A. Recompensa
“Fericiţi
veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi minţind vor zice
tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră
multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.”
( Matei 5, 11-12 )
Referitor
la profeţii din perioada Vechiului Testament şi la puterea credinţei lor în
Dumnezeu se cuvine să amintim felul în care au fost trataţi de contemporanii
lor:
„ …au
suferit batjocuri şi bice, şi chiar lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu
pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit…ei de care
lumea nu era vrednică.” ( Evrei 11, 36-37 ).
Observăm
că este o continuitate în lupta aceasta de persecutare a celor care lucrează cu
Dumnezeu.
Ipocriţii
conducători religioşi iudaici sunt avertizaţi de Mântuitorul nostru Iisus
Hristos şi făcuţi responsabili pentru sângele
nevinovat vărsat. Mântuitorul extinde responsabilitatea iudeilor retroactiv
până la Abel. ( Matei 23, 33-36 ).
E
necesar să vedem în spatele persecuţiilor criminale pe Diavolul, “ pe
tatăl minciunii, care de la început a fost ucigaş de oameni…” ( Ioan 8,
44 ).
Teama
de a suferi anumite pierderi în această viaţă este un obstacol destul de serios
în acţiunea de a-L mărturisi pe Iisus în faţa oamenilor. Ba chiar instinctul de
conservare a vieţii biologice parcă ne opreşte de la pericolele previzibile pe
acest drum.
Frontierele
naturale aşezate încă de la creaţie de Dumnezeu în om, pentru a-i proteja viaţa
biologică şi spirituală în limite obişnuite, sunt depăşite de Iisus, care
deschide vieţii o perspectivă nelimitată, eternă: „ Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul iar
sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă
mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în
gheena.” ( Matei 10, 28 ).
Pe de altă parte, El ne spune că
chiar dacă încercăm să ne conservăm viaţa, în perspectiva obişnuită, o vom
pierde în perspectivă eternă: „Oricine caută să-şi scape sufletul îl va
pierde; iar cine îşi va pierde sufletul
pentru Mine, acela îl va mântui.” ( Luca 9, 24 ).
În
Apocalipsă ni se revelează clar că Balaurul urmăreşte pe Femeia însărcinată
pentru a-L înghiţi pe Copilul care urma să se nască. Însă, Copilul a fost răpit
la Dumnezeu, la tronul Său, iar Femeia a fugit în pustie. Balaurul, aprins de
mânie, continuă urmărirea Femeii şi a celor din seminţia ei, “ care
păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Iisus”. ( Apocalipsa 13, 4-6 şi 17 ).
Revenind
la recompensa pentru suportarea persecuţiilor, de dragul lui Iisus, se cuvine
să încercăm să aflăm în ce poate consta „
fericirea ” promisă de El, „ plata multă …în ceruri ”.
Sfântul
apostol Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer, ne dezvăluie că este
imposibil de descris recompensele cereşti: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a
auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor
ce-L iubesc
pe El. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate
le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.” ( 2 Cor 12, 1-4;
1 Corinteni
2, 9-10 ) .
B.
Balaurul şi Iisus
În Femeia
Însărcinată care urmează să
nască Copilul, pe care Balaurul
vrea să-L înghită, interpreţii Apocalipsei văd pe Fecioara Maria şi pe Copilul
Iisus, iar în perspectivă profetică ei văd Biserica Creştină în lucrarea ei de
a naşte fii spirituali.
Abia născut, Iisus este
urmărit pentru a fi ucis, din porunca regelui Irod cel Mare, însă fără succes.
( Matei 2, 13-18 ). Balaurul câştigă totuşi satisfacţia de a ucide toţi pruncii
din împrejurimea Betleemului, care aveau vârsta sub doi ani.
Perseverent,
Diavolul Îl urmăreşte pe Iisus, care fusese anunţat de Ioan Botezătorul ca
fiind “ Mielul lui Dumnezeu care ridică
păcatele lumii ” .( Ioan 1, 29 ).
Imediat după Botezul în râul Iordan, Diavolul încearcă de trei ori să-L aservească pe Iisus, prin ispitiri la nivelul
naturii umane, după modelul cu care avusese succes asupra lui Adam : prin “
pofta trupului ”, prin “pofta ochilor” şi prin “trufia vieţii”. ( 1 Ioan 2,
15-17 ). Iisus, însă, fără ezitare taie vicleşugul Diavolului, de fiecare dată,
prin sabia cuvântului lui Dumnezeu: “Scris este:
« Nu numai cu pâine va trăi
omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu »”.
“Scris este: « Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău »”. “Înapoia Mea, Satano, căci scris este: « Domnului
Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti »”. ( Matei 4,
1-11).
Iubirea
Tatălui Ceresc pentru oameni se arată în lucrarea de vindecare a bolnavilor şi
de eliberare a demonizaţilor prin cuvintele lui Iisus. Duhurile necurate sunt
alungate din oameni. ( de ex., Marcu
cap. 1, v. 23-25, 32-34 şi 39 ).
Iisus
este acuzat de farisei şi de cărturari că de fapt El nu lucrează cu Dumnezeu,
ci cu Beelzebul, Domnul demonilor. ( Matei 9, 34 Marcu 3, 22 ). Iisus explică acuzatorilor că
logica lor este superficială, că Satana nu luptă contra Satanei, ci Duhul Sfânt
este Cel Care alungă pe demoni din oameni. ( Matei 12, 28 ).
