joi, 19 noiembrie 2015

Dialog și migrație, realitate socială și comunitate umană




Protopop Pr. Vasile GAFTON
În contextul unor mutații sociale dinamice, ca cele pe care le asimilăm prin contact direct sau pe calea fluxurilor informative ale mediilor prezentului, dialogul cu ceilalți capătă valențe noi și un caracter problematizant. Problematizarea rezultă nu atât din diversitatea socio-culturală a unei lumi dintr-odată prea dificil de gestionat, cât din încercările aparent fără sorți de izbândă de a articula o viziune omogenă asupra realității lumii în care trăim.
Într-un articol recent arătam că, în modelul social de viețuire general-valabil cerința adaptării se constituie ca necesitate de interrelaționare permanentă cu cei care compun mediul social în care ne aflăm la un moment dat. Interrelaționarea dintre oameni se face mai mult decât orice prin dialog, scopul dialogului fiind acela de a se stabili limitele personale ale fiecăruia, de a se cunoaște reciproc și de a se putea dezvolta pe baza și în conformitate cu cunoașterea acumulată/dobândită în urma dialogului. Însă, limitele ni se pare că sunt mereu încălcate, ceea ce înseamnă că încă nu suntem încă deplin adaptați, în condițiile în care ne așteptăm ca rezultatul dialogului să fie, acea adaptare a fiecăruia dintre partenerii de dialog la ceilalți și, în general, la o perspectivă care să promoveze responsabilitatea față de ceilalți.
Totuși, perspectiva pe care ne-o oferă această situație existențială devine benefică în noile contexte sociale cu care luăm contact, în momentul în care înțelegem că, vrând-nevrând, trebuie să dialogăm în primul rând cu noi înșine, iar, mai apoi, cu ceilalți. De ce? Deoarece gândirea noastră este influențată de lumea pe care o percepem, ba chiar avem tendința să ”ne creăm noi înșine o lume pornind de la ceea ce vedem, de la ceea ce auzim, de la ceea ce pipăim (...) iar simțurile ne fac să percepem astfel lumi diferite sau, mai bine zis, să percepem în mod diferit aceeași lume”[1]. Dialogul cu noi înșine ar trebui, din acest motiv, să ne unifice lăuntric pentru a percepe lumea sau realitatea exterioară în mod unitar, urmând ca dialogul cu ceilalți să opereze acea unificare a realității atât de fragmentate a lumii.
Plecând de la premisa că, pe de o parte noi, ca oameni, influențăm propria noastră percepție asupra lumii - și, prin dialog și intercomunicare influențăm și percepția celorlalți asupra lumii - iar, pe de altă parte, că, niciodată prin ”lume” nu a fost desemnată o simplă descriere a realității, ci, ”cuvântul ”lume” a tradus dintotdeauna o judecată de valoare, rod al unui soi de act de credință, pozitiv ori negativ”[2], înțelegem de ce sociologia afirmă că, fiind capabili de acțiune creativă indivizii ”configurează în mod constant realitatea prin deciziile luate și acțiunile întreprinse”, astfel încât realității nu i se poate atribui un caracter static și definitiv, ci unul de rezultat al interacțiunilor umane[3].
Numai că, doar atât nu ajunge. Interacțiunile umane sunt destul de defectuoase și de neproductive în lumea în care trăim, iar realitatea constituită pe baza acestor interacțiuni nu este o comunitate reală așa cum ar fi de dorit, ci o societate sterilă ”în care viața nu se mai cere celebrată”. În această societate rezultată din întâlnirea/ciocnirea partenerilor de dialog singurul lucru considerat a fi demn de învățat este ”utilizarea diverselor categorii cu care să învățăm să interpretăm viața socială”. Nicidecum nu putem vorbi despre cultivarea unor înclinații personale, despre conformitatea ”cu un cod de tradiție, despre educarea emoțiilor, a proceselor de socializare a tinerilor și despre modelare a unor atitudini personale de responsabilitate față de semeni”[4].
Însă, efectele dureroase despre care vorbim sunt generate de faptul că tot ceea ce s-a pierdut în această lume fragmentată este raportarea la o ordine superioară, raportarea la sacru. Fără această relație cu Dumnezeu, cu dimensiunea absolută a existenței nu se poate emite pretenția de a simți, de a gândi, de a relaționa sau de a exista într-un mod comunitar unitar și cu sens. Chiar dacă omul crede că poate rezolva cumva situația aceasta frustrantă fugind, fuga nu-l va salva. Nici chiar dislocarea unor grupuri mai mari sau mai mici de oameni pentru a evita condițiile unei zone conflictuale nu reprezintă o soluție. În fond, ce se poate aștepta de la asemenea acțiuni disperate, când războiul, cu toată amplitudinea lui este în cel puțin tot atât de mare măsură în sufletul omului din societatea modernă sau postmodernă, pe cît este și în zonele de conflict armat? Desigur, salvarea vieții. O salvare ce nu este din păcate decât un răgaz sau o amânare pentru un termen destul de realtiv a pierderii noțiunii de viață, în adevăratul sens al cuvântului.
Schimbând un loc cu altul, un cadru existențial cu alt cadru existențial nu se ajunge decât într-o altă situare care va avea aceleași coordonate și care va produce mai devreme sau mai târziu aceeași teamă, același gol interior care nu va putea fi umplut nici cu beneficiile unui trai îmbelșugat din punct de vedere material, nici cu rezultatele uimitoare ale tehnicizării generalizate a vieții și, în definitiv, va genera, din nou, dorința de a evada, dorința de a fugi. De ce? Deoarece sistemul societal avansat nu poate oferi decât un mediu de viață ostil supranaturalului, un mediu de viață bazat ”pe proceduri raționale, planificate, elaborate de oameni”, în care ”comunitatea a fost grav afectată”[5]. Cum să trăiască omul într-un astfel de mediu?!
Într-o atare situație soluția ar putea fi una singură și anume, redescoperirea motivațiilor religioase autentice ale umanului și înțelegerea faptului că, Dumnezeu trebuie să facă parte integrantă din lumea în care trăim pentru ca aceasta să fie o lume reală și nu doar un simulacru fad și caduc. Creștinismul a adus ca noutate pentru epoca în care și-a făcut intrarea în scena istoriei - și poate s-o facă și chiar ar fi de dorit s-o facă din nou - un Dumnezeu ”angajat în lume”. Implicațiile acestei concepții au fost și sunt majore datorită faptului că, în acest caz, un atac împotriva lumii nu rămâne doar atât, ci îl afectează și pe Dumnezeu, Care este de dincolo de lume, dar și în lume[6]. Dialogul cu ceilalți ar trebui să vizeze mai ales acest aspect esențial. Dacă împreună putem să constituim o realitate socială, atunci ar trebui să înțelegem că în miezul ei, ca element de maximă coerență, de stabilitate și de progres, trebuie să se afle Dumnezeu, iar nu proiecțiile coșmarurilor noastre.
Dacă mobilitatea socială și migrațiile de tot felul sunt realități cotidiene - care în primul rând ne problematizează, iar apoi ne solicită soluții care, uneori fie întârzie să apară, fie nu apar deloc, iar, alteori, chiar dacă apar spontan s-ar putea să nu fie cele mai eficiente sau mai potrivite – nu ar trebui să vedem în acestea o dimensiune funciar umană? Joseph Mitsuo Kitagawa, întreprinzând o cercetare asupra unității fenomenelor cultural-umane și, punând laolaltă rezultatele  cercetătorilor în domeniul arheologiei, antropologiei, filologiei, artei, istoriei și istoriei religiilor, afirmă că în viața primitivilor se manifestau două tendințe diametral opuse: statornicirea și migrația[7]. Chiar dacă spațiul nu ne permite să prezentăm lucrurile mai pe larg, am încerca totuși să precizăm că, statornicia ar fi, după noi, caracteristica unei comunități care are coerență și stabilitate datorită credințelor și valorilor comune, pe când migrația este caracteistica unei societăți care nu se poate coagula pentru că dialogul între factorii responsabili ar fi defectuos sau inexistent.
Astfel, în timp ce caracteristica lumii secularizate ar fi migrarea permanentă în interiorul unei societăți/realități cu un echilibru de o precaritate accentuată[8] create de oameni cu existențe limitate și goale de conținut, caracteristica comunității ar deveni o migrație spre bine, spre Absolut, pe principiul că, ”ceea ce nu coincide încă perfect cu binele, este în drum spre el”. Desigur, drumul acesta nu este întotdeauna neted, ba dimpotrivă, cel mai adesea el este presărat cu suferință. Înțelegem această suferință generată de faptul de abandona tot, de a părăsi tot, de a te angaja într-o călătorie al cărei final este marcat – omenește vorbind - de cea mai dureroasă incertitudine, însă, ”faptul de ”a-trebui-să-fie” – deci, de a nu fi încă, n.n – îi este propriu ființei în suferință”[9]. Însă, suferința nu este fără remediu, dacă dorința omului de a fi ceea ce ar-trebui-să-fie este atât de puternică încât el să caute vindecare în lăuntrul său, unde energia negativă a suferinței, este transformată cu ajutorul harului lui Dumnezeu și impregnată cu o energie duhovnicească ce îl aduce pe om în dialog cu Dumnezeu[10].
Ce ni s-ar impune nouă, celor care suntem încă depozitari ai unei tradiții creștine autentice, într-un spațiu multietnic și multicultural? Întemeierea unui dialog viu între toți cei care au constituit o îndelungată tradiție a toleranței între diferitele confesiuni creștine, imprimând conceptului ecumenismului nu doar o dimensiune bisericească ci și culturală[11]. O comunicare prin care să se poate ajunge la înțelegerea elementelor care unesc și a celor care încă separă pe cei ce împart același spațiu al împreună-viețuirii[12]. O înțelegere a faptului că valorile spirituale pe care le avem moștenire de la înaintași sunt cele care ne pot ajuta să depășim momentele dificile ale istoriei, să surmontăm crizele și să avem nădejde într-un viitor în care, prin dialog interuman se poate reface o comunitate tradițională viguroasă din fragmentele împrăștiate ale unei societăți lipsite de un sens spiritual.





