de Lucian Olaru
1.
Relatarea Parabolei despre iconomul
necredincios; 2. Ce este un iconom necredincios? 3. Sfântul Teofilact al
Bulgariei: interpretarea pildei; 4. Sunt eu astăzi iconom necredincios? 5.
Atunci când vom fi scoşi din iconomie
"Deisis", Icoana cu Domnul Iisus Hristos Judecător, având alături pe Preacurata Maica Sa şi pe Sfântul Ioan Botezătorul ca permanent rugători şi mijlocitori pentru oameni. (Icoană mozaic la Mănăstirea Vatopedi).
În Sfânta Evanghelie de la Luca se
aminteşte întâmplarea cu Fiul Risipitor
care a cheltuit fără socoteală averea tat
ălui său, trăind în desfătări. Cu toate acestea, tatăl fiind bun la
inimă, l-a primit înapoi şi l-a iertat. Iertarea are o valoare deosebită înaintea
lui Dumnezeu – a cărui avere şi noi o risipim adesea; prin iertare se şterge
orice datorie, orice greşeală şi orice rău, pentru că Dumnezeu este Bun şi iartă
repede; El nu ţine mânie. Aceasta o ştim cu toţii! Noul Testament este plin de
asemenea exemple. Amintesc de femeia păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul;
vameşii cu păcătoşii care mâncau la masă cu Iisus şi se bucurau de prietenia
Lui; amintesc tâlharul cel răstignit, care în ultimele clipe de viaţă
pământească, fiind întins pe cruce lângă Iisus, a câştigat Raiul rostind doar
câteva cuvinte. Să amintesc şi de Saul din Tars, cel care va deveni Apostolul
Pavel. El prigonea Biserica lui Hristos şi credea că Îl cinsteşte şi Îl apără
pe Dumnezeu în acest fel. Pe aceştia şi pe mulţi alţii, Domnul Iisus i-a primit,
i-a iertat, i-a miluit şi le-a descuiat uşile Raiului.
1.
Relatarea Parabolei despre
iconomul necredincios
În vremea când Iisus călătorea din Galileea spre Ierusalim, după ce a
povestit Parabola cu Fiul Risipitor
, le-a
vorbit ucenicilor
despre un iconom
necredincios. Şi spune aşa:
“Era un om bogat care avea un iconom
şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile. Şi chemându-l, i-a zis: Ce
este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai
poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia
iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face,
ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. Şi chemând la
sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât
eşti dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn.
Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea
a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu.
Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. Şi a lăudat stăpânul pe
iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia
sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă
prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă
primească ei în corturile cele veşnice. Cel ce este credincios în foarte puţin
şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este
nedrept. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va
încredinţa pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost
credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?”
2.
Ce este un iconom
necredincios?
Iconom se mai numeşte şi administrator sau intendent; este cel care ţine
cheltuielile unei case sau ale unei instituţii; ţine socotelile despre cine, cât
şi ce datorează stăpânului său; un iconom este o persoană care face cheltuieli
cu grijă; cu economie; este o persoană strângătoare care nu face cheltuieli
inutile
.
Ei bine, această persoană de încredere
a fost pârâtă că nu îşi face bine treaba; în loc să fie strângătoare, să facă
economie şi să fie credincioasă angajatorului, ea este reclamată că risipeşte
avuţiile; este infidelă, nerecunoscătoare, nedreaptă. Acest iconom necredincios
este chemat să dea socoteală de iconomia lui pentru că nu mai poate să fie
iconom. Nu primeşte nici un avertisment, nu primeşte nici o mustrare şi nici o şansă
de a se corecta; de a-şi răscumpăra greşeala. De la o zi la alta trebuie să se
reformeze, să se reorganizeze, să identifice alt posibil angajator sau să-şi schimbe
felul slujbei; să-şi câştige pâinea într-alt fel. Munca de jos îi pare că este
nepotrivită, iar să cerşească îi este ruşine.
