de Pr. Prof. Ion Ciungu
( Apocalipsa: exigenţe
religios-morale; timp eshatologic
interpretabil;
comentariul arhiepiscopului rus Averchie;
aspect consolator )
“ Fericit cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele
proorociei şi păstrează cele scrise în
aceasta. Căci vremea este aproape.“
(
Apocalipsa cap. 1, verset 3 )
“ Şi eu îi mărturisesc oricui ascultă
cuvintele profeţiei acestei cărţi :
Dacă le va mai adăuga cineva ceva, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care
sunt arătate în cartea aceasta ;
iar de va scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei profeţii,
Dumnezeu îi va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă, care
sunt arătate în cartea aceasta.”
( Apocalipsa 22, 18 )
Promisiunea
de a deveni fericit prin citirea, ascultarea şi păstrarea celor scrise în
ultima carte a Noului Testament ar putea smulge pe cineva din indiferenţă.
Putem
înţelege că trebuie să respectăm textul divin intact, nici să adăugăm, nici să
omitem, ca nu cumva Dumnezeu să ne adauge pedepsele teribile sau să ne excludă
de la recompensele vitale descrise.
A)
Exigenţe religios-morale
aprobate, recomandate de Iisus
-
muncă până la osteneală, cu răbdare, fără a face
compromis cu cei răi, punând la încercare pe cei ce pretind că sunt apostoli ( „
ştiu faptele tale şi osteneala ta…şi că i-ai pus la încercare pe cei ce-şi spun
apostoli şi nu sunt , şi că i-ai aflat mincinoşi..” );
-
consecvenţă neobosită în suferinţa pentru numele lui
Iisus; ( „ştiu că ai îndurat de dragul numelui Meu şi că n-ai obosit” );
-
pocăinţă spre recâştigarea dragostei dintâi ( „dar am
împotriva ta că ţi-ai părăsit iubirea dintâi” ); în caz contrar urmează pedeapsa cu
desfiinţarea sau transferul Bisericii din acel loc ( mutarea sfeşnicului din
locul lui );
-
ura faţă de faptele nicolaiţilor ( idolatrie, libertinaj
sexual, separaţie între religie şi morală );
-
consecvenţa în credinţă chiar în condiţii de insulte din
partea ipocriţilor şi în condiţii de închisoare spre ispitire din partea
Diavolului; recompensa pentru cel ce
biruieşte este imunitate faţă de moartea
a doua;
-
pocăinţă pentru compromisul cu imoralitatea, idolatria (
învăţătura lui Balaam ); în caz contrar
urmează războiul cu sabia gurii lui Iisus;
în caz de victorie recompensa este hrana cerească ( mana cea ascunsă ) şi surpriza
făcută de Iisus celui ce şi-a câştigat nevinovăţia ( numele de pe pietricica
albă );
-
intoleranţă faţă de cei ce îndeamnă la desfrânări şi
idolatrie ( Izabela, autointitulată proorociţă ); recompensa promisă este stăpânire peste
neamuri şi frumuseţile eterne cu Însuşi Mesia ( „steaua cea de dimineaţă” );
-
pocăinţă pentru lipsa de vigilenţă ( priveghere ) de a
consolida ceea ce a rămas şi era să moară;
pedeapsa în caz contrar este venirea inopinată a lui Iisus, iar
recompensa pentru biruinţă sunt veşmintele albe, umblarea cu Iisus, numele
scris în cartea vieţii şi numele mărturisit de Iisus înaintea Tatălui Ceresc şi
înaintea îngerilor Lui;
-
păzirea ( ţinerea, păstrarea ) cu răbdare a cuvântului
lui Iisus şi netăgăduirea numelui Lui;
recompensa pentru aceasta este confirmarea de către Însuşi Iisus a
valorii pe care cel victorios o are în structura de rezistenţă a templului lui
Dumnezeu, căci numele lui Iisus va fi scris pe el, de asemenea numele lui
Dumnezeu şi numele Noului Ierusalim;
-
sârguinţă spre pocăinţă, spre renunţare la indiferenţa
faţă de Iisus izvorâtă din orgoliile
bogăţiei false;
-
acceptarea sfatului lui Iisus de a cumpăra de la El aur
valoros, veşminte albe şi alifie pentru ochi spre adevărata vedere; să remarcăm faptul că aici Iisus nu oferă
gratis ca în multe alte situaţii, ci vinde, adică sfătuieşte pe cel ce doreşte
să cumpere, să plătească, să depună efort personal conştient;
-
atenţia pregătită pentru a auzi glasul lui Iisus care
bate la uşa sufletului nostru;
recompensa celui care Îi deschide este cina cu Însuşi Iisus; recompensa generală pentru cel ce reuşeşte să
iasă victorios este acordarea dreptului de a şedea pe tronul de judecată cu
Însuşi Iisus.