[1] Pierre Claverie, Mic tratat despre întâlnire și dialog, trad. din franceză și cuvânt înainte de Monica Broșteanu, Ed. Humanitas, București, 2015, p. 26
[2] Rémi Brague, Înțelepciunea lumii. Istoria experienței umane a universului, trad: Cornelia Dumitru, Ed. Tact, Cluj-Napoca, 2012, p. 40
[3] Anthony Giddens, Sociologie, Ediția a V-a, trad. de Oana Gheorghiu, Ed. All, București, 2010, p. 125
[4] Bryan Wilson, Religia din perspectivă sociologică, trad. din limba engleză de Dara Maria Străinu, Ed. Trei, București, 2000, p. 184-185
[5] Ibidem, p. 187
[6] Rémi Brague, Înțelepciunea lumii..., op. cit. p. 124
[7] Joseph Mitsuo Kitagawa, În căutarea unității. Istoria religioasă a omenirii, trad. de Claudia Dumitriu, Ed. Humanitas, București, 1994, p. 28;
[8] Tzvetan Todorov, Viața comună. Eseu de antropologie generală, trad. din franceză de Geanina Tivdă, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 196
[9] Rémi Brague, Înțelepciunea lumii..., op. cit p. 174
[10] Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiți și voi inimile voastre! (2 Corinteni 6, 13). Lărgirea inimii în teologia Sfântului Siluan Athonitul și a Starețului Sofronie de la Essex, trad. din limba engleză de monahia Mariam Vicol, în colaborare cu monahiile Tecla și Fevronia de la Essex, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 115
[11] Aurel Pavel, Andreas Tobler, Editorial, în RES, anul I, Nr. 1/2009, p. 5-6
[12] † Laurențiu, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, Cuvânt inaugural, în RES, anul I, Nr. 1/2009, p. 12


luni, 9 noiembrie 2015

Daruri pentru copiii liceului nostru






Prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte LAURENŢIU, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, 100 de copii și elevi ai Liceului Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig au primit acum la început de an școlar: ghiozdane, rechizite , haine, jucării și dulciuri.
Acțiunea caritabilă face parte din proiectul inițiat de Arhiepiscopia Sibiului sub denumirea „Ajută-i pe copii să meargă la școală„ cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte LAURENTIU, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, prin Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului coordonat de preot Consilier Nicolae Rusu.