Iisus
explică lucrarea demonilor alungaţi din oameni. Un demon izgonit dintr-un om se
întoarce, după un timp, cu alte şapte duhuri mai rele decât el şi recucereşte
„casa” curăţită şi împodobită, iar starea ulterioară a omului posedat devine
mai rea decât fusese. ( Luca 11, 24-26 )
Am
amintit aceste aspecte ale luptei spirituale, pentru a înţelege că, de fapt,
Diavolul îl urmăreşte pe om, care este creat după chipul lui Dumnezeu, pentru
a-l distruge. Inclusiv persecutorii lui Iisus, şi ai urmaşilor Lui, ai creştinilor, sunt unelte în mâinile
Diavolului.
Succesul
contra Diavolului se poate obţine prin armele spirituale date de Dumnezeu
omului: rugăciune, post, adevăr,
dreptate, credinţă, cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia păcii, concepţie creştină
de viaţă, vigilenţă, veghe
( Matei 17, 21;
Efeseni 6, 10-20 ).
Vorbind
la nivel general, unelte în mâinile Diavolului au devenit mulţi dintre iudei,
în special elitele care manevrau poporul:
fariseii, cărturarii şi membrii
sinedriului, cu puţine excepţii. De asemenea, marii preoţi. Dar chiar şi
apostolii, căci Îl părăsesc pe Iisus, cu excepţia lui Ioan.
Vorbind
la nivel mai detaliat, unelte în mâinile Diavolului au devenit, pe rând,
diferite persoane, după cum putem observa:
- Galileienii
( probabil şi alţii ) adunaţi în sinagoga din Nazaret. Ei L-au dus pe
Iisus pe creasta muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în
prăpastie.
S-a ajuns
la această situaţie din cauza lipsei lor de credinţă în Dumnezeu şi din cauză
că Iisus le-a demonstrat că chiar la păgâni s-a găsit mai multă credinţă decât
în Israel.
( Luca 4, 25-30 ).
- Fariseii
şi irodianii s-au sfătuit cum să-L omoare , după ce Iisus vindecase
într-o Zi de Sabat pe un om cu mâna uscată, într-una din sinagogi. ( Marcu 3, 6
).
- Învăţătorii
Legii, coborâţi din Ierusalim în Galileea. Ei considerau că Iisus este
stăpânit de Beelzebul şi că scoate pe demoni cu ajutorul prinţului demonilor.
De asemenea, fariseii aveau aceeaşi convingere cu învăţătorii Legii.
( Marcu 3,
22; Matei 12, 24 ).
-
Rudele lui Iisus voiau să-L prindă, căci
considerau că şi-a ieşit din minţi. (
Marcu 3, 21 ).
-
Iudeii care căutau să-L omoare. ( Ioan 7, 1 ).
-
Fraţii ( verişorii ) Lui, căci nu credeau în El. ( Ioan
7, 5 ).
-
Lumea care Îl ura pe Iisus, în loc să se pocăiască, atunci
când El îi spunea că lucrările ei sunt rele. ( Ioan 7, 7 ).
-
Chiar şi iudeii care crezuseră în Iisus, însă nu puteau accepta
învăţătura Lui. ( Ioan 8, 37 şi 40 ).
-
Iudeii în Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor, toamna. Au luat pietre ca să-L
lovească. S-a ajuns la această situaţie din cauză că El a promis, pentru cei
care împlinesc cuvântul Lui, performanţa de a nu gusta moartea. De asemenea şi
din cauză că i-a şocat prin afirmaţia că El există înainte de a fi existat
Avraam, care trăise înainte de ei cu aproximativ 2000 de ani. ( Ioan 8, 59 ).
-
Unii iudei din Ierusalim , care după vindecarea orbului
din naştere într-o Zi de Sabat, au zis despre Iisus că are
demon şi e nebun şi că n-are rost să-L asculte. ( Ioan 10, 20 ).
-
Iudeii din Ierusalim, la Sărbătoarea Înnoirii Templului,
iarna. Au luat pietre să-L ucidă pe Iisus. S-a ajuns la această situaţie datorită
faptului că El Şi-a afirmat divinitatea, mai precis egalitatea cu Tatăl
Ceresc.(Ioan 10, 31 ).
-
Marii preoţi ( arhiereii ), fariseii şi cărturarii, după
învierea lui Lazăr, s-au adunat în Consiliul Suprem al Iudaismului (
Sanhedrinul sau Sinedriul ). Ei decid să-L omoare pe Iisus. Motivul lor era că,
în caz contrar, poporul va crede în Iisus, iar consecinţa gravă va fi că Iisus
nu se va opune romanilor, iar aceştia îi vor cuceri şi nimici pe iudei. ( Ioan
11, 47-54; Matei 26, 1-5; Marcu 14, 1-2; Luca 22, 1-2 ). Conştienţi că Iisus e iubit
de popor şi că arestarea şi uciderea lui pe faţă ar putea declanşa revoltă,
şefii iudeilor plănuiesc să-L prindă pe Iisus pe ascuns, cu vicleşug.
-
Apostolul Petru, sub influenţa Satanei, încearcă
să-L împiedice pe Iisus de a-Şi urma drumul
Patimilor, Morţii, Învierii, adică
de a realiza opera de Răscumpărare ( Matei 16, 21-23 ), deşi cu puţin timp mai
înainte, sub influenţa Tatălui Ceresc, mărturisise divinitatea şi mesianitatea
lui Iisus ( Matei 16, 13-20 ).
