luni, 16 ianuarie 2017

MUZEUL ATEISMULUI URMEAZĂ SĂ FIE IARĂȘI BISERICĂ (în Sankt Petersburg, Rusia)



de Pr. Prof. Ion Ciungu


( a. Catedrala Din Rusia Care A Fost Transformată În Muzeul Ateismului Urmează Să Devină Iarăși Biserică; b. Catedrala, după Revoluția din 1917;  c. Sfântul Isaac Mărturisitorul, patronul Catedralei din Sankt Peresburg; )

Russian Cathedral That Was Turned Into Museum Of Atheism Is To Be A Church Again[1]

 Mark Woods CHRISTIAN TODAY CONTRIBUTING EDITOR 12 January 2017



Domul aurit al Catedralei Sfântului Isaac este un reper în Sankt Petersburg


a. Catedrala Din Rusia Care A Fost Transformată În Muzeul Ateismului Urmează Să Devină Iarăși Biserică

"O fostă Catedrală Ortodoxă Rusească care a fost transformată într-un muzeu al ateismului în timpul perioadei sovietice urmează să fie restituită Bisericii – iar oamenii din zonă protestează acum împotriva acestei schimbări. 

Construită între 1818 și 1858 de arhitectul francez Auguste Ricard de Montferrand, aceasta a fost cândva cea mai importantă biserică a Ortodoxiei din Rusia.
Mai mult de 100.000 de oameni au semnat o petiție pe change.org împotriva restituirii catedralei Sfântului Isaac din Sankt Petersburg.

Această clădire este acum folosită pentru concerte și este o atracție turistică foarte importantă deși se țin slujbe religioase ocazional acolo. Potrivit AFP petiția a fost motivată de temeri că accesul în catedrală va fi limitat dacă va fi restaurată pentru întrebuințarea ei religioasă. Mai mult de 3,9 milioane de turiști au vizitat catedrala anul trecut, aducându-i un venit de mai mult de 13 milioane de dolari.

Biserica Ortodoxă Rusă, care a devenit tot mai influentă sub mandatul președintelui Vladimir Putin, a cerut oficial prin petiție restituirea clădirii în 2015 dar a fost refuzată de către autorități.

Totuși, s-a luat decizia marți să se accepte restaurarea, parte a unui plan de restaurare a bisericilor și mănăstirilor expropriate în timpul anilor de ostilitate oficială față de religie. De la venirea la conducere în 2009 a patriarhului Kirill, un loialist al lui Putin, aproximativ încă 5.000 de biserici au fost construite sau recâștigate de la întrebuințarea seculară, aproximativ încă 10.000 de clerici au fost recrutați și 122 de mănăstiri au fost înființate. În Moscova, 160 de parohii noi au fost înființate." 


b. Catedrala, după Revoluția din 1917

„După revoluția din octombrie 1917, [catedrala] este jefuită de boșevici, obiectele de cult sunt confiscate și clopotele topite.
Catedrala este închisă din ordinul autorităților comuniste în iunie 1928 și transformată în 1931 în muzeu al ateismului până în 1937, când ea devine un muzeu de istorie și de artă.
În iunie 1990, cu puțin timp înainte de căderea URSS-ului, slujbele religioase au fost reluate în catedrală, după o lungă întrerupere forțată. 

În 20 decembrie 2012, un clopot nou de 100 de tone a fost urcat într-una din clopotnițele catedralei.”  Aceste informații le-am luat din enciclopedia liberă Wikipedia, varianta franceză, de la articolul “Cathédrale Saint-Isaac de Saint-Pétersbourg”, de la subtitlul Utilisations depuis la révolution”.[2]

Mai multe date istorice și architectural-artistice despre această catedrală găsim pe site-ul CRESTINORTODOX.RO, la articolul “Catedrala Sfantul Isaac din Sankt Petersbourg”.[3]
De asemenea, imagini din interiorul ei, într-un filmuleț de 3 minute și 10 secunde, găsim tot pe CRESTINORTODOX.RO, dacă accesăm link-ul de la nota 4 de la subsolul acestei pagini.[4]