Ingeniozitatea iconomului este lăudată chiar de către stăpân, deşi fusese
păgubit de două ori: întâi că a risipit avuţia pe care fusese angajat să o
chivernisească cu atenţie; iar apoi, pentru că după ce este dat afară din
serviciu, falsifică registrele cu datornici pentru a-şi atrage bunăvoinţa lor.
Se pare că ar fi redus datoriile faţă de stăpînul său prin eliminarea dobînzilor
cămătăreşti ascunse sau prin eliminarea comisionului personal pretins înainte
de semnarea actelor. Iconomul avea autoritatea de a se ocupa de afacerile
moşiei. El putea vinde, împrumuta, aduna, ierta sau putea plăti datorii în
numele stăpînului său. Datornicii erau din aceia care luaseră bunuri de la
moşie fără să plătească, aşa cum se obişnuieşte şi astăzi pe la ţară, oamenii
mai săraci, să cumpere din magazin pe caiet, adică pe datorie; datornicii
puteau fi arendaşi care s-au înţeles să plătească renta anuală cu o cantitate
fixă de produse.
“Să sap, nu pot! Să cerşesc, mi-e ruşine!”
Ameninţarea de a fi dat afară este înlocuită cu speranţa că va fi primit bine de
datornicii pe care îi va favoriza. De aceea, el reduce obligaţiile financiare
ale debitorilor în dauna stăpînului său, şi îşi face mulţi prieteni prin
bogăţia nedreaptă. Iconomul este într-adevăr priceput: ştie să se folosească de
mijloacele aflate
la-ndemână, asigurîndu-şi astfel viitorul. El nu preţuieşte banii ci,
"lăsând de la el", pune preţ mai mare pe viitoarea bunăvoinţă a celor
cărora le scădea datoriile fără a-i împovăra mai mult.
3. Sfântul Teofilact al Bulgariei: interpretarea
pildei
Este în obiceiul textelor din Sfânta Evanghelie ca dincolo de înţelesul literal
sau istoric, să aibă şi un înţeles ascuns, duhovnicesc, pentru că Domnul Iisus
ne-a spus acestea mai ales pentru înţelesul şi sporul duhovnicesc al fiecăruia
dintre ascultătorii Săi.
Să încercăm să vedem acum înţelesul duhovnicesc care iese din Parabola cu
iconomul necredincios, aşa cum îl explică sfântul Teofilact al Bulgariei (1055
– 1107). Acesta a trăit la mijlocul secolului al 11-lea şi începutul celui
următor, şi a fost arhiepiscop al Ohridei, care era capitala regatului Bulgar
de atunci. Este cunoscut în întreaga lume ortodoxă pentru comentarile sale
exegetice la Sfânta Scriptură. Iată ce spune:
“Voieşte Domnul ca să ne înveţe pe
noi să chivernisim bine bogăţia ceea ce ni s-a dat nouă, … că nu suntem stăpâni
ai averilor… ci iconomi suntem ale celor străine, ce sunt încredinţate nouă de
la Stăpânul… Apoi, după ce nu am întrebuinţat iconomia bogăţiei după ţelul şi
voinţa Stăpânului, ci la desfătările noastre, pe cele date rău cheltuindu-le,
ne aflăm ca iconomi ce suntem pârâţi… Şi atunci când vom fi pârâţi, vrând să ne
schimbe Stăpânul de la iconomia averilor, adică să ne scoată din viaţa aceasta
– iar după mutarea cea de aicea vom şi da socoteala de iconomie – . Dacă vom fi
înţelepţi, vom cunoaşte măcar şi târziu ceea ce se cuvenea a face… Să-i facem
împreună părtaşi ai acestor bani (ai nedreptăţii) pe fraţi, ca, atunci când vom
lipsi de aici (vom fi scoşi din iconomie) – adică atunci când ne vom duce din
viaţa aceasta – , să ne primească pe noi săracii în corturile cele veşnice.