Mulțumim în numele elevilor noștri, Înaltpreasfintitului Părinte LAURENTIU și reprezentantului Sectorului Social al Arhiepiscopiei Sibiului  părintele consilier Nicolae Rusu pentru cuvintele frumoase adresate elevilor noștri și efortul făcut de a înmâna copiilor lucruri atât de folositoare . Parteneriatul dintre liceul nostru și Protopopiatul Avrig reprezentat de părintele protopop Gafton Vasile se dovedește încă odată, un real sprijin pentru elevii nostri.

Director,

Prof. Novac Marius


luni, 2 noiembrie 2015

CHINA CREȘTINĂ - " O STEA LA RĂSĂRIT "

de Pr. Prof. Ciungu Ion







( 1. Cartea "O stea la Răsărit , Creșterea Creștinismului în China" ;  2. Persecutarea creștinilor în China;  3. Creștini arestați în China pentru că s-au opus înlăturării crucilor;  4. Mișcarea de rugăciune non-stop cuprinde China ateistă ;  5. Religii în China ;  6. Creștini în China ;  7. Câți creștini sunt în China ? ;  8. Reguli care strâmbă creștinismul în bisericile Three Self controlate de comuniști ;  9. Biserica  Protestantă Subterană din China ; 10. Biserica Catolică subterană sau deasupra solului ?  11. Ortodoxia în China;       12. De ce este așa de slab dezvoltată ortodoxia în China ? )







"În această imagine din 30 iulie 2015, luată dintr-o înregistrare video, o cruce de pe vârful Bisericii Catolice din Lower Dafei, se răstoarnă după ce a fost tăiată de un muncitor guvernamental chinez cu o torță pentru tăiat metale, în satul Lower Dafei din  districtul Yongjia, din provincia Zhejiang din estul Chinei. O campanie guvernamentală masivă este în desfășurare în Zhejiang, unde se crede că autoritățile au un termen de două luni pentru a înlătura crucile de pe turlele, acoperișurile și arcurile de ziduri a aprox. 4000 de biserici protestante și catolice care marchează peisajul regiunii."[1]



1. Cartea "O stea la Răsărit , Creșterea Creștinismului în China"

În luna mai 2015, a apărut în SUA, la Templeton Press, cartea " O Stea la Răsărit, Creșterea Creștinismului în China ", scrisă de Rodney Stark și Xiuhua Wang.
Redau descrierea cărții așa cum este făcută pe site-ul TEMPLETON PRESS :[2]

" Descriere
Care este starea Creștinismului în China, în mod real ? Unii savanți spun că China este invulnerabilă la religie. Unii spun că eforturile trecute ale misionarilor au eșuat, condiderându-i pierduți pe cei care au fost convertiți ca nimic mai mult decât  " creștini pentru orez ", sau suflete cinice care frecventaseră misiunile pentru beneficiile pe care ele le asigurau. Alții se întreabă dacă Revoluția Culturală a stins orice șanse de creștinism în China.

Rodney Stark și Xiuhua Wang oferă o perspectivă diferită, argumentând că creștinismul este viu, bine, și chiar în creștere. Stark abordează subiectul dintr-un fundal de cercetare extinsă atât a creștinismului cât și a istoriei chineze, iar Wang oferă o privire interioară asupra creștinismului și a locului lui în țara ei natală, China. Ambii autori acoperă istoria religiei în China, arătând falsitatea unor teorii mai vechi cu privire nu numai la numărul creștinilor, ci la felurile de creștini care au apărut în ultimii 155 de ani. Stark și Wang pretind că chiar atunci când  fac estimări cu privire la creștinii vizibili, cei care nu fac parte din bisericile subterane, există mii de chinezi care se convertesc la creștinism în fiecare zi, și patruzeci de noi biserici care se deschid în fiecare săptămână.
O Stea la Răsărit se bazează pe două studii naționale importante pentru a schița un prim plan al religiei în China. O estimare demnă de încredere este că până în 2007 erau aproximativ 60 de milioane de creștini în China. Dacă rata actuală de creștere ar fi să se mențină până în 2030, vor fi mai mulți creștini în China - cam 295 de milioane - decât în orice altă națiune de pe pământ. Acest lucru are implicații semnificative, nu doar pentru China ci pentru mai marea ordine mondială. E probabil faptul că creștinismul chinez se va scinda în denominațiuni, în mod verosimil conducând la aceleași feluri de ramificații politice, sociale și economice văzute în Vest astăzi.

Fie că sunteți nou în studierea creștinismului din China, fie că aceasta a fost și este aria dumneavoastră de interes de ani de zile, "O Stea la Răsărit" oferă o relatare demnă de încredere, provocatoare de gânduri noi și angajantă, despre rezistența credinței creștine în China și implicațiile pe care le are pentru viitor."


2. Persecutarea creștinilor în China[3]

"Când se are în vedere cea mai recentă izbucnire a persecuției contra creștinilor în China, ceea ce trebuie să înțelegeți este faptul că deja se crede că există acolo mai mulți creștini (cam 100 de milioane) decât membri ai Partidului Comunist (87 de milioane). Acesta nu este un rezultat impresionant pentru 70 de ani de suprimare ateistă și feroce în mod intermitent a religiei: când comuniștii au luat puterea în 1947, erau numai aproximativ 4 milioane de creștini în țară. Sub Mao, în jur de 500 000 de creștini au murit pentru - sau din cauza - credinței lor. Totuși de când statul maoist s-a deschis spre capitalism în anii 1980, creștinismul, împreună cu alte religii, a crescut într-un ritm uimitor."

Spicuiesc în continuare din articolul lui Andrew Brown, publicat în ziarul britanic The Guardian, din 30 iulie 2015:
"În această săptămână s-a raportat că lideri creștini s-au adunat pe străzi în semn de protest față de înlăturarea crucilor; în ultimii doi ani, s-a estimat că mai mult de 1 200 de cruci au fost date jos de la bisericile din provincia Zhejiang ca parte a unei inițiative guvernamentale."
"China este pe cale să devină, în următorii 15 ani, cea mai populată națiune creștină a lumii. Ea este de asemenea țara celei mai mari populații de atei din lume - potrivit Pew Research, 46% din ateii lumii se află în China. Sunt mahomedani în vestul Chinei și buddhiști în Tibet, pentru fiecare din aceste două categorii religia este și o expresie a nemulțumirii naționale sau etnice față de chinezii han. [ "Chinezii han" formează grupul etnic majoritar în China continentală,  92% ;  nota traducătorului ].  Religia tradițională se reîntoarce de asemenea. Dar nu e nicio îndoială că creștinismul crește cel mai rapid."

