TEXTE LITURGICE

„Văzând Preacurată pe Făcătorul a toată lumea, că rabdă ocări, şi se înalţă pe Cruce, suspinai, zicând: Preaslăvite Domane, Fiul meu şi Dumnezeul meu, cum suferi necinste Stăpâne, vrând să cinsteşti zidirea Ta. Slavă milostivirii Tale celei multe, şi pogorârii Tale, Iubitorule de oameni.”(Minei, pp 230, Vecernie, stihoavna Crucii, 15 Noiembrie).

„Înfrumuseţându-ţi cugetul sufletului tău cu postul, luminezi pe credincioşi cu razele pătimirii, Galactioane fricite. Pentru aceasta săvârşind cu credinţă sfântă şi de lumină purtătoare ziua ta, strigăm cu către tine cu credinţă: Ca unul ce ai îndrăzneală către Hristos, roagă-te să ne mântuim noi” (Minei, pp 72, Utrenie, Sedealna Crucii, Noiembrie).

„Fecioară cu totul fără prihană, care ai născut pe Dumnezeu cel mai presus de fiinţă, roagă-te Lui neîncetat împreună cu cei fără de trup, să dea iertare de greşale, şi îndreptare vieţii mai inainte de sfârşit, nouă celor ce cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine după datorie, însăţi prea lăudată.” (Minei, pp 72, Vecernie, 15 Noiembrie).

„Dacă Te-a văzut pe Tine înălţat pe Cruce, Preacurată Maica Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, tânguindu-se ca o maică, zicea: Ce minune nouă şi străină este aceasta Fiul meu? cum Te împreuni cu moartea, Viaţa tuturor? Vrând să înviezi pe cei morţi ca un milostiv”( Minei, Noiembrie pp 73).

INGERI SI DEMONI

de Pr. Ioan Chidu

                                            A.ÎNGERII

 Lumea "celor nevăzute" pe care o mărturisim în Simbolul credinţei sau cerul creat de Dumnezeu la început (Facere 1,1), este lumea fiinţelor spirituale, lumea îngerilor.                                                                                                          

Îngerii au fost creaţi din nimic, la fel ca şi lumea materială, dar înaintea acesteia. Ei sunt nemateriali şi fără trup. Despre natura îngerilor, Psalmistul David, în Ps. 103,4 mărturiseşte: "Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc", cuvinte din care observăm că îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale, dar nu la fel cu spiritualitatea lui Dumnezeu. În relatările biblice, arătările îngerilor sunt descrise întotdeauna cu chip omenesc, asemănători unor tineri câteodată deosebit de strălucitori (Facere 19, Daniel 10). În Cartea Tobit, îngerul Rafael îl însoţeşte pe Tobie iar acesta îl vede ca om. Îngerul care a prăvălit piatra de pe uşa mormântului Domnului (Matei 28,2) avea "înfăţişarea ca fulgerul şi îmbrăcămintea alba ca zapada" si s-a adresat femeilor vestind Invierea. Femeile mironosite au găsit în mormântul Domnului înviat ( Marcu 16,5)" un tânăr şezând în partea dreaptă îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au înspăimântat". În Evanghelia dupa Luca 24,4, în faţa femeilor ce aduceau miresme la mormântul Domnului, li s-au arătat " doi bărbaţi în veşminte strălucitoare". La Înălţarea Domnului, apostolilor ce priveau pe Domnul înălţându-se la cer( Fapte 1,10) li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe.

Deşi sunt duhuri, îngerii sunt totuşi limitaţi în timp şi spaţiu. Sf. Ioan Damaschinul, în acest sens zice: "... atunci când sunt în cer nu sunt pe  pământ şi când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ nu sunt în cer. Fiind spirite ei sunt  în locuri spirituale. Natura lor nu are forma trupească şi activează acolo unde li se porunceşte; cu toate acestea ei nu pot să activeze simultan în două locuri deosebite".( Dogmatica ,II, 3,trad. de Pr. D. Fecioru, ed.a II-a, Scripta, 1993, p.47)

Deşi au o cunoaştere  mai specială ca a omului, îngerii nu sunt atotştiutori. Ei sunt fiinţe raţionale şi libere. În vedenia sa, profetul Daniel Îl vede pe Dumnezeu (Daniel 7,10) slujit de " mii de mii de miriade " de îngeri, deci, numărul lor e imens. În Epistola către Coloseni 1,16, sf. ap. Pavel descrie o clasificare a îngerilor buni, pe baza căreia  sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul  îi grupează în trei categorii (coruri), fiecare având trei cete:

