In memoriam: Interviu cu Poetul Grigore Vieru - Apologetul şi Mărturisitorul - „Poezia mea vine din marea singurătate şi greaua suferinţă"...

de Dr. Stelian Gomboş

         

L-am petrecut în urmă cu şapte ani, spre dumnezeieştile lăcaşuri, pe poetul şi mărturisitorul ori apologetul limbii române pentru fraţii de dincolo şi de dincoace de Prut – Grigore Vieru – cel care s-a săvârşit în urma unui năprasnic accident în apropiere de Chişinău, la întoarcerea de la comemorarea “Luceafărului poeziei româneşti” la Cahul – în ziua sa de pomenire a 159 de ani de la naşterea sa în această lume, adică la 15 Ianuarie 2009.

Aşadar, Grigore Vieru s-a săvârşit atunci când se afla în misiunea sa nobilă – de mărturisitor şi apărător al culturii, civilizaţiei, spiritualităţii şi mai ales, al limbii române – prin comemorarea simbolului ei – Poetul Mihai Eminescu – pe care, potrivit mărturisirii sale, i-a studiat opera şi l-a (re)cunoscut abia în anii studenţiei, căci aşa erau vremurile... Probabil nimic întâmplător, numai că noi, cei rămaşi aici, jos, am mai fi avut nevoie, şi încă una foarte mare, de Grigore Vieru, însă avem nădejdea şi convingerea că el va (supra)veghea şi de acolo, de sus, la bunul mers şi îndeosebi, la apărarea limbii române – cea atât de contestată ori de blamată prin unele locuri!...

Drept mărturie că am avut marele privilegiu de a-l cunoaşte şi preţui, redăm, în cele urmează, interviul făcut cu el – Poetul Grigore Vieru – la întâlnirea noastră de la Chişinău, din toamna anului 2002...

- Stelian Gomboş: Domnule Grigore Vieru, cum aţi descoperit poezia, cum aţi început să scrieţi?

- Grigore Vieru: Mi-este teamă că o să  repet nişte lucruri. Am mai fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia mea, şi am răspuns de fiecare dată că din suferinţă şi singurătate. Eu am trecut prin suferinţă şi singurătate din copilărie. Sunt născut în anul 1935, iar în anii 1946 - 1947 noi am trecut prin mari încercări, noi, românii din Basarabia. A fost o mare secetă, o mare foamete, când au murit mai mulţi decât în război. Dar acea foamete a fost programată, organizată. A fost, într-adevăr, o mare secetă, dar fiecare ţăran avea în pod o rezervă de porumb, de grâuşor, de fasole. Eu sunt fecior de plugari, ţin minte anii aceia. Dar şi noi, cu toate că mama era văduvă de război, aveam în pod nişte rezerve. N-ar fi trebuit să moară nici un suflet, cu toată seceta, căci şi cei mai sărăcuţi mai aveau ceva rezerve. Dar au venit păgânii şi ne-au măturat podul. Chiar şi la noi, cu tot că mama era văduvă de război, au urcat şi ne-au măturat podul şi nu ne-au lăsat nici un grăunte.

De aceea, au murit mai mulţi ca în război. Ţin minte că mama pleca la Cernăuţi - eu sunt născut în preajma Cernăuţiului - pleca în căutarea unui pumn de făină, de grăunţe, scotea din casă ce mai putea să aibă o văduvă, un covoraş, nişte lăicere, ca să le vândă la Cernăuţi, ca să ia ceva de mâncare pentru mine, că eram mic, şi surioara mea, mai mare decât mine. Se întorcea după două-trei zile de la Cernăuţi, unde pleca cu soră-mea, iar eu rămâneam singur în casă, iar eu, bolnav fiind şi înfricoşat, fiindcă auzeam că mănâncă om pe om de foame, nu mai puteam să dorm şi în acea singurătate a mea, noaptea, îmi spuneam poveşti. Dar eu nu ştiam multe poveşti, pentru că bunicii şi părinţii mei nu ştiau multe poveşti şi nici nu aveau timp să ni le spună, şi-mi spuneam Capra cu trei iezi, singura poveste pe care o ştiam  în copilăria mea. Dar o spuneam numai până vine lupul la uşă, la fereastră, fiindcă mai departe mă temeam s-a spun, şi mi-o repetam de mai multe ori.

Şi-atunci începeam să-mi fac poveştile mele, aşa cum putea un copil să şi le facă. Şi-atunci, în nopţile acelea de singurătate, am compus primele versuri. O aşteptam pe mama şi spuneam „Vino tu, vino tu", şi-mi părea că vine, apărea chipul ei şi eu spuneam „Nu te du, nu te du". Acestea erau primele mele versuri pe care le-am scris în 1946, aşteptând-o pe mama. Deci, poezia mea vine de-acolo, din mare singurătate şi din mare suferinţă. Şi, de altfel, tot de-acolo vine şi azi poezia mea.

Marea poezie românească am descoperit-o nu la şcoală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele noastre, care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, care le auzeam pe la şezătorile noastre la care mergeam cu soră-mea, din ghicitorile noastre, în ele am descoperit marea poezie română, fără să ştiu că aceasta este poezia noastră, poezia română. Proverbele, ghicitorile noastre sunt fără egal pe faţa pământului. Eu studiez folclorul poetic al lumii de zeci de ani, am o pasiune pentru folclorul planetar şi trebuie să spun şi nu cred că exagerez, folclorul nostru este poetic, este fără egal.

- Căutările în poezie suportă rătăciri. Mânuirea cuvântului este şi mântuirea cuvântului. Care au fost   rătăcirile   poeziei dumneavoastră?

- Eu îndrăznesc să spun că nu am rătăcit în poezia mea. Eu nu am avut o bună pregătire naţională, ca să zicem aşa, în şcoală, dar am avut o foarte bună pregătire... nu ştiu cum să spun... ajută-mă dumneata...

- Stelian Gomboş: ...instinctivă?...

- Grigore Vieru: ...instinctivă, dacă este bine aşa. Deci, dragostea mea pentru cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este naţional, am moştenit prin instinct. Mie nu mi-a spus nimeni la şcoală că sunt român, că vorbesc limba română. Din contră, ei mi-au  spus că  nu  sunt român, căci vorbesc altă  limbă, cea moldovenească, dar instinctiv, strigătul sângelui mi-a spus că eu vorbesc limba română. Şi-atunci când am greşit, mai exact, se crede că am greşit, cred unii tineri de-aici de la noi, artişti, poeţi şi, din păcate, şi din ţară, cred că am greşit, îi asigur că nu am greşit. Eu, cum să spun, am încercat să fiu diplomat, deşi vocaţia mea nu a fost de diplomat. Eu ştiam că un cântec frumos despre limbă, pe care l-am scris în anii bolşevici, un poem frumos despre tricolor, despre neamul nostru, nu va trece dacă nu voi scrie o strofă, două, trei, despre Lenin. Nu scriam din rătăcire un astfel de poem, dar ştiam că dacă nu scriu o astfel de strofă despre Lenin, (despre partid nu am scris niciodată), cartea mea nu va trece. Şi eu ştiam foarte bine că cititorul cuminte, frumos şi înţelept, va trece peste strofa asta şi va găsi în întreaga carte nişte versuri creştineşti - nu zic geniale, nu zic frumoase - despre mama, despre pământul nostru, despre limba română pe care eu niciodată nu am numit-o limbă moldovenească.