În interiorul Catedralei Sfântului Isaac din Sankt Petersburg



Exteriorul Catedralei Sfântului Isaac din Sankt Petersburg (construită între anii 1818-1858)


c. Sfântul Isaac Mărturisitorul, patronul Catedralei din Sankt Peresburg


Acest sfânt a trăit la Constantinopol, în secolul IV, și este cunoscut pentru lupta sa contra ereziei ariene în timpul împăratului arian Valens, și în timpul împăratului ortodox Theodosie. Este cinstit pe 30 mai. E numit și Isaac al Dalmației, pentru că a fost egumen al Mănăstirii Dalmaților, la Constantinopol. Despre el putem afla mai multe din enciclopedia liberă Wikipedia, varianta engleză, la articolul “Isaac of Dalmatia”,[5]  cât și din Sinaxar, la 30 mai.[6]

Petru cel Mare (1672-1725), țar și apoi împărat al Rusiei, s-a născut pe data de 30 mai, astfel că și-a ales patron pe Sfântul Isaac al Dalmației. Așa se explică numele sau hramul acestei catedrale, după cum am aflat din enciclopedia liberă Wikipedia, varianta engleză, la articolul „Saint Isaac`s Cathedral”, în partea introductivă.[7]

Slavă Domnului Nostru Iisus Hristos! Slava Gospodu Nașemu Iisusu Hristu! Слава Господу нашему Иисусу Христу! 


Doamne, ai milă! (Doamne, miluiește!) Gospodi, pomiluy! Господи, помилуй!  



[1] Mark Woods, Russian Cathedral That Was Turned Into Museum Of Atheism Is To Be A Church Again, Christian Today, 12 January 2017, http://www.christiantoday.com/article/russian.cathedral.that.was.turned.into.museum.of.atheism.is.to.be.a.church.again/103797.htm
[2] Cathédrale Saint-Isaac de Saint-Pétersbourg, Utilisations depuis la révolution, Wikipédia, https://fr.wikipedia.org/wiki/Cath%C3%A9drale_Saint-Isaac_de_Saint-P%C3%A9tersbourg#Utilisations_depuis_la_r.C3.A9volution
[3] Catedrala Sfantul Isaac din Sankt Petersbourg, CRESTINORTODOX.RO, http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/catedrala-sfantul-isaac-sankt-petersbourg-67552.html
[4] Catedrala Sfantul Isaac din Sankt Petersbourg, video, CRESTINORTODOX.RO, http://video.crestinortodox.ro/7tMPzngYPjY/Catedrala_Sfantul_Isaac_din_Sankt_Petersbourg.html
[6] Sinaxar 30 mai, Preacuviosul Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaților, la Constantinopol, http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai30.htm

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

COMORILE SANCTUARULUI DIN BETLEEM SUNT ÎN CURS DE RESTAURARE

de Pr. Prof. Ion Ciungu


( a. Comorile sanctuarului din Betleem sunt în curs de restaurare; b) Să ne reamintim de creștinii palestinieni )




Bethlehem shrine’s treasures being restored[1]



By Josephine McKenna | January 12, 2017, Religion News Service


Un restaurator lucrează pe un perete din carouori de mozaic în Biserica Nașterii din Bethleem. Photo courtesy of Piacenti SpA



a. Comorile sanctuarului din Betleem sunt în curs de restaurare


ROMA (RNS)  [Biserica] aceasta este venerată de diferite secte creștine și atrage mai mult de un milion de vizitatori în Țara Sfântă în fiecare an, făcând-o astfel să fie atracția turistică cea mai mare din Teritoriile Palestiniene.
Biserica Nașterii, construită de împăratul roman Constantin în secolul al IV-lea, este situată în Bethleem deasupra a ceea ce se crede a fi locul de naștere al lui Iisus, într-una din cele mai dezbinate regiuni ale lumii din punct de vedere politic.

Biserica este administrată în comun de către autorități Grecești Ortodoxe, Siriace Ortodoxe și Armene Apostolice, și toate au comunități monastice acolo.

Din 2013, experți italieni de la firma Piacenti SpA pentru restaurare artistică lucrează mereu cu guvernul palestinian pentru a depăși diferențele culturale și religioase și a continua ambițioasa restaurare estimată la valoarea de 15 milioane de dolari (14 milioane de euro) la finalizare.


Un expert arată o suprafață de mozaic restaurată lângă o imagine originală pe un telefon în Biserica Nașterii din Bethleem. Photo courtesy of Piacenti SpA.



«Pentru cei care au credință, acesta este locul unde Dumnezeu a sosit pe pământ, născut într-o peșteră care chiar a existat sub această biserică,» a spus pentru Religion News Service, Giammarco Piacenti, conducătorul proiectului, cu ocazia unei vizite la Roma. «Acest loc a fost imediat venerat, așa că din punct de vedere istoric și arheologic este foarte important.»