I. Serafimi, Heruvimi, Tronuri,

II. Domnii, Puteri, Stăpânii,

III. Începătorii, Arhangheli, Îngeri.                            

Rolul îngerilor este de a fi slujitori ai lui Dumnezeu, ai întregii creaţii şi ai fiecărui om în parte (în calitate de îngeri păzitori). Peste tot în sfânta Scriptură, atât a Vechiului testament cât şi a Noului testament îi găsim pe îngerii buni ca împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu: ei păzesc intrarea în Eden - Facere 3,24; îi ajută pe cei drepţi- Daniel 3,28,Tobit 5,4 si urm., Arh.Gavriil aduce veşti minunate - Luca 1,11;26, ne păzesc pe fiecare - Matei 18, 10, ICor. 11,10, însoţesc sufletele după ce se despart de trup - Lc.16,22. Atât Bisericile creştine se află sub paza unui înger - Apoc.1,20, cât şi popoarele - Daniel 10,13,20 (Persia, Grecia), - F.Ap.16,9 (Macedonia).

                                  B.DEMONII

Există , însă, şi îngeri răi sau demoni, diavoli. La început ei făceau parte din lumea îngerilor buni, dar s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi au fost alungaţi din cer (Apoc. 12, 7-90. Declarându-se vrăşmaşii lui Dumnezeu ( Isaia 14,11-15), vrând să fie mai presus de Dumnezeu, au fost trimişi în adânc, după cuvântul Mântuitorului:"....am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer" ( Luca 10,18), iar Dumnezeu i-a pus în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari"( Iuda 6).

Diavolul este socotit autorul păcatului şi pricina răului în lume. El a ispitit şi a împins la căderea în păcatul neascultării pe primii oameni (Facere 6,1-7), el a iniţiat grozăvia uciderii între oameni (Cain şi Abel), el însuşi fiind "de la început ucigător de oameni"( Ioan 8,44). El a îndrăznit- fără nici o izbândă - să ispitească pe Însuşi Mântuitorul (Matei 4,1-11), si tot el, diavolul, "umblă răgnind ca un leu, căutând pe cine să  înghită" (IPetru 5,8).

Numărul demonilor este foarte mare. Şi în lumea lor există o ierarhie. Găsim pomenit numele ''Beelzebul, căpetenia demonilor" ( Matei 12, 24), iar Sfinţii  Părinti spun că şi în lumea întunericului sunt trepte şi ranguri diferite.

Biruinţa finală, însă, nu aparţine forţelor răului, căci pentru izbăvirea din robia diavolului a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Prin jertfa supremă de pe crucea de pe Golgota, precum şi prin Învierea Sa din morţi, Mântuitorul a biruit puterea celui rău. Cu ajutorul Harului ceresc avem puterea să luptăm împotriva demonilor, a ispitelor de tot felul, având alături pe îngerii buni şi păzitori.  

* Pr.Prof. Vasile Mihoc,Indrum. Bis.2003, pag. 75- 80

* Pr.Mihai Colotelo, Indr. bis. 1977, pag. 225-228

* Sfanta Scriptura, Buc.1968

Îngerii, prietenii şi casnicii lui Dumnezeu

de Lucian Olaru

Motto: „Înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fii cu mine şi mă învaţă să fac bine; eu sunt mic, tu fă-mă mare; eu sunt slab, tu fă-mă tare; şi-n tot locul mă-nsoţeşte şi de rele mă păzeşte; Doamne Îngeraşii Tăi fie păzitorii mei, şi în zi şi în noapte, pân-la ceasul cel de moarte.”

Toată lumea ştie că există două lumi: una văzută, palpabilă, iar alta nevăzută; iar cei ce nu cred ca există o lume nevăzută, aceeia nu cred (poate) că omul are suflet tocmai pentru că el (sufletul) nu se vede... sau tot aşa, omul nu are minte pentru că ea nu se vede cu ochiul liber...