"Noile convertiri la creștinism în China se găsesc mai ales printre clasele educate și competitoare. Cam jumătate din puținii juriști pentru drepturile omului din țară sunt creștini, după cum sunt mulți dintre liderii mișcării pro-democrație din Hong Kong."

"Relațiile chineze cu Vaticanul sunt de mult timp încordate cu privire la controlul Bisericii, și mai ales controlul numirilor în funcții. Partidul Comunist, asemenea lui Henry VIII, vrea să decidă cine conduce biserica în țara lui. Papa, acum ca și atunci, nu are de gând să cedeze.
Acesta este un motiv pentru care marea majoritate a creștinilor chinezi sunt protestanți de un fel sau altul, majoritatea derivând în ultimă instanță din misiunile presbiteriene din secolele XIX și  XX.  Structura decentralizată a acestei forme de creștinism o ajută să crească și să se răspândească, dar și face mai dificil faptul ca guvernele să reducă acordurile durabile cu ea. Este același fel de problemă pe care guvernele europene o întâmpină cu islamul: cine sunt liderii ?
Unele dintre bisericile atacate în cel mai recent val de persecuții au fost membre oficiale și aprobate de stat ale mișcării "Three Self", o denominațiune protestantă care este menită să fie în întregime sub controlul guvernului (multe dintre aceste biserici au camere CCTV orientate spre amvoane, cu scopul de a verifica predicile pentru lipsa de ortodoxie politică). Toate acestea sugerează un partid care în mod real nu știe ce să facă. Marxismul este golit de conținut în China de astăzi, iar capitalismul singur nu va furniza mari visuri colective. Naționalismul este prea periculos. Dar creștinismul nu poate fi în întregime îmblânzit. Poate că cea mai izbitoare statistică din această povestire este faptul că creștinii acum reprezintă cam 5% din populația chineză. Adică ceva mai mult decât proporția de musulmani în Britania per total. Este vorba de nivelul la care minoritățile religioase devin prea mari pentru a le ignora, și totuși prea mici pentru a se simți în siguranță. Izbucnirea din această săptămână nu va fi ultima."


3. Creștini arestați în China pentru că s-au opus înlăturării crucilor

Jurnalistul Tom Philips, corespondent din Beijing pentru ziarul britanic The Guardian scria în 27 august 2015 următoarele:[4]

"Forțele de securitate chineză au inițiat o listă scurtă cu activiști ai bisericii care s-au opus unei campanii a partidului comunist de a înlătura crucile.
«Cel puțin nouă persoane pe care le cunosc au fost luate și duse de poliție și această cifră este încă în creștere, » a spus pentru the Guardian, joi după- amiază, un lider bisericesc din provincia răsăriteană Zhejiang.
«Credem că este o campanie care țintește lideri bisericești în toată provincia. Aceasta poate fi acțiune inițiată numai de guvernul provincial.»
Până acum mai mult de 1 200 de cruci au fost înlăturate, spun activiștii. Câteva biserici au fost complet demolate , inclusiv biserica de mari dimensiuni din teritoriul independent Sanjiang, din Wenzhou, un oraș cunoscut ca Ierusalimul Chinei, din cauza comunității creștine mari...".

"China s-a confruntat cu condamnarea internațională din cauza demolării totale sau parțiale a cel puțin 400 de biserici în provincia răsăriteană Zhejiang de la începutul anului 2014".[5]
Pentru a ne face o idee despre provincia Zhejiang, nu-i rău să știm că are o suprafață cam jumătate față de România, iar populația este de 54 de milioane de locuitori, din care creștini sunt 2,62%.

4. Mișcarea de rugăciune non-stop cuprinde China ateistă

George Thomas, de la rețeaua de televiziune creștină americană din Virginia,  " Christian Broadcasting Network" , în 17 septembrie 2015, oferea detalii despre Mișcarea de rugăciune non-stop din China:[6]

" Douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, mii de creștini se  întâlnesc într-un colț din nord-estul Chinei pentru o mișcare de rugăciune fără precedent.
Ceea ce a început ca o mică adunare, în urmă cu șase ani, a devenit o inițiativă de rugăciune la nivel național, unind sute de biserici chineze..." .

"Ani de-a rândul, guvernul chinez a încercat să stingă creștinismul. La sfârșitul anilor 1940 aproximativ 500 000 de creștini chinezi au fost omorâți din cauza credinței lor.
Acum după zeci de ani, în ceea ce este din punct de vedere oficial încă o națiune atee, creștinismul este religia cu creșterea cea mai rapidă."

"Centrul de rugăciune a început în iunie 2009. De atunci, 617 biserici din toată China s-au înscris pentru a se ruga 24 de ore pe zi.
Bining a zis că ei au trei obiective principale.
«Primul, ca acesta să fie un loc unde oamenii să poată face pace unii cu alții. Al doilea, ca Dumnezeu să folosească acest loc ca bisericile să se căiască și să ajungă la înțelegere una cu alta prin cedări reciproce. Și al treilea ca acesta să fie un loc unde oamenii să poată face pace cu Dumnezeu», a zis ea."

" « Rugăciunea non-stop 24 de ore nu este o sarcină ușoară de îndeplinit, dar este un lucru fericit pe care îl avem de făcut, să ne bucurăm  24 de ore de prezența lui Dumnezeu în rugăciune» a zis Dong Lili, un alt mediator pentru rugăciune."

"Pentru Ha Bining și soțul ei Feng Kai, acest loc este un vis dat de Dumnezeu și devenit realitate pentru a uni bisericile din China și pentru a ajuta la aducerea veștii despre dragostea lui Hristos pâna la marginile pământului.

«Acesta este miezul creștinismului» a zis Bining. «Suntem toți pe genunchi, ridicând mâinile și rugându-ne ca Evanghelia să continue să se răspândească în toată lumea și de asemenea aici în China.» "




5. Religii în China

În funcție de surse, estimările cu privire la numărul creștinilor din China variază. Datele de mai jos sunt luate din Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, de la articolul "Religion in China", și de la subtitlul "Christianity".[7]


" Potrivit celor mai recente analize demografice o medie de 30% - 80% din populația Chinei, adică sute de milioane de oameni, practică diferite feluri de religii populare chineze și de taoism, 10 - 16% sunt buddhiști,  2 - 4% sunt creștini, iar 1 - 2% sunt musulmani....".