Pentru că săracilor celor întru Hristos li s-au dat spre moştenire corturile
cele veşnice, întru care pot să-i primească pe cei care aici s-au făcut
prieteni cu dânşii prin dăruirea banilor. Dar, de vreme ce ne aflăm îconomi ai
nedreptăţii, fiindcă cu nedreptate ţinem la noi pe cele ce altora le sunt
rânduite, să nu rămânem cu totul întru această neomenie, ci să împărţim
săracilor, ca să fim primiţi de dânşii în corturile cele veşnice.”
Averile pe care ni le dă Stăpânul în această viaţă trebuie să le folosim
după scopul şi voinţa Stăpânului ca iconomi buni şi credincioşi. Însă dacă le
folosim pentru desfătările noastre, atunci suntem iconomi nedrepţi, vom fi
pârâţi lui Dumnezeu şi vom fi daţi afară din iconomie; vom fi concediaţi şi
chiar pedepsiţi.
Să fim atenţi că trebuie să dăm socoteală dacă am fost nedrepţi; să folosim
cu grijă banii “nedreptăţii”, adică banii care voiam să-i risipim pentru desfătări
personale; să îi ajutăm pe săraci aşa cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos
:
dacă sunt goi, să le oferim îmbrăcăminte; dacă sunt flămânzi, să îi ajutăm cu hrană;
însetaţi fiind, să le dăm apă, căci şi numai un pahar cu apă rece dacă vom
oferi celui însetat, vom primi răsplată de la Dumnezeu
. În
ziua aceea când ni se va cere socoteala, când registrele faptelor noastre bune
şi rele se vor deschide, nu va mai fi timp să lucrăm ceva. Nici să cerem milă
sau îndurare; ştim că au fost socotite “nebune” fecioarele care au cerut acest
lucru
,
pentru că era prea târziu.
În Psaltire se găseşte un verset foarte frumos care spune că: “Toată ziua
dreptul miluieşte şi împrumută”
; aceasta
înseamnă că faptele bune se fac în tot timpul vieţii pământeşti. La fel,
înţeleptul Solomon spune că cine are milă de sărman împrumută pe Dumnezeu
,
iar Dumnezeu, ştim că întotdeauna îşi plăteşte datoriile şi că El niciodată nu
rămâne dator.
Împărăţia lui Dumnezeu se cuvine de drept săracilor întru Hristos, aşa
cum aflăm din Parabola cu Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr
.
Trebuie ca prin milostenie să n
i-i
facem prieteni pe săraci, şi aşa să convertim bogăţia stricăcioasă într-una
nestricăcioasă şi veşnică. Omul care este credincios în puţina bogăţie a vieţii
pământeşti, şi în mult este credincios, adică este vrednic de bogăţia cea
adevărată; de aceea va primi de la Dumnezeu bogăţia statornică, cerească şi
veşnică. Însă omul care este nedrept şi este pironit în bogăţia puţină şi
trecătoare de pe pământ cheltuind-o în desfătări egoiste, acela nu va primi
bogăţia cea adevărată, ci va fi concediat ca un iconom necredincios şi nedrept.
Această parabolă
ne îndeamnă pe toţi ca să ne pregătim pentru momentul eshatologic – care este
Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu – prin folosirea cu grijă şi fără abuz
a bunurilor materiale. Domnul Iisus ne-a învăţat că trebuiesc adunate numai
acele averi pe care molia nu le mănâncă, rugina nu le strică, iar furii
nu le sapă şi nu le fură
.
Aceasta nu înseamnă altceva,
decât împărţirea averilor cu săracii. Acest lucru ar putea mântui şi azi pe un
tânăr bogat asemănător cu cel din Evanghelie, care
ştim că a plecat întristat de lângă Iisus; de asemenea, ar putea feri şi azi de
căderea în iad un alt bogat, asemănător cu bogatul nemilostiv
care l-a neglijat total pe săracul Lazăr. Modul cum bogăţia poate fi convertită
în valori spirituale este dezvăluit de atitudinea vameşului Zaheu, cel care l-a
primit în casa lui pe Învăţătorul Iisus, bucurându-se
.