B) Timp eshatologic interpretabil
Când va veni sfârşitul
lumii, cu toate evenimentele care îl precedă şi care îi succed, a fost, este şi
va fi o întrebare la care s-au căutat, se caută
şi se vor căuta răspunsuri.
Răspunsurile
date sunt de multe feluri.
Din cartea
grecului ortodox Savvas Agouridis aflăm următoarele:
“
După secolul al IV-lea, Apocalipsa a fost recunoscută, în Răsărit şi în Apus,
drept carte canonică, în ciuda faptului că obiecţii, mai ales în Răsărit, au
existat şi după aceea, până târziu, şi Biserica evita să citească în timpul
cultului fragmente din Apocalipsă, desigur, datorită îndoielilor care existau
în privinţa erminiei acestei cărţi.”[1]
“ În
spaţiul Ortodoxiei greceşti interpretarea istorică atinge apogeul o dată cu
producţia unui mare număr de comentarii la Apocalipsă, mai ales în perioada 1700-1821,
anul eliberării Greciei de sub turci. În aceste texte putem citi despre
politica internaţională în Balcani în acea perioadă precum şi speranţele
grecilor subjugaţi.Vezi în legătură cu această temă cartea minunată a lui
Asterie Arghiriou, Les Exégèses grecques
de l` Apocalypse à l'époque turque ( 1453 – 1821 ), Thessalonique, 1982, unde
sunt amintite peste 30 de comentarii la Apocalipsă. Dar şi după eliberarea
Greciei de sub turci, în perioada Marii Idei, continuă producţia de comentarii
la Apocalipsă, care se concentrează în jurul vreunui moment istoric, ca de
exemplu refacerea Imperiului Bizantin. Apostolos Makrakis identifică în
Mahomedanism şi Papism cele două fiare din Apocalipsă. Comentatorii Apocalipsei
în această perioadă se confruntă cu riscuri foarte mari şi întrebări fără
răspunsuri: care sunt, de exemplu, cei doi Martori din cap. 11.
………………………………………………………………………………..
Nu a lipsit niciodată în Grecia şi în
spaţiul ortodox încercările de a afla timpul celei de a doua veniri a
Mântuitorului Hristos. Există un fel de tradiţie în acest gen de literatură.
Interpretarea profeţiilor din Sfânta Scriptură şi din Tradiţie au fost asociate
în ultimul timp cu bogata folosire a numerelor din Apocalipsă. Rod al unor
astfel de eforturi este interesantul studiu intitulat Ştiinţa determinismului
hristocentric în istorie ( Ed. Electon, Atena, 1962 – 1964 ). În această carte
se susţine că împărăţia de o mie de ani va începe în anul 1997! ( p. 42 ). Dar
nici părintele Nektarios Moulatsiotis nu a fost dezamăgit de neîmplinirea
erminiilor sale despre America şi Rusia, despre statele arabe şi Israel. După
schimbările recente care au avut loc pe scena istoriei, se limitează acum la a
lămuri problema: Când va avea loc cea de
a doua venire a Domnului ( Ediţia a 3-a, Atena, 1991).
Din cele de mai sus înţelegem cât de
mult a pătimit Apocalipsa lui Ioan în istoria interpretării sale şi cât de mult
a fost lipsită Biserica de învăţăturile fundamentale ale acestei cărţi. Exegeza
mai nouă, începând cu secolul al XVIII-lea şi până astăzi încearcă să atragă
atenţia Bisericilor către această direcţie.
