vineri, 12 august 2016

PSALTIREA MAICII DOMNULUI

de Pr. Prof. Ion Ciungu




“Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Luca 1, 46-48)






Icoana MaiciiDomnului de la Mănăstirea Poceaev (Ucraina) https://calindragan.files.wordpress.com/2009/10/pag-5-poceaev-copy.jpg


 

( a. Psalmul 1;  b. Versete din alți Psalmi;  c. Despre autorul Psaltirii Maicii Domnului)



a.   Psalmul 1[1]

Fericit este bărbatul, O, Fecioară Maria, care iubește numele tău; harul tău îi va mângâia sufletul.

El va fi împrospătat ca lângă niște izvoare de apă; tu vei produce în el fructul dreptății.

Fericită ești tu între femei; prin credința inimii tale sfinte.

Prin frumusețea corpului tău tu întreci toate femeile; prin calitatea sfințeniei tale tu întreci toți îngerii și arhanghelii

Mila ta și harul tău sunt predicate pretutindeni; Dumnezeu a binecuvântat faptele mâinilor tale.



b.   Versete din alți Psalmi[2]

Miluiește-mă Stăpână, și vindecă-mă de neputințele mele! Încălzește inima mea cea rece și nu mă lăsa să cad în mâinile vrăjmașilor mei sufletești. În ziua morții mele, vino în ajutorul sufletului meu, ca să mă duci la limanul mântuirii. (Ps. 3)

Îl binecuvântăm pe Dumnezeu, care te-a zidit! Binecuvântați să fie părinții tăi, care te-au născut! Binecuvântată ești Doamnă Fecioară, în cer și pe pământ, lăudată și preaslăvită în vecii vecilor! ( Ps. 5)


Prin tine Domnul nostru s-a făcut Mântuitorul și Fratele nostru. (Ps. 8)

Cei păcătoși, care se căiesc înaintea lui Dumnezeu, își dobândesc mântuirea, prin tine, înaintea lui Dumnezeu. Când suspină ei cu smerenie, tu, Maică milostivă, vindeci zdrobirea inimii lor... .(Ps. 9)

Să alergăm noi, păcătoșii, pe cărările Maicii Domnului, să ne ținem cu tărie de urmele pașilor ei și să nu ne despărțim de ea în rugăciunile noastre, plecându-ne genunchii în fața sfintei sale Icoane, ridicându-ne mintea la chipul cel dintâi, până când vom dobândi milele ei în ajutor la bună vreme spre moștenirea făgăduinței cerești. (Ps.14)

Stăpână Maică pururea Fecioară, Darul sânului tău este o Lumină pentru noi... . (Ps.17)
         
Tu, Stăpână,...toate sufletele drepților cu nesaț te privesc! (Ps. 23)

Preasfântă Fecioară... Înalță capul meu asupra vrăjmașilor mei, că eu voi cânta numele tău cel preasfânt! Frumusețea și bunătatea ta a dorit-o sufletul meu! (Ps. 26)
Înălța-te-voi Prea Sfântă Fecioară, că tu ești lăcașul cel prea frumos al Prea Sfântului Duh... înviază duhul meu, și inima mea cea împietrită o înmoaie întru pocăință... . (Ps. 29)

Și tu, Stăpână, ești cărarea cea dreaptă către Împărăția Cerurilor. (Ps. 31)

Bucurați-vă, drepților, întru Domnul, bucurați-vă și întru pururea Fecioara Maria, cântați-i o cântare nouă și Stăpânei noastre... . (Ps. 32)

Voi binecuvânta pe Sfânta Fecioară Maria în toată vremea... Primiți cu bucurie Sfântul Chip al vieții ei și râvniți la dragostea și smerenia ei, că blândă și smerită este Preasfânta Fecioară. (Ps. 33)

Întinse erau peste tot cursele iadului, dar tu, Stăpână, cu bunătatea ta m-ai apărat în fața lor! (Ps. 34)