Am scris foarte multe poeme şi cântece dedicate limbii noastre. Nu puteam s-o numesc limbă română, dar n-am numit-o nici limbă moldovenească. Răsfoiţi întreaga mea creaţie şi nu veţi găsi nici un poem în care să fi cântat limba moldovenească. Ştiam că poemele acestea vor ajuta neamul meu în această margine de ţară, poporul, şi-mi vine să cred căci chiar l-au ajutat. Chiar în lumea aceasta pe care o vedeţi la această sărbătoare (la care am participat împreună la Chişinău), rătăcită, într-un fel, veţi găsi şi foarte mulţi români frumoşi, care, deşi au fost educaţi în limbă de lemn, au crezut în poezia noastră.

- Cum a fost întâlnirea cu poezia română, când Prutul n-a mai putut fi menţinut de alţii drept graniţă între fraţi?

- Cu poezia română m-am întâlnit fără să ştiu că mă întâlnesc cu poezia română, prin istoria noastră, prin proverbele noastre, prin cântecul pe care-l cânta mama, îl cânta tata, dar mai târziu, după dezgheţul hrusciovist, m-am întâlnit în primul rând prin poetul nepereche, Mihai Eminescu, prin Vasile Alecsandri, prin anii '57, '58, când ajunseseră la noi în Basarabia într-un mod selectiv.

Din Mihai Eminescu, Împărat şi proletar, Somnoroase păsărele, dar eram totuşi fericiţi, înţelegi, căci auzeam limba noastră adevărată, frumoasă, muzicalitatea cuvântului nostru, şi eram fericiţi că cunoaştem măcar atât. Pe urmă, desigur că au fost editaţi toţi clasicii noştri din Moldova şi i-am studiat în ultimii ani la facultate. Apoi, sigur că am cunoscut şi poezia lui Blaga, care a venit mai tâziu în Basarabia, apoi şi a lui Tudor Arghezi.

Dar m-am întâlnit cu poezia română şi prin poezia generaţiei de aur a lui Nichita, a lui Labiş şi Nichita Stănescu. Prin a lui Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Tomozei, Adrian Păunescu, Constanţa Buzea, Gabriela Melinescu. Repet, eu am răsărit ca poet din marea poezie română. Ţara are o mare poezie, eu o cunosc bine, şi aş vrea să cred că poezia română este una din cele mai originale şi mai variate şi mai frumoase la ora actuală. Poate că numai poezia ţărilor latino-americane se ridică la nivelul poeziei române.

- Alături de care poeţi români de peste Prut vă simţiţi mai apropiat?

- De poeţii care au venit şi ei din suferinţă. De Octavian Goga şi George Bacovia. Iar ca expresie poetică sunt şi eu poet al timpului pe care îl trăim şi nu mă pot desprinde de acesta, ca expresie, deci, cred că aş veni tot din Bacovia, dar şi din Blaga, Stănescu, Sorescu şi din Păunescu, care este un mare poet, vă rog să reţineţi aceasta, dincolo de unele poeme de-ale lui de ocazie, din care are destule, după cum bine ştiţi. Dar dacă   dăm deoparte zgura poetică păunesciană şi lăsăm numai poezia lui autentică din cărţile lui atât de voluminoase, ca să zic aşa, aş putea selecta un singur volum, aşa cum pricep eu poezia, un volum de o sută de poeme, cu care l-aş aşeza pe Adrian Păunescu alături de cei mai mari poeţi ai noştri.

Deci, se crede greşit, nu greşit, dacă s-ar crede greşit nu m-ar supăra, dar unii poeţi şi unii critici literari de dincolo de Prut, din ţara noastră, spun că eu sunt un poet vetust, paşoptist. Sunt nişte minciuni şi ei ştiu că spun minciuni şi asta mă supără cel mai mult. Eu am spus că eu vin din tradiţia noastră folclorică şi clasică, dar eu sunt un poet modern, ca expresie şi ca simţire. Şi, ca exemplu, dacă nu vă supăraţi, vă spun un poem din două strofe, pe care l-am scris nu azi, ci pe la începutul anilor şaptezeci, în urmă deci cu treizeci de ani, şi care se numeşte Făptura Mamei:

“Uşoară, maică, uşoară

 C-ai putea să mergi călcând

 Pe seminţele ce zboară

 între ceruri şi pământ!

în priviri c-un fel de teamă,

Fericită totuşi eşti –

Iarba ştie cum te cheamă,

Steaua ştie ce gândeşti”.

-  Stelian Gomboş: Se vorbeşte mult în ultima perioadă de recuperare şi integrare a poeziei din Basarabia. Cum vedeţi dumneavoastră strategia acestei integrări?

-  Grigore Vieru: Eu o văd foarte simplu, din punctul meu de vedere, şi poate primitiv. Aşa ar putea să creadă unii - primitiv. Ce se întâmplă cu scriitorii români din Basarabia? Unii cred că, dacă au fost editaţi dincolo de Prut, la Bucureşti, la Iaşi, la Craiova, la Cluj, la Oradea, la Târgu-Mureş ori la Timişoara, s-au integrat în literatura română. După mine, cred că este o mare greşeală. Şi v-o spune un poet care este poate cel mai editat dincolo de Prut. Aproape toate cărţile mele au fost editate în ţară, însă eu nu mă pot bucura. Mă bucur, bineînţeles, că am fost editat, însă bucuria mea nu este deplină.

Căci eu ştiu că deşi sunt în literatura română nu m-am integrat, totuşi, în literatura română, pentru că nu s-a integrat şi lumea aceasta rătăcită. Basarabia nu s-a integrat însă şi nu este vina ei. Şi, deci, eu, fără ea, fără lumea asta, aşa cum este ea, rătăcită, Basarabia, eu nu mă pot considera deplin integrat.

Mă bucur însă, frate dragă, c-au venit şi timpuri când uite, stăm aici şi poate că este şi altcineva prin preajmă care ne înregistrează, dar nu-mi mai este frică, nu-mi mai este teamă şi asta mă bucură cel mai mult. Că ne putem întâlni, că trecem vama, chiar dacă uneori nu prea uşor, dar aţi ajuns aici la noi şi noi putem sta de vorbă şi lucrul cel mai important pe care trebuie să-l ştie românii, şi cei de-aici şi cei de dincolo de Prut, este că istoria nu se mai poate da înapoi. Din momentul în care vom şti că istoria nu mai poate fi întoarsă, va fi bine în Ţara Românească.

Deci, cu răbdare, cu înţelepciune, să facem lucrul pe care nu am putut să-l facem în timpurile acelea draconice, satanice. Deci, eu sunt optimist, foarte optimist, deşi se spune că, mă rog, graniţa va fi întărită la Prut, vor fi nişte vize, dar eu ştiu că comunismul, bolşevismul nu mai poate reînvia, imperiul nu mai poate reînvia, cu toate tancurile lui, cu toate rachetele lui. Şi eu cred că voi apuca vremurile când vom fi împreună noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, vom fi împreună cu adevărat.

- Stelian Gomboş: Dincolo de optimismul poetului, să acceptăm şi vizionarismul său. Avem o patrie de cuvinte întreagă. Când credeţi că am putea avea şi o patrie de pământ întreagă?

- Grigore Vieru: Deci, vă pot spune. Eu sunt autorul mai multor cărţi de versuri pentru copii şi al unor manuale pentru copii. Am fost la multe întâlniri cu copii din clasele primare, din gimnaziu, din licee şi, când intru, de pildă, în sala de clasă, la clasa întâi, prima întrebare pe care o pun copiilor este întrebarea „Ce limbă vorbiţi, copii, moldovenească sau română?" Copiii îmi răspund în cor: „Limba română". Apoi: „Copii, ce sunteţi, moldoveni sau români?" Copilaşii îmi răspund în cor: „Români!"