Din
cauza caracterului iconic al Apocalipsei, trebuie să notăm aici faptul că, în
timp ce mai toţi scot în evidenţă caracterul eshatologic al cărţii, de cele mai
multe ori se neglijează caracterul parenetic şi cel consolator al acestei
cărţi.”[2]
Dar chiar
caracterul
parenetic şi consolator al Apocalipsei, alături de cel de pedeapsă, îl incită
pe cititor spre identificarea sensului eshatologic, spre identificarea
personajelor eshatologice.
Enciclopedia Catolică rezumă încercările de
identificare a personajelor apocaliptice astfel:
“
Ar fi deopotrivă obositor şi inutil să enumerăm măcar cele mai proeminente
aplicaţii făcute Apocalipsei. Ura rasială şi ranchiuna religioasă au găsit în
toate timpurile în viziunea ei mult material convenabil şi care oferă
satisfacţie. Persoane ca Mohammed, Papa, Napoleon etc., au fost pe rând
identificate cu fiara şi cu prostituata. Pentru « reformatori » în mod deosebit
Apocalipsa a fost o sursă inepuizabilă în care să caute invective ca să poată
arunca apoi împotriva ierarhiei romane. Cele şapte coline ale Romei, robele
stacojii ale cardinalilor, regretabilele abuzuri ale curţii papale au făcut
aplicaţia uşoară şi ispititoare. Datorită cercetării perseverente şi
intense a savanţilor, interpretarea
Apocalipsei a fost transferată într-un câmp liber de odium theologicum.”[3]
În cele ce
urmează redau, în traducere selectivă, din Enciclopedia liberă, Wikipedia,
varianta engleză, diferite interpretări ale acestei cărţi profetice.
„Apocalipsa
are o largă varietate de interpretări, începând de la mesajul simplu că se
cuvine să avem credinţa că Dumnezeu va triumfa ( interpretare simbolică ), până la complexe scenarii cu privire la
timpul sfârşitului
( interpretare futuristă ), până la vederile criticilor care neagă
Apocalipsei absolut orice valoare spirituală.
În epoca
creştină de început, creştinii în general înţelegeau că această carte prezice
evenimente viitoare, în special un mileniu viitor de paradis pe pământ. La
sfârşitul epocilor antică şi medievală,
Biserica a dezaprobat mileniul ca un regat de o mie de ani în sens literal. Cu
Reforma Protestantă, oponenţii Romano-Catolicismului au adoptat o intrpretare
istoricistă, în care despre apocalipsa prezisă se crede că se desfăşoară în
istoria bisericească. Un savant iezuit a contracarat cu preterismul, credinţa
că Apocalipsa prezice evenimente care de fapt au avut loc cum au fost prezise
în primul secol, ca de exemplu, Persecuţia Creştinilor în Imperiul Roman sub
împăraţii Nero şi Domiţian. În secolul XIX, futurismul ( credinţa că
prezicerile se referă la evenimente viitoare ) a înlocuit în mare măsură
istoricismul printre protestanţii conservatori.
Majoritatea
interpretărilor se încadrează în una sau mai multe din următoarele categorii:
-
Istoricistă, care înţelege Apocalipsa ca o vedere largă a
istoriei.
- Preteristă, în care Apocalipsa se referă ( mai ales ) la evenimente
din epoca apostolică ( primul secol ), sau – cel mai târziu – căderea Imperiului
Roman.
-
Futuristă, care crede că Apocalipsa descrie evenimente viitoare ( credincioşii moderni din
această interpretare sunt adeseori numiţi « milenialişti ») ; şi
-
Idealistă sau Simbolică,
care susţine că Apocalipsa nu se referă la oameni sau evenimente din realitate,
ci este o alegorie a cărării spirituale şi a luptei continue dintre bine şi
rău.
Alte interpretări sunt după cum
urmează:
-
Interpretarea ortodoxă răsăriteană
-
Interpretarea liturgică pascală
-
Interpretarea adventiştilor de ziua a şaptea
-
Interpretarea esoterică
-
Interpretarea uceniciei radicale
-
Interpretarea spirituală pascală.”[4]
În
articolul de faţă redau doar interpretarea
ortodoxă răsăriteană, de pe acelaşi site, şi spicuiesc din interpretarea
istoricistă.