Cel fărădelege grăiește cuvinte de hulă împotriva numelui tău, o, Preasfântă Stăpână și Împărăteasă... graiurile gurii sale spurcate sunt fărădelege și lingușire, dar noi credem și mărturisim, că tu te-ai înfățișat cu trupul în ceruri și acum stai înaintea Altarului lui Dumnezeu. (Ps. 35)

Preasfântă Fecioară Doamnă...Nu este pace în oasele noastre, ci cu preabinecuvântatul Rod al pântecelui tău ne vom împăca cu Dumnezeu. (Ps. 37)

Zis-am Păzi-voi căile mântuitoare al iubitului tău Fiu, Împărăteasa cerului... păzește-mă să nu alunec și să nu mă împiedic de piatra patimilor rele, ca să nu se bucure de mine vrăjmașii sufletului meu. (Ps. 38)

O, Lumină luminată de Lumina cerească! Luminează-mi, te rog, întunericul meu cel dinlăuntru, pentru ca mintea și dorința mea să se înaripeze în lumina ta către Sionul cel de sus. (Ps. 41)

Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea!  Oare nu pe tine, Stăpână Fecioară, trebuie să te iubească inima mea? Că prin tine vine mântuirea mea, iar Mântuitorul meu este Rodul binecuvântat al pântecelui tău. (Ps. 61)

Dumnezeule, Dumnezeul meu, împreună cu prea iubita Ta Maică Te slăvesc, care în chip feciorelnic Te-a zămislit din Duhul Sfânt, și ca Fecioară Te-a născut. (Ps. 62)

Lipitu-s-a sufletul meu de tine, Împărăteasa cerului, fă-mă ca să privesc pururea cu mintea slava și măreția Ta, ca să mă satur de nesăturatul tău Har. (Ps. 82)

Temelia vieții duhovnicești este să-L iubim pe Domnul nostru Iisus Hristos din toată inima și din tot sufletul, și pe iubita lui Maică, care L-a născut după trup, pe Preacurata Fecioara Maria... . (Ps. 86)

Fericit este acela care înțelege cu inima mijlocirea ta de Mamă... Cereștile tale mângâieri îl vor îmbărbăta, în conștiința lui, după mulțimea păcatelor, și duhul întunecat al deznădejdii va fugi de la el. (Ps. 93)

Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, mărturisi-ți-vă și iubitei Sale Maici, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu... Că ea ne povățuiește pe calea adevăratei înțelepciuni, ea ne arată cărările pașnice ale adevărului ceresc, ne învață frica Domnului, și din inima care o iubește izgonește dragostea de lume, care este vrăjmășie cu Dumnezeu... . (Ps. 106)

Zis-a Domnul, Doamnei noastre: „Stai, iubita Mea Maică, de-a dreapta Mea, sfințenia și bunătatea ta Îmi sunt plăcute Mie, de aceea să împărățești cu Mine în veci.” (Ps.109)

Lăudați, tineri, pe Maica lui Dumnezeu, lăudați, bătrâni, numele ei cel Sfânt! De la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele ei! Chipul ei este blând și smerit! Mila ei se revarsă peste toată făptura și îndurările ei ajung până la marginea pământului. (Ps. 112)

În ceasul ieșirii sufletului meu din Egiptul lumii acesteia, să stai lângă mine, Mângâietoare cerească, luminează-l cu sfânta-ți față, ca să nu-l înspăimânte nălucirile diavolului... . (Ps. 113)

Iubit-am pe Maica Domnului Dumnezeului meu și lumina darului ei m-a luminat! Înconjuratu-m-au boli aducătoare de moarte și necazurile iadului au tăbărât asupra mea, dar am chemat numele Sfintei Fecioare Maria și mi-a mângâiat sufletul meu. (Ps. 114)