" Creștinismul în China a fost introdus de două ori între secolele VII și XV, dar n-a reușit să prindă rădăcină. A fost reintrodus în secolul XVI de misionari iezuiți. Misiuni protestante și mai târziu misionari catolici au extins prezența creștinismului, care a influențat Revolta Taiping de la mijlocul secolului XIX. Sub comunism, misionarii străini au fost expulzați, majoritatea bisericilor au fost închise, iar școlile, spitalele și orfelinatele lor au fost luate. În timpul Revoluției Culturale mulți preoți au fost închiși. După sfârșitul anilor 1970, libertățile religioase pentru creștini s-au îmbunătățit."
"Protestanții astăzi, incluzând atât biserici oficiale cât și neoficiale, au între 25 și 35 de milioane de aderenți. Catolici nu sunt mai mult de 10 milioane."


6. Creștini în China

Tot din Enciclopedia liberă, varianta engleză, am luat de la articolul "Christianity in China", informațiile de mai jos:[8]

" În multe părți ale Chinei practicarea religiei continuă să fie strâns controlată de autoritățile guvernului. Chinezilor cu vârsta de peste 18 ani li se permite să se alăture doar grupărilor creștine confirmate oficial și înregistrate cu aprobarea guvernului: Biserica Protestantă "Three Self" și  Consiliul Creștin din China și Biserica Catolică Patriotică Chineză. Pe de altă parte,  mulți creștini își practică credința în rețele informale numite « biserici în casă » proliferarea cărora a început în anii 1950 când mulți catolici și protestanți chinezi au început să respingă structurile controlate de stat care  pretindeau că îi reprezintă. Despre membrii unor astfel de grupuri se spune că reprezintă « majoritatea tăcută » a creștinilor chinezi și reprezintă multe și diverse tradiții teologice."

Spicuiesc în continuare de pe site-ul citat la nota anterioară, mai ales  de la subtitlul "History":

" Prima documentare a intrării creștinismului în China a fost scrisă pe o tabletă de piatră din secolul VIII, cunoscută ca  "Stela Nestoriană".  Aceasta înregistrează că creștinii au ajuns în capitala Xian a dinastiei Tang în anul 635 și li s-a permis să înființeze locuri de închinare și să-și propage credința. Conducătorul călătorilor creștini era Alopen.
(Ding, Wang (2006). "Remnants of Christianity from Chinese Central Asia in Medieval ages". In Malek, Roman; Hofrichter, (editors). Jingjiao: the Church of the East in China and Central Asia. Steyler Verlagsbuchhandlung GmbH. ISBN 978-3-8050-0534-0.)


"În 1289 călugării franciscani din Europa au inițiat lucrarea de misiune în China. Timp de aproximativ un secol ei au lucrat în paralel cu creștinii nestorieni."

"Deja în 1546 doi băieți chinezi s-au înrolat în Colegiul iezuit Sfântul Paul din Goa, capitala Indiei portugheze." [ "Societatea lui Iisus" a fost înființată în anul 1540 la Roma; membrii ei se numesc iezuiți; nota traducătorului.]
"Tocmai unul dintre acești doi chinezi, cunoscut ca Antonio, l-a însoțit pe Sfântul Francisc Xavier, un co-fondator al Societății lui Iisus, când acesta a decis să înceapă lucrarea misionară în China."
         
" Ortodoxia rusă a fost introdusă în 1715, iar protestanții au început să intre în China în 1807."

" Creștinii în China au înființat clinici și spitale, și au asigurat instruirea pentru infirmiere. Atât romano-catolicii cât și protestanții au înființat numeroase instituții educaționale în China de la nivel primar până la universitar."

" Misionarii au lucrat să desființeze practici ca legarea labei piciorului tinerelor  fete și tratamentul nedrept al servitoarelor, precum și pentru lansarea lucrării caritabile și distribuirea de alimente la săraci. Ei de asemenea s-au opus comerțului cu opium și au adus tratament la mulți care erau dependenți. Unii dintre liderii de început ai Republicii Chineze, ca Sun Yat-sen, erau persoane convertite la creștinism și erau influențate de învățăturile creștine."

" Creștinii erau 4 milioane înainte de 1949 ( 3 milioane catolici și 1 milion protestanți)...".

 7. Câți creștini sunt în China?

De pe site-ul  "billionbibles.org", aflăm următoarele:[9]

" Lipsa de statistici credibile despre numărul creștinilor din China astăzi a dus la estimări care variază mult.

"La o extremitate, unele organizații biblice pretind că există 200 de milioane de creștini în China deja, nu fără speranța de a încuraja fluxul continuat de sprijinire pentru multele lor programe de ajutorare a creștinilor din China.
La cealaltă extremitate, Partidul Comunist Chinez foarte recent a raportat ca 18 milioane numărul creștinilor botezați în bisericile Three Self din China în anul 2004."

Pornind de la numărul oficial de 18 milioane de persoane botezate în 2004 la Three Self, autorii care publică pe site-ul tocmai citat, în urma unor calcule incluzând și  bisericile subterane, ajung să afirme că numărul creștinilor în China azi este de 163 de milioane.

" 163 de milioane este un număr atât mare cât și mic. Acum sunt mai mulți creștini în China decât în Statele Unite, dar acest număr totuși reprezintă numai cam 12% din 1,4 miliarde de oameni ai Chinei. Așa mare cum este secerișul Domnului în China, el doar tocmai a început."

8. Reguli care strâmbă creștinismul în bisericile Three Self controlate de comuniști


Tot de pe site-ul  "billionbibles.org",  am aflat că:[10]

"Three Self sunt cele peste 57 000 de biserici din China, care aparțin Mișcării Patriotice Three Self, controlată de Partidul Comunist Chinez.

Cele Trei  ' Self ' înseamnă guvernare-Proprie, sprijin-Propriu, propagare-Proprie, și respectiv respingerea influenței străinilor asupra conducerii bisericești, a finanțării străine și a misionarilor străini, în timp ce 'Patriotică' indică loialitatea bisericii față de China."

"Ceea ce este rău este că Mișcarea Patriotică Three Self încearcă să restricționeze, să controleze și să strâmbe creștinismul Bibliei.