Interpretarea ortodoxă răsăriteană
„ Ortodoxia
Răsăriteană tratează textul ca descriind simultan evenimente contemporane (
evenimente care se întâmplă în acelaşi timp ) şi ca profeţie a evenimentelor
viitoare , pentru care evenimentele contemporane au fost o formă de
prefigurare. Ea respinge încercările de a determina, înainte de faptul însuşi,
dacă evenimentele Apocalipsei sunt în desfăşurare, prin a le detalia ca pe o
hartă pe evenimentele actuale, luând aminte avertismentul Scripturistic
împotriva celor care proclamă « iată-L este aici » în mod prematur.
În schimb cartea este văzută ca un avertisment de a fi pregătiţi spiritual şi
moral pentru timpurile sfârşitului, oricând ar veni ele ( « ca un hoţ
noaptea » ), dar ele vor veni la vremea pe care Dumnezeu o alege, nu ceva
care poate fi precipitat sau dedus în mod trivial de muritori. [ Averky (Taushev),
Archbishop (1996-Eng. tr. Fr. Seraphim Rose). The Apocalypse: In the Teachings of
Ancient Christianity.
Platina, California: St. Herman of Alaska Brotherhood. ISBN 978-0-938635-67-3 ]. Această vedere este de
asemenea susţinută de mulţi catolici, deşi există o diversitate de opinii
despre natura Apocalipsei în cadrul catolicismului.
Cartea Apocalipsei este singura carte din
Noul Testament care nu este citită în timpul slujbelor de Biserica Ortodoxă
Răsăriteană. În Biserica Ortodoxă Coptă ( care nu este în comuniune cu Biserica
Ortodoxă Răsăriteană dar este similară din punct de vedere liturgic ), întreaga
Carte a Apocalipsei este citită în Noaptea Apocalipsei sau Sâmbăta Luminată (
la 6 zile după Paşti).”
“
Interpretarea istoricistă[5]
Interpretări istorice timpurii
Comentariile
profetice în Biserica primară erau
adeseori parţiale sau incomplete, de obicei interpretând pasaje individuale mai
degrabă decât cărţi întregi. Cel mai timpuriu comentariu complet despre Cartea
Apocalipsei, considerat a fi unul dintre cele mai timpurii comentarii, a fost
făcut de Victorinus de Pettau în
jurul anului 300 d. Hr. O prezentare generală a diferitelor expuneri profetice din
secolul al III-lea până în secolul al V-lea demonstrează că profeţiile erau
interpretate în mod uniform într-un cadru istoricist de către scriitorii latini
( mai târziu catolici ).
Privind
spre împlinirea viitoare a anumitor pasaje profetice, teologii creştini au tras
concluzia că evenimentele profeţiei biblice ( mai ales aşa cum sunt conţinute
în cărţile Daniel şi Apocalipsa ) cuprind întreaga Epocă a Bisericii de la
Înălţarea lui Iisus până la A Doua Venire a Sa.
De-a
lungul epocii medievale interpretarea istoricistă s-a modificat tot mai mult şi
s-a dezvoltat prin expunerile lui Andrei, Primasius (ambii din sec. VI ), Beda ( 730 d.
Hr. ), Anspert, Arethas, Haymo şi Berengaud ( toţi din sec. IX ).
Istoricismul până la Reformă
Forma
largă a istoricismului a dominat în creştinism din secolul al IV-lea până la
Reformă. Prefigurând revolta care urma să vină, episcopul catolic Arnulf de
Orleans a fost primul care a aplicat profeţia despre Omul Fărădelegii, din II
Tesaloniceni 2, 3-9, la papalitate. Aceeaşi interpretare a fost dată de abatele
catolic Joachim de Floris în 1190 şi de arhiepiscopul Eberhard II în
1240.
Din
Reformă şi Contra Reformă, reformatorii şi catolicii au inventat diferite
scheme de interpretare pe care ei le-au folosit fiecare pentru a pretinde că
celălalt era biserica apostată. De la reformatori a apărut paradigma istoricistă.