-
Apostolul Iuda devine instrumentul lui Satan. Satan intră în Iuda.
Iuda merge la marii preoţi şi la comandanţii Gărzilor Templului, cu scopul de a
se înţelege cu ei cum să-L dea pe ascuns în mâinile lor. Aceia au fost bucuroşi
de oferta găsită şi au fost de acord să-i dea bani pentru serviciul viclean, de
trădare. ( Luca 22, 3-6; Ioan 13, 27 ).
-
Apostolul Iuda conduce Gărzile Templului, trimise de marii preoţi
şi de farisei, noaptea, dincolo de pârâul Chedron, în Grădina Ghetsimani, unde
Iisus era la rugăciune, după obicei, cu ceilalţi apostoli. ( Ioan 18, 1-12 ).
Iisus îi interzice lui Petru să-şi mai folosească sabia şi îi explică faptul că
persecuţia care se intensifică este cu acordul Tatălui Ceresc şi, deci, o
acceptă, inclusiv moartea, ştiind că astfel va învinge. De fapt, El în repetate
rânduri anunţase Suferinţele şi Moartea Sa, dar şi Învierea Sa. ( Matei 16, 21;
Matei 17, 22-23; Matei 20, 18-19 ). De asemenea, Iisus explicase apostolilor că
El, în calitate de Fiu al Omului, n-a venit pe pământ cu scopul ca cineva să-I
slujească, ci din contră, cu scopul ca El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ
de răscumpărare pentru mulţi. ( Matei 20, 28 ). Deci, Iisus acceptă să fie
legat şi dus la interogatoriul marilor preoţi.
-
Toţi ucenicii L-au părăsit pe Iisus şi au fugit. ( Matei 26, 56 ).
-
Fostul arhiereu Ana, apoi arhiereul în funcţie, Caiafa, Îl interoghează pe
Iisus, doar formal, căci ei luaseră hotărârea să-L omoare. ( Ioan 18, 12-27 ).
-
Gardienii Îl leagă pe Iisus şi la ochi, apoi Îl lovesc peste
faţă, batjocorindu-L şi cerându-I să proorocească cine L-a lovit. ( Luca 22,
63-65 ).
-
Apostolul Petru, în curtea marilor preoţi, de
frică, se leapădă de Iisus, în trei rânduri, cu jurământ afirmând că nu-L
cunoaşte. ( Luca 22, 54-62; Matei 26,
69-75 ).
-
Guvernatorul ( procuratorul ) roman Pilat începe interogarea lui
Iisus, Care era acuzat de şefii iudeilor că incită poporul la revoltă, că
opreşte pe oameni să plătească bir cezarului, şi că afirmă despre Sine că El
este Hristos, rege. ( Luca 23, 1-5 ). Pilat încearcă să scape de problemă, în
mod legal, considerând că dacă Iisus este din Galileea, atunci trebuie să fie
judecat de Irod, care avea în jurisdicţie acea provincie, şi care în acele zile
era şi el venit în Ierusalim. Astfel că Iisus este trimis la Irod.
-
Irod Antipa îi pune multe întrebări lui Iisus, căutând să
obţină un spectacol, prin vreo minune făcută de Iisus. Iisus însă nu i-a
răspuns la nicio întrebare. Arhiereii şi cărturarii Îl acuză pe Iisus cu
înverşunare în faţa lui Irod. Irod şi soldaţii lui Îl dispreţuiesc şi Îl
batjocoresc pe Iisus, Îl îmbracă cu o haină strălucitoare, apoi Îl trimit înapoi
la Pilat. ( Luca 23, 6-12 ).
-
Pilat continuând cercetarea lui Iisus îi convoacă pe arhierei
şi pe mai marii poporului iudeu, şi poporul, şi le comunică faptul că el Îl
consideră pe Iisus nevinovat. Pilat avea convingerea că mulţimea iudeilor Îl
iubeşte pe Iisus iar şefii iudeilor Îl urăsc. Astfel, a încercat iarăşi să-L elibereze, pe baza
obiceiului ca de Paştile lor să le elibereze un condamnat cerut de mulţime.
Însă mulţimea a fost manevrată de marii
preoţi şi de mai marii poporului ca să ceară eliberarea altui condamnat, cu
numele de Baraba, care fusese închis pentru o revoltă în cetate şi pentru omor. Pilat, consecvent cu convingerea pe care o
avea, afirmă iarăşi că Iisus este nevinovat şi cere apă pentru a se spăla pe
mâini, ca semn că el nu participă la condamnarea lui Iisus. Totuşi, Pilat
consideră să dea satisfacţie şi acuzatorilor şi le promite că dă ordin soldaţilor să-L bată pe Iisus, apoi
Îl va elibera. ( Luca 23, 13-22; Ioan
18, 38-40 )
-
Soldaţii lui Pilat Îl batjocoresc pe Iisus şi-L bat
cu biciul, Îl dezbracă de hainele Lui şi-L îmbracă cu o haină stacojie, Îi pun
coroană de spini pe cap, Îl scuipă, Îl bat cu trestia peste cap…Îi dau palme…(
Matei 27, 26-31; Ioan 19, 1-5 )
-
Iudeii, manevraţi de şefii lor, la afirmaţia lui Pilat
că nu găseşte în Iisus nicio vină de moarte, îi repetă acuza principală contra
lui Iisus: că S-a făcut pe Sine Fiul lui
Dumnezeu şi, potrivit Legii lor, El trebuie să moară pentru această blasfemie.