Aproximativ 170 de experți lucrează de trei ani la restaurarea tavanului bisericii, a arhitravelor de lemn și a pereților. În timpul cercetării lor, ei au descoperit un înger din mozaic, al șaptelea care încă rămâne în biserică, și au curățat și restaurat mai mult de un milion de carouri mici din mozaic strălucitor colorate.

«Această lucrare a devenit posibilă datorită colaborării unor oameni din diferite companii, de diferite origini și competențe,» a zis Piacenti. «Ea a implicat și oameni de diferite religii, naționalități și culturi.»

Biserica a fost terminată la ordinele lui Constantin în anul 339 d. Hr. , dar mai târziu a fost distrusă în timpul unui conflict în secolul al VI-lea. O nouă bazilică a fost construită de împăratul bizantin Iustinian I în anul 565 d. Hr. , și a fost căptușită cu mozaicuri colorate pe pereți, în timpul secolului al XII-lea.

«Design-ul transeptului este un exemplu de măiestrie excepțională, și tot așa sunt mozaicurile, coloanele, capitelurile și arhitravele,» a zis Piacenti.
De-a lungul anilor structura a suferit din cauza degradării și a infiltrării apei. Biserica a fost declarată site al Patrimoniului Mondial al N.U. în anul 2012 într-un efort serios de a o salva de la o degradare și mai gravă, și este și pe lista cu obiective pe cale de dispariție a Patrimoniului Mondial.
Dar, Piacenti a zis că puțini își dau seama că ea a rezistat invaziilor, războiului și dezastrelor naturale.

«Această biserică este o fortăreață care a supraviețuit atacurilor și la 15 cutremure de pământ teribile și ea încă stă în picioare astăzi,» a zis el.
Lucrarea e terminată în proporție de aproximativ două treimi; acum se caută fonduri pentru a ajuta la restaurarea celor 50 de coloane și a mozaicurilor de pe podea și pentru instalația de prevenire a incendiilor și pentru sistemele de iluminare.
Această restaurare este finanțată acum de țări ca Franța, Germania, Italia, Turcia, Maroc, precum și Vatican. Proiectul ar trebui să fie finalizat în anul 2019.



b) Să ne reamintim de creștinii palestinieni


Despre Biserica Nașterii Domnului din Betleem, dar și despre creștinii palestinieni, ne putem aminti și din articolul „NOI, CREȘTINII PALESTINIENI, ZICEM ALLAHU AKBAR”, publicat pe blogul Protopopiatului Ortodox Român Avrig, în data de 22 decembrie 2016. [2]

Să ne reamintim că Biserica Ortodoxă Greacă din Ierusalim și Biserica Armeană au sărbătorile după calendarul iulian, adică neîndreptat, deci în urmă cu 13 zile. Prin urmare, când ei sărbătoreau Nașterea Domnului, ceilalți creștini, cu calendar îndreptat, îl sărbătoreau pe Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (pe 7 ianuarie). Abia peste câteva zile, mai precis, pe 19 ianuarie, ei vor sărbători Botezul Domnului.

Să-L iubim și să-L sărbătorim în fiecare zi, în fiecare moment, în vecii vecilor, pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, prin modul nostru de gândire, de vorbire, de acțiune!







[1] Josephine McKenna, Bethlehem shrine’s treasures being restored, January 12, 2017, Religion News Service, http://religionnews.com/2017/01/12/bethlehem-shrines-treasures-being-restored/
[2] Pr. Prof. Ion Ciungu, NOI, CREȘTINII PALESTINIENI, ZICEM ALLAHU AKBAR, Protopopiatul Ortodox Român Avrig, joi, 22 decembrie 2016, http://protopopiatavrig.blogspot.ro/2016/12/noi-crestinii-palestinieni-zicem-allahu.html


joi, 5 ianuarie 2017

PRINCIPALELE CINCI EREZII ALE ANULUI 2016; BA CHIAR ȘASE?

de Pr. Prof. Ion Ciungu


(1. Un Singur Dumnezeu, dar al cui Dumnezeu? 2. “Amoris Laetitia” duce la schismă? 3. Trinitatea; 4. Infailibilitatea Bibliei; 5. Nașterea Virgină; 6. Ecumenismul)


Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că a-L cunoaște pe Adevăratul Dumnezeu, pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, înseamnă a câștiga viața veșnică: “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3).[1] Dogmele Bisericii Creștine sunt rezultatul eforturilor, de-a lungul secolelor, de a-L cunoaște pe Dumnezeu în mod corect.