Deci, ei au la ora actuală şapte anişori. Când vor absolvi liceul, se vor trezi chiar cu totul, vor avea optsprezece ani, ei vor fi în România întreagă, vor realiza ceea ce n-am realizat noi, cei înfricoşaţi, rătăciţi, înfricoşaţi de Siberii şi de toate. Repet, mersul istoriei nu mai poate fi întors şi vom veni spre ţară, dar şi ţara trebuie să vină spre noi, să  ne înţeleagă, să nu ne jignească. Mulţi români din ţară, care nu ne cunosc suferinţa, ne fac ba ruşi, ba kaghebişti, ba cutare. Să nu uite că suntem români şi am trecut prin mari suferinţi. Basarabia este un copil cu inima în afara pieptului.

Am văzut un film documentar despre un copil care s-a născut cu inima în afara pieptului, iar nişte mâini de aur ale unor chirurgi au reuşit să pună inima la locul ei. Asta este şi Basarabia, un   prunc cu inima în afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusă la locul ei. Locul ei este limba română, este istoria română, credinţa strămoşească. Şi lucrul acesta îl putem face numai împreună, în primul rând românii din ţară şi apoi românii de-aici.

          Acum, în încheiere, vreau să subliniez că eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Grigore Vieru Poetul – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre româneşti şi nu numai, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...

Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...     

          Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice ale acestei lumi, pot bate acum la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc, ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23).

Lucrarea aceasta scriitoricească şi cărturărească ce rămâne în urma autorului simbol şi poet, cu alte cuvinte, va fi pe mai departe, una de referinţă în domeniul istoriei culturii, limbii, literaturii şi a spiritualităţii noastre autentice, care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor ce rămânem convinşi de faptul că: noi, locului ne ţinem, cum  am fost, aşa rămânem!...     

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Veşnică să-i fie pomenirea şi amintirea! Amin!

DIALOG DE PACE "FĂRĂ PRECEDENT" ÎNTRE CREȘTINI ȘI EVREI

de Pr. Prof. Ion Ciungu

( A. Declarația din 3 decembrie 2015, a unor rabini ortodocși, de apreciere a valorilor religioase ale creștinismului;  B. Câțiva rabini ortodocși se referă la  importanța acestei declarații, considerând- o "fără precedent în ortodoxia rabinică";  C. Nou document emis de Vatican în legătură cu dialogul creștin-iudaic; spicuire din documentul "Darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile";  D. Ce se înțelege prin evrei ortodocși, care este specificul credinței lor și câți sunt în raport cu alți evrei ? E. Care catolici nu sunt de acord cu învățăturile Conciliului Vatican II și prin urmare cu articolul nr. 4 din declarația "Nostra Aetate" prin care cei mai mulți evrei sunt eliberați de acuzația de deicid ? F. Iudaismul Mesianic de azi, o combinație între creștinism și iudaism apărută în anii 1960;  G. Doi evrei români deveniți creștini și cunoscuți pentru dragostea lor față de Domnul nostru Iisus Hristos: Richard Wurmbrand și Nicolae Steinhardt.)

Sfeșnicul iudaic menorah cu nouă brațe (care se aprinde la sărbătoarea Hanukkah), în fața unui pom de Crăciun la poarta Brandenburg din Berlin.[1]

 A. Declarația din 3 decembrie 2015, a unor rabini ortodocși, de apreciere a creștinismului

În 3 decembrie 2015, 25 de rabini din Israel, SUA și Europa au dat publicității o declarație în care apreciază valoarea religioasă a creștinismului, după cum aflăm de pe site-ul evreiesc al "Centrului pentru Înțelegere și Cooperare Iudeo-Creștină", în limba engleză. Lista cu numele rabinilor care aderă la această declarație este deschisă. După primii 25, au mai semnat până acum încă 29.

Declarația are titlul "Pentru a Face Voia Tatălui nostru din Cer: Spre un Parteneriat între Evrei și Creștini".

Textul declarației începe astfel:

"După aproape două milenii de ostilitate și înstrăinare reciprocă, noi rabini ortodocși care conducem comunități, instituții și seminarii în Israel, Statele Unite și Europa recunoaștem oportunitatea istorică care acum este în fața noastră. Noi căutăm să facem voia Tatălui nostru din Cer acceptând mâna oferită nouă de frații noștri creștini și de surorile noastre creștine. Evrei și creștini trebuie în mod obligatoriu să lucrăm împreună pentru a ne adresa provocărilor morale ale erei noastre."

Rabinii și-au structurat declarația în șapte puncte, din care redau mai jos primele două în întregime.

"1. Șoahul ( adică holocaustul; nota trad. ) s-a terminat în urmă cu 70 de ani. Acesta a fost punctul culminant de pervertire care a urmat secolelor de oprimare, de lipsă de respect, de respingere a evreilor și dușmăniei consecvente care s-a dezvoltat între evrei și creștini. În retrospectivă este clar că incapacitatea de a învinge acest dispreț și de a ne angaja în dialog constructiv pentru binele umanității a slăbit rezistența față de forțele rele ale antisemitismului care au scufundat lumea în crimă și genocid.

2. Recunoaștem că de la Conciliul Vatican II învățăturile oficiale ale Bisericii Catolice s-au schimbat fundamental și irevocabil. De la promulgarea declarației Nostra Aetate în urmă cu cincizeci de ani a început procesul de reconciliere între cele două comunități ale noastre. Nostra Aetate și documentele oficiale ulterioare ale Bisericii pe care ea le-a inspirat resping fără echivoc orice formă de antisemitism, afirmă Legământul etern dintre Dumnezeu și poporul evreu, resping deicidul și accentuează relația unică dintre creștini și evrei care au fost numiți «frați ai noștri mai mari» de către papa Ioan Paul II  și «părinții noștri în credință» de către papa Benedict XVI. Pe această bază, catolicii și alți reprezentanți creștini au început un dialog onest cu evreii care a crescut în timpul ultimelor cinci decenii. Apreciem afirmarea de către Biserică a locului unic al Israelului în istoria sacră și în răscumpărarea finală a lumii. Astăzi evreii au experimentat și experimentează dragoste și respect din partea multor creștini care au fost exprimate în multe inițiative de dialog, întâlniri și conferințe în lume."[2]

B. Câțiva rabini ortodocși se referă la importanța acestei declarații, considerând-o " fără precedent în ortodoxia rabinică"

În 7 decembrie 2015, tot pe site-ul "Centrului pentru Înțelegere și Cooperare Iudeo-Creștină", a apărut articolul "O Declarație Rabinică Ortodoxă Revoluționară",  care se referă la importanța declarației din 3 decembrie 2015.

Astfel, aflăm că "rabinul Shlomo Riskin, unul din inițiatorii declarației, și fondator al CJCUC ( adică The Center for Jewish-Christian Understanding and Cooperation ), membru al Rabinatului Israelian și Rabin Șef de Efrat" a spus următoarele: " Importanța reală a acestei declarații ortodoxe constă în faptul că ea cere un parteneriat fratern între lideri religioși evrei și creștini, în timp ce recunoaște și statusul teologic pozitiv al credinței creștine."