Din lumea nevăzută fac parte îngerii, „cereştile, netrupeşti puteri” care sunt puţin mai mari decât noi oamenii, atât în putere, în cunoştinţă cât şi în virtute; spune psalmistul David: „Micşoratu-l-ai pe dânsul (pe om) cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el” (Psalmi 8, 5). Îngerii (deci lumea nevăzută) au fost creaţi înaintea lumii vazute, aşa cum mărturiseşte dreptul Iov: „Când s-au făcut stelele, lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii Mei” (Iov 38, 7). Îngerii au fost creaţi de Dumnezeu din nimic şi deci sunt fiinţe mărginite, dar pot străbate spaţiul cu viteza gândului, însă nu au însuşirea atotprezenţei, pe care numai Dumnezeu o are; îngerii cunosc cele prezente, cele trecute şi cele viitoare, dar cu toate acestea nu posedă atotştiinţa, care este un atribut (o însuşire) numai a lui Dumnezeu. Ei nu pot face minuni decât numai din încredinţarea lui Dumnezeu.

Cuvântul ÎNGER înseamnă „sol, crainic, vestitor, trimis”[1]; ei au rolul de a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu, de a trimite mesaje oamenilor... „Îngerii sunt fiinţe spirituale, personale, mărginite, dar superioare oamenilor.”[2] Îngerii au raţiune, voinţă, simţire şi văd faţa lui Dumnezeu, aşa cum a zis Domnul Însuşi: „Îngerii din ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu”[3]

Rolul sau scopul îngerilor este:

-          dau preamărire lui Dumnezeu;

-          împlinesc voia Lui;

-          propria lor fericire şi slujesc ca mijlocitori între Dumnezeu şi oameni;

-          se bucură pentru întoarcerea păcătoşilor;

-          primesc descoperiri de la Dumnezeu;

-          grăiesc către oameni şi îi învaţă; sunt mesageri ai lui Dumnezeu;

-          îi apără pe oameni de rele şi de vrăşmaşul diavol; duc rugăciunile oamenilor către tronul cel ceresc;

Îngerii sunt fiinţe spirituale, (nu au trup), sunt nemuritori, n-au trebuinţă de hrană, n-au gen, nu sunt supuşi ispitelor şi slăbiciunilor omeneşti;[4]

            Sfânta Biserică ne învaţă că fiecare om îşi are îngerul său păzitor: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, căci zic vouă că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.”[5]

            Nu toţi îngerii  sunt egali între ei; ei se împart în nouă cete, grupaţi în trei triade:    

-          Scaunele, Heruvimii, Serafimii;

-          Domniile, Stăpâniile, Puterile;

-          Începătoriile, Arhanghelii, Îngerii.

            Îngerilor le acordăm o cinstire relativă, (asemenea sfinţilor), numită în limbaj bisericesc „cult de venerare”; îi cinstim de mai multe ori pe an: fiecare zi de luni este îmchinată cinstirii sfinţilor îngeri; ziua de 8 Noiembrie, când sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail; numeroase biserici poartă hramul Sfinţilor Arhangheli şi multe persoane poartă numele de Gabriel(a), Gavriil, Mihail(ela) şi Rafail în semn de cinstire şi preţuire a îngerilor.

            Cultul cinstirii sfinţilor îngeri (sau venerarea îngerilor) s-a generalizat oficial prin horărârea sinodului VII ecumenic de la Niceea, 787.

 "Cel ce ai împodobit cerul cu stele, ca un Dumnezeu, şi prin îngerii Tăi tot pământul luminezi, Făcătorule a toate, mântuieşte pe cei ce Te laudă pe Tine". (Luminânda zilei de Luni, Ceaslov, pp 69).

"Mai marilor Voievozi ai oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, ca cei ce sunteţi mai mari peste cetele puterilor celor de sus." (Troparul sfinţilor îngeri, Ceaslov, pp. 428).

---

[1] Todoran, Isidor, Pr. Prof. Dr.; Zăgrean, Ioan, Pr. Prof. Dr., Dogmatica Ortodoxă, Manual pentru Seminariile teologice, ed. Arhidiecezana Cluj, Cluj, 1997, pp. 138-139.

[2] Idem.

[3] Matei, 18, 10.

[4] Todoran, Isidor, Pr. Prof. Dr.; Zăgrean, Ioan, Pr. Prof. Dr., Dogmatica Ortodoxă, Manual pentru Seminariile teologice, ed. Arhidiecezana Cluj, Cluj, 1997, pp. 140.