Fericiți cei fără prihană, care umblă în Legea Domnului, fericiți cei ce umblă în calea sfintelor fapte bune ale Maicii lui Dumnezeu. ... Tu ești o făclie nestinsă pentru noi în întunericul păcatului. (Ps. 118)

Ridicat-am ochii minții mele la cer, unde petreci tu, Împărăteasa cerului, și în inima mea a venit mare mângâiere, că tu nu vei dormita, nici nu vei dormi, păzindu-mă de toate năvălirile vrăjmașului... . (Ps. 120)

Veselitu-m-am cu duhul credinței și al nădejdii în tine, Preaslăvită Împărăteasă a cerului și a pământului... te rog, cu lacrimi, întărește credința mea în făgăduielile cerești, învie nădejdea mea, spre mila iubitului tău Fiu... . (Ps. 121)

Din adâncul inimii mele te-am chemat, Preasfântă Doamnă, pururea Fecioară... Mântuiește-mă în ziua durerii și în ceasul morții să nu lași sărmanul meu suflet... .(Ps. 129)

Preasfântă Stăpână, Doamnă Fecioară, de Dumnezeu Născătoare,... Numai pe tine te-a îndrăgit sufletul meu! Numele tău este mir vărsat și mireasma milelor tale este mai bună decât toate aromatele! Tu pătrunzi până la mine, ca dimineața, în negura păcatelor! ... te pun, Împărăteasă cerească, ca pe o pecete pe inima mea... . (Ps. 130)

Lăudați numele Domnului, proslăviți și numele pururea Fecioarei Maria, ... că ea va reînnoi voia cea bună în inimile noastre și nu ne vor birui poftele păcatului. (Ps. 134)

Preasfântă Doamnă Fecioară, tu m-ai încercat și mi-ai cunoscut și căderile și fărădelegile mele, dar să se înmulțească asupra mea, a păcătosului, milele tale de Maică... . (Ps. 138)

Scoate-mă, Preasfântă Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, de la omul cel viclean, și de vrăjmașul din iad păzește-mă, că vrăjmașul și-a îndreptat săgeata împotriva mea, și cu lingușirile lui îmi prinde sufletul meu. Zdrobește, Stăpână, puterile lui cele viclene, și să cadă degrabă în prăpastia pe care a făcut-o... . (Ps. 139)

Preasfântă Doamnă Fecioară, cu toată smerenia strig către tine, auzi-mă, ... seara, dimineața, la amiază, și în orice vreme, ca să nu întunece răutatea lumii mintea mea... . (Ps. 140)

Binecuvântată ești Stăpână, Doamnă Fecioară, că ne înveți pe noi, robii tăi, să luptăm împotriva lumii, a trupului și a diavolului! Împotriva lumii, ca să ne întoarcem ochii de la înșelăciunile ei, împotriva trupului, ca să ne menținem în curăție și să nu ne atingem de lucrurile oprite. Împotriva diavolului, ca să înțelegem ispitele și smintelile lui și să ne împotrivim din toate puterile lucrărilor lui. (Ps. 143)

Cântați Doamnei noastre și Împărătesei noastre o cântare nouă. Lauda ei în adunarea drepților... . (Ps. 149)



c.   Despre autorul Psaltirii Maicii Domnului


În cartea „Viața, Urmarea și Psaltirea Maicii Domnului – Mama Noastră”, tipărită la Editura „Lumină din Lumină”, în anul 2001, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, la pagina 344, scrie astfel: „Psaltirea Maicii Domnului a fost făcută de Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului și a toată Rusia, și a fost tradusă în limba română de Arhimandritul Paulin Lecca, Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, fiind plecat dintre noi.”