Rabinul Dr. Eugene Korn, Director Academic al CJCUC, a spus:

"Gânditori evrei au elaborat mai înainte declarații ca Dabru Emet în 2000 despre relațiile și teologia iudeo-creștine, dar prea puțini rabini ortodocși au putut să meargă împreună cu acele pretenții teologice și practice în lumina înțelegerii de către ei a tradiției iudaice. Progresul adus de această proclamație constă în faptul că rabini ortodocși influenți din toate centrele vieții evreiești au recunoscut în cele din urmă că creștinismul și iudaismul nu mai sunt angajate într-un duel teologic până la moarte și că creștinismul și iudaismul au mult în comun din punct de vedere spiritual și practic. Dată fiind istoria noastră toxică, acest lucru este fără precedent în ortodoxie."

"Rabinul Irving Greenberg, poate cel mai activ teolog ortodox din dialogul iudeo-creștin și din teologia legământului"  a spus:  "Înțelegem că există oportunitate în iudaismul tradițional pentru a vedea creștinismul ca parte a planului legământului lui Dumnezeu pentru umanitate, ca o dezvoltare din iudaism care a fost voit de Dumnezeu."

"Un alt inițiator al declarației, Rabinul David Rosen al Ierusalimului, Director Internațional al Afacerilor Interrelgioase, al Comitetului Americano-Evreiesc, a adăugat, " Avem nevoie să lucrăm împreună pentru a face față provocărilor noastre comune: asaltul secularismului radical, extremismul religios și relativismul moral în legătură cu moștenirea și demnitatea omenirii."[3]

În 10 decembrie 2015, site-ul catolic Vatican Radio a publicat declarația rabinilor de apreciere a valorilor religioase ale creștinismului, sub titlul "Rabini Ortodocși emit o declarație revoluționară despre creștinism".[4]

În 11 decembrie 2015, site-ul Lăcașuri Ortodoxe a preluat de la Vatican Radio știrea despre declarația rabinilor din 3 decembrie, sub titlul "ACT ISTORIC: pentru prima dată, evreii semnează o Proclamație, prin care apreciază valoarea Creștinismului".[5]

Putem observa că în aceeași zi site-ul infoCreștin a preluat de pe LO News știrea, lăsând același titlu.[6]

C. Nou document emis de Vatican în legătură cu dialogul creștino-iudaic: "Darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile"

În data de 10 decembrie 2015,  "Comisia Vaticanului pentru Relații Religioase cu Evreii a făcut public un nou document care explorează chestiuni teologice nerezolvate la inima dialogului creștin-iudaic", după cum putem citi pe site-ul Vatican Radio.[7]

"Noul document,  intitulat  ' Darurile și chemara lui Dumnezeu sunt irevocabile ' , marchează a 50- a aniversare a revoluționarei declarații ' Nostra Aetate ' .  A fost prezentat la o conferință de presă în Vatican joi, de cardinalul Kurt Koch, pr. Norbert Hofmann de la Comisia Vaticanului, împreună cu doi reprezentanți iudaici, rabinul David Rosen, director internațional al afacerilor religioase pentru Comitetul evreiesc american, și dr. Ed Kessler, director fondator al Institutului Woolf din Cambridge."

Documentul este structurat pe următoarele puncte:  1)  O scurtă istorie a impactului pe care l-a avut "Nostra Aetate" în ultimii 50 de ani;  2) Statutul teologic special al dialogului iudaic-catolic;  3) Revelația în istorie ca ' Cuvânt al lui Dumnezeu ' ;  4) Relația dintre Vechiul și Noul Testament și dintre Vechiul și Noul Legământ;  5) Universalitatea mântuirii în Iisus Hristos și legământul nerevocat al lui Dumnezeu cu Israel;  6) Mandatul Bisericii de a evangheliza în relație cu iudaismul;  7) Scopurile dialogului cu iudeii.

"Nostra Aetate" ( "În vremea noastră" ) este declarația dată în 1965 de Conciliul Vatican II, pentru relațiile cu religiile necreștine.  Articolul  4  din  " Nostra Aetate " se referă la relațiile cu evreii.

Spicuiesc, în cele ce urmează, din documentul "Darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile".

 1)  O scurtă istorie a impactului pe care l-a avut "Nostra Aetate" în ultimii 50 de ani

"Stima fundamentală pentru iudaism exprimată în «Nostra Aetate» (No. 4) totuși a permis comunităților care odinioară se întâlneau cu scepticism să devină - pas cu pas de-a lungul anilor - parteneri de încredere și chiar prieteni buni, capabili să sufere crizele împreună și să negocieze conflictele în mod pozitiv. Așadar, articolul al patrulea din «Nostra Aetate» este recunoscut ca temelia solidă pentru îmbunătățirea relației dintre catolici și evrei."

Primii pași în dialogul iudeo-catolic au fost făcuți în timpul papei Paul VI (1963-1978). Ioan Paul II (1978-2005), a fost primul papă care a vizitat fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau, și s-a rugat pentru victimele șoah-ului. El  "a vizitat sinagoga din Roma pentru a-și exprima solidaritatea cu comunitatea iudaică. În contextul unui pelerinaj istoric în Țara Sfântă, el a fost și oaspetele statului Israel unde a participat la întâlniri interreligioase, a făcut o vizită ambilor rabini șefi și s-a rugat la Zidul de Vest."  La fel, Benedict XVI (2005-2013) a continuat dialogul cu iudaismul. De asemenea Francisc ( 2013 -). 

Comitetul Iudaic Internațional pentru Consultații Interreligioase, reprezentantul oficial iudaic la Comisia Sfântului Scaun pentru Relații Religioase cu Evreii, și-a început lucrarea în 1970.

"Papa Francisc afirmă că « în timp ce e adevărat că anumite credințe creștine sunt inacceptabile pentru iudaism, și că Biserica nu se poate abține de la a-L proclama pe Iisus ca Domn și Mesia, există de asemenea o bogată complementaritate care ne permite să citim textele Scripturilor Ebraice împreună și să ne ajutăm unul pe altul să extragem ca dintr-o mină valoroasă bogățiile cuvântului lui Dumnezeu. Putem de asemenea să împărtășim multe convingeri etice și o preocupare comună pentru justiție și dezvoltarea popoarelor.» («Evangelii gaudium», 249 )."

2. Statutul teologic special al dialogului iudeo-catolic

"În aceasta constă diferența fundamentală dintre iudaism și creștinism, adică, cum trebuie să fie evaluată persoana lui Iisus. Evreii sunt în stare să Îl vadă pe Iisus ca aparținând poporului lor, un învățător evreu care s-a simțit chemat într-un mod deosebit să predice Împărăția lui Dumnezeu. Că această Împărăție a lui Dumnezeu a venit cu El Însuși ca reprezentant al lui Dumnezeu este dincolo de orizontul așteptării iudaice."

"Persoana lui Iisus este și rămâne pentru evrei « piatra de poticnire », punctul central și nevralgic în dialogul iudeo-catolic."

"Răsărind din același sol, iudaismul și creștinismul în secolele de după separarea lor au devenit implicate într-un antagonism teologic care urma să fie dezamorsat numai la Al Doilea Conciliu de la Vatican. Cu Declarația "Nostra aetate" (No. 4 ) Biserica mărturisește în mod inechivoc, într-un nou cadru teologic, rădăcinile iudaice ale creștinismului. În timp ce afirmă mântuirea printr-o credință explicită sau chiar implicită în Hristos, Biserica nu pune sub semnul întrebării dragostea continuată a lui Dumnezeu pentru poporul său ales Israel."