Drept recunoştinţă, Zaheu a făcut acea declaraţie în auzul tuturor celor
prezenţi: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am
năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”
.
4.
Sunt eu astăzi iconom
necredincios?
Noi toţi ne aflăm în situaţia iconomului nedrept
care a primit dreptul de a lucra pe moşia lui Dumnezeu. Ne naştem în această
lume şi primim viaţa pe care Dumnezeu aşteaptă să o gestionăm fiecare după
priceperea lui; în funcţie de ce fel de talanţi a primit, şi câţi a primit
fiecare; celui cu mult, i se va cere mult; celui cu puţin, i se va cere puţin
.
Greşelile pe care la facem faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştrii, este
nevoie să le răscumpărăm. Să facem o faptă bună de aceeaşi valoare ca şi fapta
rea cu care am greşit. Ştim din Sfânta Evanghelie că Domnul Iisus ne-a promis
că dacă iertăm celui ce ne-a greşit cu ceva, ne va ierta şi El nouă păcatele;
iar dacă nu, şi El va ţine seama de toate faptele noastre rele.
Fiecare dintre noi avem datornici în
această viaţă; chiar dacă nu este vorba de averi sau bani, cu toţii datorăm
ceva, vreunuia de lângă noi: uneori datorăm respectul cuvenit fără să şi
achităm această datorie a respectului: de exemplu părinţilor care ne-au
crescut; sau copiii – profesorilor care i-au învăţat carte. Alteori datorăm
scuze cuiva pentru o ofensă reală sau imaginară şi nu achităm scuza datorată.
Câteodată datorăm politeţe sau bun simţ vreunui străin, însă nu ne cerem scuze
pentru că acest lucru ne scapă din vedere, sau suntem în mare grabă şi astfel rămânem
datori. Bine-nţeles că şi alţi oameni au datorii de felul acesta faţă de noi şi
uită să le plătească: să-şi ceară scuze, să repare vreun rău făcut nouă cu
intenţie sau fără să vrea; sau poate copiii nu sunt respectuoşi cu profesorii
lor. Aceste datorii este bine să le reducem, sau chiar să le ştergem cu totul,
aşa cum ne învaţă Domnul Iisus Hristos; am putea uneori să le răbdăm, să le
trecem cu vederea, ca și când nu le-am vedea, ca și când nu le-am înțelege; ca
şi când nu suntem noi ţinta acestora; şi atunci Iisus va ierta toate datoriile
pe care şi noi le avem faţă de El.
Atât de bun este Dumnezeu cu noi!!!
Întotdeauna ne dă şi bogăţie, ne dă şi sănătate, ne dă şi bucurie şi lumină în
suflete; din averea Lui nemărginită. Din Vistieria Bunătăţilor Lui. Acestea
sunt pentru noi bogăţie nedreaptă, pentru că o primim pe nedrept, fără să fie
meritul nostru şi fără să ni se cuvină. Noi o primim, ne bucurăm de ea, o
folosim, însă nu mulţumim deloc pentru ea. O socotim că ni se cuvine de drept,
prin lege; că obligatoriu, trebuie să ni se ofere aceste daruri. Cu toţii
credem că aşa trebuie să fie. Că este dreptul nostru prin naştere!
S-a gândit cineva, după ce s-a născut, părinţii lui sau chiar el când
creşte mai mare, s-a gândit cineva să mulţumească lui Dumnezeu pentru că are
doi ochi şi vede cu ei? Poate prea puţini! A mulţumit cineva lui Dumnezeu că nu
este olog, că are două picioare şi că poate să le folosească, că poate să fugă şi
să meargă singur unde vrea? Bine-nţeles că prea puţini! Este normal să te naşti
funcţional: cu doi ochi, cu două mâini şi cu două picioare, o gură şi cu o
minte întreagă, sănătoasă.