Examinați câteva din regulile care guvernează bisericile Three Self:

* Partidul Comunist este capul bisericii în China ( Bisericile Three Self raportează la Mișcarea Patriotică Three Self, care raportează la Administrația Statului pentru Afaceri Religioase, care este controlată de Partidul Comunist Chinez ).
*Partidul Comunist decide câți oameni pot fi botezați pe an.
*Partidul Comunist are decizia finală despre cine poate predica și ce poate fi predicat.
*Predicarea trebuie să se concentreze pe regulile sociale și beneficiile sociale ale creștinismului.
*Predicarea despre înviere și a doua venire a lui Iisus este interzisă.
*Predicarea împotriva religiilor care neagă divinitatea lui Iisus este interzisă.
*Predicarea că eroii comuniști atei au mers în iad este interzisă; comuniștii buni merg în cer.
*Predicarea împotriva avortului este interzisă.
*Adunarea pentru închinare în afara bisericilor Three Self și a 'punctelor de întâlnire' oficiale este interzisă.
*Predicatorii nu pot predica la o altă biserică Three Self decât cea la care au fost desemnați.
*Evanghelizarea sau distribuirea de broșuri este interzisă.
*Importul de Biblii este interzis, chiar dacă sunt distribuite gratis.
*Oficialii guvernamentali nu pot fi creștini.
*Dascălii nu pot fi creștini.
*Soldații nu pot fi creștini.
*Polițiștii nu pot fi creștini.
*Copiii și adolescenții nu pot fi creștini."


Într-un articol apărut în  "The Christian Science Monitor"  în  11 ianuarie 2015, Robert Marquand oferă amănunte despre bisericile și societatea din China.
"Când China s-a deschis şi s-a realăturat lumii în 1979, președintele Statelor Unite Jimy Carter a cerut lui Deng Xiaoping al Chinei trei «favoruri.» D-nul Carter a cerut ca bisericile închise în timpul brutalei Revoluții Culturale să fie redeschise. A cerut ca tipărirea de Biblii să se reia. Și a cerut ca misionarilor să li se permită să vină înapoi în China. D-nul Deng a acceptat primele două cereri, pentru biserici deschise și Biblii. Dar a refuzat cea pentru misionari."


Robert Marquand descrie una din cele mai mari biserici din China, Biserica Chongyi, din Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang. Această biserică a fost construită din donații ale protestanților din toată lumea. A costat 6,7 milioane de dolari. A fost sfințită în anul 2005.[11]
"Aproape totul la biserică este deschis într-un mod ușor de observat: poarta din față, ușa din față, sanctuarul, oamenii, clerul. Fie că ești chinez sau nu, ești binevenit șapte zile pe săptămână. Nu există straturi ale gărzilor de securitate sau de poliție. Intri direct înăuntru. Te asociezi cu cei de acolo. Oamenii sunt drăguți; îți dau apă și vorbesc cu tine fără grabă și ca și cu un prieten. Ai nevoi spirituale? Vizitează-le birourile, de la 9 la 5.

Pentru China, acesta este un sentiment uimitor. Cea mai mare parte a societății există în spatele ușilor închise și este dură, condusă, materială, ierarhică. Țara apreciază bogăția, puterea, secretul - ca să nu mai menționăm că guvernul și școala la nivel oficial, cel puțin, promovează ateismul.

Totuși Chongyi arată și simte ca orice megachurch evanghelică din Seattle sau San Jose. Sunt ecrane mari, muzică antrenantă la difuzoare cu volum mare, baruri cu cafea. Corul este un uriaș val care se leagănă, format din robe albe și roșii. Chongyi are locuri pe scaune pentru 5000 de persoane și ține slujbe multiple duminica."[12]

Robert Marquand observă că în China s-au făcut progrese la nivel material în urma politicilor comuniste ateiste, însă vidul spiritual-moral, lipsa dragostei între oameni, îi determină pe chinezi să părăsească ateismul, orientându-se spre " buddhism, creștinism, ajutorul propriu, taoism".
"Totuși pe măsură ce chinezii ajung la bogăția materială și la succes, mulți se simt pierduți. Succesul reformelor economice din timpul liderului chinez Deng, lansate la începutul anilor 1990, nu a ajutat la reconstruirea infrastructurii spirituale a Chinei, decimată în timpul războiului și al Revoluției Culturale. Ridicarea Chinei a venit cu un cost: o pierdere a valorilor tradiționale și ridicarea înșelăciunii, corupției și a competiției feroce. După cum arată Orville Schell, director Arthur Ross al Centrului pentru relațiile SUA - China de la Societatea Asia din New York, există 150 de miliardari în China, dar prea puțină siguranță."

"În zeci de interviuri cu credincioși din biserici oficiale şi din biserici în case, cuvântul pe care ei îl folosesc cel mai mult pentru a explica de ce se întorc spre biserică este «dragoste». «Chinezii au o inimă plină de tandrețe, acesta este în mod real motivul,» zice o femeie care merge la biserica Zion, biserică în casă, din Beijing, care are mai mult de 10 000 de participanți și al cărei pastor este corean. «Avem nevoie de dragoste, și în anumite moduri este așa de simplu.»"

"Totuși părinții chinezi se plâng de o societate care predă matematică și știință în școală, dar face prea puțin pentru a se adresa comportamentului sau caracterului. Cazul micuței Yueyue este un simbol al vidului moral. Fetița în vârstă de doi ani a fost lovită de un microbuz în Guangdong în urmă cu câțiva ani. Șoferul nu s-a oprit. Fata a fost aruncată la marginea drumului și 17 oameni au trecut pe jos pe lângă ea înainte ca un călător migrant să se oprească pentru a ajuta. Evenimentul a fost înregistrat pe un video care a devenit viral și a stimulat un pic de introspecție națională."

"Experții spun că chinezii au o natură practică, și dacă ei adoptă mesajul evanghelic, mai ales după ani de luptă necesară cu gândirea marxistă, ei de obicei nu-l tratează cu ușurință. Mulți lucrează din greu la el."





9. Biserica Protestantă Subterană din China

De pe site-ul "billionbibles.org" putem afla multe despre creștinismul din China. Informațiile de mai jos sunt luate tot de acolo.[13]

"În regiuni guvernate de șefi ai Partidului Comunist care persecută pe creștini, biserica subterană încă rămâne subterană. Dar în zone guvernate de șefi de partid cu o dispoziție mai favorabilă, biserica subterană se închină într-un mod destul de deschis cu aprobare tacită din partea oficialilor guvernamentali locali."

