Dr. Stelian Gomboş
„Mitropolitul
Andrei Şaguna a fost un bărbat aproape extraordinar, trimis de Providenţa
Divină pentru fericirea poporului său; că el a fost un Moise, pentru că şi el, ca şi acela, a eliberat poporul său,
conducându-l în pământul autonomiei şi independenţei; şi el, ca şi acela, dădu
poporului său tablele legii: Statutul organic; şi, în fine, lovi în piatră şi
dădu apă cerească poporului său: ştiinţă, lumină, cultură. Despre un astfel de
bărbat, pe drept cuvânt, se poate zice că el, pururi va străluci ca un luceafăr
pe orizontul bisericii şi naţiunii române.” Aşa îşi încheia Nicolae Popea
discursul de recepţie, prezentat în 13/26 martie anul 1900, dedicat vieţii şi
activităţii arhiepiscopului şi mitropolitului ortodox al Transilvaniei, Andrei
baron de Şaguna (1808-18739).
Andrei
Şaguna s-a născut la Miskolţ, în Ungaria, într-o familie de macedo-români din
Balcani, a urmat şcoala gimnazială la
Mişcolţ, apoi studii de drept şi filozofie la Pesta şi teologice şa Vârşeţ.
La vârsta de 25 de ani îmbracă haina monahală la mănăstirea de la Hopovo. În anul
1846 a fost numit vicar al Episcopiei Ardealului iar, în 18 aprilie 1848, în
plină revoluţie, era numit Mitropolit al Transilvaniei. Cum afirma
Academicianul Dan Berindei: a fost „o mare personalitate a naţiei româneşti, un
conducător înţelept, măsurat, plin de echilibru, al românilor ardeleni în
momente care nu au fost deloc uşoare pentru el…un purtător de cuvânt al
naţiunii române”. Într-o amplă şi nuanţată analiză a activităţii mitropolitului
Şaguna, Părintele Profesor Mircea Păcurariu a subliniat că prin Statutul
organic, el a dat „cea mai democratică organizare a bisericii”, drept care fost consacrat drept „cel mai de seamă
organizator şi legiuitor bisericesc din perioada modernă a istoriei, mai ales
dacă luăm în calcul şi lucrările sale de Drept canonic, unele traduse în
limbile latină, rusă şi greacă.”
Implicat şi în viaţa
naţional-politică, Mitropolitul Andrei Şaguna a participat la revoluţia
românească din Ardeal, devenind „capul neîncoronat” al românilor din
Transilvania. A fost copreşedinte al Adunării naţionale de la Blaj, care a
formulat acea „petiţie naţională” cu 16 articole reprezentând principalele
revendicări româneşti, între care recunoaşterea românilor „ca naţiune de sine
stătătoare”şi desfiinţarea iobăgiei. „Pe bună dreptate, sublinia Părintele
Profesor Mircea Păcurariu într-o alocuţiune a sa, că Mitropolitul Andrei Şaguna
a fost considerat diplomatul
revoluţiei româneşti din Ardeal, după cum Simion Bărnuţiu era considerat teoreticianul sau ideologul ei, iar Avram Iancu comandantul de oşti populare
româneşti.” După revoluţie, Mitropolitul Andei a continuat lupta pentru drepturile românilor,
îndeplinind diferite funcţii, reuşind să „unească în mâna sa cârja de ierarh cu
sceptrul unui adevărat conducător politic”. Pentru toate, istoricul american Keith Hitchns a scris
despre el ca „ultimul dintre marii ierarhi conducători politici”.
Înţelegându-şi şi asumându-şi cu
exemplară răspundere misiunea, Mitropolitul Andrei Şaguna a fost şi un misionar
al culturii româneşti, convins de importanţa emancipării românilor prin cultură
pentru care a iniţiat acţiuni ce-l fac de vrednică cinstire pentru neamul său.
Amintim dintre acestea: înfiinţarea „Tipografiei diecezane”, a ziarului „Telegraful Român”, „gazetă
politică, industrială, comercială şi literară” cu apariţie neîntreruptă până
astăzi, editarea a numeroase cărţi şi manuale, reeditarea Bibliei de la Sibiu
şi rolul decisiv în înfiinţarea
„Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român din
Transilvania” (Astra). Tot Mitropolitului Andrei Şaguna i se datorează
organizarea şi îndrumarea învăţământului românesc de toate gradele, pus sub
ocrotirea bisericii, reorganizarea Institutului teologic-pedagogic din Sibiu
precum şi numeroase „fundaţiuni” prin care se acordau burse de studii pentru
elevii şi studenţii mai săraci. Ca „mare preot” al Bisericii sale, cum a mai
fost numit, s-a remarcat ca un vrednic slujitor al altarului bisericii, fiind considerat cel mai bun cuvântător bisericesc
din sec. XIX. Membrii Societăţii Academice Române, apreciind întreaga sa munca l-au ales, la 7
septembrie anul 1871, ca membru de onoare.