[5] Matei 18, 10

Să cântăm împreună 3

 Iartă-mă


Priceasna audio

Iartă-mă, Iartă-mă, Iartă-mă,

Dumnezeul meu

Pentru gândul nesfârşit

Pentru patimă privit

Pentru vorbă fără har

Doamne iatră-mă Tu iar.

Iartă-mă, Iartă-mă, Iartă-mă,

Dumnezeul meu

Pentru timpul ce-a trecut

Fără rodul ce L-ai vrut

Fără dragoste cu jar

Doamne iartă-mă Tu iar

Iartă-mă, Iartă-mă, Iartă-mă,

Dumnezeul meu

Pentru felul meu firesc

Printre lume când păşesc,

Pentru traiu-mi în zadar

Doamne iartă-mă Tu iar.

Iartă-mă, Iartă-mă, Iartă-mă,

Dumnezeul meu

Pentru nevegherea mea

De-a rămâne-n voia Ta

Pentru tot ce-a fost murdar

Doamne iartă-mă tu iar.

Iartă-mă, Iartă-mă, Iartă-mă,

Dumnezeul meu

Doar iertarea ce mi-o dai

Îmi păstrează-al păcii Rai

Şi mă scoate iar şi iar

Doamne-n veşnicu-Ţi hotar.

Iartă-mă, Iartă-mă, Iartă-mă,

Dumnezeul meu.

Îndemn

I. Nistor

Dacă-ţi iese pe cărare
O furnică, n-o călca
Doar şi tu poţi fi asemeni
În cărarea altora.

Nu strivi firul de iarbă,
Nici plăpânzii ghiocei
Ce-ţi străjuiesc drumul vieţii,
Căci şi tu poţi fi ca ei.

Tot ce este viu sub soare
Fie insectă sau floare,
Ori pasăre zburătoare
Vrea aer, apă şi soare.

Dacă tu nu le poţi da,
Cel puţin nu le lua!

Să nu provoci, ţi se cere,
Nici lipsuri şi nici durere.
Ci, dimpotrivă, creştine
Fă bine la orişicine!

Rugăciunea mamei

de Teodor Castrişanu

Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii"

ALEGERI PENTRU NOI, ALEGERI PENTRU ALŢII

de Pr Vasile Gafton

Ne numim fraţi în credinţă şi avem această solidaritate unii cu alţii în credinţă, în nădejde şi în dragoste, lucrurile pe care ar trebui să le dorim, să le căutăm, să le cultivăm în această lume, atât cât ne ţin puterile.

Omul, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, se ghidează în această lume după două principii: acela al evitării durerii şi al căutării continue a plăcerii. Şi părintele Dumitru Stăniloae, citându-l pe Sfântul Maxim Mărturisitorul a arătat că de câte ori omul fuge de durere şi caută plăcerea, se întâmplă ca după plăcerea pe care o găseşte, plăcere de scurtă durată – pentru că nimic din lumea aceasta nu este veşnic – să ajungă tot la durere şi anume, durerea pierderii obiectului plăcerii pe care l-a căutat cu asiduitate.

În Evanghelia citită astăzi la Sfânta Liturghie, (Duminica XXII după Rusalii, Luca 16, 19-31 – Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar), se vorbeşte despre Dumnezeu şi despre om, despre lume, despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre iad; am spus că toate acţiunile se petrec în jurul acelei porţi la care stătea Lazăr: poarta alegerilor noastre. De fapt, suma tuturor alegerilor pe care le facem noi oamenii în această viaţă este MOARTEA. Însă, prin Hristos-Domnul, Dătătorul de viaţă, suma tuturor alegerilor noastre poate să fie VIAŢA. Este modalitatea în care noi putem să depăşim lumea aceasta. Fiinţa – natura umană – nu moare; noi toţi suntem oameni în această lume, dar existente, părtaşi ai naturii umane, (nu suntem noi natura umană, un om singur! Moare un om – moare natura umană – nu e adevărat!) noi suntem numai nişte părţi, accidente ale naturii umane, ipostasuri raţionale.