Drept urmare, au prins rădăcini
poziţiile pro-catolice când iezuitul doctor în teologie Francesco Ribera a
propus futurismul în 1590, şi când spaniolul iezuit Luis de Alcazar a propus
preterismul.
Interpretări istoriciste protestante
Reforma Protestantă s-a
născut ca reacţie la doctrinele catolice ale
mântuirii numai prin fapte şi identificând papalitatea cu Antichristul.
Istoriciştii protestanţi au văzut profeţia împlinită prin secole şi intrând în
epoca modernă. Mai degrabă decât să se aştepte ca un singur Antichrist să
stăpânească pământul în timpul unei perioade viitoare a Marelui Necaz, Martin
Luther, Jean Calvin şi alţi reformatori protestanţi au văzut Antichristul ca o
caracteristică prezentă a lumii timpului lor, împlinită în papalitate.
……………………………………………………………………..
Istoricismul modern
Secolul al
XIX-lea a fost un şuvoi semnificativ de gândire profetică. Deşi paradigma
istoricistă, împreună cu pre- sau postmilenialismul ei, cu principiul zi - an
şi cu vederea Antichristului papal a fost dominantă în mediul erudiţiei protestante engleze în mare parte a perioadei
de la Reformă până la mijlocul secolului al XIX-lea ( şi continuă să găsească
expresie în unele grupuri astăzi ), ea nu a fost singura ofertă pe mai larga piaţă pre- sau
noncritică. Ivindu-se în Marea Britanie şi în Scoţia, William Kelly şi alţi
Fraţi din Plymouth au devenit exponenţii de frunte ai eshatologiei premileniale. Până în 1826,
interpretarea literalistă a profeţiei s-a instalat şi dispensaţionalismul a văzut lumina zilei. Interpretarea
dispensaţionalistă a derivat din modelul istoricist de a interpreta cărţile
Daniel şi Apocalipsa şi din teoria că
era o lacună în împlinirea profetică propusă de futurism, dar
dispensaţionalismul a luat o poziţie hotărât anti-catolică.”
C)
Comentariul
arhiepiscopului rus Averchie Tauşev
Cele şapte Biserici
reprezintă şapte perioade istorice
creştine.
„Există opinia că cele şapte Biserici
reprezintă şapte perioade de timp de-a lungul întregii existenţe a Bisericii
creştine de la întemeierea ei până la
sfârşitul lumii:
1) Biserica Efesului
reprezintă prima perioadă , cea a Bisericii Apostolice, care a trudit mult şi
nu a obosit în lupta cu primii eretici, nicolaiţii, însă a renunţat curând la
obiceiul cel bun de a face bine altora – părtăşia
bunurilor ( iubirea dintâi );
2) Biserica Smirnei
reprezintă a doua perioadă, cea a persecuţiilor împotriva Bisericii, persecuţii
care au fost zece în total;
3) Biserica Pergamului
reprezintă a treia perioadă, cea a Sinoadelor ecumenice sau a combaterii
ereziilor, cu ajutorul sabiei cuvântului lui Dumnezeu;
4) Biserica Tiatirei este a
patra perioadă, cea a înfloririi şi răspândirii creştinismului printre noile
popoare ale Europei;
5) Biserica Sardesului este
epoca umanismului şi a materialismului din secolele XVI-XVIII;
6) Biserica Filadelfiei este
penultima perioadă din existenţa Bisericii, epoca contemporană, când Biserica
are într-adevăr o putere mică în societate şi este supusă unor noi persecuţii,
fiind necesară răbdarea;
7) Biserica Laodiceei este
ultima şi cea mai înspăimântătoare perioadă dinaintea sfârşitului lumii,
caracterizată prin indiferenţă faţă de credinţă şi prin bunăstare materială.”[6]
Din rusă în engleză comentariul arhiepiscopului Averchie a fost
tradus de preotul Serafim Rose. Averchie
a murit în anul 1976, iar Serafim în
1982.