Oamenii care se nasc bolnavi sunt nişte accidente genetice, aşa cum sunt
accidentele de tot felul, care provoacă tot felul de lipsuri celor cărora li se
întâmplă. Ele sunt lăsate cu rânduială de către Dumnezeu. Este de dorit ca fiecare
dintre noi să recunoască bogăţia darurilor lui Dumnezeu pentru noi oamenii, şi
să mulţumească negreşit. Ce frumos este că eu văd şi nu sunt orb, aşa cum era
orbul din Evanghelie! Ia să mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta! Ce bine este că
eu am picioare sănătoase şi nu sunt precum slăbănogul de la scăldătoarea
Vitezda! Ia să mulţumesc lui Dumnezeu! Ce de treabă este Dumnezeu!!! Că eu sunt
şi cu mintea întreagă, pot să şi vorbesc, să aud, să cânt, şi să scot chiote de
veselie! Nu sunt ca şi omul surd şi mut din Evanghelie pe care L-a vindecat
Iisus. Ia să mulţumesc şi eu lui Dumnezeu pentru mine, şi pentru copiii mei!
5.
Atunci când vom fi scoşi din
iconomie
Vine un moment în
viaţă – când fără prea multe explicaţii, uneori chiar subit, pe neaşteptate, –
când firul vieţii se întrerupe pentru că ghemul vieţii s-a terminat. Pentru
unii este un moment mult aşteptat, râvnit chiar, pentru că acest moment pune
capăt suferinţei. Este posibil ca moartea să se întâmple la o vârstă fragedă
sau chiar extrem de fragedă; după cum crede Dumnezeu de cuviinţă. Alteori acest
fenomen are loc la adânci bătrâneţe, după o viaţă îmbelşugată, cu bune şi cu
rele, însă o viaţă care a fost trăită din plin. Ei bine, moartea nu este decât
scoaterea fiecăruia dintre noi din serviciul de iconomie sau de administrare al
vieţii noastre pământeşti dar şi al averilor şi bunurilor materiale pe care
le-am avut la dispoziţie în timpul vieţii. Odată scoşi din iconomie, odată ce
murim, ne vom prezenta în faţa lui Dumnezeu pentru judecată, pentru răsplată
sau pedeapsă.
Fidelitatea şi ascultarea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să iasă la
iveală în toată vremea, indiferent dacă Dumnezeu ne dă mult sau puţin de
administrat în această viaţă, aşa cum ne-a spus Iisus:
“Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi
cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept. Deci dacă n-aţi fost
credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată? Şi
dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al
vostru?”
.
Aceasta înseamnă că însăşi viaţa noastră trebuie să o cheltuim bine.
Din parabola aceasta învăţăm să fim credincioşi în bogăţia nedreaptă,
primită pe nedrept de la Dumnezeu, pentru ca El, văzând fidelitatea noastră, să
ne dea bogăţia cea adevărată şi viaţa veşnică cu El. Iar dacă ni-i facem
prieteni pe sfinţi prin mijlocirea bogăţiei lumeşti, dacă ajutăm pe săraci, pe
văduve şi pe orfani, atunci sfinţii din ceruri ne vor primi în locuinţele lor
cele veşnice. Acest lucru îl ştim tot de la Domnul Iisus atunci când zice: “Faceţi-vă
prieteni prin bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, ei să
vă primească în corturile cele veşnice”
.
Ceea ce ai agonisit rău, întotdeauna, să întrebuinţezi spre bine.
Chiar şi târziu, în ultimul ceas, să ne facem prieteni din banii
nedreptăţii. Să ţinem minte totdeauna că noi nu suntem stăpânii averilor, că
nimic nu avem al nostru şi că suntem doar nişte iconomi pentru scurtă vreme ai
averilor străine
.
Iar atunci când vom lipsi de aici, când vom fi daţi afară din iconomie şi vom
merge dincolo la Judecată, Dumnezeu să ne încredinţeze adevărata bogăţie şi
viaţa veşnică.
Luca 12, 48: “Şi oricui i s-a dat mult, mult i se
va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere”; http://www.bibliaortodoxa.ro