Murim noi, cei care facem alegeri în viaţa aceasta, şi puse una lângă alta, aceste alegeri ale noastre sunt ceea ce vedem în mijlocul nostru; aşa este de la păcatul lui Adam: Dumnezeu a făcut lumea, a făcut Raiul, Dumnezeu a dat posibilitatea lui Adam să se împărtăşească din toate bunătăţile pe care le-a sădit în acea grădină a Edenului şi i-a spus: „nu mânca din acest pom, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri” . Moartea este alegerea lui Adam,  este alegerea omului... nu facem decât să ne amânăm moartea cu toate alegerile intermediare pe care le facem. De fapt, ne apropiem de ea pe zi ce trece... dacă nu suntem conştienţi de lucrul acesta, şi că putem să rămânem cu alegerea aceasta şi în veşnicie, atunci s-ar putea ca tot ceea ce facem în această lume să fie o greşală.

Este foarte trist că, de multe ori ni se ia această posibilitate a alegerii;

Nu poţi să judeci un om până în ultima zi a vieţii lui... până atunci el poate să se schimbe, el poate să aleagă viaţa în locul morţii.

Una dintre cele zece porunci pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise spune „Să nu ucizi!” şi noi suntem cu toţii de acord că poate ucide şi un cuvânt, atât de firav este omul. De ce să nu ucizi? Pentru că în momentul în care ai ucis înseamnă că ai ales tu în locul celuilalt. Celălalt putea să aleagă până în ultima zi a vieţii lui calea cea dreaptă; celălaltă putea să se mântuiască până în ultima zi a vieţii lui, care zi nu este cea pe care tu i-ai dat-o, ci Dumnezeu, deci, tot El şi numai El are dreptul să i-o ia. Dumnezeu ne lasă pe toţi în această lume să trăim până când ne-am împlinit într-o oarecare măsură menirea. N-avem noi voie să alegem în locul altora.

Am spus şi cu alte ocazii: „Nu purtaţi cruci străine!”; nu vorbiţi despre unul sau despre altul că ar trebui să facă aşa sau ca nu face bine aşa pentru că ar însemna să alegeţi în locul lui; vorbiţi cu dumneavoastră despre dumneavoastră, ce-ar trebui să fac eu, cum ar trebui să fac eu binele. Am spus, cu alte cuvinte să daţi mărturie nu despre credinţa altora, ci, daţi mărturie despre credinţa dumneavoastră. Daţi-vă dumneavoastră mărturie despre credinţa dumneavoastră: cum trebuie să cresc, cum trebuie să mă mântuiesc,...

Nu alegeţi în locul altuia, pentru că iată ce se întâmplă. Se moare. În momentul în care alegi în locul altuia ai impresia că poţi să alegi şi dacă celălalt să mai trăiască sau nu! Şi nu-i corect! Dumnezeu face alegerile acestea. Dumnezeu ne trimite în lume şi Dumnezeu ne cheamă din lume; tot segmentul acesta din lume care se numeşte viaţă ne aparţine nouă. Noi decidem dacă vrem să-l împărţim cu alţii sau nu, de aceea nimeni nu are dreptul să ni-l ia şi nici noi n-avem dreptul să-l luăm altora! Nimeni nu are dreptul să ne ia alegerea chiar dacă e o alegere greşită! Are dreptul să ne îndrume, să ne pună în avertizare cu privire la anumite aspecte (poate negative, poate rele, poate păcătoase ale vieţii noastre). Alegerea e a noastră. Să ne învăţăm să alegem noi în locul nostru, să nu alegem în locul altora şi pentru alţii! Să încercăm să îi lăsăm pe toţi să acceadă, să meargă către mântuire pe propriile lor alegeri pentru că nu noi le-am dat viaţa.

Se întâmplă tragedii în viaţa aceasta, sunt situaţii din care ar mai fi putut fi găsite ieşiri spre bine. Şi totuşi, se sfârşesc vieţi, iată, înainte de vreme, înainte de a face ultima alegere.

Zice bogatul din iad către Patriarhul Avraam: lasă-l pe Lazăr să se ducă în casa tatălui meu căci mai am alţi cinci fraţi, să le spună şi lor să nu ajungă în acest loc de chin... să ştie cum trebuie să aleagă. Trebuie să învăţăm din lucrurile acestea tragice că, dacă nu aşezăm viaţa noastră pe făgaşul pe care trebuie să-l urmăm, s-ar putea să ajungem în situaţii neplăcute, în situaţii critice în care nu se mai poate face nimic, pentru că nu ştim să alegem pentru noi, ci, doar pentru alţii şi, e păcat, din moment ce Dumnezeu vrea ca noi să facem alegerile cele bune în aşa fel încât să ajungem să ne bucurăm cu El în Împărăţia Lui.