Însă, într-o ediție de mai târziu, de ex., „Psaltirea Maicii Domnului” Editura Agapis, anul 2008, găsim astfel: „Autorul este anonim, dar o rugăciune premergătoare psalmilor care începe cu cuvintele: "Veniți să ne închinăm Împărătesei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Veniți să ne închinăm Fecioarei Maria, Împărătesei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la însăși Doamna Fecioara Maria, Împărăteasa noastră, Născătoarea de Dumnezeu", această rugăciune este luată din lucrările Sfântului Dimitrie de Rostov.” Citatul apare ca fiind de la  Arhim. Paulin Lecca.[3]

În schimb, în mai multe ediții tipărite de catolici în limba engleză, chiar și în acest an, 2016, autorul Psaltirii Fericitei Fecioare Maria este Sfântul Bonaventura. De exemplu, în Psaltirea din care eu am tradus Psalmul 1, “THE PSALTER OF THE BLESSED VIRGIN MARY, A Rosarium In Honor of Our Lady, St. Bonaventure,”  scrie astfel: “Psaltirea Fericitei Fecioare Maria a fost scrisă de Sf. Bonaventura în sec. XIII, și este în Domeniu Public în toată lumea. Traducerea engleză folosită în acest volum este făcută de J.H. Wallishauser, după câte se pare în 1841, și este de asemenea în Domeniul Public în toată lumea.”

Sfântul Bonaventura s-a născut în Italia, în localitatea Bagnoregio, lângă Viterbo, (anul nașterii nu este stabilit cu exactitate), între 1217 și 1221 și a murit în Franța, la Lyon, în anul 1274. A fost canonizat de papa Sixt al IV-lea în anul 1482, și e cinstit pe 15 iulie.[4]

Sfântul Dimitrie al Rostovului s-a născut în anul 1651 în localitatea Makarovo, la 40 km de Kiev (Ucraina), și a murit în anul 1709, la Rostov (Rusia). În 1757 a fost canonizat  ca sfânt, de către Biserica Ortodoxă Rusă, și e cinstit  pe 28 octombrie.[5]

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, te rugăm frumos, miluiește-ne și pe noi!




[1] Tradus din engleză după varianta THE PSALTER OF THE BLESSED VIRGIN MARY, A Rosarium In Honor of Our Lady, St. Bonaventure, 2010,E-Saint Library, Kindle Edition, https://www.amazon.com/Psalter-Blessed-Virgin-Saint-Library-ebook/dp/B003PJ7CUY
[2] Selectate din cartea Viața, Urmarea și Psaltirea Maicii Domnului – Mama Noastră, Apare cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Lumină din Lumină, București, 2001, pp. 349-447. Vezi și http://maicadomnului.ro/psaltirea-maicii-domnului_l185_p0.html
[3] Psaltirea Maicii Domnului, Editura Agapis, 2008, Prezentare,
[4]SFÂNTUL BONAVENTURA DE BAGNOREGIO, episcop, doctor seraphic, CALENDAR ROMANO -CATOLIC
[5] Monahul Leontie, La pomenirea Sf. Dimitrie de Rostov, 1709 – 2009,  300 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CER A SFÂNTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI, pe site-ul Sfintei Mănăstiri Pantocrator din Melissohori (Grecia), http://www.impantokratoros.gr/D1B13A28.ro.aspx



joi, 11 august 2016

DE CE SĂ TRĂIM ÎN ADEVĂR?

de Lucian Olaru






„Eu sunt Calea, ADEVĂRUL şi Viaţa” [1]
“Pilat I-a zis: Ce este adevărul?” [2]
„O jumătate de adevăr este echivalent cu o minciună”
(Bartolomeu Valeriu Anania)





          Sinonime pentru adevăr: realitate, veridicitate, veritate, autenticitate, justeţe, exactitate[3], verosimil, corect, just, real, drept, sigur, netăgăduit, nefalsificat, întemeiat[4].