Observând că Pilat n-are de gând să-L condamne la moarte pentru blasfemie,
iudeii îl acuză pe Pilat că nu este prieten al împăratului (cezarului ) din Roma, din moment ce-L apără
pe Iisus, Care se declară El Însuşi rege ( împărat ).
-
Pilat,
temându-se de această acuză politică, şi de presiunea strigătelor
mulţimii şi ale marilor preoţi, cedează şi-L dă pe Iisus în mâinile iudeilor
spre răstignire. ( Ioan 19, 5- 16; Luca
23, 20-25 ).
-
Soldaţii lui Pilat Îl dezbracă pe Iisus de haina
stacojie, Îl îmbracă cu hainele Lui şi-L duc să-L răstignească. ( Matei 27,
26-31 ).
-
Trecătorii şi mai marii poporului îşi băteau joc de Iisus
când El era răstignit pe cruce. De asemenea şi unul dintre tâlhari ( Matei 27,
39-44; Luca 23, 35 şi 39 ).
Iisus a
acceptat să fie persecutat şi omorât pe nedrept. Lucrarea lui Satan, de
înşelăciune şi de ucidere a nevinovaţilor devine foarte evidentă în Iisus. Însă Iisus, în tot timpul persecuţiei, a
ţinut natura umană în iubire consecventă faţă de Tatăl Ceresc, obţinând astfel
pentru orice persoană umană care se asociază cu Iisus, favoarea iubirii depline a Tatălui Ceresc.
Natura umană ieşise din graţia Tatălui Ceresc prin Adam, care a preferat să-l asculte pe Satan.
Faptul că
Iisus a acceptat de bună voie persecuţia rezultă din explicaţia pe care El a
dat-o apostolilor: „Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa, pentru ca iarăşi s-o iau.
Nimeni nu Mi-o ia cu forţa, ci Eu o dau de la Mine. Am putere s-o dau şi am
putere s-o iau iarăşi. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.”
( Ioan 10, 17-18 ).
Astfel,
Patimile şi Moartea lui Iisus, care pot părea o înfrângere, un eşec al
activităţii Lui, sunt de fapt valorificate de Tatăl Ceresc şi sunt considerate
Sacrificiul Suprem, Cadoul Umanităţii Întoarse la relaţia normală faţă de
Creatorul ei. Astfel umanitatea, creatura, este înnoită prin Iisus. Apostolul
Pavel observă şi afirmă performanţa acesta: „Căci, dacă cineva este în
Hristos, este o creaţie nouă. Cele vechi s-au dus; iată, toate lucrurile au devenit noi.”
( 2 Corinteni, 5, 17 ).
Iisus,
acceptând persecuţia şi moartea, acceptă de fapt ca judecata lumii să înceapă,
şi cu această ocazie, Diavolul, Stăpânitorul acestei lumi, este dat afară. (
Ioan 12, 31 ).
C). Creştini
prin secole
Iisus,
înainte de Patimile Sale, i-a pregătit pe ucenici cu privire la situaţia lor
viitoare în lumea acesta:
„De vă
urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M-a urât. Dacă aţi
fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar pentru că nu sunteţi din lume, ci
Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de
cuvintele pe care vi le-am spus: Nu este
sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor
prigoni; dacă au păzit cuvântul meu şi
pe al vostru îl vor păzi.” ( Ioan 15, 18- 20 ).
Fără a
detalia suferinţele creştinilor persecutaţi în primul secol, dar obligaţi moral
de o minimă exigenţă a conştiinţei
creştine din secolul XXI, se cuvine să observăm că prin Iisus, Tatăl nostru
Ceresc declanşează spre oameni o iubire infinită, care cheamă la viaţă infinită
cu EL. Aşa ne mărturiseşte apostolul iubirii, Ioan: „ Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea,
încât pe Fiul Său Cel Unul Năsut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică ”. ( Ioan 3, 16 ). Apostolul Pavel de asemenea
confirmă:
„ Hristos a iubit Biserica şi S-a
dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţindu-o prin baia apei, prin
cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată sau
zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.” (
Efeseni 5, 25-27 ).
El
este cu Ea la infinit. ( 1 Corinteni 13, 8 ).
Ea
Îl caută pentru a I se dărui Lui total, definitiv: „ Şi-l băteau cu pietre pe
Ştefan, care se ruga şi zicea: « Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta ». Şi, zicând acestea, a murit.” ( Faptele
Apostolilor, 7, 59-60 ). Dar iubirea Ei e tare ca moartea. ( Cântarea Cântărilor 8, 6 ). Ba
chiar mai tare decât moartea. ( 1 Corinteni 13, 8 ). Ea continuă să-L
caute, cu sufletul încremenit, pentru că Iubitul Ei plecase: „ Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc,
m-au izbit şi m-au rănit şi vălul mi l-au luat cei ce zidul îl păzesc. Fete din
Ierusalim vă jur: de-ntâlniţi pe dragul
meu, ce să-i spuneţi oare lui? Că-s
bolnavă de iubire.”( Cântarea Cântărilor 5, 7-8 )
Apoi
„ străjerii târgului ” au prins-o iarăşi de multe ori, şi au bătut-o, au
izbit-o, au ucis-o cu sabia în Ierusalim, au răstignit-o la Roma, la Patras, au
aruncat-o în foc în Etiopia, au spânzurat-o în Ararat, i-au tăiat capul în
Roma, dar Ea n-a murit, căci iubirea Ei e mai tare decât moartea. Şi iarăşi au
chinuit-o în multe locuri, dar Ea nu mai poate să moară (
Luca 20, 36 ), şi bolnavă de iubirea Lui, întreabă mereu despre El, prin toate
ţările, până azi.