Photo credit: "Triumph of St. Thomas Aquinas Over the Heretics" by Filippino Lippi via Wikimedia Commons (http://bit.ly/1y8QziM)


          Ce este o erezie?

Definiția din Dex 2009[2] este următoarea: “EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.”
          În anul 2016 au apărut abateri de la cinci dogme, în special, în lumea creștină occidentală, de confesiune protestantă și catolică. În lumea creștină orientală, de confesiune ortodoxă, unii teologi consideră că a fi de accord cu mișcarea ecumenică este o erezie.


          1. Un Singur Dumnezeu, dar al cui Dumnezeu?

„Rămân horărâtă pe o poziție de solidaritate religioasă cu mahomedanii, pentru că ei, ca și mine, care sunt creștină, sunt oameni ai cărții. Și după cum papa Francisc a afirmat săptămâna trecută, ne închinăm Aceluiași Dumnezeu.” Acest text l-a postat pe facebook profesoara de știință politică Larycia Hawkins de la Colegiul Creștin Evanghelic “Wheaton College” din Chicago, în decembrie 2015, împreună cu o fotografie a ei, în care apărea cu hijab pe cap. Așa am aflat din articolul “Top 5 ‘heresies’ of 2016: ‘One God,’ biblical authority and more”, publicat în data de 29 decembrie, 2016, pe Religion News Service, de Emily McFarlan Miller.[3] Din acest articol citez în continuare:

          “Oficialii de la Weaton, după cum s-a văzut, nu au fost de accord și au început procedurile de reziliere împotriva profesoarei, zicând că afirmațiile păreau «incompatibile cu convingerile doctrinale ale Colegiului Weaton». Controversa aceasta[4] a continuat intrând în acest an (anul 2016, n. trad.), când cele două părți au convenit să se despartă.


Larycia Hawkings vorbește la Prima Biserică Metodistă Unită din Chicago, în 6 ianuarie 2016.  Religion News Service photo by Emily McFarlan Miller


S-ar putea ca nu toți să considere această afirmație ca erezie, totuși.
Conciliul Vatican II a afirmat în 1964 că mahomedanii «împreună cu noi ÎL adorăm pe unul și milostivul Dumnezeu,» a notat NPR.[5] Majoritatea americanilor (64 procente) de asemenea cred că Dumnezeu acceptă închinarea din partea tuturor religiilor, incluzând Creștinismul, Iudaismul și Islamul, potrivit studiului Starea Teologiei Americane.


          2. “Amoris Laetitia” duce la schismă?

“Oare catolicii sunt acuma protestanți?  În legătură cu căsătoria, cel puțin, tocmai acest lucru au început să-l pretindă unii din criticii intransigenți ai papei Francisc anul trecut.
Originea plângerii lor a fost un document important referitor la viața de familie, publicat în primăvară,[6] numit «Amoris Laetitia», care în limba latină înseamnă «Bucuria Iubirii».
Acesta a fost interpretarea de către Francisc a deliberărilor a două întruniri importante de la Vatican, numite sinoade, în care episcopii și cardinalii au dezbătut moduri în care Biserica Catolică ar putea mai bine să primească cu bunăvoință familii care nu corespund întotdeauna idealurilor catehismului.

Conservatorii au fost dezamăgiți pentru faptul că exortația apostolică, după cum este cunoscut, a accentuat angajamentul bisericii de a însoți orice familie în orice situație mai degrabă decât să pună un stres mai mare pentru conformarea cu normele tradiționale sexuale și maritale.

Dar intransigenții s-au concentrat pe un pasaj anume care părea că permite păstorilor latitudinea de a da Împărtășania catolicilor care au divorțat și s-au recăsătorit fără o anulare [a căsătoriei anterioare].
Acest lucru, au zis criticii, a fost echivalent cu cedarea în fața cererii lui Henry VIII ca papa să-i permită să divorțeze.
Alții au mers așa de departe încât să pretindă că amenințarea este comparabilă cu criza ariană din secolul patru, care a divizat creștinismul din perioada de dinainte de Sinodul din Niceea cu privire la problema celor două naturi ale lui Iisus Hristos, umană și divină. Acea criză a fost rezolvată numai prin dezvoltarea unui crez comun în cursul deceniilor următoare.