        


"Iisus a răspuns:« Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.»"  (Ioan 18, 37)


  În lumea întreagă oamenii au valori diferite, religii şi dumnezei diferiţi; au obiceiuri diferite, limbă şi îmbrăcăminte diferite, însă două lucruri sunt tuturor comune:  ideea de adevăr şi cea de minciună; uneori cele două se întrepătrund în mod viclean, se amestecă atât de bine încât nu se poate şti cu exactitate până unde ţine adevărul şi de unde începe minciuna. Pentru că Dumnezeu este Adevărul, El posedă adevărul absolut şi întreg şi ne-a învăţat că adevărul întotdeauna va trimfa iar minciuna va fi descoperită şi nimicită de Însuşi Adevărul întrupat.

          Profeţii din Vechiul Testament şi Sfinţii au trăit în adevăr şi au luptat pentru ca adevărul să triumfe şi să lumineze în lume; de aceea ei se numesc oamenii lui Dumnezeu, oamenii Adevărului; şi noi trebuie să iubim adevărul şi să-l folosim totdeauna, să ocolim şi să urâm minciuna; Dumnezeu iubeşte adevărul[5] şi pe oamenii care vorbesc adevărul îi iubeşte şi mai mult. În cele mai multe situaţii adevărul are nevoie de un însoţitor; acela este curajul. Adeseori adevărul deranjează, este neplăcut şi doare. Pentru că descurcă iţele încurcate ale societăţii şi ale organizaţiilor criminale, adevărul nu este iubit, nu este acceptat de bunăvoie, iar susţinătorii lui sunt duşmăniţi, alungaţi sau chiar pedepsiţi. De aceea este nevoie de curaj pentru ca adevărul să stea drept, să stea la suprafaţă de la început şi să fie cunoscut de restul lumii.


A D E V Ă R U L

Toate vietăţile comunică între ele prin sunete în timp ce oamenii îşi vorbesc gândurile, informaţiile şi stările sufleteşti prin cuvinte; fără ele comunicarea dintre oameni ar fi extrem de primitivă: “Cuvintele sunt modul cel mai bogat şi diferenţiat de a comunica” [6].
Adevărul este atunci când gândurile şi cuvintele oglindesc cu fidelitate realitatea obiectivă[7]. Este bine ca orice om să se folosească de adevăr în viaţa lui cu orice prilej; a folosi minciuna este neplăcut oricărui om şi urât înaintea lui Dumnezeu. Pentru a deveni ucenici fideli ai Domnului Iisus ni se cere să umblăm după adevăr şi să nu folosim minciuna; adevărul eliberează dar minciuna înrobeşte, aşa cum spune Iisus: “Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” [8]. Oriunde este adevăr este lumină, înţelepciune, pace şi libertate; unde este adevărul, acolo este şi Dumnezeu prezent.

Astăzi adevărul este tot mai rar, lumea este în continuu înnecată în minciună, adevărul este denaturant şi falsificat. Non-valorile sunt promovate ca valori autentice. Adevărul nu mai este aşa de scump (şi de căutat) ca altădată, nu mai este atrăgător; pur şi simplu omul nu mai vrea adevărul pentru că adevărul doare. El produce suferinţă direct sau indirect; omul nu vrea suferinţă pentru că nu îi place să sufere. Plăcerea şi suferinţa au fost duşmani din vechime. Adevărul este crud pentru că ne trezeşte din înselăciunea minciunii şi din capcanele diavolului şi ne re-orientează către Dumnezeu.


Ce spune Biblia despre Adevăr?

În Predica de pe munte Domnul Iisus ne-a spus că oamenii care au în centrul vieţii adevărul şi dreptatea vor fi prigoniţi[9], însă îl poartă pe Dumnezeu în viaţa lor.
Iisus a zis aşa: „Eu sunt Calea, ADEVĂRUL şi Viaţa” [10]. Dumnezeu este Singurul posesor al Adevărului întreg şi absolut; de aceea numai Dumnezeu are dreptul să judece. Judecata Lui este dreaptă[11] pentru că are la bază adevărul pur, întreg şi nefalsificat. Dacă nu avem acces la adevărul întreg - şi noi nu putem cunoaşte decât numai o părticică din adevăr - atunci orice hotărâre sau acţiune pe care le facem sunt false sau parţial adevărate. De aceea Iisus ne-a poruncit să nu judecăm pe nimeni, pentru că fără să vrem, nedreptăţim.


a) Adevărul în Vechiul Testament.