Iisus
dezvăluise lui Simon Petru planul diabolic: „ Simone, Simone, Satana a cerut să
vă cearnă ca grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa
ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să-i întăreşti pe fraţii tăi.” (
Luca 22, 31-32 ).
Iisus,
de asemenea, prevăzând complicaţiile persecuţiilor, i-a anunţat pe apostoli că
se va ajunge până la situaţia în care ucigaşii lor vor crede că aduc slujbă lui
Dumnezeu. ( Ioan 16, 2 ).
Iisus
îi avertizase pe apostoli că vor fi urâţi de toţi oamenii, din cauza numelui
Lui. ( Matei 10, 22 ). Se cuvine să observăm că, înfruntând orice ură, cei
ce-L iubesc nu se despart de El:
-
Diaconul Ştefan, de dragul numelui lui Iisus, acceptă să fie ucis cu
pietre de iudei în Ierusalim. ( Faptele Apostolilor 6, 5- 8,1 ). El este
considerat a fi primul martir creştin. Era cam la un an după Moartea şi
Învierea lui Iisus. E sărbătorit pe 27 decembrie.
-
Apostolul Iacob cel Mare, numit şi Iacob cel Bătrân, şi Iacob al lui Zevedeu, de dragul
numelui lui Iisus, acceptă să fie ucis cu sabia, de regele Irod Agripa
în Ierusalim. ( Fapte 12, 1-3 ). Era anul 44 de la Naşterea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos.
Prin
sângele Sacrificiului Său şi prin Învierea Sa, Iisus a întemeiat un Templu Nou
(Ioan 2, 19-22 şi 4, 20-24), o Biserică
Nouă ( Matei 16, 16-19 ), o Lege Nouă (Matei 26, 28 ). Marii preoţi ai Templului din Ierusalim,
Consiliul Suprem Iudaic şi conducătorii sinagogilor vor continua ura lor şi
persecuţiile contra creştinilor. Sinagogile au fost considerate de scriitorul
creştin Tertulian ( sec. II-III d. Hr.
) „fontes persecutionum”,
adică surse de persecuţie. Tot de la Tertulian ne-a rămas celebra constatare:
„Sanguis martirorum, semen christianorum”, adică, sângele
martirilor [a devenit] sămânţă pentru
[alţi] creştini.
Se
estimează că persecutarea creştinilor de către iudei, în perioada de început, a
avut drept rezultat un număr de 2000 de morţi.
Apostolii
au plecat cu mesajul creştin spre lumea păgână. Cu excepţia lui Ioan, toţi au
devenit martiri creştini. Informaţiile despre activitatea lor le avem de la
istoricul grec Eusebiu, care a trăit în secolele III şi IV d. Hr. El a fost şi
episcop în Cezareea Palestinei, începând cu anul 313. De asemenea a fost
confesor şi biograf al împăratului Constantin cel Mare. Eusebiu, la rândul lui,
a preluat informaţiile cu privire la apostoli de la exegetul şi teologul
Origen, care a trăit în secolele II şi III d. Hr. Origen a făcut să devină celebră Şcoala
Catehetică din Alexandria Egiptului, pe care a condus-o aproape 30 de ani.
Fără a
intra în detalii, redau schematizat regiunile sau / şi ţările în care apostolii
au dus Vestea cea Bună adusă lumii de Fiul lui Dumnezeu. Informaţiile de mai
jos sunt luate din VIEŢILE SFINŢILOR PE LUNA IUNIE, ZIUA 30, şi din DICŢIONAR
AL NOULUI TESTAMENT alcătuit de Pr. Dr. Ioan Mircea.
Lista cu numele apostolilor o găsim în Evanghelia după Matei 10, 2-4; în
Evanghelia după Marcu 3, 16-19; în Evanghelia după Luca 6, 14-16.
-
Apostolul Petru, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Iudeea,
apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia, în
Iliric, în Roma, în toată Italia. A fost răstignit pe cruce cu capul în jos de
împăratul Nero, în anul 67 d. Hr. E sărbătorit pe 29 iunie.
-
Apostolul Andrei, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Bitinia
şi în toate ţările de pe lângă Marea Neagră…în Sciţia Mare [ unii istorici
argumentează că şi în Sciţia Mică ( unde azi este Dobrogea )], la Sinopi şi în
Miotia…în Elada ( Grecia ) şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul
Egheat în cetatea Patras, din Ahaia, pe o cruce în formă de X. E sărbătorit pe 30 noiembrie.
-
Apostolul şi evanghelistul Ioan, de dragul numelui lui
Iisus, „s-a învrednicit să fie fiul Maicii Domnului, iar în vremea cinstitei ei
adormiri…a dus înaintea patului ei stâlparea cea din Rai, dată de îngerul
Gavriil.” El a predicat în Efes şi în toată Asia, a fost exilat pe insula
Patmos… . S-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu, la cererea lui, la adânci
bătrâneţi, în Efes. Era aprox. anul 100 d. Hr.
Este cinstit pe 8 mai şi pe 26
septembrie.
-
Apostolul Filip, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în părţile
Asiei împreună cu apostolul Vartolomeu, şi cu Maria, sora sa. A fost ucis de
păgâni în Ierapoli din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos. E cinstit pe 14
noiembrie.