Cum se va sfârși actuala criză catolică? Nimeni nu pare sigur. Schisma este o posibilitate, deși una îndepărtată. Experții în dreptul bisericesc spun că dacă papa ar aproba în mod public erezia, el în mod automat n-ar mai fi papă, iar Colegiul Cardinalilor ar trebui să găsească unul nou. Dar cine anume ar face această cerere?
Urmăriți problema aceasta.


          3. Trinitatea

“De obicei când creștinii dezbat despre supunere, ei vorbesc despre căsătorie. În acest an, totuși, ei au vorbit despre Trinitate, doctrina că Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul (adică, Iisus) și Dumnezeu Duhul Sfânt împreună constituie un Dumnezeu.

Natura Trinității a fost cheia dezbinării între Bisericile Creștine Răsăritenă și Apusenă în urmă cu aproape o mie de ani.

Totuși acestor dispute li s-a dat o nouă viață într-o rafală de postări pe blog în perioada verii pornite de către o postare ca oaspete pe blogul Alliance of Confessing Evangelicals din partea lui Liam Goligher, pastor senior al Tenth Presbyterian Church din Philadelphia.
Goligher a zis că Wayne Grudem, professor de teologie și studii biblice la seminarul Pheonix și fondator al Council of Biblical Manhood and Womanhood, împreună cu alți bine-cunoscuți teologi complementarieni au prezentat «un Dumnezeu diferit de Cel prezentat de Biserică de-a lungul secolelor și predat în Scriptură» pentru a justifica roluri biblice de gen, în care femeile sunt subordonate bărbaților.

Pe scurt, teologia lor Îl face pe Iisus subordonat lui Dumnezeu Tatăl, a scris Goligher.

Grudem a răspuns într-o postare pe blogul Council of Biblical Manhood and Womanhood că acest lucru nu este în contradicție cu a crede că Iisus este «în mod etern Dumnezeu (egal cu Tatăl în ființa Lui și în toate atributele) și că El este în mod etern Fiu (supus autorității Tatălui în relațiile personale în cadrul Trinității).»

Majoritatea americanilor (69 procente) affirmă că există un Dumnezeu adevărat în trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, și Dumnezeu Duhul Sfânt, potrivit studiului Starea Teologiei Americane. Dar ei de asemenea par dezbinați în legătură cu problema subordonării, deși întrebările lor par a fi mai mult referitoare la Duhul Sfânt decât la Iisus: 62 procente au zis că Iisus este deopotrivă cu adevărat Dumnezeu și cu adevărat om, iar 51 procente au zis că Duhul Sfânt este egal cu Dumnezeu Tatăl și cu Iisus.” 


          4. Infailibilitatea Bibliei

Într-o predică din luna august 2016, Pastorul Andy Stanley de la North Point Ministries, din Alpharetta, Georgia (SUA), vrând să apere credința în Iisus chiar independent de Biblie, a făcut niște afirmații prin care a micșorat mult importanța Bibliei.

“Acest predicator popular a argumentat în acea predică că dacă Biblia este temelia credinței creștinilor, atunci când înțelegerea lor despre Biblie este provocată de evidența științifică și arheologică, credința lor este provocată. Dar Biblia nu este o dovadă despre existența lui Iisus mai mult decât este certificatul de naștere al unei persoane dovadă despre el sau ea, și există foarte multe dovezi extrabiblice pentru afirmațiile din ea, a zis el.
Așadar, a zis Stanley, creștinii care se luptă cu părți din Scriptură care par că se contrazic între ele sau cu știința modernă nu trebuie să-și abandoneze credința.
Președintele Seminarului Teologic Baptist Sudic, Albert Mohler, a ripostat rapid într-un eseu pe website-ul său, zicând că punctele de vedere ale lui Stanley sunt «un dezastru apologetic și îi vor lăsa pe creștini fără nicio Scriptură autorizată».

«În cele din urmă, noi pur și simplu nu avem alt loc unde să mergem decât Biblia ca revelație autorizată a lui Dumnezeu. Hristos, nu Biblia, este temelia credinței noastre – dar singura sursă a noastră autorizată și infailibilă a cunoașterii despre Hristos este Biblia,» a scris Mohler.

Acest dezacord nu poate fi soluționat cu ușurință.