          O promisiune[12] făcută unui om sau un cuvânt spus către cineva trebuie să fie  împlinit – cuvântul trebuie să devină faptă – ca să fie adevărat, pentru ca acel cuvânt să nu se transforme într-o minciună; aşa ne porunceşte Domnul Iisus zicând: “Cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” [13]. De asemenea psalmistul David ne îndeamnă să facem făgăduinţe Domnului şi să le împlinim[14]; să nu fie vorbe goale, mincinoase, ci gura noastră să rostească adevărul în fiecare clipă. Înţeleptul Isus Sirah ne spune să nu ne temem pentru că în lupta noastră pentru adevăr îl vom avea alături pe Dumnezeu[15].
Dumnezeu iubeşte adevărul: “Că iată adevărul ai iubit” [16] după cum spune regele David; omul care iubeşte şi caută adevărul şi care trăieşte întreaga sa viaţă în adevăr este iubit de Dumnezeu; adevărul aduce lumină şi pace în viaţa omului şi luptă pentru dreptate, pentru frumos, şi în general pentru tot binele.


b) Adevărul în Noul Testament.

 În Epistola întâi a Sfântului Ioan Evanghelistul se spune că Iisus a venit în lume “ca să strice lucrurile diavolului”  [17] care urmăreşte pieirea omenirii şi distrugerea ordinii Creatorului. Iisus a venit să restaureze lumea şi să restabilească adevărul.
          Sfântul apostol Petru, în prima epistolă ne învaţă că cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune[18] să nu-şi lase mintea să gândească sau limba să grăiască vicleşug. Adevărul produce lumină în lume: "Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca aceia care intră să vadă lumina" [19]. Lumina este adevărul, Dumnezeu, iar obrocul este capacul care se pune peste o lumânare să nu lumineze, să poţi dormi[20] ; Înţelesul este acesta: nimeni nu trebuie să ascundă adevărul - înţelepciunea să nu o ţii numai pentru tine; înţelepciunea, ştiinţa, adevărul trebuie strigate de pe acoperişurile caselor[21] ca să fie accesibile tuturor; nimeni nu trebuie să ascundă Adevărul şi pe Dumnezeu[22], ci El trebuie anunţat de pe acoperişurile caselor pentru ca toţi să ştie de Dumnezeu: şi păcătosul – ca să se pocăiască; şi necredinciosul – pentru ca să vină la credinţă.


c) Ce câştigăm dacă umblăm cu adevărul?

Câştigăm iubirea lui Dumnezeu şi sălăşluirea Duhului Sfânt – care este Duhul Adevărului – în sufletul nostru[23].
Spunând adevărul ne apropiem de Dumnezeu şi moştenim viaţa veşnică.
Nu ne despărţim de Iisus dacă stăm în adevăr.

Duşmănia lumii: adeseori oamenii nu caută adevărul şi spun mai multe minciuni decât adevăr. Totuşi ei vor să fie informaţi cu adevărul şi dacă cineva îi minte, se supăra. Orice om care foloseşte adevărul în viaţa lui şi se declară prin fapte duşman al minciunii şi al slugilor diavolului este în pericol de a fi prigonit pentru dreptate[24] aşa cum ne-a spus Domnul Iisus: “Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” [25]. Cu altă ocazie Mântuitorul ne-a spus că “nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare”  [26] ceea ce înseamnă că toată munca de a ascunde orice adevăr este zadarnică; chiar dacă nu imediat, adevărul şi dreptatea ies întotdeauna la suprafaţă şi toate faptele ascunse şi ruşinoase făcute în umbră şi în întuneric vor ieşi la lumină în ziua Judecăţii lui Dumnezeu.


d) Ce pierdem dacă umblăm cu adevărul?