-
Apostolul Vartolomeu ( numit şi Natanael ), de
dragul numelui lui Iisus, a predicat în Siria şi în Asia de Sus, uneori
cu apostolul Filip, alteori singur, fiind ajutat câteodată de apostolul Ioan.
Apoi a predicat în India, multă vreme. A tradus Evanghelia după Matei în
indiană. Apoi a predicat în Armenia cea Mare. În cetatea Alvan din Armenia a
fost răstignit pe cruce cu capul în jos, pielea i-a fost jupuită şi a fost
decapitat. Trupul lui pus într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare şi a
ajuns în insula Lipar. E cinstit pe 11 iunie.
-
Apostolul Toma, de dragul numelui lui Iisus,
a predicat „partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi
brahmanilor, până la cele de pe urmă părţi ale Indiei.” A murit în părţile
Calamidului ( Calamidiei ) împuns cu suliţele. E cinstit pe 6 octombrie.
-
Apostolul şi evanghelistul Matei ( numit şi Levi ), de
dragul numelui lui Iisus, a predicat în toată Etiopia
şi în părţile canibalilor, fiind aruncat în foc în cetatea Mirmenia. Din
Catholic Encyclopedia aflăm că nu e vorba de Etiopia din Africa, ci Etiopia de
la sudul Mării Caspice. E cinstit pe 16 noiembrie.
-
Apostolul Iacov al lui Alfeu, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în diferite
ţări, ( nu se specifică numele ), apoi a fost răstignit pe cruce. E cinstit pe
9 octombrie.
-
Apostolul Iuda lui Iacob, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în Iudeea,
Galileea, Samaria, Idumeea, Arabia, Siria, Mesopotamia. În părţile Araratului a
fost spânzurat pe o cruce de lemn şi străpuns cu săgeţi. ( La evanghelistul
Luca apare acest nume, adică Iuda lui Iacob. La Matei este numit Levi
ce se zice Tadeu. Unii comentatori spun că Iuda lui Iacob era frate cu
Iacob, întâiul episcop al Ierusalimului. Alţii sunt de altă părere.) E cinstit
pe 21 august.
-
Apostolul Simon Zilotul ( Zelotul ), numit şi
Simon Cananeul, de dragul numelui lui Iisus, a predicat în
Mauritania şi în Africa. A fost răstignit în Britania. În Dicţionar al Noului
Testament se spune că, după tradiţie, a fost răstignit în Persia, la Snanir. (
În Vieţile Sfinţilor se spune că era de loc din localitatea Cana, din regiunea
Galileea, şi că el a fost mirele la nunta căruia Iisus a transformat apa în
vin. Era numit Zelotul, pentru zelul sau râvna sa. ) Este cinstit pe 10 mai.
-
Apostolul Matia, ( ales în locul lui Iuda
Iscarioteanul care se spânzurase ), a predicat, de dragul numelui lui Iisus,
în „ Etiopia cea mai din afară ”. În Dicţionar al Noului Testament se spune că “
în Etiopia, adică în Colchida ”, unde a
fost răstignit, sau după altă tradiţie, a fost ucis cu pietre şi decapitat. E
cinstit pe 9 august.
-
Apostolul Pavel ( Paul ), de dragul numelui lui Iisus,
a predicat prin multe ţări până la Roma, unde a fost ucis cu sabia, din ordinul
împăratului Nero. Anul 67.
Înainte de a se converti la creştinism el avea numele de Saul şi persecutase pe
creştini. Chiar consimţise la uciderea cu pietre a lui Ştefan. E sărbătorit pe
29 iunie.
“ Persecuţiile propriu-zise,
cele îndurate de creştini din partea mulţimii păgâne şi a autorităţilor romane,
au fost mult mai grele, de lungă durată şi au pus uneori Biserica în grea
cumpănă… Persecuţiile n-au fost continui, dar au ţinut ceva mai mult de
jumătate din timpul de la 64 la 313.”
Mulţi
creştini au preferat să moară decât să renunţe la credinţa în Domnul nostru
Iisus Hristos. Astfel ei au devenit martiri. „ Ei mureau cu bucurie, fără
revoltă, fără orgoliu, modeşti, convinşi, încrezători în dreptatea cauzei lor
sfinte, senini, rugându-se.”
„Martirii erau îngropaţi cu cinste. Trupurile, resturile sau osemintele lor
erau adunate de creştini cu mare grijă, dragoste şi pietate ( Martiriul lui
Policarp, XVIII ).” „La mormântul martirilor creştinii se adunau şi săvârşeau
cultul în ziua anuală a morţii lor, pe care o numeau « ziua naşterii » şi o însemnau
spre ţinere de minte…Din asemenea însemnări s-au format cu timpul martirologiile
şi calendarul
creştin.”
„ Noua
Enciclopedia Catolică ( New Catholic Encyclopedia ) afirmă că: « Hagiografii antici, medievali şi
moderni din perioada timpurie erau înclinaţi să exagereze numărul martirilor.
Deoarece titlul de martir este cel mai înalt titlu la care un creştin poate
aspira, această tendinţă este naturală. » Estimările
creştinilor omorâţi pentru motive religioase înainte de anul 313 variază în
mare măsură, depinzând de savantul citat, de la un maximum de aproape 100 000
la un minimum de 10 000.”