Americanii sunt dezbinați în legătură cu autoritatea biblică. Jumătate cred că Biblia are autoritatea de a spune oamenilor ce să facă, în timp ce 42 procente nu sunt de accord, potrivit studiului Starea Teologiei Americane.

În legătură cu problema infailibilității biblice sau a ineranței, ei iarăși sunt împărțiți cu privire la faptul dacă Biblia este sută la sută exactă în tot ceea ce predă: 47 procente sunt de accord, în timp ce 43 procente nu sunt de accord, potrivit studiului Starea Teologiei Americane. Există dezacord de asemenea cu privire la faptul dacă Biblia conține relatări de folos ale miturilor antice dar nu este adevărată în mod literal. În legătură cu această problemă, 44 procente sunt de accord, iar 45 procente nu sunt de accord.

Declarația de la Chicago despre Ineranța Biblică – scrisă în 1978 de mai mult de 200 de creștini evanghelici, inclusiv Francis Schaeffer, R.C. Sproul și John F. MacArthur afirma că Biblia «este fără eroare sau imperfecțiune în toată învățătura ei.» Doctrina despre ineranță de asemenea a fost afirmată de Conciliul Vatican II al Bisericii Romano Catolice care afirmă astfel: cărțile Scripturii trebuie în mod obligatoriu să fie recunoscute ca predând în mod solid, cu fidelitate și fără eroare acel adevăr pe care Dumnezeu l-a vrut să fie pus în scrieri sacre de dragul mântuirii.”


          5. Nașterea Virgină

“Stanley versus Mohler sunt reprezentativi iarăși.
Cei doi și-au extins conversația teologică intrând în sezonul Crăciunului după o predică din 4 decembrie în care Stanley a minimalizat importanța dogmei potrivit căreia Maria a fost virgină când l-a născut pe Iisus.

«Dacă cineva poate să-și prezică propria moarte și propria  înviere, eu nu sunt chiar atât de mult preocupat de faptul cum a venit pe lume, pentru că toată lucrarea învierii este așa de uimitoare,» a zis Stanley.

«De fapt se cuvine să știți că creștinismul nu depinde de adevărul sau chiar povestirile din jurul nașterii lui Iisus. El într-adevăr depinde de învierea lui Iisus.»

Mohler încă o dată a răspuns pe podcast-ul său zicând că nu există «nimic mai important decât clarificarea și afirmarea a tot ceea ce Biblia predă cu privire la nașterea lui Hristos și la adevărul întrupării Lui.»
Dacă Iisus n-a fost născut dintr-o fecioară, dacă în relatarea din cartea biblică a lui Luca nu poți avea încredere, atunci «acea neîncredere nu poate fi limitată la faptul cum El a venit la noi din punct de vedere al întrupării,»  a zis el.

Mohler a notat faptul că întrebările despre Nașterea Virgină sunt de acum 1.500 de ani, din timpul Sfântului Augustin de Hippo, care a scris, «Cu cât mai imposibilă le pare lor nașterea virgină a unei ființe umane, cu atât mai divină ea ne pare nouă.»

Cu toate acestea, Nașterea Virgină este acceptată pe scară largă de creștini. Ea este documentată în două dintre cele patru Evanghelii: Matei și Luca. De asemenea a fost reafirmată în amendamente la Crezul din Niceea făcut în 381 la Primul Sinod de la Constantinopol și în Crezul Apostolilor, care este datat din secolul al II-lea.

Iar Stanley, într-un interview la The Washington Post,[7] a avut să-și zică lui însuși următoarele:
«Adeseori sunt înțeles greșit din cauza stilului meu de comunicare. Eu în mod frecvent verbalizez ceea ce știu că cred necredincioșii, și cei care au părăsit biserica, ceea ce ei presupun sau își amintesc cum a zis un professor de la colegiu.»”


          6. Ecumenismul

Prin ecumenism se înțelege o “Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.” (Dex 2009).[8]

În 2016, în lumea creștinismului răsăritean, ortodox, unii teologi, episcopi, preoți, monahi, au afirmat tot mai des că ecumenismul este o erezie, chiar o panerezie. Această atitudine s-a văzut mai clar cu ocazia Sinodului Ortodox din Creta, din perioada Rusaliilor. Deși a fost pregătit timp  de peste 50 de ani, pentru a fi un Sinod Panortodox, la acest Sinod n-au participat patru Biserici (Antiohiană, Bulgară, Georgiană și Rusă), dintre care, Biserica Georgiană a condamnat ecumenismul în anul 1998. Celelalte Biserici au avut alte motive de neparticipare. Refuzul unor clerici din diferite Biserici naționale de a-i mai pomeni la rugăciuni pe ierarhii care au semnat actele Sinodului din Creta poate duce la schismă, ceea ce nu este de dorit pentru niciuna dintre părți.