"Credința evreilor mărturisită în Biblie, găsită în Vechiul Testament, nu este pentru creștini o altă religie ci temelia credinței lor proprii, deși în mod clar persoana lui Iisus este singura cheie pentru interpretarea creștină a Scripturilor Vechiului Testament. Piatra din capul unghiului a credinței creștine este Iisus (cf. Fapte 4:11; 1Petru 2:4-8). Totuși dialogul cu iudaismul ocupă o poziție unică pentru creștini; creștinismul este prin rădăcinile lui legat de iudaism cum nu este de nicio altă religie. Așadar dialogul iudeo-creștin poate numai cu rezerve să fie numit  ' dialog interreligios ' în adevăratul sens al expresiei; s-ar putea totuși vorbi de un fel de dialog sui generis ' intra-religios ' sau  ' intra-familial ' . "

3. Revelația în istorie ca și  'Cuvânt al lui Dumnezeu'

"Biserica este numită poporul nou al lui Dumnezeu (cf. «Nostra aetate», No.4) dar nu în sensul că poporul Dumnezeului lui Israel a încetat să existe. Biserica «a fost pregătită într-un mod remarcabil de-a lungul istoriei poporului lui Israel și prin intermediul Vechiului Legământ»(«Lumen gentium», 2). Biserica nu înlocuiește poporul Dumnezeului lui Israel, din moment ce ca și comunitate întemeiată pe Hristos ea reprezintă în El împlinirea promisiunilor făcute lui Israel. Aceasta nu înseamnă că Israel, care nu a realizat o astfel de împlinire, nu mai poate fi considerat poporul lui Dumnezeu. «Deși Biserica este poporul nou al lui Dumnezeu, evreii nu se cuvine a fi prezentați ca respinși sau blestemați de Dumnezeu, ca și când aceasta ar rezulta din Sfintele Scripturi.» («Nostra aetate», No.4)."

"Dumnezeu S-a revelat pe Sine în Cuvântul Său... Pentru evrei acest Cuvânt poate fi aflat prin Torah și tradițiile bazate pe ea. Torah este instruirea pentru o viață plină de succes într-o relație corectă cu Dumnezeu. Oricine respectă Torah are viața în plinătatea ei(cf. Pirqe Avot II, 7).  Respectând Torah evreii primesc o parte în comuniunea cu Dumnezeu. În această privință papa Francisc a afirmat:«Confesiunile creștine își găsesc unitatea în Hristos; iudaismul își găsește unitatea în Torah. Creștinii cred că Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup în lume; pentru evrei Cuvântul lui Dumnezeu este prezent mai presus de toate în Torah. Ambele tradiții de credință își găsesc temelia în Unicul Dumnezeu, Dumnezeul Legământului, Care Se revelează pe Sine prin Cuvântul Său. Căutând o atitudine corectă față de Dumnezeu, creștinii se întorc spre Hristos ca izvor al vieții noi, iar evreii spre învățătura din Torah.»(Adresare către membrii Consiliului Internațional pentru Creștini și Evrei, 30 iunie, 2015)."

"Cuvântul ebraic dabar înseamnă cuvânt și eveniment în același timp - și astfel se poate ajunge la concluzia că cuvântul din Torah poate fi deschis pentru evenimentul Hristos."

4. Relația dintre Vechiul și Noul Testament și dintre Vechiul și Noul Legământ

"Legământul pe care Dumnezeu l-a oferit lui Israel este irevocabil. «Dumnezeu nu este om ca El să mintă»( Numeri 23:19; cf. 2 Tim 2:13). Fidelitatea electivă permanentă a lui Dumnezeu exprimată în legămintele de mai înainte nu este niciodată repudiată(cf. Romani 9:4; 11:1-2). Legământul cel Nou nu revocă legămintele de mai înainte ci le aduce la împlinire. Prin evenimentul Hristos creștinii au înțeles că tot ce se întâmplase înainte urma să fie interpretat din nou."

"Rădăcinile creștinismului se află în Vechiul Testament, și creștinismul în mod constant își trage hrana din aceste rădăcini. Totuși, creștinismul este întemeiat în persoana lui Iisus din Nazaret, Care este recunoscut ca Mesia promis poporului evreu, și ca unicul născut Fiu al lui Dumnezeu, Care S-a comunicat pe Sine prin Duhul Sfânt după moartea Sa pe cruce și învierea Sa."

"Antiteza clară dintre Biblia Ebraică și Biblia Creștină n-a devenit niciodată o doctrină oficială a Bisericii Creștine. Prin excluderea lui Marcion din comunitatea creștină în 144 Biserica a respins conceptul lui despre o Biblie pur «Creștină», purificată de toate elementele Vechiului Testament, a purtat mărturie față de credința ei în unul și singurul Dumnezeu Care este autorul ambelor testamente, și astfel a ținut strâns la unitatea ambelor testamente, «concordia testamentorum»".

"Acest lucru este demonstrat de faptul că creștinii citesc Vechiul Testament în lumina celui Nou în convingerea exprimată de Augustin în formula indelebilă: «În Vechiul Testament cel Nou este ascuns iar în cel Nou cel Vechi este revelat»(Questiones in Heptateuchum 2,73). Papa Grigorie cel Mare de asemenea a vorbit în același sens când a definit Vechiul Testament ca «profeție a celui Nou» iar pe acesta ca «cea mai bună expunere a celui Vechi» (Homiliae in Ezechielem, I, VI, 15; cf. «Dei verbum»,16)."

"Biserica este locul definitiv și de neîntrecut al acțiunii salvatoare a lui Dumnezeu. Aceasta totuși nu înseamnă că Israel ca popor al lui Dumnezeu a fost și este repudiat sau și-a pierdut și îi este pierdută misiunea (cf. «Nostra aetate», No. 4). Noul Legământ pentru creștini nu este nici anularea, nici înlocuirea, ci împlinirea promisiunilor Vechiului Legământ."

"Creștinii sunt așadar de asemenea convinși că prin Noul Legământ legământul avraamic a obținut acea universalitate pentru toate popoarele care a fost la origine hotărâtă în chemarea lui Avram(cf. Geneza 12:1-3). Acest recurs la legământul avraamic este constitutiv în mod esențial pentru credința creștină că Biserica fără Israel ar fi în pericol de a-și pierde locul în istoria mântuirii. Pentru același motiv, evreii ar putea cu privire la legământul avraamic să ajungă la capacitatea intuitivă de a înțelege exact și adânc că Israel fără Biserică ar fi în pericolul de a rămâne prea particularist și de a nu reuși să prindă universalitatea experienței lui cu Dumnezeu. În acest sens fundamental Israel și Biserica rămân legați reciproc și sunt interdependenți."

"Cu scopul de a face dreptate ambelor fapte Pavel a făurit imaginea expresivă despre rădăcina lui Israel în care au fost altoite ramuri sălbatice ale neamurilor(cf. Rom 11: 16-21). S-ar putea spune că Iisus Hristos poartă în Sine Însuși rădăcina «măslinului verde», și totuși într-un sens mai adânc că întreaga promisiune își are rădăcina în El(cf. In 8: 58)."

5. Universalitatea mântuirii în Iisus Hristos și legământul nerevocat al lui Dumnezeu cu Israel

"...Pavel în Scrisoarea către Romani neagă în mod definitiv întrebarea pe care a pus-o el însuși, dacă Dumnezeu Și-a repudiat propriul popor. Tot așa de decisiv el afirmă: «Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile»(Rom 11: 29)."

"Că evreii sunt participanți la mântuirea de la Dumnezeu este indiscutabil din punct de vedere teologic, dar cum poate acest lucru să fie posibil fără a-L mărturisi pe Hristos în mod explicit, este și rămâne un mister divin insondabil."