Rose, la perioada Laodiceea, a adăugat următoarea notă în
partea de jos a paginii 96:
„Oare această ultimă perioadă nu a început deja în anii `80 ? Judecând după indiferenţa creştinilor
ortodocşi, care ar trebui să aibă o credinţă arzătoare şi să îi lumineze pe
ceilalţi, după fariseismul răspândit pretutindeni, după mulţumirea de sine
într-o Ortodoxie formalistă, şi după nepăsarea cu care atât de uşor se
strecoară în inimile noastre, ale celor care nu ne aflăm sub persecuţie,
această perioadă într-adevăr a început.”
Scriind despre însemnătatea arhiepiscopului Averchie în
Biserica Orodoxă universală, Serafim Rose ne dezvăluie următoarele:
„Arhiepiscopul Averchie cita deseori cuvintele Sfântului Teofan
Zăvorâtul despre vremurile de pe urmă: “Cu toate că numele de creştin se va
auzi pretutindeni şi vor fi pretutindeni biserici şi slujbe religioase, toate
acestea vor fi doar o aparenţă, în realitate fiind vorba despre o adevărată
apostazie.”[7]
D) Aspect parenetic-consolator
Mântuitorul şi Judecătorul nostru Iisus Hristos ne cheamă la
biruinţă.
Selectez câteva din
îndemnurile Lui transmise şi nouă prin intermediul Apocalipsei:
-
„Biruitorului, lui îi voi da să mănânce din pomul vieţii,
care este în raiul lui Dumnezeu.”
-
„Biruitorul nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua.”
-
„Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da
o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie
decât cel care-l primeşte.”
-
„Iar biruitorului şi celui ce păzeşte până la capăt
faptele Mele îi voi da stăpânire peste neamuri şi cu toiag de fier le va
păstori şi ca pe vasele de lut le va sfărâma, aşa cum Eu am primit putere de la
Tatăl Meu.”
-
„Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în veşminte albe. Şi
numele lui nu-l voi şterge din cartea vieţii. Şi-i voi mărturisi numele
înaintea Părintelui Meu şi înaintea îngerilor Săi.”
-
„Biruitorul, pe el îl voi face stâlp în templul
Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi
şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului
Meu – al Noului Ierusalim, care se pogoară din cer de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.”
-
„Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul
şi va deschide uşa voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. Biruitorului,
lui îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, aşa cum şi Eu am biruit şi am
şezut cu Tatăl Meu pe tronul Său.”
-
„Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea
dintâi! Peste aceştia moartea cea de-a doua nu are putere, ci ei vor fi preoţi
ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El de-a lungul miilor de
ani.”
-
„Să nu pecetluieşti cuvintele profeţiei acestei cărţi,
căci vremea e aproape. Cel ce-i nedrept să mai nedreptăţească; cel ce-i spurcat
să se mai spurce; şi cel ce este drept
să mai facă dreptate; şi cel ce este sfânt să se mai sfinţească. Iată, Eu vin
curând. Iată, Eu vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca fiecăruia să-i dau
după cum îi este fapta…”
-
„Fericiţi cei ce-şi spală veşmintele, pentru ca să aibă
ei putere peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate! Afară câinii şi
vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce
iubesc şi lucrează minciuna! Eu Iisus l-am trimis pe îngerul Meu să vă
mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici…”
[1] Savvas Agouridis, COMENTARIU LA APOCALIPSA
SFÂNTULUI IOAN, traducere de
Preot Prof. Dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, Bucureşti, 2004, p.
37.
[2] Idem, ibidem.
[3] Catholic
Encyclopedia, Apocalypse, Interpretation,
[4] The Book of Revelation, From Wikipedia, the free encyclopedia, Interpretations,
Eastern Orthodox Interpretation
[6] Arhiepiscop Averchie Tauşev, APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN, un
comentariu ortodox, Cuvânt înainte de Pr. Serafim Rose, traducere din
engleză de Felix Truşcă, Editura Sofia, Tipărită cu binecuvântarea Prea
Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
Bucureşti, 2005, pag. 95-96.
[7] Arhiepiscopul Averchie, Adevărata
Ortodoxie şi lumea contemporană ( în limba rusă ), Jordanville, 1971,
p. 21, după Arhiepiscopul Averchie, APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN, un comentariu ortodox….,
p. 17