" De asemenea, o percepție greșită obișnuită în Vest este că toate bisericile subterane din China sunt biblice, în timp ce toate bisericile Three Self sunt nebiblice. Asta nu-i adevărat.

În timp ce multe biserici subterane din China sunt sănătoase din punct de vedere biblic, există de asemenea multe care nu sunt sănătoase biblic, inclusiv acelea care sunt pierdute în haosul harismatic și/sau în falsa evanghelie despre cele patru legi cu privire la bogăție și prosperitate...".

"Cea mai mare lipsă în biserica subterană din China astăzi nu este de Biblii gratuite sau de bani, ci de învățători biblici care să poată face exegeza Bibliei și să predea adevărata evanghelie din Cuvântul lui Dumnezeu."

10. Biserica Catolică subterană sau deasupra solului ?

Sociologul Rodney Stark, despre care am amintit la începutul artico!ului, a dat un interviu Agenției Catolice de Știri din SUA, "Catholic News Agency", referitor la ritmul rapid de creștere a creștinismului în China. În ce privește Biserica Romano Catolică din China, Stark a spus în 17 augaust 2015 următoarele:[14]

" Misionari catolici sunt în China începând cu iezuiții din secolul XVI, iar în 1949  - când forțele comuniste au câștigat controlul peste toată partea continentală - erau aproximativ 5 700 de misionari străini catolici și un total de aproape 3,3 milioane de catolici.

Guvernul comunist al Chinei a expulzat misionarii străini, iar mai târziu a înființat «Asociația Catolică Patriotică Chineză»,  o Biserică Catolică aprobată de guvern. Aceasta a existat în opoziție cu Biserica 'subterană', care este persecutată și ale cărei numiri în funcții episcopale în mod frecvent nu sunt recunoscute de autoritățile chineze.

Stark a notat, totuși, că consacrarea din 4 august a preotului Joseph Zhang Yilin ca episcop auxiliar de Weihui este «cea mai importantă știre dintr-o perspectivă catolică care vine din China de ani de zile».

Episcopul Zhang a fost aprobat atât de guvernul chinez cât și de Sfântul Scaun - numirea în funcție a episcopilor a fost aria cea mai proeminentă de conflict a celor două state de-a lungul ultimilor 60 de ani, deci acordul lor are o oarecare semnificație.

«Acela a fost un lucru foarte mare» a zis Stark «pentru că acela a fost mereu toată baza persecuției catolice începând din anii 1950: încât trebuia să nu fie nicio însoțire greoaie cu religia care avea vreun fel de legături externe, străine; iar protestanții desigur au putut și chiar au acceptat aceasta în mod foarte ușor, dar pentru catolici, întreaga afacere de a respinge Roma nu era în mod real acceptabilă, deși unii episcopi catolici cel puțin s-au prefăcut că fac acest lucru - deși nu este clar faptul că în mod real l-au făcut...Eu cred că aceasta este o veste foarte, foarte mare.

Ultima consacrare de episcop înainte de cea a episcopului Zhang se terminase în relații glaciale între Vatican și China: în iulie 2012 episcopul Thaddeus Ma Daqin - care aparținuse de Asociația Patriotică - a anunțat la scurt timp după consacrarea lui că părăsea asociația. Ulterior a fost arestat la domiciliu de către guvern.

Stark a sugerat că din cauza acordului dintre Beijing și Roma cu privire la numirea episcopului Zhang «nu există niciun motiv acum ca să fie catolicii vreun pic subterani; ei pot acum toți să aparțină de Biserica de deasupra solului."


11. Ortodoxia în China


De la  Marta Allevato, de pe site-ul agenției de presă catolic al Institutului Pontifical pentru Misiuni Străine, "AsiaNews.it" , din 19 mai 2015 aflăm următoarele date:[15]

"Biserica Ortodoxă Rusă a sosit în China în secolul XVII. Primele comunități au fost alcătuite din imigranți ruși, mai ales în nordul țării. Chiar și astăzi majoritatea celor 13 000 de creștini ortodocși din China sunt de origine rusă...".

" Biserica Ortodoxă Chineză și-a câștigat autonomia în 1950 a zis diaconul Alexander Volkov, secretar al lui Kirill; totuși, Revoluția Culturală a lăsat țara fără episcopi și preoți. Chiar și astăzi credincioșii nu au preot, adunându-se ocazional duminica pentru a se ruga.

Sunt, totuși, 13 studenți chinezi la Academia Teologică Ortodoxă Stretenskaya din Moscova și la Academia din St. Petersburg. Preoți ruși celebrează serviciile liturgice de Crăciun și Paști în ambasada și consulatele rusești din China.

La sfârșitul lui 2014, Kung Ming Cheung a devenit primul preot chinez hirotonit în Rusia. El a fost trimis la Parohia Sfinții Petru și Pavel din Hong Kong."

"Cu scopul de a compensa izolarea ei de Vest din cauza crizei ucrainene, Moscova a reînviat alianța ei strategică cu Beijingul , un pas care include Biserica. Într-adevăr, pentru prima dată în 60 de ani, Republica Populară Chineză a autorizat hirotonirea de preoți ortodocși chinezi."



12. De ce este așa de slab dezvoltată ortodoxia în China ?

În publicația săptămânală britanică  "The Economist" , din 31 octombrie 2014, aflăm,  de la B. C., următorul răspuns:[16]

" În parte, poate, din cauză că poziția Ortodoxiei Chineze a fost afectată de niște dispute jurisdicționale misterioase care, pentru străini pot părea asemenea unor oameni cheli care se luptă pentru un pietene. Pe de altă parte creștinii ortodocși ai Chinei au o moștenire distinsă și e posibil ca ei să nu-și fi spus ultimul cuvânt."

În Hong Kong  a fost înființată o misiune ortodoxă de către Patriarhia Ecumenică Greacă din Istanbul, în 1996, pretinzând jurisdicție peste ortodoxia din China și din sud-estul Asiei. Rușii au înființat propria lor misiune în Hong Kong și resping pretenția jurisdicțională a Patriarhiei Ecumenice.

"Deci un oraș de 7 milioane de oameni este servit de două organizații creștine ortodoxe care înfloresc într-un mod modest, dar minuscule, operând în rivalitate mai degrabă decât în sinergie  -  concurându-se nu atât de mult să câștige convertiți cât să fluture un steag instituțional. Aceasta nu este o situație fericită sau demnă."