"Bernard de Clairvaux (De cons. III/1,3) zice că pentru evrei «un punct determinat în timp a fost fixat care nu poate fi anticipat»."

"Un alt punct central pentru atenția și activitatea catolicilor trebuie să continue a fi chestiunea teologică cu grad înalt de complexitate despre cum credința creștină în semnificația mântuitoare universală a lui Iisus Hristos poate fi combinată într-un mod coerent cu afirmația tot așa de clară despre credința în legământul niciodată revocat al lui Dumnezeu cu Israel."

"Aici ne confruntăm cu misterul lucrării lui Dumnezeu, care nu este o chestiune de eforturi misionare pentru a convinge evrei, ci mai degrabă așteptarea ca Dumnezeu să aducă ora când toți vom fi uniți, «când toate popoarele vor chema pe Dumnezeu cu o voce și  'Îl vor sluji umăr la umăr ' » («Nostra aetate», No.4)."

6. Mandatul Bisericii de a evangheliza în relație cu iudaismul

"În termeni concreți aceasta înseamnă că Biserica Catolică nici nu conduce, nici nu sprijină vreo lucrare misionară instituțională specifică îndreptată spre evrei... . ... totuși creștinii sunt chemați să poarte mărturie pentru credința lor în Iisus și către evrei, deși se cuvine să facă așa într-o manieră smerită și sensibilă, recunoscând că evreii sunt purtători ai Cuvântului lui Dumnezeu, și în mod deosebit având în vedere marea tragedie a șoah-ului."

7. Scopurile dialogului cu iudaismul

"Un scop important al dialogului iudeo-creștin constă în angajarea comună prin toată lumea pentru justiție, pace, conservarea creației și reconciliere."

"Pacea în Țara Sfântă - care lipsește și pentru care în mod constant se face rugăciune - joacă un rol major în dialogul dintre evrei și creștini."

"Un alt scop important al dialogului iudeo-catolic constă în combaterea comună a tuturor manifestărilor de discriminare rasială împotriva evreilor și a tuturor formelor de anti-semitism care cu siguranță n-au fost eradicate încă și reapar în diferite moduri în diferite contexte."

"Sfera social-caritabilă oferă un câmp bogat de activitate, din moment ce atât etica iudaică cât și cea creștină includ obligația de a sprijini săracii, dezavantajații și bolnavii. Astfel, Comisia Sfântului Scaun pentru Relații Religioase cu Evreii și Comisia Internațională Iudaică pentru Consultații Interreligioase(IJCIC) au lucrat împreună în 2004 în Argentina în timpul crizei financiare din acea țară pentru a organiza cantine gratuite pentru săraci și persoane fără adăpost, și pentru a da posibilitatea copiilor lipsiți de cele necesare să frecventeze școala asigurându-le mâncare."

D. Ce se înțelege prin evrei ortodocși, care este specificul credinței lor și câți sunt în raport cu alți evrei ?

a). Evreii ortodocși sunt evrei religioși, care aparțin de religia numită iudaism și care consideră, ca majoritatea evreilor, că Iisus din Nazaret nu este Mesia, nu este Fiul lui Dumnezeu.

b). " «Mesia» încă nu a venit.  Iisus nu are niciun loc în iudaismul ortodox."

"Evreii ortodocși sunt foarte deranjați de toate mișcările de tipul «Evrei pentru Iisus». Există multe organizații iudaice ortodoxe care luptă împotriva tuturor acestor activități misionare."

Așa am aflat de pe site-ul ORTHODOX-JEWS.COM, în limba engleză, la capitolul "Beliefs", la subtitlul "What do Orthodox Jews believe about Jesus? " .

Acest site este administrat de Eva(Chava), din Brooklyn, NY, profesoară la clasa a V-a, într-o școală evreiască ortodoxă. Este căsătorită cu Yosef și are patru copii.[8]

Tot de la capitolul " Basic Judaism Beliefs" aflăm următoarele puncte de credință ale evreilor ortodocși:

- Pe Dumnezeu ei Îl numesc Hașem.

- "Evreii ortodocși, inclusiv oamenii de știință evrei ortodocși, condamnă teoria evoluției și cred cu tărie că lumea a fost creată în urmă cu 5771 de ani." ( Anul 2016 al creștinilor corespunde cu anul 5776 al evreilor. Astfel putem deduce că articolul "Basic Judaism Beliefs" a fost postat în urmă cu cinci ani. )

- "Una dintre credințele cheie ale iudaismului, sau dacă vreți un răspuns scurt la întrebarea «ce cred evreii ortodocși ?» este că Torah este o lucrare divină a lui Hașem (Dumnezeu). Torah a fost revelată și dată poporului evreu la Muntele Sinai în fața unei mulțimi de șase sute de mii de bărbați evrei. Prin Revelația de la Sinai Hașem l-a ales pe poporul evreu ca națiune aleasă a Sa. Aceasta a fost și este baza loialității iudaice față de Torah de 3300 de ani."

"Din cele 15 000 de religii cunoscute în istoria umană înregistrată, câte își sprijină temelia credinței lor pe ideea că Dumnezeu a vorbit cu întreaga națiune a lor?

Una. Iudaismul."

- "Iudaismul ortodox crede că Torah nu este completă fără partea orală pe care Hașem a spus-o verbal lui Moise pentru a explica Torah cea scrisă. Credința în Torah cea scrisă fără a crede în Torah Shebaal Peh(Torah cea orală) este considerată Apikorsus(erezie) potrivit credințelor ortodoxe ale iudaismului. Torah Shebaal Peh este scrisă în multe volume ale Talmudului."

-"Una dintre credințele de bază ale iudaismului este credința că pentru fiecare acțiune de pe pământ făcută de om el va fi răsplătit sau pedepsit în lumea viitoare."

-"În credințele iudaismului moartea nu este un sfârșit al vieții, ci un început al unei vieți noi și mai bune. Chiar dacă familia va jeli și va plânge la moartea persoanei lor iubite, ei își vor lua mângâiere din faptul că sufletul(Neshama) persoanei lor iubite este acum într-un loc mai bun și mai luminos. Prin urmare iudaismul are legi speciale cu privire la cinstirea corpului mort iar profanarea mormintelor este interzisă."

-"Una dintre credințele centrale ale iudaismului ortodox este că ei sunt națiunea aleasă. Poporul evreu crede că ei trebuie să fie o lumină pentru toate națiunile. Una din credințele iudaismului este că dacă un evreu se comportă imoral el atunci profanează numele lui Hașem(Dumnezeu). Acest fapt este considerat un păcat mare, din cauză că Hashem așteaptă ca poporul evreu să slăvească și să aducă respect numelui Său mare."

De pe același site, însă de la capitolul "Overview", aflăm următoarele:[9]

Evreii ortodocși "merg la sinagogă de trei ori pe zi(!), cei mai mulți din ei vor purta un oarecare tip de bască( Yarmulkeh sau Kipah în ebraică) pe cap iar într-o săptămână a anului vor lua o ramură de palmier cu trei alte specii și o vor flutura în toate părțile."