Pentru a nu
extinde prea mult articolul de faţă, sărim peste secole. Putem observa chiar
persecuţii intercreştine, dat fiind faptul că în decursul timpului s-a
denaturat, s-a alterat creştinismul veritabil. În ce măsură victimele au
suferit persecuţii din cauza lui Iisus, sau în ce măsură persecutorii creştini
L-au apărat pe Iisus, sunt probleme neanalizate aici şi care au nevoie în
analiză chiar de confirmare de către Iisus. Creştinii se mai persecută uneori,
probabil din cauza dorinţei de întâietate falsă, uitându-se că Iisus nu a fost
de acord ca apostolul Ioan să-i oprească pe unii care alungau demoni în numele
lui Iisus, deşi aveau altă „organigramă” şi se pare că erau nonconformişti în
relaţiile cu apostolii. ( Luca 9, 46-50 ). De asemenea, se uită că Iisus
interzice apostolului Petru folosirea sabiei, a violenţei.
Între
victimele persecuţiilor cu implicaţii religioase creştine prin secole, ca
într-o fugă a condeiului, amintesc câteva, datele fiind luate în mare parte de
pe site-ul citat la nota nr. 8 :
- Creştinii
din Imperiul Sasanid, persan. Din ordinul zoroastrianului Shapur II, au fost
ucişi 1150 de creştini în Asuristan.
- Creştinii
ucişi de tribul iudaic Himyar în Yemen, sub conducerea regelui Dhu Nuwas, în
anul 524, au fost în număr de 20000.
- Creştinii
persecutaţi de perşi şi de evrei, după ce armata persană a intrat în Ierusalim
în anul 614. Istoricul grec Antiochus Strategos, călugăr în Palestina, scrie
despre creştinii captivi că „au fost
adunaţi la bazinul Mamilla iar evreii s-au oferit să-i ajute să scape de la
moarte dacă ei
« devin evrei şi neagă pe
Hristos » . Creştinii captivi au refuzat, iar evreii în mânie i-au
cumpărat pe creştini de la perşi şi i-au masacrat pe loc”. „Potrivit lui Antiochus, numărul morţilor
creştini a fost de 66509” . Alte surse dau cifra de 60000 ucişi.
- Ereticii
albigenzi, în sudul Franţei, sec. XII şi începutul sec. XIII, în urma cruciadei
romano-catolice. „Estimările numărului de morţi, de-a lungul perioadei de 20 de
ani a acestei campanii, variază de la 100 000 la
1000 000.”
-
Hughenoţii ( calviniştii ) persecutaţi de catolici în Paris şi în provincie, în
Noaptea Sfântului Bartolomeu, 23 spre 24 august 1572. Dicţionarul Larousse
consemnează că au fost ”aprox. 3ooo de victime.”
-
Comunitatea catolicilor din Mangalore, India, în 1784, în timpul sultanului
Tipu. Au fost „capturaţi 60 000 de catolici, din care au scăpat cu viaţă 7000”.
După alte date, au fost „capturaţi 70 000 de catolici, dintr-un total de 80
000, iar 10 000 au scăpat”.
- Catolicii
francezi din Vendée , în timpul Revoluţiei
franceze. „Până în iulie 1796, numărul catolicilor ucişi era estimat între 117
000 şi 500 000.”
- Creştinii
ortodocşi ruşi ucişi în gulagurile sovietice până în 1989, sunt „estimaţi la
numărul de 500 000, fără a socoti alţii torturaţi, şi fără a socoti persoane de
alte denominaţiuni creştine”.
- „Aproape
7000 de preoţi catolici şi alte persoane clericale, precum şi mii de persoane
laice, au fost ucise din cauza credinţei, în Spania”, înainte de şi la
începutul Războiului Civil Spaniol ( 1936- 1939 ).
- În
Polonia, „3000 de membri ai clerului catolic ( 18 % ) au fost ucişi de
nazişti”, între 1939-1945.
- „Numai în
lagărul de concentrare de la Dachau, au fost ucişi 2600 de preoţi catolici din
24 de ţări”.
- Martorii
lui Jehova morţi în Holocaust sunt estimaţi între „2500 şi 5000”.
Revenind la
persecutarea creştinilor de către necreştini, ne simţim obligaţi în acest an,
2014, să ne oprim din fuga gândului prin secole la anul 1714, când din ordinul
sultanului Ahmed III , domnitorul român Constantin Brâncoveanu a fost
decapitat în oraşul Istambul, împreună
cu cei 4 fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei ) şi cu ginerele său
Ianache Văcărescu; mai documentat spus nu era ginerele lui ci văr din partea soţiei. Ei au fost acuzaţi de
trădare faţă de Imperiul Otoman. Ar fi fost iertaţi de pedeapsa cu moartea dacă
ar fi devenit mahomedani. Însă au refuzat.
De la unii
martori oculari avem amănunte cu privire
la oferta de iertare pe care turcii au făcut-o românilor, cu condiţia ca ei să
renunţe la credinţa creştină. De exemplu, de la ambasadorul francez Des
Alleurs, reprezentantul regelui Ludovic XIV. De asemenea, de la călătorul
francez Aubry De La Motraye, aflat în
slujba regelui Carol XII al Suediei.
Unele cuvinte spuse de Brâncoveanu fiilor săi înainte de moarte le aflăm de la
secretarul său Anton-Maria del Chiaro : „Fiii
mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume; cel puţin să
salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.
Când fiul cel mai mic a spus că doreşte să trăiască, chiar mahomedan,
Brâncoveanu a exclamat: "Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi
piardă credinţa". Aşa aflăm de la
iezuitul Francisc Gosiciecki, care a făcut parte din Solia cea mare a polonezului Stanislaw Chometowski.