Pierdem prietenia lumii – s-ar putea să fim marginalizaţi social.
Putem pierde avantaje materiale şi funcţii în Societate.
Putem pierde chiar viaţa aceasta pământească, dar o câştigăm pe cea veşnică fericită: “Cel ce şi-a câştigat viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela O va câştiga” [27]. Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre oameni care s-a luptat pentru adevăr. Irod a poruncit să i se taie capul cu sabia pentru că Ioan îl mustra de multe ori pe Irod pentru păcatul său: “Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” [28].
A spune adevărul aduce cu sine o pierdere imediată şi sigură[29], ca pedeapsă pentru o faptă rea sau ca o nedreptate pentru susţinerea adevărului.


e) Proverbe

“Spune-i adevărul în faţă şi ai un duşman pe viaţă” [30].

“A tăinui adevărul înseamnă a îngropa aurul” [31].

“Adevărul nu se teme de judecată” [32].

“Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi” [33].

“Fiecăruia îi place să audă adevărul. În special despre alţii” [34].


CONCLUZII

Deşi de multe ori ne vine greu, este mai simplu să spunem adevărul; minciuna nu poate să ţină mult, până la urmă tot se află; adevărul nu poate fi ascuns la nesfârşit; mincinosul poate fi discreditat peste măsură, dat afară din serviciu sau alte neplăceri mai grave.
De cele mai multe ori o minciună nu este suficientă; ea cheamă altele, mai multe şi mai mari; pe lângă faptul că minciuna iniţială trebuie repetată de multe ori, ea este continuu înflorită şi exagerată, pentru ca să fie bine protejată minciuna iniţială; de asemenea susţinerea minciunii consumă inutil multă energie; este cunoscută expresia: “am obosit de atâta minciună”.
          Cea mai importantă este prietenia cu Dumnezeu: “prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu. Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” [35]. După ce au vindecat un om bolnav şi au fost ameninţaţi ca să nu mai înveţe în numele lui Iisus, Apostolii Petru şi Ioan au răspuns: “Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit” [36].
          Să ascultăm îndemnul sfântului Pavel care zice: “lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” [37]
„Adevărul Tău pururea să mă spijinească” [38].









[1] Ioan 14, 6
[2] Ioan 18, 38
[5]  Psalmul 50, 7: “Că iată adevărul ai iubit”
[6] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009 p 99
[8] Ioan 8, 31-32
[9] Fericirea a opt-a: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 10)
[10] Ioan 14, 6
[11] Ioan 5, 30
[12] Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduială; https://dexonline.ro/definitie/promisiune
[13] Matei 5, 37
[14] "Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru", Psalmi 75, 11
[15] Isus Sirah 4, 30: “Până la moarte luptă-te pentru adevăr, şi Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine”
[16] Psalmi 50, 7
[17] “Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8)
[18] “Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug;” (I Petru 3,10)
[19] Luca 11, 33
[20] la Bartolomeu Valeriu Anania, https://www.youtube.com/watch?v=zPEsUA2I1j4
[21] Luca 12, 3: "câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri."
[22] obroc = a pune lumina sub obroc, a ascunde oamenilor adevărul;  https://dexonline.ro/definitie/obroc
[23] Rugăciunea Împărate Ceresc: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților si Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”, la http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/rugaciunea-celui-care-mangaie
[24] „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 10)
[25] Ioan 15, 20
[26] Luca 8, 17
[27] Matei 10, 39; Biblia, versiunea Anania, http://www.dervent.ro/biblia.php
[28] Marcu 6, 18;  „Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său” (Luca 3, 19).
[29] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 74
[36] Faptele Apostolilor 4, 19-20
[37] Coloseni 4, 25
[38] Psalmi 39, 15