"Evreii ortodocși sunt foarte unici în stilul lor de viață. Ei sunt foarte axați pe familie și conduc mari familii calde și iubitoare. Cinstirea părinților și devotamentul pentru creșterea smerită și onestă a copiilor lor este o credință fundamentală a iudaismului ortodox."

c). Referitor la numărul evreilor ortodocși, în Israelul cu aprox. 8 milioane de locuitori,  situația este astfel:

"Un studiu Gallup din 2015 a determinat că 65% din israelieni spun că sunt fie «nereligioși», fie «atei convinși», în timp ce 30% spun că sunt «religioși». Israel este în mijlocul scalei religiozității internaționale, între Thailanda, țara cea mai religioasă a lumii, și China, cea mai puțin religioasă. Indexul Democrației din Israel comandat în 2013 cu privire la afiliația religioasă a evreilor israelieni a constatat că  3,9% din respondenți s-au simțit atașați de Iudaismul Reformat(Progresiv),  3,2% de Iudaismul Conservator și  26,5% de Iudaismul Ortodox. Celelalte două treimi din respondenți au zis că nu simt nicio legătură cu nicio denominațiune sau au refuzat să răspundă." Așa aflăm din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, la articolul "Religion in Israel", la subtitlul "Secular-traditional spectrum".[10]

"Potrivit Biroului Central de Statistică din Israel, populația în 2011 era 75,4% evreiască, 20,6% arabă și 4,1% grupuri minoritare. Afiliația religioasă a populației israeliene începând din 2011 era 75,4% iudaică, 16,9% mahomedană, 2,1% creștină, iar 1,7% druză, cu restul de 4,0% neclasificată după religie, și o mică comunitate baha'i." Datele sunt luate tot de la articolul "Religion in Israel", din partea introductivă a articolului.

Deci, dacă populația Israelului este de aprox. 8 milioane, iar evrei sunt 75,4%, rezultă un număr de aprox. 6 milioane de evrei. Din aceștia doar 26,5% aparțin de iudaismul ortodox, adică aprox. 1.590.000 de persoane, în Israel.

SUA are 5,7 milioane de evrei, fiind a doua țară din lume, după Israel, în ce privește numărul de evrei.  Franța, a treia țară din lume în această privință, are 475 000 de evrei. Așa aflăm din articolul "Populația evreiască la nivel global se apropie de nivelurile de dinainte de holocaust", publicat în "The Guardian", pe data de 28 iunie 2015.[11]

În SUA sunt aprox. 529 000 de evrei ortodocși, în Marea Britanie aprox 150 000, după cum aflăm din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, de la articolul "Orthodox Judaism".[12]

 E. Care catolici nu sunt de acord cu învățăturile Conciliului Vatican II și prin urmare cu articolul nr. 4 din declarația "Nostra Aetate" prin care cei mai mulți evrei sunt eliberați de acuzația de deicid ?

Catolicii tradiționaliști care aparțin de "Fraternitatea sacerdotală Sfântul Pius X" (FSSPX), întemeiată în 1970 în Elveția, de arhiepiscopul francez Marcel Lefevre.

          În 1988 Marcel Lefevre, asistat de încă un episcop, a hirotonit, fără acordul papei, patru episcopi care să apere în continuare învățăturile tradiționale catolice. În urma acestor hirotoniri el, episcopul care l-a asistat și cei patru episcopi  "s-au autoexcomunicat",  potrivit declarației cardinalului Gantin. Papa Ioan Paul II, în 2 iulie 1988, prin Scrisoarea Apostolică " Ecclesia Dei" a făcut cunoscută schisma  și excomunicarea lor. Totodată el a stabilit o comisie care să colaboreze cu preoții, seminariștii, cu comunitățile religioase, și călugări individuali, care au avut legătură cu Fraternitatea întemeiată de Mgr Lefebre, însă "doresc să rămână uniți cu succesorul lui Petru în Biserica catolică...".

Arhiepiscopul Lefevre a murit în 1991, la vârsta de 85 de ani.

Negocierile între Fraternitate și Vatican au continuat încât, în 21 ianuarie  2009 papa Benedict XVI a ridicat excomunicarea care lovea pe cei patru episcopi hirotoniți în 1988, deschizând astfel calea spre reconciliere.

Totuși, reconcilierea deplină încă nu s-a realizat nici azi.

"FSSPX revendică astăzi mai mult de 600 de preoți (din care o cincime în Franța), 200 de seminariști, 110 frați, 185 călugărițe, și consideră că reprezintă 600 000 de credincioși în cel puțin 30 de țări. Ea asigură formarea viitorilor săi preoți în șase seminarii..." .  Datele acestea au fost luate mai ales din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta franceză, de la articolul "Fraternité sacerdotale Saint-Pie-X" , de la subtitlurile  "Organisation" ,  "La rupture" și "Levée de l'excommunication des évêques et Ecclesiae unitatem".[13]

Unul din cei patru episcopi hirotoniți în 1988 este englezul Richard Williamson. El a devenit cunoscut pentru faptul că în noiembrie 2008, pe când era în Germania, a negat, într-un interviu acordat unei televiziuni suedeze, existența camerelor de gazare pentru uciderea evreilor în timpul naziștilor. De asemenea, a negat numărul de 6 milioane de evrei uciși de naziști, admițând cel mult 300 000. Pentru acestea a trebuit să plătească, în 2011, în urma proceselor în justiție ținute în Germania, o amendă redusă la suma de 6 500€. Așa aflăm din ziarul israelian HAARETZ în limba engleză, din 11 iulie 2011.[14]

Însă evreii i-au urmărit lui Williamson blogul web săptămânal, numit "Eleison Comments". Astfel au aflat că Williamson îl critică pe Benedict XVI pentru faptul că îi absolvă pe evrei de deicid, căci " uciderea lui Iisus a fost într-adevăr 'deicid' ". Căci "numai evreii(conducători și popor) au fost agenții principali ai deicidului, pentru că este evident din Evanghelii că cel mai implicat dintre neamuri, Pontius Pilat, niciodată nu L-ar fi condamnat pe Iisus la moarte, dacă conducătorii evrei n-ar fi stârnit poporul evreu să ceară cu strigăte răstignirea Lui." Așa aflăm de pe site-ul evreiesc al Congresului Evreiesc Mondial, în limba engleză, din articolul "Episcopul Williamson se dezlănțuie împotriva evreilor iarăși", publicat în 19 octombrie 2011.[15]

Spicuiesc în continuare, de pe același site, ce a mai scris Williamson, dar și reacția rabinilor către Vatican.

"Reiterând credința veche de secole în cercurile creștine că chiar evreii de astăzi trebuie să fie ținuți responsabili pentru moartea lui Iisus, Williamson scrie: «Dar Leon XIII[papă din secolul XIX] nu este nicidecum singur în a observa o astfel de continuitate printre evrei prin secole. Nu ei înșiși pretind astăzi pământul Palestinei pe motivul că este al lor prin drept de la Dumnezeul Vechiului Testament ?  A fost vreodată pe fața pământului o rasă-popor-națiune care să se autoidentifice mai cu mândrie ca identică de-a lungul secolelor ? Inițial educați de Dumnezeu pentru a-L ocroti cu blândețe în leagăn pe Mesia, vai, când El a venit ei au refuzat în mod colectiv să-L recunoască."

"Rabini europeni cer Vaticanului să oprească discuțiile cu grupul Williamson"

Președintele Conferinței Rabinilor Europeni, Pinchas Goldschmidt care este și rabin șef al Moscovei, a cerut papei Benedict XVI să oprească discuțiile cu grupuri catolice "extremiste" ca SSPX. Goldschmidt a spus că Williamson nu este singurul din Fraternitate care acuză evreii de deicid. La fel a făcut cu o săptămână înainte un alt înalt demnitar religios, abatele Régis de Cacqueray.

În 4 octombrie 2012 episcopul Williamson, în vârstă de 72 de ani, a fost declarat exclus din SSPX pe motiv că refuză să se supună superiorilor lui.