[1] Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 17, verset 3, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=17
[3] Emily McFarlan Miller, Top 5 ‘heresies’ of 2016: ‘One God,’ biblical authority and more, Religion News Service, December 29, 2016, http://religionnews.com/2016/12/29/top-5-heresies-of-2016-one-god-biblical-authority-and-more/ 
[4] Emily McFarlan Miller, Larycia Hawkins, Wheaton College offer gratitude, move on, Religion News Service, February 10, 2016, http://religionnews.com/2016/02/10/larycia-hawkins-wheaton-college-speak-of-moving-ahead-reconciliation/
[5] Tom Gjelten, Do Christians And Muslims Worship The Same God?, NPR, December 20, 2015, http://www.npr.org/2015/12/20/460480698/do-christians-and-muslims-worship-the-same-god
[6] Rosie Scammell, Papal document prescribes pragmatic view of family, Religion News Service, April 8, 2016, http://religionnews.com/2016/04/08/pope-family-divorce-sexuality-exhortation/
[7] Kate Shellnutt, Megachurch pastor ignites debate after suggesting that Christianity doesn`t hinge on Jesus`s birth, The Washington Post, December 24, 2016, https://www.washingtonpost.com/news/acts-of-faith/wp/2016/12/24/megachurch-pastor-ignites-debate-after-suggesting-christianity-doesnt-hinge-on-jesus-birth/

luni, 2 ianuarie 2017

NOUĂZECI DE MII (90.000) DE CREȘTINI UCIȘI ÎN ANUL 2016

de Pr. Prof. Ion Ciungu


(a. Creștinii sunt cei mai persecutați din lume; b. Diferite statistici, diferite criterii; c. Numărul mahomedanilor omorâți de statul Islamic)


Iisus a zis: … “va veni vremea când oricine vă va ucide va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. (Ioan 16, 2).[1]


a.   Creștinii sunt cei mai persecutați din lume

Dintre toate grupurile religioase din lume, creștinii au fost cei mai persecutați pentru credința lor în 2016.

Massimo Introvigne, director al Centrului pentru Studii despre Religii Noi, (Cesnur), a spus la Radio Vatican că în jur de 90.000 de creștini au fost omorâți pentru credința lor în acest an. Pe de altă parte, aproximativ o jumătate de miliard de creștini din toată lumea nu au putut să-și exprime credința în mod liber în anul 2016.” Așa am aflat din articolul “90,000 Christians Killed for Their Faith in 2016 Alone, Religion Expert Claims”, publicat în data de 30 decembrie 2016, pe Christian Today, de Czarina Ong.[2] Din acest articol citez în continuare:

“Aceste numere sunt cât se poate de șocante, ținând cont că un creștin a fost omorât la fiecare șase minute în acest an, potrivit Breitbart News.”  Articolul din Breitbart News este publicat de Nick Hallett, în 28 decembrie 2016, și se numește “Christians Most Persecuted Religious Group In the World, Study Says”.[3] Citez în continuare de la Czarina Ong: “Datele au fost obținute de la Centrul pentru Studiul Creștinismului Global.”

“Introvigne a adăugat că aproximativ 70% din creștinii omorâți în 2016 au murit din cauza conflictelor tribale din Africa. Cel mai adesea, creștinii sunt omorâți pentru că refuză să ia armele pentru a merge în război, invocând motive de conștiință.

«Celelalte 30 de procente , sau 27.000, au fost omorâți în atacuri teroriste, în acțiunea de distrugere a satelor creștine, sau în persecuție din partea guvernului,» a adăugat el.

Biserica Catolică are în vedere să recunoască sfințenia creștinilor exemplari omorâți în teritoriile controlate de Statul Islamic (ISIS). Introvigne a zis că acești creștini și-au riscat viața pentru a-L onora pe Dumnezeu și pentru a răspândi cuvântul Lui.”