Drept urmare, viaţa şi opera Mitropolitului
Andrei Şaguna stă sub semnul unei personalităţi de dimensiuni europene prin
formaţie, prin misiunea pastorală, prin ampla sa dedicare educării şi
culturalizării poporului român din Transilvania cât şi prin participarea sa la
mişcarea paşoptistă. Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii
a Transilvaniei iar după reînfiinţarea Mitropoliei a elaborat Statutul Organic
al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania după care s-a condus Biserica
transilvăneană până în anul 1925 şi care a stat totodată la baza
principiilor de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române. Ca
rezultat al trudei sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 de şcoli
“poporale", un liceu cu 8 clase la Braşov cu şcoală reală-comercială, un
gimnaziu cu 4 clase la Brad. Au fost editate peste 25 de manuale şcolare
iar la Sibiu în anul 1853 a înfiinţat un Institut teologic-pedagogic, cu două
secţii teologice şi una pedagogică, a tipărit o serie de manuale didactice şi a
trimis numeroşi tineri la universităţi din Austria şi Germania, cu burse
oferite din fondurile şi fundaţiile create de el.
Aşadar,
a fost primul preşedinte al “Asociaţiei transilvane pentru literatura română
şi cultura poporului român" (Astra), a iniţiat în anul 1853, după
cum am spus şi mai sus, ziarul “Telegraful Român" care apare până
astăzi, fără întrerupere. A fost Preşedinte al Marii Adunări Naţionale
româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la BIaj din 3/15 mai 1848, fiind delegat
să prezinte revendicările româneşti împăratului. După 1860 a fost membru în
Senatul imperial din Viena, în anii 1863-1865 deputat în Dieta Transilvaniei,
copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor de la Sibiu (1861)
şi a Congresului naţional al românilor de la Alba lulia (1863). În anul 1871 a
fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Cu
alte cuvinte, întreaga sa operă a fost pusă în slujba emancipării culturale şi
sociale a poporului pentru care a păstorit, fiind pentru românii transilvaneni
ceea ce fusese doar cu puţin timp înainte Samuel von Brukenthal pentru
comunitatea săsească: amândoi rămân în memoria europeana ca întemeietori de
instituţii, personalităţi enciclopedice, deschise valorilor umaniste. Organizarea
acestei importante aniversări româneşti, aici şi acum, este proba cea mai
elocventă că nimic nu este mai profund universal decât a lucra pentru
propăşirea spirituală, culturală, socială şi politică a propriului neam şi a
patriei.
Totodată,
Mitropolitul Andrei Şaguna era un
om al rugăciunii, era mereu prezent la slujbele din modesta sa catedrală, nu
numai la Liturghie, ci şi la Utrenie şi la Vecernie, îi urmărea pe studenţii
teologi care cântau la strană şi de multe ori îi îndrepta atunci când greşeau.
Contemporanii ştiau că era un om al rugăciunii, în fiecare dimineaţă îşi făcea
pravila lui călugărească, respecta cu stricteţe toate posturile rânduite de
Biserică.
A murit la 16-28 iunie anul 1873 şi, potrivit dorinţei
sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el
slujise de multe ori, "fără pompă, fără muzică şi fără predică",
prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan. Cu
toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din
toate părţile Ardealului, au venit trenuri speciale, mai ales de la Braşov.
Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului.
După câţiva ani de la moartea Mitropolitului Andrei Şaguna,
Ioan Slavici scria că "astăzi, chiar, şi creştinii ortodocşi din Ardeal îl
socotesc între sfinţi". La scurt timp după moarte s-a creat un cult pentru
Andrei Şaguna. Pe vremuri, în multe case ţărăneşti din Ardeal, chipul lui
Şaguna era pus lângă icoane. Era considerat un adevărat sfânt, ca unul care a
contribuit la renaşterea vieţii naţionale, politice, culturale şi spirituale a
românilor transilvăneni.
Iar
promisiunile, argumentele invocate, demersurile şi reuşita ori succesul ÎPS Părinte
Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, au urmărit întotdeauna, cu
sârguinţă cursul vieţii Mitropolitului Şaguna - o viaţă de sfinţenie de la
„Andrei cel mare la Andrei cel Sfânt”, care deopotrivă a stat „sub semnele
timpului şi ale duhului”, considerând că
acum a fost vremea şi timpul ori ceasul ca Mitropolitul Andrei Şaguna să fie
canonizat – argumentaţie bine întemeiată şi puternic fundamentată.
https://steliangombos.wordpress.com/