Istoricul american catolic Michael A. Hoffmann neagă holocaustul împreună cu alți cercetători. Hoffman, în vârstă de 58 de ani, îl susține pe Williamson.

În 19 octombrie 2011, Hoffmann a publicat pe site-ul "ON THE CONTRARY" articolul "Rabini ordonă papei să condamne predicarea biblică a episcopului Williamson". Printre altele Hoffmann a scris:

"Când o să ceară papa evreilor să-i condamne pe rabinii ucigași și rasiști pentru predicarea minciunilor talmudice?

Noi sprijinim dreptul episcopului Williamson de a predica public Evanghelia lui Iisus Hristos !"[16]

Articolul lui Williamson la care s-au referit rabinii se numește "Ancestral Pride"(Mândria Ancestrală), și a fost publicat de Hoffman în întregime pe data de 14 octombrie 2011. Merită să fie citit în întregime. Pe evreii care s-au convertit la Domnul nostru Iisus Hristos îi numește "excepții nobile".[17]

F. Iudaismul Mesianic de azi, o combinație între creștinism și iudaism apărută în anii 1960

"Iudaismul Mesianic este o mișcare care combină creștinismul - în modul cel mai important, credința creștină că Iisus este Mesia - cu elemente ale iudaismului și ale tradiției iudaice. În forma lui actuală care a apărut în anii 1960 și 1970, Iudaismul Mesianic crede că Iisus este Mesia iudaic și «Dumnezeu Fiul»( o persoană a Trinității), și că Biblia Ebraică și Noul Testament sunt ambele scripturi cu autoritate.

Mântuirea în Iudaismul Mesianic se realizează numai prin acceptarea lui Iisus ca mântuitor al tău, iar legile și obiceiurile iudaice care le urmezi nu contribuie la mântuire. Într-adevăr, credința în mesianitatea, în puterea de a salva și în divinitatea lui Iisus, pe care Iudaismul Mesianic o mărturisește, este distincția definitorie dintre creștinism și iudaism. Alte grupuri creștine de obicei acceptă Iudaismul Mesianic ca o formă a creștinismului.

Mulți aderenți ai Iudaismului Mesianic sunt din punct de vedere etnic evrei și argumentează că mișcarea aceasta este o sectă a iudaismului. Mulți se referă la ei înșisi în limba ebraică cu cuvântul maaminim(credincioși), nu convertiți, și yehudim(evrei), nu notzrim(creștini). Organizațiile evreiești și Curtea Supremă a Israelului, în cazurile legate de Legea Întoarcerii au respins această pretenție, și în schimb consideră că Iudaismul Mesianic este o formă a creștinismului.

Din 2003 până în 2007, mișcarea a crescut de la 150 de case de cult mesianice în Statele Unite la 438, cu peste 100 în Israel și mai multe în toată lumea; congregațiile sunt adeseori afiliate la organizații sau alianțe mesianice mai mari. Începând din 2012, estimările populației pentru Statele Unite erau între 175 000 și 250 000 de membri, pentru Israel între 10 000 și 20 000 de membri, iar la nivel mondial un număr total estimat al membrilor de 350 000."

Așa aflăm din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, de la articolul "Messianic Judaism", din partea introductivă.[18]

va urma

---

[1] Sfeșnicul iudaic menorah cu nouă brațe (care se aprinde la sărbătoarea Hanukkah), în fața unui pom de Crăciun la poarta Brandenburg din Berlin.

http://en.radiovaticana.va/news/2015/12/10/vatican_issues_new_document_on_christian-jewish_dialogue_/1193274

[2] Orthodox Rabbinic Statement on Christianity, December 3, 2015

http://cjcuc.com/site/2015/12/03/orthodox-rabbinic-statement-on-christianity 

[3] Groundbreaking Orthodox Rabbinic Statement on Christianity, December 7, 2015

http://cjcuc.com/site/2015/12/07/groundbreaking-orthodox-rabbinic-statement-on-christianity/

[4] Orthodox Rabbis issue groundbreaking statement on Christianity,10/12/2015 17:15,

http://en.radiovaticana.va/news/2015/12/10/orthodox_rabbis_issue_groundbreaking_statement_on_christians/1193458

[5] ACT ISTORIC: pentru prima dată, evreii semnează o Proclamație, prin care apreciază valoarea Creștinismului, Lăcașuri Ortodoxe, LO News 11-12-2015

http://lonews.ro/politici/21417-act-istoric-pentru-prima-data-evreii-semneaza-o-proclamatie-prin-care-apreciaza-valoarea-crestinismului.html 

[6] ACT ISTORIC: pentru prima dată, evreii semnează o Proclamație, prin care apreciază valoarea Creștinismului, infoCreștin, 11/12/2015, http://www.infocrestin.com/tag/evrei 

[7] Vatican issues new document on Christian-Jewish dialogue, Vatican Radio,10/12/2015 10:52, http://en.radiovaticana.va/news/2015/12/10/vatican_issues_new_document_on_christian-jewish_dialogue_/1193274

[8] What do Orthodox Jews believe about Jesus?

 http://www.orthodox-jews.com/judaism-beliefs.html#ixzz3v379dvyWorthodox-jews

[9] A brief overview on everything about Orthodox Jews

http://www.orthodox-jews.com/orthodox-jews.html#axzz3v2dh2aK

[10] Religion in Israel,  Secular-traditional spectrum, Wikipedia,

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Israel#Secular-traditional_spectrum

[11] Jewish global population approaches pre-Holocaust levels, The Guardian, Sunday 28 June 2015 23.03 BST, http://www.theguardian.com/world/2015/jun/28/jewish-global-population-approaches-pre-holocaust-levels

[12] Orthodox Judaism, Wikipedia, https://en.m.wikipedia.org/wiki/Orthodox_Judaism

[13] Fraternité sacerdotale Saint-Pie-X , subtitlurile  "Organisation" ,  "La rupture" și "Levée de l'excommunication des évêques et Ecclesiae unitatem",

https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Fraternit%C3%A9_sacerdotale_Saint-Pie-X#Lev.C3.A9e_de_l.27excommunication_des_.C3.A9v.C3.AAques_et_Ecclesiae_unitate

[14] German Court Reduces Fine of Bishop Who Denied Holocaust, HAARETZ, Jul 11, 2011 8:34 PM,

http://www.haaretz.com/jewish/german-court-reduces-fine-of-bishop-who-denied-holocaust-1.372702

[15] Bishop Williamson lashes out against the Jews again, Wed, 19 Oct 2011

http://www.worldjewishcongress.org/en/news/bishop-williamson-lashes-out-against-the-jews-again  

[16] MICHAEL HOFFMANN, HISTORIAN, ON THE CONTRARY,

Wednesday, October 19, 2011, Rabbis Order the Pope to Condemn Bishop Williamson's Biblical Preaching, http://revisionistreview.blogspot.ro/2011/10/rabbis-order-pope-to-condemn-bishop.html

[17] Bishop Richard Williamson, SSPX, ANCESTRAL PRIDE, pe site-ul "ON THE CONTRARY", Friday, October 14, 2011, http://revisionistreview.blogspot.ro/search?q=ancestral+pride  

vezi și  pe site-ul lui Richard Williamson, "Eleison Comments", October 15, 2011, ANCESTRAL PRIDE, http://stmarcelinitiative.com/ancestralpride/

[18] Messianic Judaism, Wikipedia, https://en.m.wikipedia.org/wiki/Messianic_Judaism