<< Dacă ar fi să-ţi prinzi soţia într-un act de infidelitate, poţi să o omori fără să fii pedepsit, fără judecată.>>”[1]

„ Comparată cu femeia modernă din societatea vestică de azi, femeia romană avea prea puţine sau deloc drepturi de proprietate. Bunurile sau banii pe care ea putea să îi moştenească legal erau limitaţi prin lege. Nu i se permitea nici măcar să lase bani copiilor ei dacă ei erau sub patria potestas a soţului ei. “[2]

   Şi la evrei, pe vremea lui Iisus, femeia era dispreţuită:

`` Cuvintele Legii (Torah) să fie arse mai degrabă decât să fie încredinţate unei femei…Dacă un om o învaţă pe fiica sa Legea este ca şi cum ar învăţa-o curvia.”[3]

Iisus a schimbat atitudinile faţă de femei

„ Statutul extrem de umil pe care femeia grecoaică, romană şi evreică îl avea de secole a fost radical afectat de apariţia lui Iisus Hristos. Acţiunile şi învăţăturile Lui au ridicat statutul femeii la noi înălţimi, adeseori spre consternarea şi spaima prietenilor şi duşmanilor Săi. Prin cuvânt şi faptă El a mers împotriva credinţelor şi practicilor antice considerate normale care defineau femeia ca inferioară social, intelectual şi spiritual.”[4]

   Iisus vorbeşte cu o femeie în Samaria, în timp ce ucenicii Săi plecaseră să cumpere mâncare. Când s-au întors au rămas miraţi că El vorbea cu o femeie. Credinţa generală în societatea iudaică era că un învăţător religios care vorbeşte în public cu o femeie se înjoseşte. În plus, femeia cu care vorbea Iisus era samariteancă, iar evreii dispreţuiau pe samariteni. (Ioan, cap. 4). Iisus dă astfel un exemplu pe care ucenicii îl vor urma, adică de a preda învăţătura evanghelică femeilor şi naţiunilor dispreţuite.

   Apostolul Petru scrie instruind pe soţi că ei şi soţiile lor sunt “moştenitori împreună ai harului vieţii”( 1 Petru 3: 7).

   Apostolul Pavel de asemenea preţuia mult femeile creştine care lucrau din greu conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos.(Romani 16:12).

[Se cuvine să adaug episodul pe care Sf. Evanghelist Ioan îl menţionează despre femeia care urma să fie ucisă cu pietre pentru că a fost prinsă în păcatul curviei. Iisus îi apără demnitatea în faţa bărbaţilor imorali şi ipocriţi (Ioan 8) ].

   „ Curtoazia, obiceiul de a trata femeile cu deferenţă, a fost inventată de creştinism.”[5]

Modul de a trata copiii şi pruncii în lumea păgână

“ Pruncii erau omorâţi pentru diferite motive. Cei născuţi deformaţi sau fragili fizic erau special destinaţi să fie omorâţi intenţionat, deseori prin înecare… Fetiţele erau în special vulnerabile. De exemplu în Grecia antică era rar chiar pentru o familie bogată să crească mai mult de o fiică.”[6]

    În cultura romană „un tată bogat putea decide să dispună de un prunc din cauza dorinţei de a nu împărţi proprietatea familiei între prea multe odrasle şi prin aceasta să reducă averea individuală a membrilor din generaţia următoare.” [7]

   „ Tot aşa de crudă era practica de a abandona pruncii. « Dacă copiii nedoriţi în lumea greco-romană nu erau direct omorâţi, erau frecvent abandonaţi - aruncaţi, ca să vorbim aşa. În cetatea Romei, de exemplu, pruncii nedoriţi erau abandonaţi jos lângă Columna Lactaria, aşa numită din cauză că acesta era locul asigurat de stat pentru ca doicile să hrănească pe unii dintre copiii abandonaţi. » ”[8]

Atitudinea creştinilor faţă  de copii. Cum i-a văzut Iisus pe copii.

“Ca şi faţă de pruncucidere, creştinii s-au opus faţă de  obiceiul înrădăcinat prin cultură de a abandona copiii şi l-au condamnat. Creştinii, totuşi, au făcut mai mult decât doar să condamne abandonarea copiilor. În mod frecvent ei luau în casele lor aceste fiinţe umane aruncate şi le adoptau. Scrierile creştine sunt pline cu exemple de creştini care adoptă copii aruncaţi.”[9]

   Infanticidul şi abandonarea copiilor nu au existat printre evreii din primul secol.

   “Grecii graţioşi râdeau de evreii  « disgraţioşi » pentru faptul că se dădeau înapoi îngroziţi faţă de obiceiul grecesc de a expune un prunc la moarte când forma craniului sau a nasului lui nu le plăcea.”[10]

   „ Concepţia evreilor era că toate fiinţele umane au fost făcute după chipul lui Dumnezeu, şi prin urmare ei credeau în sanctitatea vieţii. Totuşi, când a fost vorba de tratarea copiilor, ucenicii încă aveau ceva de învăţat. Iisus a dat un exemplu pentru ucenicii Săi despre modul în care copiii se cuvine a fi primiţi.

   Observaţi incidentul din Matei 19:13-14:  « Apoi au fost aduşi copilaşi la El ca El să-şi pună mâinile pe ei şi să se roage, dar ucenicii i-au certat. Însă Iisus a zis: ` Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu îi opriţi; căci a unora ca ei este împărăţia cerului.` »  Relatarea lui Luca despre acelaşi eveniment include cuvântul prunci. (Luca 18: 15). Ambele relatări notează că cei care au adus prunci şi copii la Iisus au fost  « certaţi » de ucenicii Lui. Iisus, cu toate acestea, a demonstrat că copiii erau importanţi şi se cuvenea să fie trataţi cu dragoste şi consideraţie mai de grabă decât să fie evitaţi ca fiinţe de clasa a doua.”

  „Mai târziu apostolul Pavel scria către Biserica din Efes: « Taţilor nu provocaţi pe copiii voştri la mânie ci creşteţi-i în învăţătura şi avertizarea Domnului. » (Efeseni 6:4)

   Pentru convertiţii din congregaţia de la Efes învăţătura lui Pavel era o îndepărtare radicală de cultura lor. Această învăţătură « introducea un element proaspăt în responsabilitatea părinţilor prin insistenţa că sentimentele copilului trebuie să fie luate în consideraţie. Într-o societate unde autoritatea tatălui (patria potestas) era absolută, aceasta reprezenta un concept revoluţionar. »”[11]

---

[1] Ibidem, p. 218.

[2] Alvin Schmidt, How Christianity Changed the World (Cum  creştinismul a schimbat lumea), 2004, p. 10.

[3] Ibidem, p. 102.

[4] Schmidt, op. cit. p. 102-103.

[5] D`Souza, op. cit. p. 70.

[6] Ibidem p. 49.

[7] Sarah Pomeroy, Goddesses, Wives and Slaves: Women in Classical Antiquity, 1975, p. 165.

[8] Schmidt, op. cit. p. 52.

[9] Schmidt, op. cit. p. 53

[10] Max Dimont, Jews, God and History, 1994, p. 108.

[11] The Expositor`s Bible Comentary, 1978, Vol. 11, p. 81.