De la Aubry De La Motray, referitor la fiul cel mic aflăm că tatăl său l-a dojenit şi l-a îndemnat “mai bine să
moară de o mie de ori dacă s-ar putea, decât să se lepede de Iisus Hristos,
numai pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ”. Atunci, “acesta (Matei)
spuse gâdelui: Vreau să mor creştin, loveşte!; şi îndată gâdele îi reteză capul, ca şi celorlalţi”.
„În cei 2000 de ani de istorie a Bisericii
două treimi dintre martiri au trăit în secolul XX ( aproape 27 de milioane
dintr-un total de 40 de milioane, n. a.)…” Redau selectiv, din discursul episcopului
greco-catolic Alexandru Mesian, câteva informaţii referitoare la martirii
creştini din secolul XX, şi la
comemorarea lor :
“În 1915,
mai mult de un milion de armeni creştini din Imperiul Turc sunt exterminaţi în
teribilele marşuri ale foamei.”
“Într-un singur an, 1922, bilanţul tragic al
Bisericii Ortodoxe Ruse înregistra 2691 de preoţi asasinaţi, 1972 de călugări
şi 3447 de monahii.”
“În Spania,
în perioada iunie 1936 – februarie 1937, vor fi asasinaţi 15 episcopi şi 16 755
de preoţi, iar 20 000 de biserici vor fi dârâmate sau prădate.”
“Duminica de 7 mai 2000 a fost ziua de
comemorare ecumenică a martirilor secolului XX, la modul general. Această comemorare
a fost sugerată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea
apostolică Tertio millenio adveniente şi s-a ţinut la Colosseum, în
Roma...”
“La
eveniment au participat, alături de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea,
reprezentanţi ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse, ai Patriarhiilor ortodoxe din
România, Alexandria, Armenia şi Cilicia, precum şi protestanţi din Bisericile
Luterană, Anglicană, Metodistă, Adventistă, Reformată şi Penticostală.”
“La ultima
întrunire pentru întocmirea Martirologiului creştin al secolului XX pentru
România ( care a avut loc la Bucureşti în perioada 28-29 martie 2003 ), au fost
menţionate din nou criteriile pentru care o persoană poate fi considerată
martir : moarte violentă sau în închisoare, persecuţii îndurate pentru
Cristos şi pentru Biserică.”
“La
întâlnirea de la Bucureşti ( amintită mai sus ) au fost propuşi pentru
includerea în Martirologiul ecumenic 340 de membri ai Bisericilor
amintite : din Biserica Ortodoxă – 120, din Biserica Romano-Catolică
- 50, din Biserica Greco-catolică - 150,
din Bisericile Evanghelice – 20. S-a stabilit publicarea unei cărţi comune
pentru întreaga Biserică creştină din România.”
În anul
2007, cu sprijinul
Fundaţiei „ST. GERHARD`S WERK e. V.” din Stuttgard, Germania, de pe lângă Episcopia
Romano-Catolică de Rottenburg, a apărut la Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române un volum despre martirii din România în
perioada comunistă.
“Martirologiul
ecumenic, publicat în anul 2007 cuprinde un număr de peste 240 de martiri
creştini care şi-au dat viaţa pentru Hristos în timpul persecuţiei comuniste,
atee. Dintre aceştia menţionăm că sunt 207 martiri ortodocşi ( din care 96 cu
biografii întocmite ), 30 martiri romano-catolici şi 4 protestanţi evanghelici.” Lipsesc cei greco-catolici, pentru că “reprezentanţii Bisericii greco-catolice n-au
reuşit să finalizeze biografiile martirilor lor
în lumina documentelor de arhivă…”
În
actualitate, „ Potrivit Papei Benedict XVI,
creştinii sunt grupul cel mai persecutat în lumea contemporană. Sfântul Scaun a
raportat că peste 100 000 de creştini sunt omorâţi în mod violent anual din
cauza vreunei relaţii cu credinţa lor. Potrivit Alianţei Evanghelice Mondiale,
la peste 200 de milioane de creştini li se neagă drepturile umane fundamentale
numai din cauza credinţei lor. Din cei 100-200 de milioane de creştini aflaţi
sub atac majoritatea sunt persecutaţi în naţiunile dominate de mahomedani.
În 25
ianuarie 2011, sociologul italian Massimo Introvigne, reprezentant al Organizaţiei
pentru securitate şi cooperare în Europa ( OSCE ) „s-a adresat Consiliului
Europei la Strasbourg pe tema: « Persecuţia creştinilor din Orient, ce
răspuns din partea Europei ? » El a propus o zi europeană a martirilor
creştini ca amintire a tuturor creştinilor omorâţi din ură faţă de credinţă şi
de Biserică.”
În fiecare
an, organizaţia creştină non-profit Open Doors publică o listă a
primelor 5o de ţări unde persecuţia creştinilor pentru motive religioase este
cea mai rea. Lista din 2013 are următoarele ţări ca primele 10
contraveniente: Coreea de Nord, Arabia
Saudită, Afganistan, Irak, Somalia, Maldive, Mali, Iran, Yemen, Eritreea.”
Să mai
adăugăm şi constatarea apostolului Pavel cu privire la persecutarea
creştinilor: „ De altfel, toţi cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos
Iisus vor fi prigoniţi.” ( 2 Timotei 3, 12 ).