„Totuși, există un aspect bun care poate fi luat din numerele acestea din acest an. Numărul creștinilor omorâți este de fapt în scădere, dat fiind faptul că numărul creștinilor omorâți a ajuns până la 105.000 în anul 2015. Totuși, Introvigne a zis că creștinii rămân grupul religios cel mai persecutat din lume.”



b. Diferite statistici, diferite criterii

„Fără a dori să uităm sau să micșorăm suferința membrilor altor religii, creștinii sunt grupul religios cel mai persecutat din lume”, a zis proeminentul sociolog și autor italian Massimo Introvigne. Așa am aflat din alt articol, numit „One Christian Died For Their Faith Every Six Minutes In 2016”, publicat în 1 ianuarie 2017, pe Christian Today, de Ruth Gledhill.[4] În continuare citez de aici:

„El a fost de acord că unii oameni ar putea contesta aceste cifre și să argumenteze în schimb că au fost doar câteva mii sau chiar câteva sute de creștini care au murit pentru credința lor în 2016.


Mulți creștini au fost omorâți în 2016 în conflicte tribale în Africa. La începutul anului 2016 baroneasa Kox din Regatul Unit abia a scăpat dintr-o ambuscadă când a vizitat un sat din Nigeria distrus de păstorii islamiști militanți din grupul etnic Fulani.


Introvigne a zis: «Când discrepanțele sunt așa de mari, este clar că [înseamnă că] socotești lucruri diferite.»

Dacă statisticile s-au referit doar la cei cărora li se dăduse o alegere simplă -  «Ori îți negi credința, ori pieri», - numărul martirilor ar fi de câteva sute.

Dacă ele au inclus și pe cei uciși pentru anumite practici referitoare la credința lor creștină, numerele se ridică la câteva mii.

«Dar dacă te referi la oamenii care sunt omorâți în sens larg pentru faptul că ei sunt creștini, atunci ajungem la 90.000, sau o moarte la fiecare șase minute», a zis el.”

Pe baza acestor explicații, înțelegem acum numerele diferite publicate de diferite organizații care se referă la martirii creștini în 2016. De exemplu, organizația Open Doors a estimat la 7.000 numărul creștinilor uciși pentru credința lor. Așa observăm din articolul 90,000 Christians Killed in 2016, 1 Every Six Minutes: Study”, publicat în data de 30 decembrie 2016, pe Christian Post, de Samuel Smith.[5]



c.    Numărul mahomedanilor omorâți de statul Islamic

Introvigne s-a referit la Statul Islamic care omoară nu numai creștini, ci și mahomedani. Revin la articolul lui Ruth Gledhiil din care citez:

„Vorbind despre Statul Islamic, nu avem voie să uităm că Statul Islamic omoară mulți mahomedani și că în 2016, după estimările noastre, numărul creștinilor omorâți pentru credința lor și numărul mahomedanilor omorâți pentru credința lor, în afara Africii, și mai ales în Asia, este un număr foarte similar.

“Mahomedanii în general sunt omorâți de alți mahomedani: mahomedani șiiți sunt omorâți de mahomedani suniți, acesta este cazul cel mai frecvent.”

“Uneori mahomedani suniți sunt omorâți de mahomedani șiiți, mahomedani care nu sunt de accord cu o anumită deviație a islamului sunt omorâți de mahomedani extremiști, ca în cazul statului Islamic.”




[1] Sfânta Evanghelie după Ioan cap. 16, verset 2, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=16
[2] Czarina Ong, 90,000 Christians Killed for Their Faith in 2016 Alone, Religion Expert Claims, Christian Today, 30 December 2016, http://www.christiantoday.com/article/90000.christians.killed.for.their.faith.in.2016.alone.religion.expert.claims/103441.htm
[3] Nick Hallett, Christians Most Persecuted Religious Group In the World, Study Says, Btreitbart, 28 Dec 2016, http://www.breitbart.com/london/2016/12/28/christians-persecuted-religion-world-according-new-study/
[4] Ruth Gledhill, “One Christian Died For Their Faith Every Six Minutes In 2016”, Christian Today, 01 January, 2017, http://www.christiantoday.com/article/one.christian.died.for.their.faith.every.six.minutes.in.2016/103495.htm
[5] Samuel Smith, 90,000 Christians Killed in 2016, 1 Every Six Minutes: Study, Christian Post, Dec 30, 2016, http://www.christianpost.com/news/90000-christians-killed-in-2016-1-every-6-minutes-study-172464/