De fapt, acesta nu este singurul conflict interortodox pe motive de întâietate, de jurisdicție, în defavoarea misiunilor de evanghelizare.

Observăm de asemenea că Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, din Siria, a rupt comuniunea cu Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, pe motive de jurisdicție în Qatar, după cum ne informează agenția de știri Locașuri Ortodoxe, în 13 iulie, 2015.[17]

Mitropolitul ortodox Saba Esper din Siria, respingând acuza de etno-filetism și de minciună, făcută de patriarhul Ierusalimului Theofil III  la adresa patriarhului Antiohiei, Ioan X, scrie: [18]
"Cât de adânc s-a prabușit Biserica din Ierusalim, «Maică a Bisericilor», și de ce a ajuns până acolo, în acest efort frenetic, încât să  ocupe teritoriul unei Biserici-surori?! În loc să practice cuvintele Apostolului, "Cine este slab şi eu să nu fiu slab?", îl vedem pe fratele nostru practicând și spunând: "Cine este slab, și eu sa nu-l devorez?". Este, într-adevăr, o farsă amară, în fața căr[eia] cuvintele sunt de prisos. Cine a spus "Printre ortodocși, practicarea dragostei a devenit o melodie plictisitoare", a avut dreptate. Nu este de mirare, atunci, că celelalte comunități religioase au devenit un refugiu pentru cei care fug în iad de cei care se pretind a fi "Maica Bisericilor". Ești, cu adevărat, Un Străin și un Proscris în propria Ta Biserică, Doamne! ". ( Locașuri Ortodoxe, 03 august 2015).
Nu mai vorbim de conflictul interortodox ruso-ucrainean, de care am amintit mai pe larg luna trecută.

E posibil ca la viitorul sinod panortodox din 2016 de la Istanbul să se rezolve cumva și unele din aceste probleme. Bineînțeles, dacă se dă întâietate Spiritului Curat și Sfânt, în defavoarea Spiritului Necurat și  Diabolic care se manifestă în orgoliile naționaliste. Știm de la Cincizecime că Duhul Sfânt nu poate fi ținut captiv la nivel de națiune, popor, etnie, limbă. De ce să apărăm o cauză pierdută, fixându-ne pe ambiții naționaliste? Știm că Dumnezeu este Duh și că unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertate ( II Corinteni 3, 17 ). Dar nu libertate interpretată în sensul de a sluji trupului : "adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii,  mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri...",  prin care pierdem Împărăția lui Dumnezeu.  Ci libertate în sensul de a sluji Duhului Sfânt prin "dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credință, blândețe, înfrânare, curăție". (Galateni 5, 13-26).[19]

Observăm din cartea " Faptele Apostolilor " că atunci când oameni din diferite țări, de diferite limbi, erau în Ierusalim doar sub jurisdicția Duhului Sfânt, într-o singură zi s-au botezat în jur de 3000 de suflete. Justificările umane legaliste,  în defavoarea Duhului Sfânt, duc la certuri, la tensiuni permanente, la războaie, oprind lucrarea de evanghelizare.[20]




[1] DIDI TANG, China's Severe Crackdown On Crosses Leads To Outrage And Tears For Christians, HUFFPOST RELIGION, Posted: 08/05/2015 09:43 AM EDT,  http://www.huffingtonpost.com/entry/china-cross-christians_55c20b9ae4b0f7f0bebafa01
[2] A Star in the East, The Rise of Christianity in China, Rodney Stark and Xiuhua Wang, Published Date: May 2015,  https://www.templetonpress.org/book/star-east 

[3] Andrew Brown, China doesn’t want to suppress Christianity – just control it, The Guardian,Thursday 30 July 2015 16.39 BST, http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/jul/30/china-christianity-removal-crosses-communist-party-churches

[4] Tom Philips in Beijing, China arrests Christians who opposed removals of      crosses, The Guardian, Thursday 27 August 2015 09.58 BST, http://www.theguardian.com/world/2015/aug/27/china-arrests-christians-opposed-cross-removals-zhejiang
[5] Tom Phillips, China's 'evil' church demolition campaign continues, say activists, The Telegraph,11:47AM BST 15 Apr 2015, http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/china/11537435/Chinas-evil-church-demolition-campaign-continues-say-activists.html
[6] George Thomas, Non-Stop Prayer Movement Grips Atheist China, CBN News, 09-17-2015, http://www1.cbn.com/cbnnews/world/2015/September/Non-Stop-Prayer-Movement-Grips-Atheist-China/

[7] Religion in China, Wikipedia, și la subtitlul  Christianity, https://en.m.wikipedia.org/wiki/Religion_in_China

[9] How many Christians are in China ? Christianity in China, http://www.billionbibles.org/china/how-many-christians-in-china.html



[12] Robert Marquand, In China, a church-state showdown of biblical proportion, The CHRISTIAN SCIENCE MONITOR, JANUARY 11, 2015, http://www.csmonitor.com/World/Asia-Pacific/2015/0111/In-China-a-church-state-showdown-of-biblical-proportions


[14] Carl Bunderson,Why is Christianity growing so quickly in mainland China? Fort Worth, Texas, Aug 17, 2015 / 05:19 pm (CNA/EWTN News). http://www.catholicnewsagency.com/news/why-is-christianity-growing-so-quickly-in-mainland-china-57545/


[15] Marta Allevato, Moscow Patriarchate: China authorises the ordination of Chinese Orthodox priests on its territory, AsiaNews.it, 05/19/2015, http://m.asianews.it/index.php?art=34281&l=en
[16] Orthodox Christianity in China, A comb worth fighting for, The Economist,

[17] LO News, 13. 07. 2015,  Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei rupe comuniunea cu Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, http://lonews.ro/alter-news/19914-patriarhia-ortodoxa-a-antiohiei-rupe-comuniunea-cu-patriarhia-ortodoxa-a-ierusalimului.html
[18] LO News, 03. 08. 2015, Patriarhia Antiohiei indignată de mesajul Patriarhiei Ierusalimului privind ruperea comuniunii, http://lonews.ro/alter-news/20167-patriarhia-antiohiei-indignata-de-mesajul-patriarhiei-ierusalimului-privind-ruperea-comuniunii.html

[19] Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 3, verset17, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=3
Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 5, versetele 13-26, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=5
[20] Faptele Sfinților Apostoli, cap. 2, versetele 7-41, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=2